ICCJ. Decizia nr. 6960/2006. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6960/2006
Dosar nr. 12050/1/2006
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 15 din 8 iulie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală, în baza art. 11 pct. 1 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.A.I. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de mai sus şi în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare format din durata pedepsei la care s-a adăugat o perioadă de 2 ani.
S-a atrasinculpatului atenţia asupra prevederilor art. 83 C. pen.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanţa din 30 aprilie 2004 a P.N.A. asupra tuturor bunurilor mobile şi valorilor aparţinând inculpatului P.A.l., exceptând suma de 1000 dolari S.U.A., faţă de care s-a ridicat sechestrul, prin ordonanţa din 17 iunie 2004 a P.N.A.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a reţinut că, prin rechizitoriul întocmit de P.N.A., secţia de combaterea infracţiunilor conexe, infracţiunilor de corupţie, inculpatul P.A.I. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de: trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv dosarul de urmărire penală nr. 22/P/2004 a D.N.A., declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor G.D., S.D., N.D.I., B.I.A., N.C.G., A.C., I.I.C., T.Z., V.I.D., S.D.V., B.G., T.N., D.E.I., T.V., C.V., P.N.D., B.I., S.D.V., T.I., M.P., M.S.D., S.D.T.A., raportul de expertiză criminalistică, Curtea a reţinut următoarele:
I. Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a reţinut că prin rechizitoriul parchetului, s-a stabilit că inculpatul în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control, în perioada 13 - 20 decembrie 2003, invocând influenţa pe care o are în calitate de adjunct al şefului I.P.J. Mureş faţă de funcţionarii din subordine (poliţişti), în sensul de a-i determina să-şi îndeplinească sau nu atribuţiile de serviciu într-o singură împrejurare a pretins şi primit de la S.D. şi G.D., reprezentanţii de fapt şi de drept ai SC I.E.S.D. SRL mai multe produse electronice şi electrocasnice: un TV color marca cu Pip diagonala 74 cm cu telecomandă în valoare de 13.800.000 lei; un TV color cu diagonala de 55 cm, cu telecomandă în valoare de 4.400.000 lei, un aparat DVD player - video recorder, în valoare de 1.70 0.000 lei, un aparat DVD home cinema system cu 5 boxe şi o boxă subwoofers, în valoare de 1.700.000 lei, un aparat video în valoare de 1.200.000 lei; un radiocasetofon cu CD, în valoare de 500.000 lei, un radiocasetofon auto cu CD, în sumă de 500.000 lei; un aspirator, în sumă de 800.000 lei şi o lampă de birou în valoare de 215.000 lei, bunuri în valoare totală de 24.815.000 lei .
Curtea a reţinut că sub aspectul laturii obiective a infracţiunii deduse judecăţii inculpatul ar fi comis fapta atât prin pretinderea cât şi prin primirea de produse electrocasnice şi electronice, ceea ce implică atât solicitarea de către inculpat a bunurilor electronice şi electrocasnice cât şi primirea, respectiv preluarea acestor bunuri.
Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti Curtea a reţinut că, în perioada 13 - 20 decembrie 2003, inculpatul P.A.I. deţinea funcţia de adjunct al şefului I.P.J. Mureş, funcţie pe care o deţinea de la data de 01 ianuarie 2003.
În luna iulie 2003, inculpatul l-a cunoscut pe G.D. administrator la SC I.E.S.D. SRL, prin intermediul martorului A.C., ocazie cu care a cumpărat un TV color cu diagonala de 74 cm cu suma de 10.000.000 lei.
În luna decembrie 2003, inculpatul a revenit la magazinul cu punct de lucru în Hădăreni ocazie cu care martorul G.D. l-a prezentat lui S.D. care era şi el, administrator la aceeaşi firmă. La invitaţia lui S.D. inculpatul P.A.I. a vizitat magazinul ocazie cu care martorul S.D. a dat dispoziţie martorului N.D. să pregătească o serie de bunuri pentru inculpatul P.A.I. În acest context, martorul N.D. a pregătit, aşa cum rezultă din declaraţiile de la dosarul instanţei, dosar urmărire penală, un TV cu diagonala de 74 cm, un TV color cu telecomandă, un video cu DVD, un DVD Home cinema, combină audio cu casetofon de maşină. Toate aceste bunuri au fost puse în maşina inculpatului de către martorul N.D. şi alţi angajaţi ai societăţii.
