ICCJ. Decizia nr. 5394/2006. Penal. Furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5394/2006
Dosar nr. 33731/2/2005
Şedinţa publică din 20 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1264 din 26 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cerere formulată de reprezentantul Ministerului Public.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 208 şi 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cerere formulată de inculpatul I.M., prin apărător ales.
În baza art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.M., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată privind pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2432 din 5 decembrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 712 din 17 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti şi a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară (352 zile) cu pedeapsa aplicată prin prezenta, de 4 ani şi 6 luni închisoare inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 36 alin. (1) C. pen., s-a constatat că fapta dedusă judecăţii, săvârşită de inculpat la 27 februarie 2004 este concurentă cu infracţiunile prevăzute de art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 săvârşite de acelaşi inculpat la 13 noiembrie 2003 pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 766 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2100 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a descontopit pedeapsa finală de 6 luni închisoare şi s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente, de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 şi, 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, iar conform art. 33 şi 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta de 4 ani şi 6 luni închisoare cu fiecare dintre pedepsele arătate, aplicate prin sentinţa penală nr. 766 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2100 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 71 şi 64 C. pen.
S-a menţinut revocarea liberării condiţionate cu privire la restul de 165 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3129 din 2 decembrie 1999 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti, conform sentinţei penale nr. 766 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea uneltelor folosite de inculpat la săvârşirea faptei, consemnate în dovada seria B nr. 43495 din 23 martie 2004.
S-a constatat că C.F.R. M. SA, sucursala Bucureşti, nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 27 februarie 2004, inculpatul I.M., în realizarea rezoluţiei infracţionale de a sustrage piese şi subansamble de la vagoanele de marfă ce se aflau în staţia C.F.R. Progresu a luat asupra sa mai multe unelte (chei fixe, patent, ciocan, dron şi un sac de rafie) şi s-a deplasat în acea zonă.
Cu ajutorul dronului şi a cheilor fixe a dezmembrat mai multe piese şi componente de la două vagoane garate în grupa tehnică a staţiei C.F.R. Progresu şi cu ajutorul sacului le-a transportat peste calea ferată la o distanţă de circa 15 m.
Inculpatul a fost observat de lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Transporturi şi, întrucât, a luat-o la fugă, a fost folosit armamentul din dotare pentru a putea fi reţinut.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 972 din 9 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat, a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen. şi aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În motivarea soluţiei de schimbare a încadrării juridice s-a susţinut că, vagoanele de transport pe calea ferată, de unde inculpatul a sustras piese şi subansamble erau garate pe o linie tehnică a staţiei, aşa încât, prin fapta comisă nu s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată.
Cât priveşte pedeapsa aplicată s-a constatat că aceasta respectă prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul.
Prin criticile orale, recurentul inculpat a criticat hotărârea din apel, în esenţă, sub următoarele două aspecte:
- greşita încadrare juridică a faptei, prin aceea că activitatea infracţională a rămas în fază de tentativă, situaţie în care se impuneau a fi reţinute dispoziţiile art. 20 C. pen., raportate la art. 208 şi 209 lit. e) C. pen.;
- nu s-a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei în raport de noua încadrare juridică a faptei şi de situaţia personală a inculpatului.
Examinând criticile formulate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Într-adevăr, instanţa de fond procedând la schimbarea încadrării juridice trebuia să dispună condamnarea inculpatului pentru noua infracţiune şi să facă cu această ocazie şi o reindividualizare a pedepsei astfel stabilite. Se impunea reindividualizarea pedepsei, cu atât mai mult cu cât, schimbarea încadrării juridice a atras condamnarea pentru o infracţiune sancţionată mai puţin sever, cu o pedeapsă situată între limitele legale cuprinse între 3 la 15 ani, decât cea anterioară ale cărei limite legale se plasau între 4 şi 18 ani închisoare.
Chiar dacă recurentul inculpat este recidivist şi a avut conduită oscilantă pe parcursul procesului se impunea, chiar şi în aceste condiţii, operarea unei reduceri a cuantumului pedepsei cât şi în raport de faptul că prin fapta dedusă judecăţii nu s-a produs un prejudiciu părţii vătămate; de altfel aceasta nici nu s-a constituit parte civilă în cauză, piesele şi subsansamblurile sustrase fiind recuperate de la inculpat.
În acest context, pentru a da considerarea necesară dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pentru a stabili o pedeapsă proporţională pericolului social atât al faptei cât şi al făptuitorului şi în scopul respectării dispoziţiilor art. 52 C. pen., se va redoza pedeapsa la limita minimă legală sancţionatoare.
Pe de altă parte, se constată că hotărârea atacată încalcă şi prevederile art. 71 C. pen., privind conţinutul pedepsei accesorii, critica fiind examinată, din oficiu, în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, conform art. 71 alin. (2) C. pen., interzicerea drepturilor părinteşti cuprinse în art. 64 lit. d) C. pen., se aplică numai ţinând seama de gravitatea faptei, persoana inculpatului sau de interesele copilului.
Pe de altă parte, inculpatul nu s-a folosit în comiterea activităţii infracţionale de o funcţie sau de o profesie pentru a-i fi interzis dreptul înscris în art. 64 lit. c) C. pen.
În acest context, ţinând seama de împrejurările şi condiţiile concrete în care s-a comis fapta inculpatului nu-i pot fi interzise drepturile de la art. 64 lit. e) şi d) C. pen.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpat, Decizia pronunţată în apel urmând a fi casată, pentru consideraţiunile expuse, numai cu privire la individualizarea pedepsei principale şi conţinutul pedepsei accesorii.
Cât priveşte critica vizând încadrarea juridică a faptei, aceasta este nefondată.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de cercetare a locului faptei şi din planşele fotografice, recurentul inculpat a detaşat piesele şi subsansamblurile sustrase pe care le-a cărat într-un sac, la distanţă, lângă drumul de acces.
Ori, esenţial pentru stabilirea încadrării juridice este în această situaţie realizarea apropierii şi intrarea efectivă în stăpânirea bunurilor sustrase (indiferent de durata acestei stări de fapt) ceea ce în fapt inculpatul a realizat prin modul în care a comis infracţiunea.
În cauză acţiunea de deposedare a fost dusă până la sfârşit, realizând infracţiunea consumată pentru care inculpatul a fost corect condamnat.
Pentru aceste considerente critica se va respinge, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 972 din 9 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei principale şi conţinutul pedepsei accesorii.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 şi 209 lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
Interzice inculpatului în condiţiile art. 71 C. pen., în timpul executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor, inclusiv cele privind contopirea pedepselor conform art. 36 C. pen. şi revocarea liberării condiţionate, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) şi e9 C. pen.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5371/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5398/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
