ICCJ. Decizia nr. 5740/2006. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5740/2006
Dosar nr. 8932/1/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 215 din 24 martie 2005 a Tribunalului Cluj s-a hotărât următoarele:
A fost condamnat inculpatul G.S.D., la pedepsele:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen.;
- 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen.;
Potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite aceste două pedepse, dispunându-se ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare;
A fost condamnat inculpatul P.M.C., la pedepsele:
- un an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen.;
- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. c), 76 lit. e) C. pen.;
Potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite aceste două pedepse, dispunându-se ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, cea de un an şi 10 luni închisoare;
Pentru ambii inculpaţi, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, pe durata termenelor de încercare de câte 2 ani plus pedepsele rezultante aplicate, potrivit art. 82 C. pen.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepselor, conform dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Faţă de inculpatul P.M.C., în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul arestului preventiv din perioada 18 februarie 2003 – 04 martie 2003, iar în baza art. 348, art. 14 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, respectiv: carnetul de student pe numele T.R. şi adeverinţele de student cu nr. 1283/2003, 1024/2003, 1023/2001, 1080/2001, 1953/2001, 1953/2001, 1766/2001, 1725/2001, 42/2001 şi 1847/2002.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din investigaţiile efectuate de lucrătorii din cadrul I.G.P.R. – D.G.C.C.O.A., Centrul Zonal Cluj, s-a stabilit că, în cursul anului 2002, mai multe persoane au obţinut viza Tip J-1 pentru S.U.A., destinată exclusiv studenţilor, folosindu-se de acte ce atestau în mod fals calitatea de studenţi în cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca, Colegiul U.T.E.A.
La data de 28 februarie 2003, P.N.A. - Serviciul Anticorupţie Cluj s-a sesizat din oficiu în legătură cu faptul că, un tânăr care s-a recomandat M. (persoană identificată ulterior a fi inculpatul P.M.C.), s-a oferit să obţină, în schimbul unor sume de bani, un carnet şi o adeverinţă de student false.
În vederea descoperirii acestei reţele de falsificatori, s-a organizat un flagrant, la barul F.P. din municipiul Cluj Napoca. În acest local, inculpatul P.M.C. a predat un carnet şi o adeverinţă de student, unui investigator sub acoperire, ce avea numele de cod R.T.
Inculpatul amintit, la predarea acestor acte, a primit, în schimb, suma de 8.500.000 lei, în bancnote de 500.000 lei fiecare, şi o sticlă de whisky, marca C.R., P.S., de un litru, în cutie personalizată, tratată criminalistic.
Faţă de inculpatul P.M.C., P.N.A. a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă incriminată de dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen. Pentru această infracţiune de care a fost acuzat, inculpatul a fost supus măsurii arestării preventive a arestului, pentru o perioadă de 5 zile, prin ordonanţa P.N.A., în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/2003.
În data de 04 martie 2003, P.N.A. - Serviciul Anticorupţie Cluj a dispus, prin ordonanţă, potrivit dispoziţiilor art. 42 raportat la art. 45 C. proc. pen., declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privindu-l pe inculpatul P.M., Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Organele de cercetare penală au înaintat acestei instituţii, propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi cea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul sus menţionat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în urma analizării probatoriului administrat până în acel moment, în cauză, a dispus, potrivit dispoziţiilor art. 228 alin. (3) C. proc. pen., începerea urmăririi penale faţă de inculpatul P.M.C. şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, faptă incriminată de dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. pen. Cu privire la propunerea de luare a măsurii arestării preventive împotriva acestui inculpat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a reţinut că aceasta nu este întemeiată şi a dispus cercetarea în stare de libertate a acestui inculpat.
Din primele declaraţii, date în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul P.M.C. a susţinut că actele falsificate i-au fost puse la dispoziţie de inculpatul G.S.D., profesor universitar şi directorul colegiului U.T.E.A. din cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca. A mai arătat că în cursul lunii februarie 2003 a fost contactat de o persoană care l-a rugat să-i procure un carnet şi o adeverinţă de student false, propunere sau mai precis solicitare cu care inculpatul G.S.D. a fost de acord, el solicitând ca, în schimbul acestor acte, să primească suma de 150 Euro.
În data de 28 februarie 2003 inculpatul P.M.C. a primit de la inculpatul G.S.D., în prezenţa martorului M.D., un carnet de student şi o adeverinţă de student necompletate, dar semnate şi ştampilate. Aceste acte au fost completate personal de inculpatul P.M.C., iar datele ce se impuneau a fi menţionate în aceste acte i-au fost dictate, de pe un bileţel, de către inculpatul G.S.D.