Aceste aspecte au fost confirmate de martorul N.D. în declaraţiile date, astfel că instanţa de fond a reţinut că doar pentru aceste bunuri există probe certe că au fost oferite inculpatului, iar pentru celelalte bunuri reţinute în rechizitoriu nu există probe certe că au fost luate de inculpat.
După ce instanţa de fond a făcut o amplă analiză a declaraţiilor inculpatului, a martorilor S.D., A.C., T.I., M.P., a reţinut că există dovezi căinculpatul a primit toate bunurile electronice indicate mai sus astfel că sub acest prim aspect latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă este îndeplinită.
A mai reţinut că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, este necesară şi îndeplinirea unei a doua condiţii, respectiv ca inculpatul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar.
Reţinând că, încă din luna decembrie martorul S.D. fusese avertizat de funcţia deţinută de inculpat în cadrul I.P.J. Mureş, inculpatul lăsând o carte de vizită martorului şi spunându-i că dacă va avea nevoie să apeleze la el, fără a face vreo referire exactă în ce sens îl va ajuta pe martor, instanţa a admis că şi această cerinţă este îndeplinită.
Curtea a reţinut, însă, că în cauză nu este îndeplinită cea de a treia cerinţă esenţială, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit căreia inculpatul prevalându-se de influenţa reală sau presupusă asupra unui funcţionar trebuie să promită că va interveni pe lângă acesta să facă sau să nu facă, un act ce intră în a atribuţiile sale de serviciu, neinteresând dacă acel act a fost făcut sau nu, scopul urmărit prin traficarea influenţei fiind acela de a determina pe un funcţionar să facă sau nu să facă un act, ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Sub acest aspect în rechizitoriu se reţine că inculpatul a invocat influenţa pe care o are, în calitate de adjunct al I.P.J. Mureş faţă de funcţionarii din subordine, poliţişti, în sensul de a-i determina să-şi îndeplinească sau nu atribuţiile de serviciu.
Curtea a reţinut că, nu rezultă din rechizitoriu în ce sens inculpatul a spus că o să intervină pe lângă poliţiştii din subordine, ce anume act trebuiau să facă sau să nu facă subordonaţii inculpatului, sau inculpatul în favoarea martorului S.D.
Astfel, din probele administrate s-a reţinut că la data când bunurile au fost oferite inculpatului, între martorii S.D. şi G.D. nu erau probleme sau litigii, aceştia nu aveau nimic de rezolvat la poliţie. Martorul G.D. a susţinut la dosar fond, că era o practică în a oferi bunuri unor persoane „sus puse" pentru ca acestea să rezolve eventualele probleme care ar putea să apară la firmă. La dosar fond, martorul S.D. a declarat că bunurile au fost date inculpatului neurmărind şi neaşteptând ca acesta să-i facă un contra-serviciu.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că, din nici o probă de la dosar nu rezultă că, la data de 20 decembrie 2003, când inculpatul a primit bunurile electronice de la S.D., i-ar fi promis acestuia sau lui G.D. că va interveni pe lângă poliţiştii din subordine în vreun fel, în rezolvarea vreunor probleme de orice natură pentru aceştia personal sau pentru firma lor, precum nu rezultă nici faptul că a promis acestora că nu vor fi controlaţi de poliţişti, respectiv că vor fi lăsaţi în pace. De asemenea, din nici o probă nu rezultă că inculpatul personal ar fi promis să intervină la alte organe de stat, în vreun fel sau altul pentru rezolvarea unei probleme.
S-a reţinut cu certitudine că neînţelegerile dintre S.D. şi G.D. au apărut abia în luna ianuarie 2004 şi că atunci, când cei doi şi-au dat seama că inculpatul nu-i poate ajuta, au formulat plângeri împotriva inculpatului precum şi a altor persoane.
Astfel, Curtea a reţinut că această a treia cerinţă a laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv ca inculpatul să promită că va interveni pe lângă un funcţionar, în speţă poliţist, să facă sau să nu facă un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu nu este îndeplinită.
