ICCJ. Decizia nr. 5202/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5202/2006
Dosar nr. 7802/1/2006
Şedinţa publică din 12 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din 20 septembrie 2001, pronunţată de Tribunalului Caraş Severin, în dosar nr. 4383/P/2000, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/19990, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 10, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi Legea nr. 456/2001.
În baza art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul M.N. la 5 ani închisoare.
În baza art. 13 din Legea nr. 84/1994 acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare.
În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, acelaşi inculpat a fost condamnat la un an închisoare.
În baza art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 5 ani închisoare.
Pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., inculpatul a fost lipsit de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 53 pct. 2 lit. a), raportat la art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 937.274.777 lei de la inculpat.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ., inculpatul a fost obligat faţă de partea civilă D.G.F.P.C.S.F. Caraş Severin la plata sumei de 3.318.230 lei, prejudiciu nerecuperat şi la plata faţă de următoarele părţi civile: M.I.T. – 6.114.000 lei, J.I. – 5.220.000 lei, O.T. – 1.800.000 lei, G.N.A. – 5.280.000 lei, B.P. – 1.958.000 lei, D.M.C. – 2.389.000 lei, V.I. – 5.500.000 lei, V.T. – 2.266.000 lei, K.D. – 3.475.000 lei, M.I. – 5.664.000 lei, B.A.V. – 5.915.000 lei, J.I. – 3.168.000 lei, S.P. – 9.500.000 lei, J.C.V. – 3.300.000 lei, A.I. – 1.500.000 lei, Şt.I. – 3.100.000 lei, C.M. – 2.750.000 lei, S.I. – 1.500.000 lei, J.A. – 1.540.000 lei, S.C.I. – 2.160.000 lei, G.R. – 1.500.000 lei, M.I. – 3.870.000 lei, I.I. – 504.000 lei, T.Ş.A. – 2.772.000 lei, A.I. – 2.068.500 lei, P.I. – 1.575.000 lei, A.A. – 2.430.000 lei, O.P. – 2.520.000 lei, C.V. – 1.149.000 lei, F.M. – 1.575.000 lei, P.B. – 3.990.000 lei, J.I. – 6.000.000 lei, V.I. – 2.310.000 lei, T.V. – 13.280.000 lei, B.I. – 4.470.000 lei, A.I. – 3.000.000 lei, M.D. – 2.700.000 lei, L.C. – 3.500.000 lei, S.V. – 1.000.000 lei, L.C. – 2.000.000 lei, P.M. – 1.300.000 lei, V.D. – 3.600.000 lei, C.A. – 1.100.000 lei, B.I. – 4.541.000 lei, B.G. – 2.720.000 lei, J.D. – 7.500.000 lei, M.I. – 14.500.000 lei, F.I. – 4.000.000 lei, S.I. – 800.000 lei, T.M. – 1.300.000 lei, C.E. – 1.800.000 lei, M.P. – 4.760.000 lei, S.I. – 3.400.000 lei, B.G. – 6.825.000 lei, V.P. – 9.500.000 lei, D.Şt. – 6.500.000 lei, C.G. – 3.935.000 lei, P.Z. – 6.270.000 lei, S.P.I. – 3.102.500 lei, S.C. – 3.008.000 lei, G.P. – 2.976.000 lei, D.L. – 3.590.000 lei, L.P. – 3.720.000 lei, B.I. – 2.960.000 lei, P.S. – 641.000 lei, E.V. – 5.800.000 lei, L.L. – 6.325.000 lei, C.I. – 5.000.000 lei, C.F. – 4.292.5000 lei, B.I. – 5.100.000 lei, B.E. – 3.705.000 lei, L.I. – 3.000.000 lei, B.D. – 4.930.000 lei, sume actualizate în momentul executării sentinţei.
S-a stabilit pe seama avocatului din oficiu, desemnat de instanţă, conform art. 171, 189 şi 294 C. proc. pen., pentru inculpatul M.N., onorariul avocaţial în sumă de 250.000 lei, ce se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul M.N. este asociat unic al SC M.P. SRL Oţelu Roşu, înmatriculată la oficiul Registrului Comerţului Caraş Severin sub nr. J 11/849/1994.
Principalul obiect de activitate desfăşurat de firmă a fost producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii, având licenţă pentru abatorizarea animalelor, tranşarea cărnii şi autorizaţie sanitar-veterinară pentru achiziţionarea din puncte autorizate de carne, carcasă refrigerată, depozitarea şi valorificarea preparatelor din carne.
