ICCJ. Decizia nr. 5890/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5890/2006
Dosar nr. 11324/1/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 4859 din 29 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1665/2004, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 21/ F din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
A fost obligat recurentul să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a constatat că instanţa de fond a reţinut corect, pe baza unei analize profunde a probelor administrate că inculpatul se face vinovat de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune continuată de înşelăciune.
Încadrarea juridică dată faptelor este corespunzătoare, iar aprecierea gradului de pericol social al faptelor şi făptuitorului s-a făcut în raport cu împrejurările concrete în care s-au săvârşit infracţiunile, de persoana inculpatului şi de urmările produse. Motivele de recurs prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., nu sunt întemeiate, iar alte motive care să determine casarea sentinţei atacate nu există.
Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte, bani sau foloase care nu i se cuvin, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a nu face un act contrar acestor îndatoriri, constituie infracţiunea de luare de mită.
Această infracţiune este considerată „de corupţie" potrivit art. 5, 6, 7 din Legea nr. 78/2000 şi se sancţionează mai sever, în baza art. 7, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau urmărire a infracţiunilor.
Din actele dosarului a rezultat că inculpatul C.V., în perioada iulie 1993 – iunie 2001, a fost ofiţer de poliţie la compartimentul furturi auto din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, la biroul judiciar, având atribuţii de efectuarea actelor de cercetare penală în legătură cu infracţiunile privind sustrageri din autovehicule.
În cadrul acestor atribuţii, inculpatul a pretins şi primit sume de bani, care nu i se cuveneau, în scopul de a nu îndeplini acte privitoare la datoriile sale de serviciu, respectiv de a nu propune trimiterea în judecată a unor făptuitori. Totodată, inculpatul a pretins sume de bani de la părinţii unor inculpaţi minori, inducându-i în eroare că sumele de bani reprezintă acoperirea prejudiciului cauzat prin faptele acestora, deşi acel prejudiciu fusese recuperat pe altă cale, el însuşindu-şi, pe nedrept valorile primite.
Aşa fiind, sentinţa atacată, apărând legală sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a menţinut-o şi a respins recursul inculpatului, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare inculpatul C.V., cu ultim domiciliu în Râmnicu Vâlcea, str. Ştirbei Vodă, judeţul Vâlcea, prin avocatul său C.D.V., cu domiciliul în oraşul Mioveni, str. Mihail Sorbul, judeţul Argeş, adresă la care doreşte să se îndeplinească toate actele de procedură cu el, contestaţie ce face obiectul prezentei cauze.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că aceasta vizează două aspecte şi anume faptul că procedura de citare cu inculpatul pentru termenul din 29 septembrie 2004 când s-a soluţionat recursul nu a fost îndeplinit legal, potrivit art. 177 pct. 8 C. proc. pen. şi faptul că neavând cunoştinţă de recurs, hotărârea nu i-a fost comunicată la adresa unde locuieşte, nu a avut posibilitatea să comunice instanţei domiciliul său actual, el fiind plecat în străinătate.
Astfel, deşi din timpul urmăririi penale s-a stabilit că inculpatul nu mai locuieşte la fostul domiciliu din Râmnicu Vâlcea, str. Rapsodiei, jud. Vâlcea, conform proceselor-verbale de la dosarul de urmărire penală, adresa sa la cea dată fiind în Etherly Road, Londra, conform adresei nr. 62695/ PL din 09 aprilie 2003 a B.N.I. – Ministerul de Interne, adresă cunoscută şi de organul de urmărire penală conform rechizitoriului nr. 8/ P din 15 octombrie 2003 al P.N.A. – Serviciul Anticorupţie Piteşti, alin. (5), citarea sa s-a făcut la vechea adresă.
S-a menţionat faptul că la instanţa de fond s-a dispus citarea sa şi prin afişare conform art. 177 pct. 4 C. proc. pen., în timp ce la instanţa de recurs această citare nu s-a mai îndeplinit chiar dacă se cunoştea adresa sa de la acea dată.