Prin urmare, deşi primirea de către inculpatul P.A.I., la data de 20 decembrie 2003, de foloase este dovedită, având în vedere că foloasele nu au fost date pentru a determina vreun funcţionar să facă sau să nu facă vreun act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, s-a reţinut că în cauză nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă.
În opinia instanţei pentru ca latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă să fi fost întrunită trebuia ca inculpatul să fi promis martorului S.D., la data de 20 decembrie 2003, că o să-i determine pe poliţiştii din subordine să facă sau să nu facă vreun act ce intra în atribuţiile lor de serviciu.
Pentru aceste motive instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului de sub acuza comiterii infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
II. Cu privire la infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă în rechizitoriul parchetului s-a reţinut că această infracţiune constă în aceea că, în perioada 24 februarie - 28 februarie 2004, în calitate de făptuitor şi subiect al unei anchete administrative interne a I.G.P.R. privind posibile fapte de corupţie semnalate de denunţătorul S.D. în mai multe rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a determinat pe numiţii G.D., N.D. şi B.I., martori în cauză să facă afirmaţii mincinoase, să nu spună tot ce ştiu cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi şi respectiv să producă probe mincinoase cu privire la folosirea unui bon fiscal în original şi xerocopie în sumă de 6.500.000 lei datat 13 decembrie 2003 pentru a justifica în fals provenienţa bunurilor primite cu titlu gratuit.
Din probele administrate în cauză Curtea a reţinut că martorii G.D. şi S.D., cetăţean cu dublă cetăţenie româno-germană, ca urmare a unei înţelegeri verbale, au înfiinţat SC I.E.S.D. SRL Turda, asociat unic fiind G.D. Principalul obiect de activitate al firmei era comerţul cu ridicata a aparatelor electrice şi de uz gospodăresc. La data de 23 martie 2003 această societate a înfiinţat un punct de lucru în localitatea Hădăreni care se ocupa cu comercializarea produselor electrocasnice second-hand, importate din Germania pe relaţia lui S.D.
S-a mai reţinut că încă de la începutul activităţii firmei cei doi s-au înţeles să cointereseze organele de control, aspecte ce rezultă din declaraţiile celor doi, respectiv să se pună bine cu acestea prin oferirea cu titlu gratuit a diferitelor produse electronice şi electrocasnice second-hand aduse.
Până în luna ianuarie 2004 între cei doi nu au existat situaţii conflictuale şi tensiuni legate de firmă. În ianuarie 2004 cei doi au început să se reclame reciproc şi să se acuze că au dat diferite produse ale firmei diferitelor persoane din poliţie, iar într-una din sesizările lui S.D. figurând şi numele inculpatului P.A.I.
În aceste condiţii, în perioada 25 - 27 februarie 2004, s-a declanşat o anchetă din partea I.G.P.R., echipa de control fiind condusă de martorul T.N.
În aceste împrejurări inculpatul a luat legătura cu G.D. căruia i-a cerut să-i aducă un bon de minim 5 milioane lei din casa de marcat pentru a justifica provenienţa celui de-al doilea televizor cumpărat. În aceste împrejurări martorul G.D. s-a deplasat la societate, unde a verificat rolele din maşina de marcat, apoi cu aceste role s-a deplasat la P.N.A. Găsindu-se un bon în valoare de 6,5 milioane lei, a fost tăiat, fotografiat şi amprentat de către un ofiţer operativ din cadrul P.N.A. după care a fost predat inculpatului.
În legătură cu acest bon, aşa cum s-a arătat şi anterior, inculpatul a susţinut că l-a primit de la martorul G.D. în data de 13 decembrie 2003 ocazie cu care a achitat şi suma de 6.500.000 lei reprezentând contravaloarea tubului cinemascop şi a DVD-ului. Această susţinere a fost înlăturată de către instanţă deoarece la dosar există probe certe, respectiv declaraţia martorului G.D., procesul verbal de amprentare a bonului, raportul de expertiză criminalistică, care confirmă, faptul că bonul a fost luat din casa de marcat la solicitarea inculpatului în luna ianuarie 2004, acest bon neregăsindu-se nici în memoria casei de marcat din luna decembrie 2003, memorie existentă la dosar.
