ICCJ. Decizia nr. 6810/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6810/2006
Dosar nr. 235/2/2006
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 1356 din 26 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, pentru inculpata V.B.E. din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 258 C. pen., iar pentru inculpatul V.B.J.G. din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 246 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Instanţa a dispus condamnarea celor doi inculpaţi după cum urmează:
Inculpata V.B.E. a fost condamnată, la 8 ani închisoare în baza dispoziţiilor art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 31 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpata a fost condamnată, la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. 1 lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpata a fost condamnată, la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., şi s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
Inculpatul V.B.J.G. a fost condamnat în baza dispoziţiilor art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a luat act că partea vătămată SC C.C.B.P.F. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul V.B.J.G. suma de 111.300 dolari S.U.A. obţinută din săvârşirea infracţiunii şi care nu serveşte la despăgubirea părţii vătămate.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., a fost desfiinţat contractul de prestări servicii nr. RO 00066 din 29 iulie 2000 şi actul adiţional la contract, declaraţia nr. 130 din 15 mai 2001 depusă la B.I.R. şi a dispoziţiilor de plată valutară externă seria B nr. 2279559 din 15 mai 2001, seria B nr. 2279561 din 19 iunie 2001, seria B nr. 2279562 din 1 august 2001 şi seria B nr. 2304518 din 5 septembrie 2001.
Inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond reţine că la data de 3 decembrie 2001, organele de cercetare penală din cadrul D.G.P.M.B. – S.P.E.F. au procedat la consemnarea denunţului oral al numitei C.G., cenzor la C.C. – B.P.F. împotriva făptuitorilor V.E., director general al C.C. şi B.F.G., concubinul acesteia.
Denunţătoarea a sesizat organele judiciare că inculpata V.E., în calitatea pe care o avea, a întocmit fictiv un contract de consultanţă managerială cu firma C.I. S.U.A., pentru a scoate din C.C. suma de 111.300 dolari S.U.A., pe care a depus-o într-un cont la o bancă comercială din Budapesta, al cărei beneficiar era concubinul făptuitoarei.
Instanţa a constatat că inculpata V.E. a ocupat funcţia de director general şi administrator al C.C. – B.P.F. în perioada august 1998 - septembrie 2001.
Din analiza contractului nr. RO 00066 din 29 iulie 2000, încheiat între C.C. – B.P.F. şi societatea off-shore C.I., şi a actului adiţional nr. 1 la contract, prin care perioada de valabilitate a contractului era stabilită între 1 august 2000 - 31 decembrie 2001,a rezultat că obiectul de activitate al contractului îl constituia prestarea către societatea off-shore a unor servicii de consultanţă managerială în domeniul strategiei de vânzări, analizei economice a pieţei curente şi viitoare, facilităţi de schimb de informaţii, etc. pe perioada stabilită. Prin acelaşi act, s-a convenit ca locul efectuării prestaţiilor să fie în Ungaria, iar contravaloarea acestora să fie făcută anual, în 12 rate lunare.
Prima instanţă a reţinut că nu se poate stabili în ce mod prestaţiile de consultanţă managerială asumate de firma off-shore şi înşiruite în contract au putut să contribuie la rentabilizarea activităţii cooperativei, de vreme ce aceasta reprezintă pur şi simplu noţiuni teoretice, fără funcţionalitate economică în cazul concret avut în vedere. Inculpata nu a putut să explice nici ea, cu argumente practice, în ce mod serviciile de consultanţă de care pretinde că a beneficiat, au condus la obţinerea performanţelor pe care le invocă.
Cu privire la modalitatea în care contractul mai sus amintit a fost negociat, redactat şi semnat de ambele părţi, inculpata V.E., a arătat că acesta i-a fost remis, redactat în limba engleză şi chiar semnat de către un anume W.G., cu care a purtat mai multe convorbiri telefonice cu referire la situaţia C.C. pe care inculpata o conducea şi pentru că inculpata nu a avut nici un fel de obiecţiuni cu privire la conţinutul şi clauzele contractuale, l-a semnat, contractul devenind astfel executabil.
