ICCJ. Decizia nr. 6259/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6259/2006
Dosar nr. 4430/59/2006
Şedinţa publică din 27 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din 19 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 1348/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 181 C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii de 1000 lei.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.029,5 lei despăgubiri civile către partea civilă H.D., precum şi la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către aceeaşi parte civilă iar statului, suma de 20 lei, cu acelaşi titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În noaptea de 12 noiembrie 2005, în jurul orelor 4,00, în timp ce partea vătămată era de serviciu la barul SC G. SRL din Arad, în calitate de barman, în local, a intrat inculpatul T.M., însoţit de doi amici, V.Şt. şi C.T.A., care, au consumat băuturi alcoolice şi au jucat la aparatele mecanice. La un moment dat, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intenţionat să pătrundă în spatele raftului, pentru a lua băuturi alcoolice, dar, pentru că partea vătămată s-a opus, acesta a împins-o, după care a sustras o sticlă de votcă, de pe raftul cu băuturi, îndreptându-se spre aparatele de jocuri mecanice. Ajuns la o distanţă de câţiva metri de raftul cu băuturi, inculpatul a aruncat cu o sticlă de bere în direcţia raftului, unde se afla partea vătămată, nimerind-o pe aceasta din urmă şi cauzându-i leziuni vindecabile în 10 – 12 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico – legal nr. 1985/ A emis de S.J.M.L. Arad.
Instanţa nu împărtăşeşte opinia apărării, în sensul schimbării încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat şi lovire, reţinând că între acţiunea de sustragere a bunului şi acţiunea de violenţă asupra părţii vătămate există o conexiune, un raport de la mijloc la scop, astfel spus, instanţa nu poate reţine că inculpatul a agresat pe partea vătămată din motive străine de acţiunea sa de sustragere a sticlei de băutură, pentru a se putea pune problema existenţei a două infracţiuni distincte anume: furt calificat şi lovire; drept urmare, instanţa nu va proceda la schimbarea încadrării juridice în sensul arătat de apărătorul inculpatului.
Totuşi, instanţa va aprecia că fapta inculpatului, deşi prevăzută de legea penală, nu constituie infracţiune, întrucât nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind lipsită, în mod vădit, de importanţă, astfel că, pentru sancţionarea acesteia, nu e necesară aplicarea unei pedepse.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social, instanţa va ţine seama de modul de săvârşire a faptei, împrejurarea comiterii acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, persoana inculpatului, care, nu are antecedente penale şi a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei comise, ca urmare a consumului exagerat de alcool.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, care a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia nr. 299/ R din 11 septembrie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 186 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Arad, pe care a desfiinţat-o, şi în rejudecare, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., condamnând pe inculpatul T.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a reţinut că din examinarea hotărârii instanţei de fond, prin prisma motivelor de apel invocate de parchet şi din oficiu, se constată că prima instanţă a considerat greşit că fapta săvârşită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de art. 181 C. pen., avându-se în vedere modul de săvârşire a faptei, împrejurarea comiterii acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, prejudiciul cauzat, consecinţele uşor remediabile, persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei comise, ca urmare a consumului exagerat de alcool.
Din analiza probatoriului administrat rezultă că inculpatul fiind în barul unde era de serviciu partea vătămată, după ce a consumat băuturi alcoolice, a intenţionat să pătrundă în spatele pultului, pentru a lua băuturi alcoolice, însă la opunerea părţii vătămate, a împins-o pe aceasta şi cu toate că partea vătămată a insistat pe lângă inculpat să restituie sticla de votcă, a aruncat o sticlă de bere în direcţia părţii vătămate, lovind-o pe aceasta şi cauzându-i leziuni vindecabile în 10-12 zile îngrijiri medicale.