De altfel, aşa cum s-a mai reţinut inculpatul nu a făcut dovada că a achitat această sumă de bani, susţinerea lui că s-a deplasat la Hădăreni, în data de 13 decembrie 2003, nefiind probată.
Curtea, pe baza probelor administrate, a reţinut că pe parcursul anchetei desfăşurate de I.G.P.R. inculpatul i-a determinat pe martorii N.D. şi B.I. să nu spună tot ce ştiu legat de achiziţionarea bunurilor de la societatea I.E.S.D. SRL.
Astfel, în ceea ce-l priveşte pe martorul N.D. s-a reţinut că o parte a declaraţiei date cu ocazia anchetei a fost dictată de inculpat iar la altă parte martorul a fost influenţat de semnele făcute de inculpatul P.A.I. în sensul de a recunoaşte sau nu anumite fapte.
În ceea ce o priveşte pe martora B.I., pe baza declaraţiei acesteia, precum şi a declaraţiei martorului G.D. s-a reţinut că inculpatul P.A.I. personal s-a prezentat la domiciliul martorei şi i-a dictat ce să spună în legătură cu televizorul achiziţionat în luna iulie, respectiv că acesta avea o mică defecţiune la achiziţionare, ceea ce nu este real.
Prin urmare, s-a apreciat că în cauză s-a dovedit că inculpatul i-a instigat pe G.D., N.D. şi B.I. să dea declaraţii mincinoase sau să nu spună tot ce ştiu privitor la modalitatea în care inculpatul a procurat anumite bunuri de la societatea SC I.E.S.D. SRL.
Totodată s-a avut în vedere şi faptul că la data desfăşurării anchetei de către I.G.P.R., în perioada 25 - 27 februarie 2004, la P.N.A. era înregistrat denunţul lui G.D., în cauză acesta fiind înregistrat sub nr. l2/P/2004 din 24 februarie 2004 astfel că pe rolul P.N.A. se afla o anchetă în curs de desfăşurare, instanţa reţinând că şi sub acest aspect, al existenţei unei anchete în derulare, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
Faţă de cele reţinute mai sus, s-a apreciat că fapta inculpatului P.A.I. care în calitate de subiect al unei anchete I.G.P.R. precum şi a unei anchete din partea D.N.A. i-a determinat pe martorii G.D., N.D. şi B.I. să facă afirmaţii mincinoase sau să nu spună tot ce ştiu cu privire la modalitatea în care inculpatul a achiziţionat unele bunuri de la SC I.E.S.D. SRL precum şi fapta inculpatului de a-i cere martorului G.D. să procure un bon de 6.500.000 lei pentru a justifica achiziţionarea unor bunuri de la aceeaşi societate comercială şi să susţină că bonul reprezintă contravaloarea bunurilor achiziţionate, ceea ce nu este real, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul concret de pericol social al infracţiunii comise, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, urmarea cauzată dar şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale. Raportat la aceste criterii Curtea a apreciat că o pedeapsă de un an închisoare, este o sancţiune penală corespunzătoare şi de natură a asigura reeducarea inculpatului.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza şi fără privarea efectivă de libertate a inculpatului, astfel că în temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Împotriva sentinţei Curţii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. – Serviciul Teritorial Anticorupţie Târgu-Mureş şi inculpatul P.A.I.
Parchetul a susţinut în motivele de recurs formulate, că au fost încălcate dispoziţiile la care fac referire cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen., sentinţa pronunţată fiind nelegală şi netemeinică pentru greşita achitare a inculpatului de sub acuza infracţiunii de trafic de influenţă şi greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
În primul motiv de recurs s-a arătat că din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă fără dubiu că inculpatul a primit de la societatea martorului S.D. mai multe bunuri electronice, fără să le plătească, oferindu-le în schimb ajutorul lui, în calitatea pe care o avea de adjunct al şefului I.P.J. Mureş, dacă va fi nevoie, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.
În cel de al doilea motiv de recurs s-a susţinut că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă este neîndestulătoare, avându-se în vedere, calitatea pe care o avea inculpatul, dar mai ales comportamentul acestuia după comiterea faptei.
