ICCJ. Decizia nr. 4369/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4369/2006
Dosar nr. 18239/3/2005
Şedinţa publică din 7 iulie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1657 din 9 decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 5 ani, termen de încercare, conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A fost obligat inculpatul către partea civilă P.I. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând daune morale.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a obligat inculpatul la plata către C.A.S.M.B. – Spitalul Clinic de Urgenţă a sumei de 9.398.334 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că atât partea vătămată P.I. cât şi inculpatul B.D. locuiau în blocul situat pe strada poet Vasile Cârlova, partea vătămată ocupând apartamentul etajului 8, iar inculpatul locuia cu martora M.L.R. în garsoniera părinţilor martorei situată la etajul 7.
În noaptea de 23 aprilie 2005, partea vătămată P.I. a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorul A.N. în locuinţa acestuia din urmă, iar inculpatul împreună cu prietena sa a consumat băuturi alcoolice în clubul B.
În jurul orelor 2,00 – 3,00, concomitent cu venirea inculpatului şi a martorei din garsoniera aflată la parterul blocului a ieşit partea vătămată şi martorul A.N., cu toţii aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, aceştia din urmă intenţionând să meargă la un magazin non-stop pentru a cumpăra ţigări şi bere.
Cu privire la motivaţia declanşării incidentului, susţinerea părţii vătămate în sensul că, fără nici un motiv inculpatul l-a lovit cu cuţitul nu a fost reţinută de instanţa de fond pe motiv că între inculpat şi partea vătămată nu au existat tensiuni anterioare care să fi determinat o astfel de reacţie a inculpatului.
Prin urmare, instanţa a reţinut ca veridică declaraţia inculpatului, în sensul că martorul A.N. i-a imobilizat prietena cerându-i acesteia să-l însoţească motiv pentru care inculpatul B.D. a intervenit pentru a o apăra pe martora M.L.R.
În acest moment, inculpatul a scos cuţitul – briceag şi l-a atacat pe P.I. tăindu-l în zona abdomenului provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa după care împreună cu martora M.L.R. au fugit pe scări şi s-au urcat în garsoniera în care locuiau împreună.
Mai reţine instanţa de fond că faţă de natura obiectului vulnerant folosit de inculpat, zona afectată, intensitatea loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viaţa victimei, fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., pentru care a dispus condamnarea inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul B.D.
În apelul parchetului se critică sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, precum şi pentru greşita soluţionare a acţiunii civile C.A.S.M.B.
Este criticată sentinţa instanţei de fond şi pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei.
În apelul său inculpatul critică sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate, motivând că în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului, întrucât din probele dosarului nu rezultă că inculpatul este autorul infracţiunii, motiv pentru care solicită achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen.
În subsidiar se solicită a se reţine că inculpatul a comis fapta în stare de legitimă apărare în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 44 C. pen., sens în care solicită achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen.
În ambele situaţii solicită respingerea, ca nefondate, a acţiunilor civile promovate în cauză.
Instanţa de apel a apreciat că doar apelul parchetului este fondat în parte, în sensul că nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 81 C. pen., tentativa la infracţiunea de omor comisă de inculpat, având în vedere prevederile art. 81 alin. (3) C. pen., precum şi sub aspectul soluţionării acţiunii civile a C.A.S.M.B., reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 106 din OUG nr. 156/2002.
Criticile inculpatului s-au apreciat, ca nefondate, din probele administrate rezultând că acesta se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care prima instanţă a dispus condamnarea.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 202 din 13 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a desfiinţat în parte sentinţa tribunalului.
Pe fond, au înlăturat dispoziţiile art. 81 – art. 82 C. pen., făcându-se aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 106 din OUG nr. 150/2002 a fost obligat inculpatul la 9.398.334 lei (ROL) despăgubiri civile către C.A.S.M.B.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă P.I. şi inculpatul B.D.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat soluţia pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea acesteia.