Instanţa de fond a reţinut că nu se poate deduce cine este persoana fizică ce a semnat contractul pentru societatea off-shore, ca reprezentant legal al acesteia, în lipsa oricărei menţiuni cu privire la numele său, astfel că a înlăturat susţinerile inculpatei referitoare la identitatea persoanei cu care a negociat şi încheiat contractul.
Martora B.L. a declarat că, în cursul lunii septembrie 2001, inculpata i-ar fi cerut să modifice o poziţie din registrul de intrări-ieşiri corespondenţă pe anul 2000, în sensul de a şterge menţiunea cu nr. 567/2000, iar în dreptul acestei poziţii să fie înregistrat contractul nr. RO 00066, lucru pe care martora l-a şi făcut, la iniţiativa directorului general, respectiv inculpata.
În cursul cercetării judecătoreşti, aceeaşi martoră a invocat obligaţia de păstrare a secretului profesional, arătând că nu-şi mai aminteşte dacă şi din ordinul cui ar fi efectuat acea modificare, atitudine pe care instanţa a apreciat-o ca teamă a martorei de a nu-şi pierde locul de muncă, ea fiind încă angajata C.C. - B.P.F.
Expertiza grafică efectuată în cursul urmăririi penale atestă însă că scrisul de completare pentru poziţia 567/2000 a fost executat de martora B.L.
Inculpata V.E., în numele C.C. – B.P.F., pentru care a şi semnat în calitate de reprezentant legal, a efectuat 4 transferuri bancare către B.I.R., prezentând reprezentanţilor acesteia declaraţia nr. 130 din 15 mai 2001, potrivit căreia, pentru serviciile ce nu au fost prestate pe teritoriul României, plăţile sunt exonerate de la impunere conform art. 2 pct. c din OG nr. 83/1998.
Suma totală de 111.300 dolari S.U.A. a fost virată din contul C.C. în contul nr. 504-20900-4100-4016, deschis, la data de 25 aprilie 2001,de inculpatul B.F.G. pe numele persoanei juridice nerezidente C.I. la B.M.C.E.
Inculpatul a debitat ulterior acest cont, prin încasare de numerar în perioada 01 octombrie 2001 - 21 noiembrie 2001, solicitând închiderea contului la data de 25 noiembrie 2002.
S-a constatat că sediul societăţii off-shore este căsuţa poştală nr. 113, Oficiul Poştal 18 România, titularul acesteia în perioada iulie 2001 - iulie 2002 fiind SC C.L., în cadrul căreia inculpatul deţine funcţia de director general.
Concluzionând, prima instanţă reţine că din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă fără dubiu, că inculpata V.B.E., în calitate de administrator şi director general al cooperativei, ajutată prin acte de executare comisive de către concubinul său, inculpatul V.B.J.G., în prezent soţ, care deţinea funcţia de membru în Consiliul de Administraţie, a acţionat după un plan bine stabilit, apelând la o inginerie financiară, în scopul ca o parte din profitul realizat pe anul 2000 să fie evidenţiat cu titlu de cheltuieli pentru investiţii pentru ca, ulterior, prin virarea sumei de 111.300 dolari S.U.A. în contul unei firme off-shore deschis la o bancă din Budapesta, cu titlu de plată servicii consultanţă managerială şi încasarea sumei de către concubinul său, suma alocată să ajungă practic în posesia celor doi inculpaţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal cei doi inculpaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul inculpatei V.B.E. s-a solicitat în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, întrucât nu s-a rezolvat fondul cauzei, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 2481 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), ori reducerea pedepsei aplicate.
Inculpatul V.B.J.G. a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, iar în subsidiar, achitarea sa, pentru că a avut calitatea de reprezentant al societăţii C.I.
