ICCJ. Decizia nr. 5093/2006. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5093/2006
Dosar nr. 21412/1/2005
(nr. vechi 6327/2005)
Şedinţa publică din 7 septembrie 2006
Asupra contestaţiei la executare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1080 din 14 februarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, împotriva deciziei penale nr. 192 din 7 septembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, privind pe inculpatul O.D.C.
S-a casat Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 329 din 1 iunie 2004 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei şirejudecând a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului O.D.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi următoarele şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen., întrucât în seara zilei de 23 noiembrie 2002, fiind gardian public în cadrul C.G.P. Constanţa, prin încălcarea dispoziţiilor legale privind folosirea armamentului din dotare, a executat în public focuri de armă asupra părţii vătămate S.P., punându-i viaţa în pericol.
Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art. 175 C. pen., s-a constatat că dispoziţiile art. 861 alin. (1) C. pen., nu erau aplicabile în acest caz, faţă de interdicţia stabilită prin alin. (3) al aceluiaşi articol, astfel că, dispunând suspendarea executării sub supraveghere, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre contrară legii.
Pe de altă parte, faţă de împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea şi modul de acţiune al inculpatului, s-a apreciat că pedeapsa aplicată este greşit individualizată şi nu asigură realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că a dispus majorarea cuantumului acesteia.
Împotriva acestei decizii penale, la data de 21 octombrie 2005, condamnatul O.D.C. a formulat contestaţie la executare, invocând dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei de 5 ani închisoare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) raportat la art. 76 lit. b) C. pen.
Contestaţia la executare este nefondată.
Legiuitorul român a prevăzut în mod expres şi limitativ, în conţinutul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestaţie la executare, astfel:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Analizând motivul invocat de contestatorul O.D.C., se constată că acesta nu se încadrează în dispoziţiile legale invocate, respectiv art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nefiind incidente nici unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., deoarece nu vizează incidente ce ţin de executarea pedepsei, ci judecarea cauzei pe fond, ce a fost soluţionată prin hotărâre definitivă şi a dobândit autoritate de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul O.D.C. împotriva deciziei penale nr. 1086 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul O.D.C. împotriva deciziei penale nr. 1086 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5060/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5202/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
