ICCJ. Decizia nr. 4858/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4858/2006
Dosar nr. 11517/1/2006
Şedinţa publică din 23 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 318 din 11 mai 2006 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat inculpatul D.P., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpatul D.P., iar în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, perioada începând de la data de 21 februarie 2006 la zi.
S-a constatat recuperat integral, prin restituire, prejudiciul produs părţii vătămate V.E.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în ziua de 10 februarie 2006, în jurul orelor 10,00, inculpatul D.P. a mers, în vizită, la locuinţa prietenului său C.G.C. unde a rămas până în jurul orelor 16,00.
De la locuinţa martorului C.G.C., inculpatul împreună cu persoana anterior menţionată a mers într-un bar situat în cartierul Păcurari, unde cei doi au stat circa o oră, timp în care au consumat băuturi alcoolice, respectiv vin.
În timp ce se aflau în bar, inculpatul D.P. i-a propus martorului C.G.C. să meargă în Complexul Studenţesc T.V. pentru a sustrage un telefon mobil de la persoane care s-ar fi aflat în acea zonă, propunere cu care C.G.C. a fost de acord.
În aceeaşi împrejurare, inculpatul D.P. i-a spus prietenului său că el (inculpatul) va sustrage telefonul în timp ce martorul va trebui să asigure paza.
Cu un maxi taxi, cei doi s-au deplasat din cartierul Păcurari în Complexul Studenţesc T.V.
Iniţial, inculpatul şi martorul au mers în complexul comercial I.M. în ideea de aştepta să se facă o oră mai târzie când ar fi fost mai puţine persoane pe stradă şi astfel ar fi avut asigurată reuşita activităţii infracţionale.
În jurul orelor 20,00, inculpatul şi martorul C.G.C. au părăsit complexul comercial I.M., mergând pe aleile dintre căminele studenţeşti cu scopul de a-şi pune în executare hotărârea infracţională luată.
La un moment dat, inculpatul D.P. a observat-o pe partea vătămată V.E. care se deplasa pe aleea din faţa căminelor, în timp ce vorbea la telefonul mobil.
Văzând telefonul mobil asupra părţii vătămate, inculpatul D.P. s-a hotărât să acţioneze asupra acesteia, motiv pentru care a pornit în urmărirea ei.
După ce a mers în urma părţii vătămate circa 20 m, constatând că aceasta a terminat convorbirea telefonică şi şi-a pus telefonul într-unul din buzunare, inculpatul s-a apropiat de V.E. a îmbrâncit-o, după care i-a acoperit gura cu o mână, iar cu cealaltă i-a sustras din buzunarul gecii cu care era îmbrăcată telefonul mobil.
De menţionat că în urma îmbrâncelii, partea vătămată V.E. a căzut „în genunchi", aceasta fiind poziţia sa din momentul deposedării.
Imediat ce a sustras telefonul părţii vătămate, inculpatul D.P. a fugit de la locul faptei în direcţia L.I.E.C. După aproximativ 10 minute, inculpatul s-a întâlnit cu martorul C.G.C. în staţia pentru mijloace de transport în comun din faţa complexului comercial I.M., după care s-au deplasat, împreună, în cartierul Păcurari unde au transferat creditul de pe telefonul părţii vătămate (4 dolari S.U.A.) pe telefoanele lor mobile.
Ulterior inculpatul D.P. a mers la locuinţa sa.
Prejudiciul produs părţii vătămate este în valoare de 150 RON şi a fost acoperit integral prin restituirea telefonului mobil sustras, astfel că partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.
Se impune a se arăta că prin rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată inculpatul D.P. s-a dispus şi scoaterea de sub urmărire penală a martorului C.G.C. care a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „complicitate la tâlhărie", întrucât s-a constatat pe baza probatoriului administrat că acesta nu a contribuit în nici un mod la înlesnirea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie de către inculpatul D.P.
Audiat asupra situaţiei de fapt în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei de tâlhărie asupra părţii vătămate V.E.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul D.P. s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., şi nu a mai dat declaraţie.
Coroborând plângerea şi declaraţia părţii vătămate, cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cu dovezile de ridicare-predare a bunului sustras, cu procesul-verbal de reconstituire şi planşa foto întocmită cu aceeaşi ocazie, cu declaraţiile martorului ocular C.G.C., declaraţiile martorului V.M. şi Z.Şt.V. şi cu declaraţiile de recunoaştere făcute de inculpat în primă fază a procesului penal, prima instanţă a reţinut pe deplin dovedită situaţia de fapt expusă în considerentele hotărârii şi implicit vinovăţia inculpatului D.P., în săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie".
În drept, fapta inculpatului D.P., care în seara zilei de 10 februarie 2006, în jurul orelor 20-21,00, în timp ce se afla pe o alee din faţa unor cămine studenţeşti din complexul T.V., prin exercitarea unor acte de violenţă (o îmbrânceală şi acoperirea gurii părţii vătămate cu mâna), a deposedat-o pe partea vătămată V.E. de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa, cauzându-i suferinţe fizice şi un prejudiciu material în valoare de 150 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „tâlhărie" prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., şi pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei şi a modului ei de executare s-a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, de gradul de pericol social concret al faptei comise, de împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, în baza unei hotărâri infracţionale luate anterior, într-un loc public, pe timp de noapte, asupra unei persoane de sex feminin, de valoarea pagubei materiale produse, de faptul că aceasta a fost acoperită integral, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale, anterior având o conduită sinceră, recunoscând săvârşirea infracţiunii.