Inculpatul în motivele scrise de recurs, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurată şi pe fond să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
A susţinut că nu a existat nici o acţiune de determinare din partea sa a numiţilor G.D., N.D. şi B.I. să declare într-un anumit fel, şi nici împrejurările în legătură cu care au declarat aceştia nu sunt dintre cele esenţiale pentru soluţionarea procesului.
Cu privire la martorul G.D., a susţinut că acesta avea în cauză calitatea de făptuitor, el nedepunând mărturie, ci fiind cercetat în legătură cu infracţiunile de dare de mită şi mărturie mincinoasă. Din probele de la dosar rezultă că acesta, a acţionat contrar solicitărilor inculpatului.
În ceea ce-l priveşte pe martorul N.D., nu rezultă vreo acţiune de determinare din partea inculpatului, iar în ce o priveşte pe martora B.I., recurentul arată că declaraţia pe care i-a solicitat-o se referă la cumpărarea unui televizor care nu are nici o legătură cu vreo faptă penală care să fie reţinută în sarcina sa. A arătat că i-a solicitat această declaraţie pentru a avea confirmarea că a cumpărat acest televizor în condiţiile în care la data cumpărării societatea, nu a putut să-i elibereze un act care să ateste vânzarea.
Examinând sentinţa recurată în raport de motivele de recurs invocate, care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 14, 171 (recursul a fost declarat anterior modificărilor aduse Codului de procedură penală, prin Legea nr. 356/2006) pct. 18 şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat iar recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
I. Cu privire la primul motiv de recurs formulat de parchet, referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte, examinând probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, reţine că, la data de 20 sau 23 decembrie 2003, inculpatul P.A.I. în incinta punctului de lucru din comuna Hădăreni, al societăţii comerciale SC I.E.S.D. SRL a primit de la S.D., administratorul firmei, fără plată, aparatură electronică în valoare de 24.815.000 lei. Aceeaşi aparatură electronică a fost apreciată de martorul N.D., care a şi participat la încărcarea acesteia în autoturismul inculpatului, la valoarea de 30.000.000 lei.
Se mai reţine cu certitudine că cei doi asociaţi ai firmei, respectiv martorii S.D. şi G.D., cunoşteau calitatea pe care o avea inculpatul, aceea de comisar de poliţie cu funcţia de adjunct al I.P.J. Mureş, şi că toată aparatura electronică, primită de inculpat la acea dată, i-a fost dată cu titlu de cadou, în considerarea funcţiei pe care inculpatul o avea şi a asigurărilor pe care acesta le-a dat atât martorului G.D. în luna august 2003, cât şi martorului S.D., în decembrie 2003, de a fi căutat în cazul în care au nevoie de el. Pentru a facilita contactul, inculpatul, la momentul respectiv, a înmânat fiecăruia dintre martori câte o carte de vizită.
Se mai reţine că la data când au fost date bunurile, între martorii S.D. şi G.D., nu existau probleme sau litigii, acestea luând naştere abia în luna ianuarie 2004.
Deşi la acea dată între cei doi nu existau neînţelegeri, situaţia juridică a societăţii (a profiturilor acesteia) şi a imobilului (construcţii şi teren) în care se afla punctul de lucru Hădăreni, nu era clară, fapt ce a generat şi conflictele ivite între cei doi începând cu luna ianuarie 2004, dar i-a şi determinat pe cei doi să „se pună bine", cu autorităţile locale, inclusiv cu poliţia.
Astfel, bunurile primite de inculpat în luna decembrie 2003, au fost date de cei doi martori în ideea cultivării, unei relaţii cu cel care avea funcţia de comisar de poliţie şi adjunct al şefului Poliţiei Judeţului Mureş, care potrivit credinţei lor avea posibilitatea să-i ajute la nevoie.
Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv lipseşte latura obiectivă a infracţiunii. În acest sens s-a arătat, că din nici o probă de la dosar, nu rezultă că la data de 20 decembrie 2004, când inculpatul a primit bunurile de la martorul S.D., i-ar fi promis acestuia sau martorului G.D., că va interveni pe lângă poliţiştii din subordine, în vreun fel, în rezolvarea problemelor lor sau ale firmei lor.
Înalta Curte constată că prima instanţă, a pronunţat achitarea inculpatului, în condiţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, fără să analizeze dacă starea de fapt cu care a fost sesizată, nu întruneşte elementele constitutive ale unei alte infracţiuni.
Astfel, prima instanţă nu a făcut o analiză a fişei postului şi ordinului de serviciu al inculpatului prin care i s-au stabilit în concret atribuţiile de serviciu în cadrul I.P.J. Mureş, sub aspectul indicării nominale a subunităţilor de poliţie pe care le avea în coordonare şi la care trebuia se efectueze controale specifice.
În funcţia pe care o avea, adjunct al şefului I.P.J. Mureş, inculpatului îi revenea obligaţia de supraveghere a activităţii desfăşurate de lucrătorii Postului de Poliţie Cheţani. Din derularea faptelor rezultă că inculpatul nu şi-a exercitat aceste atribuţii, respectiv nu a verificat cum lucrătorii de poliţie A.C., I.I.C. şi V.D. au efectuat controalele specifice la firma martorilor S.D. şi G.D., aceasta cu atât mai mult cu cât a luat cunoştinţă, că cei trei au primit de la patronii firmei, cu scopul ca aceştia „să se pună bine cu poliţia", cadouri constând în aparatură electonică şi electrocasnică.
Inculpatul putea cu uşurinţă să realizeze că lucrătorii de poliţie din subordine, în schimbul bunurilor primite, nu au exercitat nici un fel de activitate de control la firma respectivă şi că fapta lor întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de corupţie. De altfel pentru faptele lor, de luare de mită, cei trei lucrători de poliţie, A.C., I.I.C. şi V.D., au fost scoşi de sub urmărire penală şi li s-a aplicat sancţiunea amenzii administrative de câte 10 milioane lei.
Contrar atribuţiilor sale de serviciu, inculpatul a acoperit fapta de corupţie a lucrătorilor de poliţie şi mai mult, s-a lăsat convins de aceiaşi subalterni, să fie prezentat celor doi patroni, de la care, la rândul lui a primit bunurile descrise mai sus. Prin modul în care s-a prezentat la magazinul condus de cei doi martori, însoţit de A.C. (şef de post la Postul de Poliţie Cheţani), declinându-şi calitatea profesională şi dând asigurări că va ajuta patronii firmei în caz de nevoie, inculpatul a creat impresia că datorită funcţiei pe care o are poate să intervină pentru orice problemă pe care cei doi patroni ar avea-o cu poliţia din Judeţul Mureş. În schimbul acestei protecţii inculpatul a primit în data de 20 decembrie 2003, bunuri în valoare de 30 milioane lei.
Instanţa de fond urmează să verifice dacă în raport de atribuţiile de serviciu ale inculpatului, ce vor fi analizate prin prisma fişei postului şi a ordinului de serviciu, activitatea desfăşurată de acesta de a acoperi fapta subalternilor săi, care au primit bunuri necuvenite de la cei doi patroni pentru a le acorda protecţie, şi de a primi el însuşi bunurile arătate, după ce prin asigurările date, a creat celor doi convingerea că le asigură protecţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul procurorului este fondat sub aspectul analizat mai sus, iar hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât instanţa nu a administrat toate probele pentru stabilirea corectă a stării de fapt şi a încadrării juridice dată acestora, făcând o greşită aplicare a legii.
Urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să se dispună admiterea recursului procurorului şi în consecinţă sentinţa primei instanţe să fie casată cu trimitere spre rejudecare.
În rejudecare instanţa va solicita fişa postului şi ordinul de serviciu al inculpatului, şi în funcţie de starea de fapt reţinută raportată la încălcarea atribuţiilor de serviciu de către acesta, va stabili o corectă încadrare juridică a faptelor.
II. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs formulat de parchet şi cu privire la motivul de recurs formulat de inculpatul P.A.I., cu referire la reţinerea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, la cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare, Înalta Curte reţine că inculpatul P.A.I., funcţionar public cu atribuţii de control, având funcţia de adjunct al şefului I.P.J. Mureş, în perioada 24 februarie – 28 februarie 2004, în timp ce era subiectul unei anchete administrative interne a I.G.P.R. privind săvârşirea unor fapte de corupţie sesizate de denunţătorul S.D., s-a întâlnit în mai multe rânduri, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale cu martorii din cauză, G.D., N.D. şi B.I., pe care i-a determinat să facă afirmaţii mincinoase, să nu spună tot ce ştiu cu privire la împrejurările asupra cărora vor fi întrebaţi, în timpul anchetei.