Pentru realizarea obiectului de activitate, inculpatul M.N. a achiziţionat în perioada anilor 1998 şi 1999 animale (bovine şi porcine) de la diferite persoane fizice din oraşul Buziaş, localităţile limitrofe ale acestui oraş, din satele şi comunele aflate în judeţul Caraş – Severin – Cornuţel, Rusca, Teregova, Valea Bolvaşniţa, Lăpuşnicel, Petnic şi din oraşul Caransebeş.
În gospodăriile cetăţenilor posesori ai animalelor se deplasau fie inculpatul, fie achizitorii angajaţi de firmă, B.V., F.T., cu autoturismul condus de acesta din urmă.
Pentru a-şi asigura achiziţionarea, inculpatul le-a promis proprietarilor animalelor preţuri mai mari decât cele practicate pe piaţă de alte firme şi efectuarea plăţilor în scurt timp de la ridicarea animalelor. În scopul de a-şi crea imaginea de firmă serioasă, inculpatul a respectat iniţial aceste condiţii de achiziţionare, însă a lucrat corect o scurtă perioadă de timp.
Ulterior, pe lângă promisiunile menite să atragă posesorii de animale, inculpatul i-a indus în eroare şi prin lipsa cântarelor adecvate, apreciind greutatea animalelor „după ochi", pentru „operativitate" şi creândule convingerea că sunt în avantaj. Totodată, inculpatul le înmâna cetăţenilor bonuri scrise de mână pe foi de caiet sau volante purtând ştampila firmei şi semnătura lui, pe care el sau achizitorul trecea numele persoanei care a livrat animalul şi ce sumă trebuia să le achite.
După ce achiziţiona animalele, inculpatul nu mai achita contravaloarea lor, păgubind astfel toţi cetăţenii din localităţile sus-menţionate.
Mai mult, acesta nu a întocmit borderouri de achiziţii şi alte documente contabile necesare cu ocazia predării-achiziţionării animalelor. Cu toate acestea, în contabilitatea firmei au fost găsite borderouri de achiziţii completate de inculpat şi semnate de el în fals, atât la rubrica „achizitor" cât şi la cea destinată persoanei care a livrat animalul.
Cu ocazia controlului efectuat de reprezentanţii gărzii financiare în data de 26 august 1999, la sediul firmei, s-a constatat activitatea nelegală desfăşurată de inculpat.
În procesul verbal încheiat cu ocazia controlului s-a reţinut că inculpatul M.N. nu a înregistrat în contabilitate toate animalele achiziţionate, nu a înregistrat TVA datorat bugetului de stat în sumă de 2.611.743 lei şi şi-a însuşit din banii firmei suma de 937.274.777,79 lei pe care nu a justificat-o şi care apare ca sold debitor în balanţa de verificare încheiată la 31 decembrie 1998.
Toate persoanele păgubite prin activitatea nelegală desfăşurată de inculpat, au sesizat organele de poliţie, arătând că dacă acesta nu le făcea promisiuni avantajoase cu privire la acordarea unui preţ bun şi plătibil în termen scurt, nu ar fi livrat animalele.
În cursul cercetărilor, inculpatul M.N. a recunoscut săvârşirea faptelor cu ocazia fiecărei audieri efectuate de organele de poliţie sau de procuror.
El a precizat că a instruit achizitorii să promită oamenilor plata sumelor în scurt timp şi le-a dat biletele de hârtie ştampilate şi semnate de el. A recunoscut că nu a înregistrat în contabilitate toate achiziţiile de animale şi a folosit banii firmei în interes personal pentru cumpărarea unui autoturism, renovarea casei, achitarea unor datorii, împrumutarea unor persoane şi organizarea de distracţii şi protocoale de aproximativ 230 milioane lei. Recunoscând întreg soldul debitor, inculpatul nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile.
Totodată, inculpatul a recunoscut că a semnat în fals borderourile de achiziţii şi a achitat 2 milioane lei din TVA datorat bugetului de stat şi neînregistrat în contabilitate.
Valoarea prejudiciului total creat prin faptele sale este de 288.772.500 lei.
Valoarea prejudiciul creat prin neplata TVA datorat bugetului de stat este de 706.487 lei.