Faţă de acestea, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului D.P. circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., dând eficienţă dispoziţiilor legale care reglementează efectele circumstanţelor atenuante, art. 76 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, inculpatul a declarat apel, criticând-o ca fiind netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând redozarea ei, în sensul reducerii cuantumului cu motivarea că a regretat şi recunoscut fapta, iar pe viitor nu va mai comite fapte penale.
Prin Decizia penală nr. 185 din 4 iulie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 2692/2006, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D.P. împotriva sentinţei penale nr. 318 din 11 mai 2005 a Tribunalului Iaşi, hotărâre pe care a menţinut-o.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului şi arestarea preventivă, începând cu data de 11 mai 2006 la zi şi s-a menţinut starea de arest.
A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 180 RON lei cheltuieli judiciare, din care 100 RON lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a administrat un probatoriu complet pe baza căruia a stabilit că inculpatul D.P., în seara zilei de 10 februarie 2006 (orele 20 - 21,00), prin folosirea violenţei a deposedat-o pe partea vătămată V.E., de un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de 150 lei, care a fost recuperat.
Fapta a fost recunoscută de inculpat.
Solicitarea inculpatului de a i se redoza pedeapsa nu a putut fi primită de instanţa de apel.
Instanţa de fond, când a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi a ţinut cont de scopul pedepselor prevăzut de art. 52 C. pen.
Conduita procesuală bună şi lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere de prima instanţă.
De altfel, instanţa de fond a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., constând în lipsa antecedentelor penale, conduita bună procesuală şi comportamentul bun în relaţiile cu semenii săi, redozarea prejudiciului care a fost recuperat şi a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 C. pen.
Şi instanţa de apel a constatat că această pedeapsă de 4 ani închisoare a fost bine dozată şi este necesară pentru reeducare şi reinserţia socială a inculpatului.
Nu s-au constatat alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul D.P., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând admiterea recursului şi în rejudecare redozarea pedepsei, prin acordarea unei mai largi eficienţe a dispoziţiilor art. 76 C. pen., urmând a se avea în vedere poziţia sa sinceră şi de regret a faptei, conduita corectă pe parcursul întregului proces, recunoscând în prima fază fapta, ulterior prevalându-se de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., prejudiciul produs părţii vătămate în valoare de 150 RON a fost acoperit integral, prin restituirea telefonului mobil sustras, aşa încât aceasta nu s-a mai constituit parte civilă, circumstanţele sale personale, care se află la prima încălcare a legii penale, anterior având o conduită bună în societate, vârsta sa, respectiv 20 de ani, săvârşind fapta pe fondul consumului de alcool.
Apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei, arătând că inculpatul are vârsta de 20 de ani, a recunoscut fapta comisă, solicitând admiterea recursului declarat de inculpat şi în rejudecare acordarea unei mai largi eficienţe circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în sarcina inculpatului, în sensul reducerii pedepsei.
Concluziile procurorului asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţei, iar la rândul ei în baza propriului examen, în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului D.P., care la data de 10 februarie 2006, seara, în jurul orelor 20-21,00, respectiv în timpul nopţii, aflându-se pe o alee din faţa unor cămine studenţeşti din complexul T.V., deci într-un loc public, a deposedat-o prin exercitarea unor acte de violenţă de un telefon mobil în valoare de 150 RON, pe partea vătămată V.E., cauzându-i suferinţe fizice, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen.
De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine iniţială sinceră cu privire la recunoaşterea şi regretarea faptei comise, ulterior prevalându-se de dispoziţiile art. 70 C. pen., nu are antecedente penale, având anterior o conduită bună la fostul loc de muncă, respectiv SC G.E. SRL, ca agent de pază, unde a fost angajat, în perioada 29 septembrie 2005 - 26 ianuarie 2006, aşa cum rezultă din caracterizarea depusă la fila 29 dosar tribunal, în prezent nu are ocupaţie, prejudiciul a fost acoperit prin restituirea bunului părţii vătămate, care nu s-a constituit parte civilă.
Prin cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, orientat sub minimul legal prevăzut de lege pentru infracţiunea ce i-a fost reţinută în sarcina sa s-au avut în vedere în mod distinct şi dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., ca circumstanţă atenuantă judiciară, ceea ce a atras aplicabilitatea regimului sancţionator corespunzător stipulat de art. 76 lit. b) din acelaşi cod.
Aşadar, Înalta Curte consideră că în cauză în stabilirea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul D.P. s-a dat relevanţă concretă nu numai criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi circumstanţei judiciare atenuante arătate, aşa încât pedeapsa aplicată, cu executare în regim de detenţie este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate a acesteia, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
În raport cu cele menţionate, nu poate fi reţinută critica recurentului inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate, impunându-se reducerea acesteia, prin acordarea unei mai largi eficienţe a dispoziţiilor art. 76 C. pen., deoarece au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că în cauză instanţa de apel a pronunţat o decizie legală şi temeinică sub toate aspectele.
Totodată, Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de ceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 185 din 4 iulie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 februarie 2006 la 23 august 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat să plătească cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 185 din 4 iulie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 februarie 2006 la 23 august 2006.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4857/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4861/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
