ICCJ. Decizia nr. 4850/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4850/2006
Dosar nr. 11600/1/2006
Şedinţa publică din 23 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 19 din 8 mai 2006 a Tribunalului Covasna a fost condamnat inculpatul L.B., la o pedeapsă de 18 ani închisoare şi 10 ani pedeapsă complimentară, în baza art. 174 şi 175 lit. c) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată o pedeapsă anterioară de 3 ani închisoare pe care a adăugat-o, urmând ca inculpatul să execute în final, 21 ani închisoare şi 10 ani închisoare pedeapsă complimentară.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în data de 25 decembrie 2005, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, inculpatul şi victima fiind tată şi fiu, au ajuns în stare avansată de ebrietate şi între ei a izbucnit un conflict.
Ameninţând cu moartea, inculpatul a atacat-o pe victimă cu o furcă şi a lovit-o în zona capului. Victima s-a apărat cu un briceag cu care a cauzat inculpatului două plăgi superficiale. Victima a plecat, conflictul fiind astfel întrerupt, însă inculpatul a ajuns-o din urmă şi a continuat să se comporte violent încercând să lovească din nou cu furca, dar fiind dezarmat de un martor. Folosindu-se de un cuţit cu o lamă de 16 cm., inculpatul a aplicat victimei o lovitură în zona claviculară dreaptă, leziunea producând o sângerare puternică şi la scurt timp decesul victimei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul şi a solicitat să i se acorde largi circumstanţe atenuante şi să i se reducă pedeapsa, invocând în favoarea sa starea conflictuală care a atras lovirea victimei cu cuţitul, precum şi starea de ebrietate, care a favorizat manifestarea violentă.
Prin Decizia penală nr. 205 /Ap. din 5 iulie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 615/P/ap/2006, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.B. împotriva sentinţei penale nr. 19/2006 pronunţată de Tribunalul Covasna pe care a menţinut-o.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă perioada executată în continuare, de la 8 mai 2006 la zi.
A fost obligat inculpatul la 140 lei RON cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu de 100 lei RON care s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că starea de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, iar încadrarea juridică este cea corectă.
Declaraţiile martorilor şi actele medico-legale coroborate cu declaraţiile inculpatului au condus la concluzia că decesul victimei a fost cauzat prin lovitura de cuţit aplicată de către inculpat, în cursul unui conflict existent între cei doi.
Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut cu respectarea tuturor exigenţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi a răspunde cerinţelor art. 52 C. pen.
S-a stabilit că inculpatul a fost acela care a provocat conflictul şi el a fost primul care a lovit victima, reacţia victimei de lovire cu un briceag fiind determinată de nevoia de a se apăra.
Victima a şi pus capăt conflictului plecând de la locul respectiv, însă inculpatul a fost cel care a continuat să se comporte agresiv.
Fiind dezarmat de furca cu care încercase să lovească pentru a doua oară victima, inculpatul s-a folosit de un cuţit, cu o lamă de 16 cm lungime, care constituia în mod evident un instrument apt de a ucide. Lovitura a fost aplicată într-o zonă vitală şi intensitatea acesteia a provocat o hemoragie puternică, care a condus la decesul victimei.
Chiar dacă starea de ebrietate nu a fost provocată în vederea săvârşirii infracţiunii, ea nu a putut avea semnificaţia unei circumstanţe atenuante judiciare în contextul stării de fapt.
S-a subliniat că inculpatul este fiul victimei şi în ciuda acestei legături de rudenie foarte apropiate, nu a avut nici o ezitare în a se folosi de instrumente periculoase (furcă şi cuţit) pentru a-şi lovi tatăl.
De altfel, aşa cum a arătat şi prima instanţă, inculpatul avea un comportament impulsiv şi agresiv.
Gradul redus de dezvoltare psihică şi lipsa şcolarizării nu au o relevanţă deosebită în raport cu natura infracţiunii care a fost săvârşită.
Inculpatul este recidivist, persistenţa în activităţi infracţionale fiind un element care a fost avut în vedere de către prima instanţă. Din referatul de evaluare întocmit de S.P.V.R.S. a inculpatului.
Faţă de toate aceste circumstanţe reale şi personale şi în raport cu criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa de apel a constatat că pedeapsa de 18 ani închisoare este temeinică şi legală, fiind în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cuantumul final al pedepsei de 21 de ani închisoare este rezultatul aplicării corecte a prevederilor art. 83 C. pen.
Nu s-au constatat nici un fel de elemente de fapt care să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare în prezenta cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul L.B., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, arătând că în cauză sunt incidente prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitoare la greşita individualizare a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia, prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., şi regimului sancţionator prevăzut de art. 76 C. pen., şi acordarea unei largi eficienţe acestor prevederi, deoarece inculpatul a avut o poziţie sinceră de recunoaştere şi regret faţă de fapta comisă.
Concluziile procurorului asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat L.B. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei în mod judicios şi temeinic motivat în baza propriului examen a stabilit vinovăţia inculpatului L.B. în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului L.B., care în după-amiaza zilei de 25 decembrie 2005, aflându-se pe un drum public, pe fondul stării de ebrietate şi a unei dispute verbale cu victima, tatăl său, în cadrul celor două conflicte pe care le-a provocat de a-i aplica victimei mai multe lovituri puternice cu o furcă, în zona capului, după care, lovirea acesteia cu un cuţit cu lama lungă de 16 cm, într-o zonă vitală, respectiv regiunea claviculară dreapta a determinat decesul ei, ca urmare a exanghinării întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor calificat.
De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret foarte ridicat al faptei comise, agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii acesteia, comportamentul agresiv al inculpatului manifestându-se în aceeaşi zi, în două momente conflictuale pe care le-a iniţiat, aflându-se şi în stare de ebrietate, aplicând victimei mai multe lovituri, cu instrumente apte de a produce moartea, respectiv furcă şi un cuţit, în regiuni vitale ale corpului, respectiv a capului şi toracică, cu intensitate, în ceea ce priveşte ultima lovitură, care a şi condus la decesul victimei.
Totodată au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a recunoscut fapta, având o poziţie relativ sinceră, însă cu privire la circumstanţele agresării victimei, a acreditat ideea unei atitudini provocatoare a acesteia, are 23 de ani, este fără studii şi ocupaţie, are un copil minor, a fost sancţionat contravenţional în mai multe rânduri şi este recidivist postcondamnatoriu, aşa cum rezultă din fişa de cazier aflată la dosarul de urmărire penală, dovedind perseverenţă infracţională, creând probleme şi în starea de arest preventiv, are abilităţi sociale reduse, un comportament caracterizat prin impulsivitate, agresivitate, lipsă de compasiune faţă de victimă, autocontrol scăzut, potrivit referatului de evaluare întocmit de S.P.V.R.S.I., care şi concluzionează că inculpatul are perspective reduse de reintegrare în societate, ce pot fi îmbunătăţite prin includerea acestuia într-un program complex de reabilitare de tip cognitiv comportamental, care să vizeze sporirea capacităţii de autocontrol şi relaţionare cu alte persoane, gestionarea eficientă a consumului de băuturi alcoolice, formarea de abilităţi sociale şi sporirea motivaţiei pentru schimbare.
Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, respectiv 18 ani, orientat către minimul legal pentru infracţiunea ce i-a fost reţinută în sarcină şi care este de 15 ani, la care s-a adăugat prin cumul aritmetic pedeapsa anterioară de 3 ani, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării ei, nouă infracţiune ce face obiectul prezentei cauze, fiind săvârşită în termenul de încercare a modalităţii arătate, atrăgând aplicarea prevederilor art. 83 C. pen., a făcut ca pedeapsa finală principală de 21 de ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, să fi just apreciată ca fiind singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni.
Înalta Curte nu poate reţine critica recurentului inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criterii ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei.
De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici solicitarea apărării recurentului inculpat de a se face o aplicare distinctă a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., şi a regimului sancţionator corespunzător de la art. 76 C. pen., deoarece din materialul probator administrat nu s-a făcut dovada unei conduite pozitive a inculpatului anterioare şi nici ulterioare faptei, ca de altfel nici a vreunei stăruinţe depuse pentru a înlătura rezultatul infracţiunii, profilul socio-moral şi tipul de personalitate al inculpatului deja prezentate, excluzând posibilitatea reţinerii unor astfel de circumstanţe.
Apărarea recurentului inculpat din ultimul cuvânt, în sensul că victima ar fi avut o atitudine provocatoare la adresa sa este infirmată de mijloacele de probă administrate, respectiv declaraţiile părţii vătămate L.I., ale martorilor N.S., G.I. jun., B.Şt., B.I. care au descris împrejurările la care au asistat, evidenţiind contribuţia inculpatului în raport cu aceea a victimei, procesul-verbal de cercetare de la faţa locului cu planşa foto anexe, raportul de constatare medico-legală autopsie, procesul-verbal de depistare.
Astfel, nu se poate reţine nici circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ce ar fi avut drept consecinţă posibilitatea diminuării cuantumului pedepsei, în raport cu prevederile art. 76 alin. (2) C. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel prin Decizia pronunţată a dat la rândul ei relevanţă dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.B. împotriva deciziei penale nr. 205/ Ap din 5 iulie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2005 la 23 august 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.B. împotriva deciziei penale nr. 205/ Ap din 5 iulie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2005 la 23 august 2006.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4846/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4853/2006. Penal → |
|---|