În drept, fapta inculpatului M.N. de a induce în eroare 75 de persoane în anii 1998 - 1999 de la care a achiziţionat diferite animale, promiţându-le un preţ bun, plătibil în termen scurt, în realitate achitând o sumă relativ redusă, creând un prejudiciu total de 288.772.500 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fapta inculpatului M.N. de a nu evidenţia prin acte contabile în parte veniturile realizate, având ca urmare neplata TVA (firma fiind în perioada de scutire de plată a impozitului), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
Fapta inculpatului M.N. de a nu înregistra, cu ştiinţă, în contabilitatea firmei, toate animalele achiziţionate de la populaţie, semnând în fals borderourile de achiziţii şi denaturând astfel bilanţul contabil la nivelul anului 1998, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 40 din legea contabilităţii nr. 82/1991.
Fapta inculpatului de a folosi cu rea credinţă suma de 937.274.777 lei a societăţii în folosul lui propriu, consecinţa fiind păgubirea societăţii şi declararea pe cale judecătorească a falimentului acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Faptele inculpatului se află în concurs real, făcându-se aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel peste termen inculpatul, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pe motivul că judecarea cauzei a avut loc în lipsa acestuia, fiind nelegal citat întrucât de mai bine de şase ani este plecat în străinătate, fără a mai reveni vreodată în ţară.
Prin Decizia penală nr. 135/ A din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpat, acesta fiind obligat să plătească statului 200 lei cheltuieli judiciare.
Se menţionează că verificându-se tardivitatea apelului formulat de inculpat, se constată că potrivit declaraţiei sale, făcută în şedinţa publică din 13 martie 2006, a fost arestat preventiv la data de 13 aprilie 2005, în baza mandatului de extrădare, dată la care acestuia i s-a pus în vedere motivul arestării, respectiv al extrădării sale.
Conform art. 364 C. proc. pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege, este considerat ca fiind făcut în termen dacă inculpatul dovedeşte şi instanţa constată, că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei.
Deşi inculpatul M.N. a avut cunoştinţă de arestarea sa în vederea executării pedepsei la data de 13 aprilie 2005, acesta prin apărătorul său a formulat tardiv apelul peste termen, la data de 6 iulie 2005.
Se mai arată în motivarea deciziei că inculpatul în mai multe declaraţii aflate la dosar urmărire penală şi-a dat domiciliul în localitatea Oţelul Roşu, iar la data de 25 martie 2000, conform declaraţiei soţiei sale acesta ar fi părăsit ţara, aflându-se la acea dată în Austria.
Deşi avea cunoştinţă de efectuarea urmăririi penale împotriva sa, inculpatul nu şi-a anunţat noul domiciliu, sustrăgându-se urmăririi penale, fiind citat la domiciliul indicat iniţial şi prin afişare la Consiliul local unde au fost comise faptele.
S-a reţinut că procedura de citare a fost legal îndeplinită şi hotărârea primei instanţe a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale procesuale privind citarea inculpatului şi comunicarea hotărârii de condamnare, potrivit dispoziţiilor legale.
S-a concluzionat că inculpatul nu se află în întârziere în declararea apelului care să fi fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.
Împotriva deciziei penale nr. 135/ A din 3 aprilie 2006 inculpatul a declarat recurs, susţinând că greşit instanţa a respins ca formulat tardiv apelul său, considerând că el a luat cunoştinţă de hotărârea de condamnare a sa când a fost arestat în vederea extrădării din Spania.
Termenul de declararea apelului peste termen nu curge de la această dată ci, de la data transferării efective în România, faţă de care apelul peste termen nu este tardiv formulat, solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi admiterea apelului.
Recursul este nefondat.
Din examinarea deciziei atacate în raport cu actele dosarului şi susţinerile recurentului, se constată că instanţa a făcut o atentă analiză a cauzei sub aspectul tardivităţii apelului peste termen formulat, reţinând corect că apelul a fost făcut după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 364 C. proc. pen.
Instanţa a considerat ca justificat temei că acest termen a început să curgă de la data de 13 aprilie 2005 când inculpatul a fost arestat în vederea extrădării, care este de fapt şi data începerii executării pedepsei şi a fost luată în considerare ca atare.
Petiţia de apel peste termen a fost formulată de inculpat prin apărătorul său la data de 6 iulie 2005, deci după expirarea termenului prevăzut de art. 364 C. proc. pen.
Pe de altă parte, instanţa a considerat corect că nu a existat o cauză temeinică de împiedicare din moment ce inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, părăsind în acest scop ţara şi nu a comunicat instanţei adresa ulterioară tocmai pentru a se ascunde şi a nu fi găsit.
Soluţia adoptată de curtea de apel este deci corectă, legală şi temeinică.
În consecinţă, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respinge recursul, ca nefundat, şi a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 135/ A din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5093/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 5248/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