Prin Decizia penală nr. 176 din 6 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor, reţinând că în situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptelor şi vinovăţia inculpaţilor a fost corect stabilită.
Din considerentele decizie date în apel, se reţine că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de delapidare, în calitate de autor, respectiv complice, întrucât aveau atribuţii de conducere şi drept de dispoziţie cu privire la sumele de bani aflate în patrimoniul băncii.
Referitor la realitatea contractului de prestări servicii, încheiat cu societatea off-shore C.I., instanţa de apel reţine că acesta apare ca încheiat şi înregistrat la 10 august 2000,deşi în realitate, operaţiunea de înregistrare s-a realizat abia în septembrie 2001. Inculpata a recurs la modificarea registrului de intrare-ieşire a corespondenţei băncii pentru a ascunde activitatea infracţională de însuşire a sumelor de bani din patrimoniul cooperativei cu complicitatea concubinului său şi pentru a da o aparenţă de legalitate operaţiunilor bancare efectuate.
Cu privire la contul deschis în numele societăţii off-shore la o bancă din Budapesta, prin intermediul procedurilor de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, s-a stabilit că inculpatul V.B.J.G. este persoana care a deschis contul pe numele acestei societăţi şi a debitat acest cont, după care a solicitat închiderea lui.
Se reţine, de asemenea, că pe mai multe documente bancare întocmite de către B.M.C.E. este menţionat ca sediu al firmei off-shore căsuţa poştală nr. 113, Oficiul Poştal 18 România, al cărui titular figura ca fiind o societate administrată de inculpat.
Irealitatea contractului este conturată în opinia instanţei de apel şi de imposibilitatea inculpaţilor de a prezenta datele de identificare ale persoanei numită W.G., presupusa semnatară a contractului de consultanţă, de absenţa din listingul convorbirilor telefonice a contactelor cu această persoană, de imposibilitatea de a dovedi realitatea prestaţiilor de consultanţă managerială efectuate de presupusa societate prestatoare. Contractul de consultanţă a fost mijlocul fraudulos prin care inculpaţii au reuşit să sustragă suma de bani pe care au însuşit-o şi au folosit-o în interes personal.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambii inculpaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele ce au fost invocate atât în scris, cât şi oral în faţa instanţei de recurs.
În recursul inculpatei V.B.E. se solicită în principal, în cele din urmă, achitarea pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar, trimiterea cauzei la prima instanţă pentru suplimentarea materialului probator, în sensul de a se solicita organului judiciar corespondent din S.U.A. să realizeze unele activităţi judiciare şi să verifice afirmaţiile inculpaţilor în legătură cu realitatea contractului încheiat cu societatea C.I., existenţa reprezentantului acestei societăţi cu care se menţionează a fi încheiat contractul şi să se verifice înregistrarea în evidenţele contabile ale acestei societăţi a sumelor invocate de inculpaţi ca fiind achitate drept preţ al consultanţei manageriale.
În recursul inculpatului V.B.J.G. se solicită în principal casarea hotărârilor şi achitarea sa pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă în vederea efectuării unei comisii rogatorii în Ungaria şi S.U.A. pentru verificarea realităţii contractului.
Examinând hotărârile în raport de criticile recurenţilor care se circumscriu cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 18 C. proc. pen., ca şi din oficiu, pentru cazurile enunţate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea reţine că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 52 C. proc. pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
În situaţia în care există probe de vinovăţie, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie prin probe contrare, asupra cărora organele judiciare sunt obligate să se pronunţe, în sensul admiterii sau respingerii motivate a acestora.
Pe parcursul desfăşurării procesului penal, atât organele de urmărire penală, cât şi instanţele de judecată au obligaţia administrării tuturor probelor care contribuie la aflarea adevărului, indiferent dacă aceste probe conduc la stabilirea vinovăţiei sau a nevinovăţiei inculpatului şi indiferent dacă iniţiativa probaţiunii a aparţinut organelor judiciare ori inculpatului.
