ICCJ. Decizia nr. 62/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.62/2006
Dosar nr. 21546/1/2005
(nr. vechi 6394/2005)
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin denunţul adresat P.N.A., la data de 24 mai 2004, petiţionarul C.D. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva ofiţerilor M.G. şi N.I., ambii poliţişti în cadrul I.P.J. Constanţa, faţă de F.M. şi F.A., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi împotriva numitului N.D., pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.
S-a susţinut, în esenţă că, în cursul lunii aprilie 2002, N.D., dat în urmărire generală, a fost reţinut şi condus la sediul I.P.J. Constanţa şi că dosarul în care era cercetat ca autor al unor infracţiuni economice a fost transformat în dosar cu autor necunoscut şi a fost scos de sub urmărire penală, contra sumei de 20.000 dolari S.U.A., lăsând să se subînţeleagă că intimatul a oferit mită această sumă de bani, poliţiştilor şi procurorilor care au instrumentat această cauză, P.N.A., secţia de combatere a corupţiei, nr. 152/P/2004 din 13 septembrie 2004, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.D. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi faţă de M.G., N.I. ambii poliţişti în cadrul I.P.J. Constanţa şi faţă de F.M. şi F.A., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, toţi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Din ansamblul actelor premergătoare efectuate în cauză, se arată în rezoluţie, rezultă în mod indubitabil că, atât comisarul de poliţie M.G., comisarul şef de poliţie N.I., ambii din cadrul I.P.J. Constanţa cât şi procurorii F.M. şi F.A., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au instrumentat dosarul nr. 71/P/2001 privind pe N.D., nu au pretins şi nici nu au primit vreo sumă de bani de la acesta în scopul de a da o soluţie favorabilă în cauza respectivă.
S-a mai constatat că măsura privind respingerea propunerii organului de poliţie de arestare preventivă a lui N.D., dispusă de procuror F.M., la data de 11 aprilie 2002, este temeinică şi legală întrucât propunerea făcută de comisarul M.G. nu avea suport probator.
Prin sentinţa penală nr. 19 din 25 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul C.D. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, emisă la data de 13 septembrie 2004.
În motivarea hotărârii s-a arătat că petiţionarul nu a respectat dispoziţiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, cel nemulţumit poate formula plângere la primul procuror sau la procurorul general, după caz. Abia după respingerea plângerii formulate în condiţiile menţionate, cel în cauză are la dispoziţie posibilitatea de a se adresa, conform art. 2781 C. proc. pen., cu plângere instanţei de judecată.
S-a reţinut că petiţionarul a omis etapa obligatorie a formulării plângerii la procurorul ierarhic superior şi s-a adresat direct instanţei ceea ce face ca plângerea să fie inadmisibilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4605 din 3 august 2005, a admis recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu motivarea că P.N.A. a înaintat instanţei de recurs, rezoluţia din 29 noiembrie 2004 emisă de procurorul şef de secţie, prin care s-a respins plângerea formulată de C.D. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale. Aşa fiind, s-a constatat că, înainte de a se adresa instanţei cu plângere conform art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a urmat procedura prevăzută de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., iar prima instanţă greşit a respins plângerea ca inadmisibilă.
Prin sentinţa penală nr. 136 din 7 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei dată de P.N.A. în dosarul nr. 152/P/2004, considerând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă întrucât din cercetările efectuate nu rezultă comiterea faptelor sesizate de C.D., iar acesta nu a indicat mijloacele de probă pe care îşi întemeiază denunţul. Instanţa a constatat că actele depuse de petiţionar la dosar constituie probe în dosarul în care el a fost cercetat şi condamnat la pedeapsa închisorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul C.D., care invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei deoarece la data de 11 aprilie 2020, când cei doi ofiţeri de poliţie M.G. şi N.I. au comis faptele erau militari, şi nu ofiţeri ai poliţiei judiciare, astfel că Tribunalul Militar Teritorial era instanţa competentă să îi judece conform art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., şi motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din acelaşi cod, arătând că procurorii P.N.A. au fost interesaţi în a da soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi întrucât pe N.D. l-au folosit ca denunţător în alte cauze, deşi existau suficiente probe de vinovăţie a acestora.
Petiţionarul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la D.N.A., secţia militară pentru continuarea urmăririi penale, sau trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
Recursul declarat este nefondat.
1. Faţă de modificarea art. 201 C. proc. pen., a art. 27 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi a Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, prin abrogarea art. 64 precum şi faţă de calitatea intimaţilor M.G. de comisar de poliţie şi N.I. de comisar şef de poliţie, ambii din cadrul I.P.J. Constanţa avută în vedere după întrarea în vigoare a legii procesual penale, funcţiile deţinute au atras, în mod corect competenţa curţii de apel ca primă instanţă.
Deoarece rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost dată după intrarea în vigoare a legii procesuale noi, curtea de apel este competentă, indiferent dacă fapta a fost comisă anterior deoarece legea procesuală nouă este de imediată aplicare.
Totodată este de reţinut că prin rezoluţia din 13 septembrie 2004 a P.N.A., secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de F.M. şi F.A., procurori în cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa, iar petiţionarul a formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen., şi împotriva acestora, astfel că, şi pentru acest motiv, competenţa în primă instanţă aparţine curţii de apel, conform art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
2. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că N.D. ar fi oferit comisarului de poliţie M.G., comisarului şef de poliţie N.I. din cadrul I.P.J. Constanţa şi procurorilor F.M. şi F.A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, suma de 20.000 dolari S.U.A. în vederea respingerii propunerii de arestare preventivă şi a obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul nr. 71P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Fiind audiat atât N.D. cât şi ceilalţi intimaţi au negat faptul că au remis şi primit vreo sumă de bani sau alte bunuri pentru a se emite soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă faţă de N.D. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
De altfel, prin rezoluţia nr. 71/P/2001 din 5 martie 2004, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de N.D. şi alte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi art. 291 C. pen., fapte pentru care acesta a fost ulterior condamnat.
În consecinţă, soluţia curţii de apel de respingere a plângerii petiţionarului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este corectă.
Totodată se constată că în cauză petiţionarul denunţător nu este parte vătămată, în sensul art. 24 C. proc. pen., şi nu a dovedit că prin soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de ofiţerii de poliţie şi procurorii menţionaţi i-ar fi fost vătămat vreun interes legitim în sensul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând nefondate criticile formulate, urmează, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul petiţionarului C.D.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.D. împotriva sentinţei penale nr. 136 din 7 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 612/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 620/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