Partea civilă P.I. a solicitat obligarea inculpatului la despăgubiri civile, reprezentând daune morale în cuantum de 1.500.000 lei, precum şi la cheltuieli de judecată suportate pe parcursul desfăşurării procesului.
Inculpatul B.D. invocă grava eroare de fapt în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., motivând că nu acesta este autorul tentativei la infracţiunea de omor.
Mai arată inculpatul că este student, în paralel lucrează la o societate, iar o pedeapsă privativă de libertate nu va contribui la corectarea comportamentului său accidental.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază critica nefondată.
Inculpatul are de executat o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, în condiţiile în care instanţele au reţinut corect circumstanţele atenuante în favoarea acestuia, astfel că o majorare a pedepsei prin înlăturarea prevederilor art. 74 lit. e) C. pen., nu se justifică.
În ceea ce priveşte recursul părţii civile P.I., Înalta Curte constată că aceasta nu a formulat apel în cauză, astfel încât solicitarea acesteia de obligare a inculpatului la plata daunelor morale, direct în recurs, este inadmisibilă în raport de prevederile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen.
Singura critică ce ar putea fi analizată este cea referitoare la cheltuieli judiciare din apel, dar cum partea civilă nu a probat efectuarea acestora într-un alt cuantum decât cel acordat de instanţa de apel (100 RON), Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nici acesta nu este fondat.
Pe parcursul procesului penal inculpatul B.D. a avut o poziţie nesinceră el negând săvârşirea faptei ce i se reţine în sarcină.
Atât partea vătămată P.I. şi martorul A.N. cât şi inculpatul şi martora M.L.R. au dar declaraţii contradictorii cu privire la momentul declanşării conflictului, primii confirmând că inculpatul a lovit-o cu cuţitul pe victimă fără nici un motiv, iar ceilalţi (inculpatul şi martora) afirmând că acest conflict s-a declanşat ca urmare a faptului că martora a fost imobilizată cu mâinile la spate de victimă sau de martorul A.N., fiind salvată de o a treia persoană care s-ar fi aflat la locul incidentului.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că o a treia persoană s-ar fi aflat la locul incidentului cu atât mai mult cu cât nici inculpatul şi nici martora nu au putut să dea detalii cu privire la semnalmentele acestei persoane, împrejurare ce conduce la concluzia că cei doi au încercat să denatureze adevărul cu scopul de a fi diminuată răspunderea penală a inculpatului.
Cert este faptul că imediat după agresarea părţii vătămate, inculpatul împreună cu martora au urcat în garsonieră unde acesta a distrus briceagul folosit la săvârşirea infracţiunii prin topire la flacăra de la aragaz, iar resturile rămase din ardere şi lama briceagului le-a ascuns în bazinul toaletei.
În primele declaraţii inculpatul a arătat că nu îşi explică de unde vin resturile briceagului găsit în bazinul toaletei ca ulterior acesta să revină asupra acestor aspecte, arătând că briceagul s-a aflat iniţial în mâna părţii vătămate şi în cursul manevrelor de deposedare acesta a fost înjunghiat în abdomen, iar ulterior a luat asupra sa briceagul şi l-a distrus în modul arătat mai sus, aspecte ce denotă nesinceritatea inculpatului şi încercarea sa de a fi absolvit de răspundere penală.
Indiferent de variantele prezentate de cei 4 participanţi la incident cu privire la momentul declanşării conflictului, cert este faptul că inculpatul este cel care a agresat-o pe victimă cu briceagul provocându-i acestuia leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, aşa cum de altfel în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Deşi nu a formulat-o explicit, inculpatul a mai arătat că motivele de recurs că o pedeapsă privativă de libertate nu este în măsură să-i asigure corectarea comportamentului accidental.
Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că în mod corect au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 – art. 82 C. pen., chiar dacă motivarea este greşită, Înalta Curte apreciază că aplicarea suspendării condiţionate pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor nu este posibilă în raport de prevederile art. 81 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurenţilor parte civilă şi inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă P.I. şi inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 202/ A din 13 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta parte civilă şi recurentul inculpat la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4354/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4394/2006. Penal → |
|---|