În aceeaşi zi inculpatul P.M.C. a predat actele persoanei respective, el primind în schimb suma de 8.500.000 lei. În acest context, el a fost surprins de organele de poliţie. Acest inculpat a recunoscut că a pretins de la solicitant o sumă mai mare de bani, pentru a obţine şi el un folos material, şi că urma să predea inculpatului G.S.D., echivalentul în lei al sumei de 150 Euro.
Pentru a se verifica veridicitatea susţinerilor inculpatului P.M.C., în cauză, s-a procedat la expertizarea grafologică a semnăturilor de pe actele false (carnet şi adeverinţă de student) eliberate pe numele T.R. Atât raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Cluj, cât şi raportul de expertiză criminalistică nr. 49/2003 întocmit de L.I.E.C. Cluj şi raportul de expertiză criminalistică nr. 206/2003 întocmit de I.N.E.C. Bucureşti, au statuat faptul că semnăturile de la „decan" şi „secretar" de pe carnetul de student şi adeverinţa de student analizate aparţin inculpatului G.S.D.
S-a mai relevat şi faptul că impresiunile de sigiliu de pe documentele mai sus amintite au fost create de sigiliul Colegiului U.T.E.A. Cluj Napoca.
Inculpatul G.S.D. a înţeles să nege comiterea celor două fapte penale reţinute în sarcina sa, susţinând că el nu a pretins vreo sumă de bani, pentru eliberarea în fals a carnetului şi adeverinţei de student şi că semnăturile de pe aceste două acte nu îi aparţin.
Această apărare a inculpatului nu a fost primită de către instanţa de fond, deoarece s-a constatat că nu este susţinută de nici una din probele de la dosar şi, pe cale de consecinţă, a fost înlăturată.
S-a constatat că această apărare a inculpatului G.S.D. este infirmată de declaraţiile martorilor M.D., H.A., H.A.M., G.M., B.O.
Totodată, s-a reţinut că starea de fapt anterior expusă este confirmată de concluziile expertizelor grafologice, care au statuat că cele două acte oficiale analizate au fost ştampilate cu sigiliul Colegiului U.T.E.A., iar semnăturile de la decan şi secretar aparţin inculpatului G.S.D., şi de declaraţiile celor cinci martori menţionaţi, declaraţii testimoniale care au venit să confirme aspectele relevate de inculpatul P.M.C., în declaraţiile sale.
După declanşarea cercetărilor în cauză, inculpatul G.S.D. l-a contactat telefonic sau la domiciliu de câteva ori pe coinculpatul P.M.C., pentru a discuta despre cele întâmplate.
În aceste împrejurări inculpatul P.M.C. a solicitat organelor judiciare înregistrarea convorbirii ce urma să se desfăşoare cu coinculpatul. Astfel, s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea, în mediul ambiental, pe suport magnetic, a convorbirii dintre cei doi inculpaţi, convorbire ce apoi a fost transcrisă în procesul verbal.
S-a reţinut că rezultă clar că inculpatul G.S.D. a încercat să-l determine pe coinculpatul P.M.C. să-şi schimbe declaraţia dată anterior, în faţa organelor de urmărire penală, pentru a-l disculpa.
S-a concluzionat că din întregul probatoriu, administrat atât în faţa de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti, rezultă cu certitudine că inculpatul G.S.D. este cel care i-a pus la dispoziţie coinculpatului P.M.C. cele două acte oficiale, acte pentru care, în schimb, a pretins o sumă de bani.
Pentru flagrantul organizat, în data de 28 februarie 2003, s-a folosit un ofiţer investigator de poliţie, acoperit, ce avea numele de cod R.T. şi, în condiţiile în care P.N.A. - Serviciul Anticorupţie Cluj a confirmat existenţa autorizaţiei pentru acest ofiţer, s-a procedat la organizarea acestei proceduri speciale a flagrantului.
Probele ce au fost administrate în cauză au demonstrat că inculpatul G.S.D. a pretins, pentru a elibera în fals, un carnet şi o adeverinţă de student, suma de 150 Euro.
Deşi aceşti bani nu au intrat niciodată în posesia sa, s-a constatat că această împrejurare nu este de natură să pună în discuţie existenţa faptei penale, deoarece infracţiunea, de a cărei comitere este acuzat acesta, se consumă în momentul „pretinderii" sumei de bani, acţiune care, în cazul de faţă, a fost dublată de punerea la dispoziţia coinculpatului a celor două documente falsificate.