Mai mult, a arătat faptul că la instanţa de recurs a avut apărător ales de cineva, presupunând din familie, respectiv domnul avocat O.U., care a lipsit doar la termenul din 23 iunie 2004 şi nu la două termene consecutive, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 171 alin. (42) C. proc. pen., astfel că desemnarea unui apărător din oficiu, în persoana doamnei avocat A.B. de către instanţa de recurs a fost nelegală.
În această situaţie, cum procedura de citare cu inculpatul s-a făcut la vechiul domiciliu, unde se ştia că nu mai locuieşte, fără cel puţin citarea sa în condiţiile art. 177 C. proc. pen., deşi se ştia adresa sa conform celor de mai sus, nu se poate pune nici problema reprezentării sale, deoarece aşa cum rezultă din practicaua deciziei nr. 4859 din 29 septembrie 2004, concluziile orale au fost făcute de apărătorul din oficiu, deşi apărătorul ales s-a prezentat după dezbateri, situaţie în care delegaţia apărătorului din oficiu încetează, dar apărătorului ales nu i s-au luat concluzii şi nici nu i s-a permis să depună concluzii scrise cu privire la motivele de recurs.
În raport cu cele de mai sus s-a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei, potrivit art. 391 C. proc. pen. şi fixarea unui termen de soluţionare a acesteia cu citarea sa la adresa indicată în prezenta contestaţie.
În temeiul dispoziţiilor art. 390 C. proc. pen., s-a solicitat dispunerea suspendării executării deciziei până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
În drept, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.V., prin apărătorul său a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen.
Prezentei contestaţii în anulare i-a fost anexată fotocopia unei procuri judiciare dată de contestatorul C.V. prin care o împuterniceşte pe numita D.M.M. să-l reprezinte în faţa Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie în cauza cu statul român, autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1102 din 8 martie 2006 în faţa consilierului din Secţia consulară a Ambasadei României din Londra, indicându-se de către contestator domiciliul din România, localitatea Râmnicu Vâlcea, str. Ştirbei Vodă, judeţul Vâlcea, a deciziei nr. 4859 din 29 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a adresei Ministerului de Interne, I.G.P.R. – B.N.I. cu nr. 62695/ PL din 09 aprilie 2003 către Ministerul Public, P.N.A., Serviciul Anticorupţie Piteşti în care se indica ultima adresă cunoscută a numitului C.V. din Etherly Road, Londra.
Totodată s-au anexat şi fotocopiile adresei P.N.A., Serviciului Anticorupţie Piteşti în dosarul nr. 8/P/2003 din 11 aprilie 2003 către P.N.A., Biroul de legătură cu instituţii similare din alte state, a dresei P.N.A., Serviciul Anticorupţie Piteşti în dosarul nr. 8/P/2003 din 02 aprilie 2003 către I.G.P., B.N.I. şi Relaţii Internaţionale, ale proceselor-verbale de căutare din 25 ianuarie 2003 şi 3 martie 2003.
De asemenea, a fost ataşată şi copia rechizitoriului emis la data de 15 octombrie 2003 de către P.N.A. Piteşti în dosarul nr. 8/P/2003 în al cărui conţinut se fac menţiuni în sensul că pe parcursul urmăririi penale, audierea învinuitului C.V. a fost posibilă numai, începând cu data de 18 august 2003, ca urmare a demersurilor făcute de către S.T.A. Piteşti la B.N.I. din cadrul Inspectoratului general al Poliţiei Române, care l-a localizat pe sus-numitul cu ajutorul Interpol Londra la o adresă din acest oraş, precum şi faptul că din vara anului 2001 şi până în luna august 2003 învinuitul C.V. s-a deplasat în mai multe ţări, unde temporar a muncit, iar în citativul rechizitoriului se indică adresa inculpatului C.V., respectiv Râmnicu Vâlcea, str. Rapsodiei, judeţul Vâlcea.
Pentru termenul de astăzi, în cauză nu s-a dispus citarea părţilor, dar în susţinerea intereselor contestatorului condamnat s-a prezentat avocat C.D., apărător ales.
Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată.
Apărătorul contestatorului condamnat a susţinut oral motivele contestaţiei în anulare, făcând trimitere şi la memoriul depus la dosar, arătând că soluţionarea cauzei s-a făcut cu evidentă încălcare a dispoziţiilor de citare a condamnatului, menţionând că a formulat şi o cerere de suspendare a executării pedepsei aplicată prin Decizia penală contestată, subliniind că în prezent contestatorul condamnat a fost pus în libertate de autorităţile din Marea Britanie, solicitând ca acesta să fie citat, atât la biroul său, la adresa procuratorului, cât şi prin afişare.
Concluziile reprezentantului parchetului, atât asupra contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat, cât şi asupra cererii de suspendare a executării pedepsei, a cuvântului în replică a apărătorului contestatorului au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând, atât cererea de suspendare a executării pedepsei, cât şi contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat C.V. în raport cu motivele invocate şi precizate ce au fost întemeiate pe dispoziţiile 390 şi respectiv art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate cererea de suspendare a executării pedepsei şi contestaţia în anulare formulată pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 390 C. proc. pen., „până la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere."
Înalta Curte, analizând cauza, a constatat că apărarea contestatorului nu a făcut dovada existenţei vreunor motive care să justifice suspendarea executării pedepsei, aşa încât cererea formulată nu este fondată.
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., atât anterior, cât şi ulterior modificărilor survenite prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, cazurile de contestaţie în anulare.
Conţinutul dispoziţiilor art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen., nu a fost modificat, stipulându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38511 alin. (1) C. proc. pen., judecarea recursului se face cu citarea părţilor.
Potrivit art. 177 alin. (1) – (4) şi (8) C. proc. pen., anterior modificării survenite prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 incident la judecarea recursului inculpatului C.V. se prevedea că:
„(1) Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează.
(2) Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
(3) În caz de schimbare a adresei arătat în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.
(4) Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea. Când activitatea infracţională s-a desfăşurat în mai multe locuri, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea penală.
(8) Dacă învinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul în care, prin lege, se dispune altfel. Avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare."
Din examinarea cauzei rezultă că în cursul urmăririi penale au fost întocmite mai multe procese-verbale de căutare a învinuitului C.V. la adresa indicată de acesta iniţial, potrivit declaraţiei dată la 2 mai 2001 în calitate de făptuitor, respectiv Râmnicu Vâlcea, str. Rapsodiei, procese-verbale întocmite la 21 februarie 2003, 5 februarie 2003, 25 ianuarie 2003, 3 martie 2003, 7 martie 2003, 26 martie 2003.
Din procesele-verbale arătate a rezultat că C.V. deţine o garsonieră în strada Rapsodiei, Râmnicu Vâlcea dar nu mai locuieşte în aceasta, fiind plecat de mai mult timp în străinătate, respectiv în Anglia, nemaifiind văzut din anul 2001, însă în procesul-verbal din 26 martie 2003 se menţionează că „tot din declaraţia domnului administrator rezultă că C.V. a fost la domiciliu la începutul lunii decembrie 2002, stând doar câteva zile, după care a plecat din nou."
În urma demersurilor făcute, B.N.I. comunică P.N.A., Serviciul Anticorupţie Piteşti, prin adresa nr. 62695/ PL din 9 aprilie 2003 că Interpol Londra le-a transmis următorul mesaj „Potrivit informaţiilor obţinute, ultima adresă cunoscută a numitului C.V., născut la 19 martie 1966 este următoarea Etherly Road, Londra.
La data de 18 august 2003 procurorul şef al Serviciului Anticorupţie Piteşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen., a procedat la invitarea învinuitului C.V. la sediul serviciului, ocazie cu care i s-a adus la cunoştinţă, în prezenţa avocatului ales C.B. că este cercetat pentru comiterea a patru infracţiuni de luare de mită, ce au fost descrise în esenţă, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit şi aflat dosar urmărire penală.