Din această descriere a faptei, nu se poate reţine că faptei îi lipseşte gradul de pericol social, ci dimpotrivă, că fapta prezintă gradul de pericol social al infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., pentru care se va aplica inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen., menţinându-se, celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Împotriva acestei soluţii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând art. 389 alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen., şi susţinând că, în apel, a fost condamnat, fără să fie ascultat, deşi a fost prezent la judecata apelului şi prima instanţă îl achitase, constatând că fapta nu constituie infracţiune, lipsindu-i gradul de pericol social al unei infracţiuni şi fiind lipsită, în mod vădit, de importanţă.
Inculpatul a arătat că hotărârea instanţei de apel nu ţine seama de argumentele avute de prima instanţă când l-a achitat, că este mai mult decât dură faţă de el care, dacă a greşit, regretă, iar prin comportamentul său, demonstrează că totul a fost un accident, că pe viitor, nu va mai comite fapte antisociale şi că, acest lucru rezultă şi din raportul de evaluare a conduitei sale, care relevă că este integrat în societate.
Recursul inculpatului este fondat, pentru cele ce urmează:
Inculpatul recurent, trimis în judecată, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., a fost achitat de prima instanţă, considerându-se că fapta sa nu este prevăzută de legea penală, art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., deoarece nu întruneşte gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind aplicabil art. 181 C. pen.
Împotriva hotărârii de achitare, s-a declarat apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad care a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât instanţa a făcut o greşită evaluare a gradului de pericol social al faptei şi făptuitorului. Astfel, raportat la fapta concretă, instanţa, în mod greşit, a apreciat incidenţa art. 181 C. pen., chiar dacă bunul sustras prin violenţă nu a avut o valoare deosebită, împrejurările în care această sustragere a avut loc, sunt de natură a pune în evidenţă gradul de pericol social al faptei. În speţă, nu s-a ţinut seama de faptul că art. 181 alin. (2) C. pen., face referire, nu numai la urmarea produsă, ci şi la urmările care s-ar fi putut produce. Or, raportat la acest criteriu, aplicarea unei lovituri puternice cu o sticlă, într-o zonă vitală, ar fi putut crea părţii vătămate urmări mult mai grave decât cele produse efectiv.
Pe de altă parte, nici atitudinea inculpatului în cursul cercetărilor, nu a fost dintre cele proprii aplicării art. 181 C. pen.
Prin recurs, s-a solicitat condamnarea inculpatului.
În atare situaţie, conform practicii noastre judecătoreşti şi jurisprudenţei C.E.D.O., ca o garanţie a dreptului inculpatului la un proces echitabil, prevăzut în art. 6 paragraful 1 din C.A.D.O.L.F., instanţa de apel, înainte de a se pronunţa asupra apelului, ar fi trebuit să procedeze la ascultarea inculpatului, în condiţiile legii, verificându-i, ca instanţă devolutivă, eventualele apărări, inclusiv, prin administrarea de noi probe, care să asigure o cercetare judecătorească completă, de natură a arăta fără echivoc, indubitabil, existenţa sau inexistenţa, în speţă, a gradului de pericol social, propriu infracţiunii.
Or, instanţa care a amânat cauza, în şedinţa publică din 16 august 2006, tocmai pentru citarea inculpatului, în vederea ascultării, s-a făcut acest lucru, în şedinţa publică din 11 septembrie 2006, când inculpatul a fost prezent şi s-a soluţionat cauza, pronunţându-se astfel o hotărâre netemeinică şi nelegală, de natură a încălca drepturile inculpatului, de apărare şi la un proces echitabil.
Faţă de cele arătate, Curtea va trebui să observe că recursul inculpatului împotriva deciziei penale nr. 299/ R din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, este fondat şi se impune a fi admis, ca atare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casând Decizia penală susmenţionată şi trimiţând cauza la Curtea de Apel Timişoara, pentru rejudecarea apelului declarat de parchet.
Văzând şi reglementarea plăţii onorariului de avocat pentru apărătorul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 299/ R din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia penală susmenţionată şi trimite cauza la Curtea de Apel Timişoara pentru rejudecarea apelului declarat de parchet.
Onorariul în sumă de 100 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5977/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6266/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
