ICCJ. Decizia nr. 5794/2006. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.5794/2006

Dosar nr. 22484/3/2005

Şedinţa publică din 10 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă:

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 723 din 20 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpata P.I., la 20 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) şi d) şi art. 176 lit. a) din acelaşi cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

Totodată, prin sentinţă, s-a respins cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen.

Pentru a pronunţa hotărârea instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

în după-amiaza zilei de 2 ianuarie 2005, inculpata, femeie de serviciu a locatarilor blocului din str. Sachelarie Visarion a născut neasistată, în spaţiul destinat depozitării gunoiului menajer, un făt de sex masculin, viu. Imediat, inculpata a introdus corpul fătului într-o găleată cu apă şi l-a ţinut în submersie circa 15 minute.

în continuare, în zorii zilei de 3 ianuarie 2005, inculpata a introdus cadavrul nou-născutului în două pungi din material plastic, a luat o cazma, a săpat o groapă în spaţiul verde al respectivului imobil şi l-a îngropat.

La 5 ianuarie 2005, inculpata s-a prezentat la Camera de Gardă a Spitalului de Urgenţă Sfântul Pantelimon, din Bucureşti diagnosticul pus la internare fiind „lăuzie în urma unei naşteri neasistate".

Raportul medico - legal de necropsie a reţinut că moartea nou-născutului a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin submersie în apă, decesul a survenit la puţin timp după

naştere, plămânul nou-născutului fiind parţial respirat, ceea ce atestă o durată minimă de supravieţuire extrauterină anterior submersiei.

Raportul de nouă expertiză medico - legală psihiatrică, avizat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală Prof. Dr. Mina Minovici Bucureşti a înscris că uciderea nou-născutului nu s-a datorat unei stări de tulburare patologică determinată de naştere, neexistând o astfel de stare la momentul săvârşirii faptei, inculpata având capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei comise şi faţă de care discernământul a fost păstrat.

împotriva sentinţei, a declarat apel inculpata, motivele invocate fiind greşita încadrare juridică a faptei şi greşita individualizare a pedepsei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 584 din 27 iulie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Nemulţumită şi de hotărârea pronunţată în apel, inculpata, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., respectiv în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică, în opinia sa fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. şi s-a aplicat pedeapsa greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Recursul nu este fondat.

Starea de fapt, în cauză, a fost stabilită prin coroborarea probelor administrate la urmărirea penală şi nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti.

Inculpata, în faţa instanţei, a recunoscut săvârşirea faptei, motivată de ea prin temere, aceasta determinând-o să-şi ucidă fătul în modul descris.

În ce priveşte încadrarea juridică a faptei, pentru ca suprimarea vieţii nou-născutului de către mama să poată fi considerată infracţiunea de pruncucidere în sensul art. 177 C. pen., trebuie să rezulte că uciderea, imediat după naştere, a fost săvârşită de mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.

Expertiza medico - legală psihiatrică a atestat că inculpata nu s-a aflat într-o asemenea stare, iar din celelalte împrejurări ale cauzei, s-a dovedit că stările de temere extrinseci naşterii, cea faţă de reacţia rudelor sau oprobiul celor din jur, acestea putând a fi de natură a influenţa psihicul inculpatei, nu constituie decât mobiluri ale săvârşirii faptei, care nu au nici o semnificaţie juridică în înţelesul de „tulburare pricinuită de naştere", astfel cum se prevede în art. 177 C. pen.

Ca atare, şi încadrarea juridică a faptei este legală.

În ce priveşte pedeapsa aplicată, în stabilirea ei instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social deosebit de grav al faptei, concret, din împrejurările în care ea s-a comis, inculpata ucigându-şi fătul nou - născut prin submersie în apă şi ulterior, introducând cadavrul în pungi 1-a şi îngropat, ceea ce oripilează pe oricine ar lua cunoştinţă despre un asemenea fapt.

Executarea pedepsei în regim de privare de libertate, se apreciază că este în măsură să realizeze şi scopul, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpată nefiind fondat, în baza dispoziţiilor 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, recurenta inculpată va fi obligată să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.I. împotriva deciziei penale nr. 584/ A din 27 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Ii-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 10 ianuarie 2005, la 10 octombrie 2006.

Obligă recurenta la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5794/2006. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs