ICCJ. Decizia nr. 4846/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4846/2006
Dosar nr. 2625/36/2006
Şedinţa publică din 23 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81 din 25 aprilie 2005 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în dosarul nr. 832/2006, în temeiul art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.I. la o pedeapsă de 18 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului M.M.I. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării luată faţă de inculpat, începând cu 25 aprilie 2006.
S-a dedus din pedeapsă durata arestării, începând cu 4 februarie 2006 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligat inculpatul M.M.I. la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul M.M.I. locuieşte în satul Cloşca, comuna Horia, împreună cu mama sa şi concubinul acestuia. În dimineaţa zilei de 3 februarie 2006, inculpatul a vândut porumb la târgul organizat în comuna Horia şi a consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitate. S-a întâlnit în aceste împrejurări cu victima N.M., pe care îl cunoştea şi cu care se afla în relaţii bune. Totuşi, la un moment dat cei doi au avut o altercaţie şi chiar şi-au aplicat lovituri. După acest incident, inculpatul s-a deplasat spre casă.
S-a reţinut, în continuare, ca în timp ce se deplasa pe drumul comunal care lângă localităţile Horia şi Cloşca, inculpatul a fost ajuns din urmă de un atelaj condus de martorul D.V. cu care s-a deplasat şi victima.
Martorii au declarat că inculpatul i-a adresat injurii victimei şi apoi l-a tras jos din căruţă. Nu s-a putut reţine că victima a avut un comportament, în raport cu inculpatul, care să valoreze provocare.
Din relatările martorilor, instanţa de fond a reţinut că inculpatul şi victima s-au luat la bătaie. În acest context, inculpatul a scos din buzunar un briceag cu lama de aproximativ 10 cm. şi a aplicat victimei o lovitură în zona toracelui anterior.
Această lovitură a cauzat lezarea inimii şi, ca o consecinţă directă, decesul victimei. Raportul medico-legal întocmit în cauză este relevant din această perspectivă.
Situaţia de fapt expusă a rezultat din coroborarea următoarelor probe: procesele-verbale de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor D.V., A.D., A.A.M., raportul de expertiză medico-legală şi fişele fotografice, declaraţiile părţilor vătămate N.M. şi N.G., declaraţia inculpatului dată în faza de urmărire penală, cazierul judiciar.
Instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de dispoziţiile art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei s-a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicându-se inculpatului pedeapsa închisorii cu privare de libertate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, apel inculpatul M.M.I., criticând-o sub aspectul netemeiniciei.
Prin motivele de apel, apelantul inculpat a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi rejudecând să se pronunţe o nouă hotărâre prin care să se dispună reducerea pedepsei raportată la conduita sinceră avută în cursul procesului penal.
Prin Decizia penală nr. 143/ P din 7 iulie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2625/36/2006 (număr în format vechi 620/P/2006), în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul formulat de inculpatul M.M.I. împotriva sentinţei penale nr. 81 din 25 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 832/P/2006, ca nefondat.
S-a dedus din pedeapsă durata arestării începând cu data de 25 aprilie 2006 la zi.
S-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, începând cu data de 23 august 2006.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 130 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu care s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei în contul B.A. Constanţa pentru avocat I.S.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că Tribunalul Tulcea a stabilit o corectă stare de fapt, încadrare juridică, vinovăţia inculpatului, precum şi împrejurările comiterii faptei.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei s-a reţinut că prima instanţă a dat curs tuturor exigenţelor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă de natură a asigura prevenţia generală şi reeducarea inculpatului.
Pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatului a apărut judicios individualizată în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, faptă deosebit de gravă, de modalitatea concretă de comitere şi de urmarea produsă, suprimarea vieţii unei persoane.
Recunoaşterea faptei şi regretul comiterii au condus la orientarea pedepsei către minimul special prevăzut de lege, neputând însă căpăta semnificaţia unor circumstanţe atenuante.
Reţinând că sentinţa penală nr. 81 din 25 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 832/2006, este legală şi temeinică şi, că în cauză nu există nici un motiv de modificare a acesteia, curtea de apel a constatat că apelul promovat de apelantul inculpat M.M.I. este nefondat şi în baza art. 379 pct. 1 C. proc. pen., a fost respins, ca atare.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând de la 25 aprilie 2006 la zi.
În baza art. 160b C. proc. pen., având în vedere că temeiurile care au determinat iniţial arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate, în cauză pronunţându-se şi o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii s-a menţinut măsura arestării preventive.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 130 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu care s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Constanţa pentru avocat I.S.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul M.M.I., criticând-o, arătând în scris că pedeapsa nu a fost bine aplicată, deoarece martorii nu au spus adevărul în totalitate, fiind prieteni cu victima, martora A.D. a susţinut nereal că nu-l cunoaşte pentru că locuieşte în sat cu mama şi familia sa şi pe el, a fost bătut de poliţie, a fost în legitimă apărare în momentul săvârşirii crimei, dat fiind faptul că victima îl mai bătuse în ziua respectivă, cu o oră înainte, a fost constrâns să săvârşească această faptă, forţat de împrejurări, pe care o regretă.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare, impunându-se acordarea unei mai largi eficienţe a dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen., faţă de atitudinea sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi pe fond redozarea pedepsei aplicate.