Această modalitate de abordare a problematicii probaţiunii în procesul penal este singura cale de realizare în practică a principiului egalităţii armelor în procesul penal, a respectării dreptului la apărare al inculpatului, pe fondul contradictorialităţii făţişe şi permanente între acuzare şi apărare în decursul tragerii la răspundere penală.
În instrumentarea cauzei penale de faţă este de observat o preocupare unilaterală a organului de urmărire penală şi a instanţelor de judecată în stabilirea situaţiei de fapt, în sensul administrării numai a acelor probe care conduc la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor şi a interpretării acestor probe spre acest obiectiv, fără a se da vreun răspuns încercării inculpaţilor de a dovedi realitatea şi efectivitatea contractului de consultanţă managerială.
Tribunalul şi Curtea de Apel au reţinut că inculpata V.B.E. avea calitatea de administrator şi, în această calitate, a încheiat un contract de prestări servicii cu societatea C.I. şi ulterior un act adiţional la acest contract, având ca obiect servicii de consultanţă managerială în domeniul strategiei de vânzări, analize economice a pieţei curente şi viitoare, facilităţi de schimb de informaţii, identificarea metodelor de estimare a performanţei pe o perioadă cuprinsă între 1 august 2000 - 31 decembrie 2001, cu plata prestaţiilor în 12 rate lunare, prin intermediul unei bănci din Ungaria.
Ambele instanţe reţin irealitatea contractului prin faptul neevidenţierii concrete a prestaţiilor efectuate şi imposibilitatea determinării beneficiilor practice aduse de acest contract, prin imposibilitatea prezentării datelor de identificare şi posibilităţilor de contactare a numitului W.G., presupus semnatar al contractului şi reprezentant al firmei de consultanţă, prin încercarea inculpatei V.B.E. de a da o aparenţă legală operaţiunilor bancare prin înregistrarea retroactivă a contractului şi debitarea conturilor de către inculpatul V.B.J.G.
Aceste aspecte faptice, care au avut ca urmare, în opinia instanţelor anterioare, delapidarea unei importante sume de bani de către inculpata V.B.E., cu sprijinul inculpatului V.B.J.G., sunt conturate printr-un procedeu deductiv în urma analizării actelor materiale executate de cei doi inculpaţi. Aceste acte sunt interpretate ca acte executate pentru a crea o aparenţă legală însuşirii în interes propriu a unei importante sume de bani din profitul cooperativei administrate de inculpată.
În sprijinul acuzării s-a recurs şi la instituţia comisiei rogatorii internaţionale, obţinându-se date despre operaţiunile efectuate asupra contului bancar nr. 504-20900-4100-4016, deschis la B.M.C.E. şi persoana executantă a operaţiunilor.
Deşi inculpaţii au susţinut realitatea contractului, realitatea existenţei firmei de consultanţă, a reprezentanţilor acesteia, realitatea serviciilor de consultanţă managerială şi a operaţiunilor de plată a acestor prestaţii, îndeplinirea obligaţiilor fiscale în S.U.A. de către firma prestatoare, nici unul dintre organele judiciare care au instrumentat cauza penală dedusă judecăţii nu s-au preocupat de verificarea acestor susţineri şi s-au mărginit să deducă irealitatea contractului şi delapidarea sumei de bani de către inculpaţi din interpretarea unor probe indirecte.
În aceste condiţii, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa ambele hotărâri şi va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă pentru verificarea tuturor susţinerilor în apărare ale inculpaţilor şi administrarea probelor solicitate de aceştia, cu recurgerea la procedura comisiei rogatorii internaţionale în faţa organelor judiciare corespondente din Ungaria şi S.U.A.
Cu ocazia rejudecării, se vor verifica şi celelalte aspecte invocate de recurenţi în motivele scrise, depuse la dosar.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii V.B.E. şi V.B.J.G. împotriva deciziei penale nr. 176 din 8 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1356 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6806/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6985/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