Inculpatul G.S.D. fiind angajatul U.T.E.A. Cluj Napoca a dobândit, în mod automat, calitatea de funcţionar public, în accepţiunea art. 174 alin. (1) C. pen., cu referire la dispoziţiile art. 145 C. pen.
În calitatea sa de director al Colegiului U.T.E.A., acest inculpat conferea, prin semnătura sa, autenticitate documentelor eliberate în numele unităţii de învăţământ amintite, inclusiv acelor documente ce atestau calitatea de student a unei persoane.
În apărarea sa, inculpatul G.S.D. a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză de I.N.E.C. Bucureşti, dar, în care, tot la cererea acestui inculpat, s-a efectuat o contraexpertiză la I.N.E.C. Bucureşti, cu privire la concluziile raportului de expertiză întocmit de laboratorul I.E.C. Cluj.
S-a apreciat că nu se impune admiterea unei asemenea cereri, prin prisma faptului că toate rapoartele de expertiză întocmite au concluzionat că semnăturile indicate anterior aparţin inculpatului G.S.D., iar acesta nu a indicat elemente noi, de natură a modifica concluziile deja expuse.
Din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine faptul că semnăturile de pe cele opt adeverinţe de student au la poziţia „decan", trei dintre ele şi la poziţia „secretar şef", semnătura inculpatului G.S., că toate semnăturile de pe carnetul de student aparţin, de asemenea, inculpatului menţionat.
S-a mai reţinut că niciuna dintre aceste persoane nu avea calitatea de student şi că aceste persoane au folosit actele respective în vederea obţinerii vizei pentru S.U.A.
Astfel, cum au arătat martorele T.S. şi T.L., adeverinţele şi carnetele de student se eliberau de către secretariatul colegiului, fiecare adeverinţă astfel eliberată fiind notată într-un carnet special. Aceste adeverinţe erau completate de personalul secretariatului sau de solicitant, după care se verifica calitatea de student a acelei persoane, actele fiind semnate şi ştampilate de secretara şefă, fie de o altă persoană, după care acestea erau puse în poşta inculpatului G.S.D. pentru semnătură.
Niciuna dintre adeverinţele expertizate nu a fost semnată de vreuna dintre cele trei secretare ale colegiului, iar dacă aceste adeverinţe ar fi trecut prin secretariat, era obligatoriu ca ele să poarte semnătura uneia dintre secretare.
Inculpatul G.S. a declarat că au existat cazuri în care a fost solicitat la cursuri să semneze astfel de adeverinţe de student şi că este posibil ca acele persoane să nu fi avut calitatea de student.
S-a apreciat că, o asemenea apărare nu este de natură a-l exonera de răspundere penală pe acest inculpat, deoarece ea nu este credibilă.
Din rapoartele de expertiză întocmite în cauză a rezultat faptul că trei dintre adeverinţele de student analizate au fost semnate de inculpat, atât la rubrica „decan", cât şi la cea de „secretar - şef".
Referitor la celelalte adeverinţe s-a reţinut că acestea au fost ştampilate cu sigiliul Colegiului şi prin urmare era obligatoriu să treacă prin secretariat şi să fie semnate de una din secretare, ori niciuna dintre semnăturile de la rubrica „secretar – şef" s-a constatat că nu aparţine vreuneia dintre acestea.
Din verificările efectuate împreună cu Ambasada S.U.A. la Bucureşti a reieşit că există un număr mult mai mare de persoane, care au folosit documente provenind de la Colegiul U.T.E.A., în vederea obţinerii unei vize de lucru în această ţară şi că acest lucru nu poate fi interpretat doar ca o coincidenţă. S-a mai reţinut că din dialogul desfăşurat între cei doi inculpaţi şi înregistrat pe suport magnetic rezultă aspecte legate de împrejurările în care au fost eliberate şi alte acte false.
Inculpatul G.S.D. a semnat şi ştampilat carnetele care atestau calitatea de student a diferitelor persoane, fără însă a completa rubricile acestor acte, împrejurări ce s-au reţinut de către instanţa de fond că se circumscriu dispoziţiilor art. 288 alin. (2) C. pen., deoarece prin această modalitate documentele respective au dobândit forţă probatorie şi au atestat în fals, calitatea de student.