Totodată, din procesul-verbal de ascultare întocmit la aceeaşi dată de 18 august 2003 a rezultat că „azi 18 august 2003, înainte de a i se lua prima declaraţie, am adus la cunoştinţă învinuitului C.V., faptul că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales sau din oficiu, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (4) C. proc. pen., învinuitul, cu această ocazie declară că solicită să fie asistat de avocat C.B. din Baroul Vâlcea, avocat ales care-l însoţeşte şi care este de faţă la data întocmirii prezentului proces-verbal".
În declaraţia olografă dată la 18 august 2003 învinuitul C.V. indică ca domiciliu Râmnicu Vâlcea, str. Rapsodiei, neindicând nicio altă adresă de reşedinţă.
De asemenea, în declaraţiile date ulterior la parchet la datele de 19 august 2003 şi 10 septembrie 2003, de către învinuitul C.V. s-a indicat aceeaşi adresă de domiciliu mai sus menţionată.
La data de 25 septembrie 2003 învinuitului C.V., în prezenţa apărătorului ales C.B. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, acesta declarând că „Am studiat întreg materialul de urmărire penală aflat în dosarul nr. 8/P/2003 al Serviciului Anticorupţie Piteşti în prezenţa avocatului ales B.C., îmi menţin declaraţiile date şi precizez că de la N.G. şi M.V. am primit numai 16,5 milioane lei pentru despăgubirea părţilor civile, sumă pe care am restituit-o ulterior în împrejurările declarate. Declar că nu mai am de solicitat alte probe în apărare şi nu am suferit şi nu sufăr de nici o afecţiune psihică. Altceva nu mai am de declarat", aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data arătată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, aflat la dosarul de urmărire penală.
Prin rechizitoriul emis la 15 octombrie 2003 întocmit de P.N.A., Serviciul Anticorupţie Piteşti în dosarul nr. 8/P/2003 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimis în judecată în stare de libertate inculpatul C.V., pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a C. pen., iar în citativul rechizitoriului a fost menţionată aceeaşi adresă deja arătată mai sus.
În conformitate cu dispoziţiile art. 264 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat spre judecare, Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală sub nr. 4989/2003, iar pe parcursul judecării acesteia, inculpatul C.V. a fost citat la adresa indicată în actul de sesizare, nefiind menţionată nicio altă adresă la care acesta să fie citat, inculpatul lipsind la toate termenele de judecată, iar pentru termenul la care cauza a fost judecată, respectiv 4 martie 2004, procedura de citare a fost efectuată la aceeaşi adresă arătată în rechizitoriu, cât şi prin afişare la Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. Inculpatul C.V. a fost reprezentat în primă instanţă, în condiţiile art. 174 C. proc. pen., de apărător ales, avocat B.C. în baza împuternicirii avocaţiale nr. 22 din 22 noiembrie 2003, prezenţa inculpatului nefiind obligatorie.
Hotărârea primei instanţe a fost comunicată la aceeaşi adresă indicată în rechizitoriu, dovada de primire şi procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare datat 17 martie 2004, aflat la dosarul curţii de apel, purtând menţiunea „afişat lipsă domiciliu", subliniindu-se că nu a fost găsită persoana, actul a fost afişat pe uşa persoanei deoarece în lipsa acestora nu s-a putut aflat data când persoana poate fi găsită cu toate investigaţiile făcute.
Sentinţa primei instanţe a fost recurată de inculpatul C.V. prin apărătorul său, recurs ce a făcut obiectul dosarului nr. 1665/2004, cauza fiind soluţionată prin Decizia penală nr. 4859 din 29 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La toate cele trei termene de judecată acordate în recurs, respectiv 12 mai 2004, 23 iunie 2004 şi 29 septembrie 2004, la această ultimă dată, fiind şi judecată cauza, recurentul inculpat C.V. a fost citat la adresa indicată în rechizitoriu, respectiv Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul inculpat C.V. aflate la dosarul nr. 1665/2004 al Înaltei Curţi, purtând menţiunea „afişat lipsă domiciliu", subliniindu-se pe dovezi că a fost afişat actul pe uşa principală a locuinţei destinatorului, nicio persoană de la pct. 1 (respectiv destinatar, soţ, rudă cu destinatarul, persoană cu care locuieşte destinatorul, portar, administrator, serviciul de registratură sau funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, serviciul personal, administraţia spitalului, comandantul unităţii militare, administraţia locului de deţinere) nu a fost găsită.
La dosarul cauzei în recurs au fost depus mai multe delegaţii de apărători, respectiv delegaţia nr. 016622 din 20 aprilie2004 a avocatului din oficiu Constantin Nicolae, împuternicirea avocaţială a avocatului C.Şt.M. pentru redactare motive de recurs şi studiu dosar, împuternicirea avocaţială nr. 415.792 a avocatului O.U., delegaţia nr. 035627 din 20 august 2004 a avocatului din oficiu B.A., purtând menţiunea numelui justiţiabilului C.V., a numărului de dosar, 1665/2004 cu termen la 29 septembrie 2004.
În recurs nu a fost depusă nicio cerere sau înscris din partea recurentului inculpat C.V. sau apărătorului ales cu privire la o altă adresă unde acesta ar locui şi nici motivele de recurs nu fac referire la o altă adresă a inculpatului.
Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea contestatorului condamnat C.V. cu privire la neîndeplinirea procedurii de citare cu acesta în calitate de recurent inculpat la termenul din 29 septembrie 2004, când a fost judecată cauza în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, acesta aflându-se în Marea Britanie, potrivit adresei existente încă de la urmărirea penală, deoarece aşa cum a rezultat din cele mai sus amplu prezentate, recurentul inculpat C.V. în mod constant, în declaraţia olografă dată în cursul urmăririi penale, după începerea urmăririi penale a indicat numai adresa din Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, adresă unde a fost citat şi în recurs, iar procedura de citare a fost îndeplinită prin afişare, cu respectarea dispoziţiilor art. 38511 alin. (1) cu referire la art. 177 alin. (1) şi art. 179 C. proc. pen.
Aşadar, Înalta Curte nu poate reţine că ar fi aplicabile dispoziţiile art. 177 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., deoarece recurentul inculpat nu a făcut nicio cerere în care să indice vreo altă adresă unde ar fi urmat să fie citat, iar în caz de schimbare a adresei arătate iniţial, citarea la aceasta de către instanţa de recurs ar fi avut loc numai dacă ar fi încunoştinţat-o de schimbarea intervenită, împrejurare pe care recurentul inculpat nu a semnalat-o în vreun fel.
Totodată, nu sunt incidente dispoziţiile art. 177 alin. (8) C. proc. pen., referitoare la împrejurarea obligaţiei citării inculpatului în străinătate, deoarece recurentul inculpat C.V. nu a indicat după începerea urmăririi penale adresa menţionată de Biroul Interpol, respectiv Etherly Road, Londra, ci dimpotrivă constant a arătat doar adresa din România, din oraşul Râmnicu Vâlcea, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală după precizările făcute, a arătat că nu mai are altceva de declarat.
Mai mult, apărătorul ales al recurentului inculpat, în recurs, nu a depus vreo cerere sau alte înscrisuri care să ateste schimbarea adresei iniţiale a inculpatului sau solicitarea ca acesta să fie citat la o altă adresă care ar fi putut echivala cu o încunoştinţare a instanţei de recurs care să o conducă la citarea la noua adresă.
