ICCJ. Decizia nr. 474/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 474 din 25 ianuarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 503 din 2 iunie 2005, Judecătoria Novaci a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.N. împotriva rezoluţiei nr. 100/II/2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
S-a reţinut de prima instanţă că recurenţii O.I. şi O.V. în calitate de martori, într-o cauză penală ce a format dosarul nr. 174/2004 între petent şi fratele său B.A. pentru infracţiunile de tulburare de posesie, nu au depus mărturie mincinoasă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul B.N. socotind-o ca netemeinică şi nelegală cu motivarea ca făcând dovada vinovăţiei numiţilor O.V. şi O.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), în mod corect prima instanţă trebuia să dispună condamnarea acestora, sus-numiţii fiind de rea credinţă în relatările lor în cauza penală ce a format dosarul nr. 1174/2004 în care a chemat în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), pe fratele său B.A.
Instanţa de recurs, analizând actele dosarului, a constatat că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, martorii în cauză fiind de bună credinţă, relatările lor fiind corespunzătoare realităţii şi pe situaţia din teren, care nu s-a schimbat timp de 30 ani.
Ca atare, Tribunalul Gorj, prin Decizia penală nr. 1272 din 11 iulie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri petiţionarul a formulat recurs fără a invoca motivul de casare.
Prin Decizia penală nr. 1080 din 28 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent.
Şi împotriva acestei decizii, petiţionarul a declarat recurs, considerând-o ca netemeinică şi nelegală.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că petiţionarul a atacat cu recurs hotărârea rămasă definitivă şi cum legiuitorul nu a prevăzut instituirea recursului la recurs, urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petiţionar să se respingă, ca inadmisibil.
Au fost văzute şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 472/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 481/2006. Penal → |
|---|