Acest inculpat cunoştea faptul că Ambasada S.U.A. la Bucureşti impune persoanelor care solicită viza tip J-1, carnet şi adeverinţă de student, astfel că era conştient de faptul că actele pe care le semnează, în fals, erau folosite în acest scop.
S-a mai reţinut că inculpatul G.D. era îndreptăţit să semneze carnetele şi adeverinţele de student cu condiţia ca aceste acte să fie eliberate doar studenţilor colegiului şi că infracţiunea de fals s-a consumat doar în momentul în care acesta semna documentele respective, care erau şi ştampilate, el ştiind că acestea urmau să fie folosite de către o persoană care nu avea calitatea de student al colegiului.
Ca urmare a acestor considerente, instanţa de fond a reţinut că inculpatul G.S.D. se face vinovat de săvârşirea, în condiţiile concursului real de infracţiuni, a faptelor incriminate de dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar inculpatul P.M.C. se face vinovat de săvârşirea, în condiţiile concursului real de infracţiuni, a faptelor incriminate de dispoziţiile art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. şi de dispoziţiile art. 288 alin. (1) C. pen.;
La stabilirea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În cauză s-a dat, de asemenea, eficienţa ce se impunea dispoziţiilor art. 348 şi art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.S.D.
Cauza a fost iniţial înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj Napoca, instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea judecătorească criticată.
După ce, prin încheierea nr. 5662 din 6 octombrie 2005, a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis cererea de strămutare a dosarului nr. 6413/2005 al Curţii de Apel Cluj şi s-a dispus strămutarea acestei cauze pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş, pe rolul acestei ultime instanţe s-a format dosarul nr. 910/2005/P.
În motivarea căii de atac astfel exercitate, inculpatul G.S.D., prin apărătorii săi aleşi, a înţeles să solicite următoarele:
- restituirea cauzei la parchet, pentru completarea urmăririi penale, susţinând că rechizitoriul este lacunar, dând posibilitatea unor interpretări diferite cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului;
- trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru rejudecare, întrucât nu s-a manifestat rol activ în cauză, Tribunalul Cluj avea obligaţia de a proceda la ascultarea tuturor martorilor indicaţi în actul de sesizare sau să înlăture motivat audierea acestora;
- schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, din infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu, în formă continuată, fapte incriminate de dispoziţiile art. 249 lit. a alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 33 C. pen.
- achitarea, prin reanalizarea probatoriului cauzei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., conform principiului „in dubio pro reo" şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece nu a săvârşit această faptă.
- reindividualizarea pedepselor, prin reducerea cuantumului acestora.
Prin Deciziapenală nr. 69/ A din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu, în formă continuată, fapte incriminate de dispoziţiile art. 249 lit. a alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 33 C. pen.
S-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului G.S.D. împotriva sentinţei penale nr. 215 din 24 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 5144/ 2004.
A fost obligat inculpatul apelant să plătească suma de 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare inculpatului intimat P.M.C. şi suma de 550, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Instanţa de apel, având în vedere primele două motive de apel, a apreciat că se impune citarea în cauză a intimatului inculpat P.M.C., pentru a se asigura acestuia o reală şi efectivă exercitare a drepturilor şi garanţiilor procesuale, în condiţiile în care activitatea infracţională imputată celor doi inculpaţi este strâns legată.
Soluţionând cauza, această instanţă a constatat că motivele de apel invocate de inculpatul G.S.D. sunt nefondate, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Astfel, s-a apreciat că nu se justifică trimiterea cauzei la organul de urmărire penală, deoarece actul de sesizare al instanţei, întocmit la data de 07 aprilie 2003 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 200/P/ 2003, se circumscrie dispoziţiilor prevăzute de art. 262 alin. (1), pct. 1 lit. a), raportat la art. 263, 264 C. proc. pen., neexistând vreuna dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 333 C. proc. pen., care să impună completarea urmăririi penale.
S-a reţinut că nu se impune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, deoarece la nivelul acestei instanţe s-a realizat o justă şi corectă interpretare a probelor administrate, atât nemijlocit în faţa instanţei, cât şi faza de urmărire penală, împrejurarea că în faţa instanţei de fond nu au fost readministrate, integral, toate probele administrate în faza urmăririi penale, nu atrage nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii judecătoreşti.
S-a constatat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a celei de-a doua fapte reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu, în formă continuată, fapte incriminate de dispoziţiile art. 249 lit. a alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 C. pen., deoarece activitatea infracţională a inculpatului de a semna şi ştampila acte care atestau, în fals, calitatea de student, a diferitelor persoane, acte folosite de aceste persoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi nu de neglijenţă în serviciu.