De altfel, în contestaţia în anulare formulată, contestatorul condamnat C.V. a indicat o adresă din România, ca ultim domiciliu Râmnicu Vâlcea, str. Ştirbei Vodă, judeţul Vâlcea, menţionată ca singură adresă şi în procura judiciară dată la Secţia consulară a Ambasadei României din Londra, iar a doua adresă de comunicare a actelor de procedură la apărătorul său, avocat C.D.V. şi nicidecum o altă adresă, eventual din străinătate unde s-ar fi aflat.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea contestatorului condamnat în sensul că ar fi trebuit a fi citat în condiţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., respectiv prin afişare la sediul consiliului locale în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, în condiţiile în care se ştia că nu mai locuieşte la vechea adresă, deoarece în cauză nu erau îndeplinite condiţiile impuse de norma arătată, fiind cunoscut domiciliul inculpatului, în raport cu menţiunea în acest sens din declaraţiile olografe ale acestuia, instanţa de recurs apreciind corect că pe baza datelor din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare nu au existat menţiuni care să o îndreptăţească la a dispune citarea în condiţiile prevederilor legale invocate.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 386 lit. a) C. proc. pen., instanţa de recurs judecând cauza cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la citarea recurentului inculpat C.V.
De asemenea, nu este incident nici cel de-al doilea caz de contestaţie în anulare invocat de către contestatorul condamnat C.V., respectiv art. 386 lit. b) C. proc. pen., deoarece nu s-a făcut dovada niciuneia din cele două cerinţe cumulative impuse de norma menţionată, respectiv imposibilitatea de prezentare şi de încunoştinţare despre această împiedicare a recurentului inculpat la termenul din 29 septembrie 2004, când s-a judecat cauza în recurs.
De altfel, cele două condiţii cumulative cerute de dispoziţiile arătate nu sunt îndeplinite nici în cazul recurentului inculpat reprezentat de apărătorul ales, avocat O.U., cu împuternicirea avocaţială aflată la dosarul de recurs în condiţiile arătate.
Aşa cum a rezultat din examinarea cauzei aflată în recurs, apărătorul ales cu împuternicirea avocaţială datată 12 mai 2004 a lipsit nemotivat la următoarele termene de judecată, respectiv 23 iunie 2004 şi 29 iunie 2004, în raport cu menţiunile din încheierea de la primul termen menţionat, respectiv amânarea cauzei faţă de lipsa de apărare a recurentului inculpat şi respectiv partea introductivă a deciziei 4859 din 29 septembrie 2004, în sensul că „întrucât apărătorul ales al inculpatului a lipsit nejustificat la termenul de la 23 iunie 2004, când cauza s-a amânat din acest motiv şi la acest termen, Curtea consideră că procesul este în stare de judecată, apărarea inculpatului fiind asigurată de avocatul desemnat din oficiu – B.A., conform delegaţiei nr. 035627 din 20 august 2004".
Astfel, apărătorul ales al recurentului inculpat nu a făcut dovada imposibilităţii de prezentare şi de încunoştinţare de existenţa vreunei împiedicări la judecarea cauzei în recurs prin depunerea vreunui înscris, cu ocazia formulării contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. b ) C. proc. pen.
Împrejurarea că apărătorul ales, avocat O.U. al recurentului inculpat s-a prezentat după dezbateri, aşa cum s-a consemnat în partea introductivă a deciziei pronunţate în recurs, nu se circumscrie condiţiilor cumulative cerute pentru a fi aplicabil art. 386 lit. b) C. proc. pen., deoarece chiar şi la acel moment ulterior judecării cauzei în recurs, prin prezenţa sa, apărătorul atestă faptul că nu se afla în imposibilitate de prezentare şi de încunoştinţare a vreunei împiedicări.
Aspectele invocate de apărare referitoare la modul în care au fost aplicate dispoziţiile art. 171 alin. (41) C. proc. pen., de către instanţa de recurs, nu pot fi examinate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece exced cazurilor prevăzute expres şi limitativ de legiuitor pentru această cale extraordinară de atac.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de contestatorul condamnat C.V.
Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de acelaşi contestator condamnat împotriva deciziei penale nr. 4859 din 29 septembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1665/2004.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul condamnat C.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de contestatorul condamnat C.V.
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de acelaşi contestator condamnat împotriva deciziei penale nr. 4859 din 29 septembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1665/2004.
Obligă contestatorul condamnat C.V. la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5854/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6055/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
