ICCJ. Decizia nr. 5532/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5532/2006
Dosar nr. 11355/2006
Şedinţa publică din 26 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 36 pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2006, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca neîntemeiate, plângerile conexe formulate de petentul V.Şt. împotriva rezoluţiei adoptată la 6 martie 2006 în dosarul nr. 38/P/2006 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinută prin rezoluţia nr. 821/II/2/2006 din 10 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la 6 martie 2006 în dosarul nr. 22/P/2006 menţinută prin rezoluţia nr. 823/II/2/2006 din 10 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele considerente:
Petentul V.Şt. a contestat rezoluţia cu nr. 39/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorilor M.D., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni şi M.V., judecător la Judecătoria Moreni.
Soluţia ce a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin respingerea plângerii petentului la 10 aprilie 2006.
În motivarea plângerii petentul a susţinut că din vina procurorului M.D. nu a fost parte într-un rechizitoriu întocmit de aceasta, în care numita Ş.O. a avut calitate de inculpată.
Petentul a susţinut că ambii făptuitori sunt de rea-credinţă cu ocazia soluţionării cauzelor civile şi penale în care este parte numita Ş.O., făcând referire la cauze soluţionate de aceştia, în opinia sa greşite şi părtinitoare.
Examinând rezoluţiile atacate, în raport de actele şi lucrările dosarelor ataşate plângerii, de susţinerile petentului exprimate în ambele plângeri şi ţinând seama de dispoziţiile legale incidente în materie, art. 2781 C. proc. pen., Curtea a constatat că ambele plângeri conexe sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul susţinând că instanţa de fond a consemnat în sentinţă că „dezbaterile şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 31 mai 2006" în mod greşit deoarece la acea dată a fost singura parte prezentă, făptuitorii lipsind. Această consemnare greşită, în opinia recurentului, atrage nelegalitatea sentinţei.
Recurentul susţine netemeinicia rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale deoarece nu i s-a luat o declaraţie în calitate de parte vătămată, recurentul relatând în detaliu ceea ce ar fi declarat, făcându-se referire la cauze penale sau civile în care a fost parte numita Ş.O., exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a acestora.
Recursul nu este fondat.
Examinând cauza, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică pentru considerentele ce urmează.
La data de 31 mai 2006, instanţa, având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, a considerat necesar a amâna pronunţarea la data de 31 mai 2006.
Prin încheierea de amânare a pronunţării s-a consemnat că „la apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns petentul V.Şt., lipsă fiind intimaţii M.D. şi M.V., acordându-se cuvântul petentului.
Consemnările din practicaua încheierii de amânare a pronunţării corespunde susţinerilor petentului, a fost singurul prezent la dezbateri.
Împrejurarea că în practicaua sentinţei s-a consemnat „susţinerea părţilor" în loc de „susţinerea părţii" cum consideră petentul că ar fi fost corect, nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii judecătoreşti. În cauză a avut cuvântul şi procurorul în calitate de participant în procesul penal.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs invocat de recurent, omisiunea procurorului de a audia petentul în calitate de parte vătămată, situaţie de fapt care ar afecta legalitatea rezoluţiei date, este de asemenea nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 224 C. proc. pen., în care se prevede expres că „în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare" şi că „în vederea strângerii datelor necesare de urmărire pentru începerea urmăririi penale pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop", actele premergătoare se limitează numai la actele necesare începerii urmăririi penale. Aceasta înseamnă că, sub nici o formă nu se pot efectua în cadrul lor şi acte specifice fazei de urmărire penală, ca fază procesuală distinctă a procesului penal, ori acte care nu sunt necesare începerii urmăririi penale.
În conţinutul actelor premergătoare intră activităţi care nu au nimic comun cu formele de realizare a actelor juridice propriu-zise, aşa încât susţinerea petentului nu este fondată.
În faza actelor premergătoare au fost verificate actele şi înscrisurile la care s-a făcut referire strângându-se date pe baza cărora s-au finalizat cercetările de organul de urmărire penală.
Astfel, procurorul a constatat că din cercetările efectuate nu se poate reţine că intimaţii, unul în calitate de procuror care a întocmit rechizitoriul în dosarul de urmărire penală nr. 394/P/2005, iar celălalt în calitate de judecător care a soluţionat în primă instanţă cauza penală respectivă, şi-ar fi exercitat abuziv îndatoririle de serviciu şi sar fi adus atingere drepturilor petentului, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că între petent şi numita Ş.O. există un litigiu civile având ca obiect un imobil situat în Moreni, judeţul Dâmboviţa, pe care petentul îl ocupă în calitate de chiriaş, iar Ş.O. prin sentinţa civilă nr. 4362 din 8 mai 1998 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în urma unei acţiuni în revendicare a imobilului a redevenit proprietara imobilului ce se afla momentul respectiv în posesia SC G. Târgovişte.
Numita Ş.O. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul întocmit de intimata M.D. sub nr. 304/P/2005 pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în aceea că la 15 noiembrie 2004 a dat o declaraţie autentificată la notariat şi depusă la Primăria municipiului Moreni în vederea obţinerii unei autorizaţii de demolare a imobilului, în sensul că imobilul respectiv nu face obiectul nici unui litigiu cu vreo persoană fizică sau juridică.
Din cuprinsul sentinţei penale nr. 116 din 10 februarie 2006 pronunţată de judecătorul M.V., intimat în cauză, rezultă că petentul a solicitat să fie introdus în proces ca parte vătămată, întrucât el a fost cel care a formulat plângere, însă instanţa a apreciat că faţă de actul de sesizare, de obiectul cauzei penale dedusă judecăţii şi de dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., nu are calitate în procesul penal.
Petentul este nemulţumit de această soluţie şi susţine, în mod greşit că intimaţii au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fără a arăta în ce modalitate i-au fost vătămate drepturile sau interesele.
Potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. pen., are calitate de parte vătămată în procesul penal „persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică morală sa materială".
Plângerea sau denunţul sunt moduri generale de sesizare a organelor de urmărire penală reglementate diferit, prin art.222 C. proc. pen. şi respectiv art. 223.
În cazul plângerii, persoana încunoştinţează organele de urmărire penală de săvârşirea unei fapte prin care i s-a cauzat o vătămare, spre deosebire de denunţ pe cale căruia orice persoană care a luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală poate încunoştinţa organul de urmărire penală.
Infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), este o infracţiune de pericol, aşa încât în mod corect s-a apreciat că procesul penal nu are latură civilă.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că plângereaformulatăde petent în ce priveşte rezoluţia nr. 38/ P/2006 este neîntemeiată.
Referitor la cealaltă plângere, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata M.D. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), complicitate la înşelăciune, art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), neglijenţă în serviciu, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fals intelectual şi art. 268 C. pen., represiune nedreaptă.
Curtea a constatat în baza probelor administrate în cursul cercetărilor efectuate de parchet că este, de asemenea, neîntemeiată, în mod corect.
Petentul a susţinut că intimata, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, efectuând cercetări împotriva sa în dosarul nr. 460/P/2005 a săvârşit infracţiunile mai sus enumerate, întrucât cunoaşte că numita Ş.O. nu este proprietara imobilului în care el este chiriaş şi cu toate acestea efectuează acte de urmărire penală împotriva petentului pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen.
În cauză, în mod corect s-a reţinut că subzistă cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi în temeiul art. 228 s-a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.Şt. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 7 iunie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5520/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5547/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