De asemenea, s-a apreciat că nu este întemeiată nici solicitarea inculpatului de a fi achitat pentru ambele infracţiuni, constatându-se că probatoriul administrat în cauză demonstrează fără putinţă de tăgadă că acesta se face vinovat de săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. şi de art. 288 alin. (2) cu aplicarea artr.41 alin. (2) C. pen.
Nici solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepselor aplicate, nu a fost primită de instanţa de apel, apreciindu-se că acestea au fost corect individualizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei primei instanţe de control judiciar, a declarat recurs inculpatul G.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea ambelor hotărâri, în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 şi 10 C. proc. pen., reiterând, în esenţă, o parte din cererile formulate şi în faţa instanţei de apel, respectiv:
- casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond pentru audierea tuturor martorilor, întrucât nu au fost audiaţi decât 12 martori din cei 37 menţionaţi prin rechizitoriu, nefiind audiate cele două secretare ale decanatului care erau implicate direct în activitatea de emitere a adeverinţelor şi a carnetelor de student.
- achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât inculpatul nu a efectuat nici una din modalităţile normative ale elementului material al acestei infracţiuni şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen., întrucât probatoriul administrat în cauză este insuficient.
- în subsidiar, în măsura în care instanţa nu va împărtăşi concluzia potrivit căreia nu recurentul a semnat şi ştampilat formularul de adeverinţă şi carnetul de student, apărătorul acestuia a apreciat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice în acest sens şi achitarea inculpatului pentru această faptă, în baza art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., faţă de gradul de pericol social foarte redus al acesteia.
Examinând cauza sub aspectul criticilor formulate şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de apel a respins solicitarea inculpatului de trimitere a cauzei la instanţa de fond, în vederea audierii tuturor martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, având în vedere că la nivelul instanţei de fond s-a realizat o justă şi corectă interpretare a probelor administrate, atât nemijlocit în faţa instanţei, cât şi faza de urmărire penală, iar soluţia pronunţată este legală şi temeinică.
Înalta Curte apreciază că nu se impune casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, în vederea audierii secretarelor care erau implicate direct în activitatea de emitere a adeverinţelor şi a carnetelor de student, întrucât acestea au fost deja audiate de către prima instanţă.
De altfel, în faţa primei instanţe s-au administrat toate probele solicitate de către inculpatul G.S.D., iar la termenul de judecată din 17 martie 2005 inculpatul, care a fost asistat de apărător ales, deşi avea posibilitatea să solicite administrarea altor probelor pe care le considera necesare susţinerii intereselor sale, a arătat că nu mai are probe de solicitat.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă deplină dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele săvârşite de recurentul inculpat întrunesc, atât obiectiv cât şi subiectiv, conţinutul incriminator al faptelor reţinute în sarcina sa.
Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi ale coinculpatului P.M.C., expertizele grafologice şi procesul verbal de transcriere a convorbirii ce a avut loc între inculpaţi, la data de 19 martie 2003, a rezultat în mod indubitabil că recurentul inculpat G.S.D. este cel care, la data de 28 februarie 2003, a pus la dispoziţia inculpatului P.M.C. cele două acte oficiale (carnet de student şi adeverinţă de student), ce atestau în fals că numitul R.T. este student, pretinzând în schimb suma de 150 de Euro, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen.
Acelaşi probatoriu a relevat, fără putinţă de tăgadă, că recurentul inculpat a semnat şi ştampilat actele care atestau în fals calitatea de student a numitului R.T., precum şi a altor persoane, aceste acte fiind folosite ulterior pentru obţinerea de la Ambasada S.U.A. la Bucureşti, a vizei de lucru în acest stat.
Din această perspectivă, în mod corect s-a reţinut că activitatea infracţională pe care a desfăşurat-o recurentul inculpat G.S.D., în mod repetat, în decursul anilor 2001 - 2003, întruneşte pe deplin elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, nefiind incidente dispoziţiile art. 249 alin. (1) C. pen., deoarece acesta a acţionat cu bună ştiinţă, cunoscând faptul că documentele pe care le semna în fals urmau să fie folosite de persoane care nu aveau calitatea de studenţi ai colegiului.
În consecinţă, constatând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, sub toate aspectele, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului G.S.D. împotriva deciziei penale nr. 69/ A din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.S.D. împotriva deciziei penale nr. 69/ A din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5643/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 5854/2006. Penal → |
|---|