Concluziile procurorului, precum şi poziţia recurentului inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat M.M.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei în baza propriului examen în mod judicios a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.M.I., care, la data de 3 februarie 2006, în cursul unei altercaţii cu victima N.M., ce a avut loc pe o cale de acces publică i-a aplicat acestuia din urmă o lovitură cu un briceag în zona toracelui, determinând lezarea cordului şi decesul, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., de omor calificat.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, cu declaraţiile părţilor vătămate N.G. şi N.M. date atât în cursul urmăririi penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, cu declaraţiile martorilor D.V., A.D., A.A.M., S.M. în ambele etape procesuale, cu raportul medico-legal de necropsie, cu procesele-verbale de depistare şi de percheziţie corporală a fost dovedită contribuţia inculpatului M.M.I. la săvârşirea faptei, astfel că din modalitatea concretă de comitere, evidenţiindu-se în mod concret intenţia acestuia.
În declaraţia dată în faţa primei instanţe, martorul D.V. a arătat că „…Am continuat deplasarea şi l-am ajuns din urmă pe inculpat care se deplasa cu două fete. Acesta s-a apropiat de căruţă, l-a înjurat pe N.M., cerându-i să se dea jos şi chiar l-a apucat de haină şi l-a tras jos. Cei doi au început să se bată şi la un moment dat, când m-am uitat l-am văzut pe inculpat cu un cuţit în mână. M-am mai deplasat cu căruţa şi l-am auzit la un moment dat pe N.M., cerându-mi să mă opresc că a fost tăiat. M-am apropiat de el încercând să-l ajut, dar acesta a decedat."
În declaraţia sa dată în faza cercetării judecătoreşti, martora A.D. a menţionat că „…Ne-a ajuns din urmă şi martorul D.V. cu victima şi am văzut când inculpatul l-a apucat pe victimă şi a tras-o jos din căruţă. S-au luat la bătaie, dar noi ne-am deplasat în continuare. La un moment dat fiica mea s-a întors şi mi-a cerut şi mie să mă uit şi l-am văzut în acel moment pe N.M. căzând şi pe inculpat fugind, l-am întrebat ce a făcut dar nu mi-a răspuns."
În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, martora A.A.M. a arătat că „…Arăt că ne întorceam în sat în acea zi şi am fost ajunse de inculpat care era în stare de ebrietate. S-a deplasat cu noi o porţiune de drum şi apoi am fost ajunse din urmă de o căruţă în care se afla şi victima. Inculpatul s-a legat de N.M., l-a tras de haină şi acesta din urmă a coborât din căruţă. Cei doi s-au luat la bătaie. Noi ne-am continuat deplasarea şi la un moment dat când m-am întors înapoi l-am văzut pe inculpat având în mână un cuţit, cum a lovit victima şi i-am spus mamei mele. Ea s-a îndreptat spre locul unde erau cei doi, dar până să ajungă acolo, victima a căzut la sol."
Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată în scris de către recurentul inculpat referitoare la săvârşirea faptei în stare de legitimă apărare, deoarece din mijloacele de probă administrate au fost evidenţiate circumstanţele reale în care s-a săvârşit fapta, inculpatul M.M.I., fiind cel care a iniţiat altercaţia, culminând cu lovirea cu briceagul a victimei, instrument vulnerant apt de a produce moartea, într-o zonă vitală, cum a fost cea toracică, respectiv a cordului, cu intensitate, la scurt timp intervenind decesul victimei, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare, respectiv ale atacului material, direct, imediat şi injust.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica privind greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, deoarece în cauză a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret foarte ridicat al faptei comise, prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale, cum este viaţa persoanei, de circumstanţele reale, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptei în cursul urmăririi penală, având o poziţie relativ sinceră cu privire la atitudinea victimei, nu are ocupaţie şi nici loc de muncă, este divorţat, fără copii.
Prin cuantumul pedepsei aplicate orientat către minimul prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie s-a apreciat just că numai acesta este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dându-se posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea distinctă a circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., în cauză fiind făcută o evaluare plurală a criteriilor generale specifice individualizării judiciare a pedepselor, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea pronunţată de prima instanţă de control judiciar nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 143/ P din 7 iulie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 februarie 2006 la 23 august 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 143/ P din 7 iulie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 februarie 2006 la 23 august 2006.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4840/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4850/2006. Penal → |
|---|