Această stare de fapt rezultă din declaraţia martorului G.D., potrivit căreia, în data de 24 februarie 2004, inculpatul i-a cerut să semneze o chitanţă datată 20 decembrie 2003, conform căreia inculpatul ar fi plătit suma de 10 milioane lei contravaloarea unui televizor folosit, în stare de funcţionare, pentru piese de schimb.
Mai mult inculpatul, pentru a justifica provenienţa bunurilor găsite la el, i-a solicitat aceluiaşi martor să-i procure un bon fiscal de minim 5 milioane lei, iar în data de 25 februarie2003, a primit de la acesta un bon în sumă de 6.500.000 lei, datat 13 decembrie 2003 (găsit la domiciliul inculpatului) cât şi o xerocopie a acestuia (depusă la dosarul de anchetă al I.G.P.R.), despre care a făcut vorbire în raportul său, ca fiind o probă cu care justifica cumpărarea acelui bun.
Este irelevantă pentru reţinerea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, împrejurarea că G.D., la rândul său a fost cercetat pentru infracţiunea de dare de mită. Din probele de la dosar rezultă cu certitudine că în timpul anchetei administrative a I.G.P.R, inculpatul l-a determinat pe acesta să producă probe mincinoase(chitanţa datată 20 decembrie 2003 şi bonul datat 13 decembrie 2003), pentru a justifica în fals provenienţa bunurilor primite cu titlu gratuit.
Cu privire la instigarea la mărturie mincinoasă a martorului N.D., Înalta Curte reţine că acesta în declaraţia de la dosar de urmărire penală, a relatat că la sfârşitul lunii februarie 2004, un poliţist venit de la Bucureşti i-a luat o declaraţie în sediul punctului de lucru de la Hădăreni. Cu acel prilej, inculpatul care era de faţă, îi făcea semn cu capul să nu recunoască anumite fapte. La acest îndemn, martorul şi-a retras declaraţia iniţială, dând o alta pe care i-a dictat-o inculpatul.
Rezultă, astfel, cu certitudine că inculpatul a încercat să influenţeze mersul anchetei în favoarea sa, determinându-l pe martor să declare într-un anumit fel, favorabil lui.
Şi în ce o priveşte pe martora B.I., prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt. Martora a arătat în mod constant, că inculpatul P.A.I. personal s-a prezentat la domiciliul ei şi i-a dictat ce să spună în legătură cu televizorul achiziţionat în luna iulie, respectiv că acesta avea o mică defecţiune la achiziţionare, şi că ulterior a fost înlocuit cu un altul pe care i l-a dat martorul G.D., ceea ce nu este real. Martora i-a cerut inculpatului „să nu-mi dicteze tot felul de amănunte, fiindcă nu voi semna declaraţia". Prin inserarea acestor amănunte nereale, în declaraţia martorei, inculpatul a urmărit crearea unei stări de confuzie cu privire la provenienţa bunurilor primite în luna decembrie cu titlu de cadou.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză este pe deplin dovedit că inculpatul i-a instigat pe G.D., N.D. şi B.I. să dea declaraţii mincinoase sau să nu spună tot ce ştiu privitor la modalitatea în care inculpatul a procurat anumite bunuri de la societatea SC I.E.S.D. SRL, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, săvârşită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În raport de aceste considerente, se constată că hotărârea primei instanţe, este temeinică şi legală cu privire la reţinerea vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, în formă continuată, iar recursul inculpatului P.A.I., apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.
Cu privire la individualizarea pedepsei, se reţine că prima instanţă, a avut în vedere criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul concret de pericol social al infracţiunii comise, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, urmarea cauzată dar şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale. Raportat la aceste criterii Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, este o sancţiune penală corespunzătoare şi de natură a asigura reeducarea inculpatului.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 52 C. pen., Curtea a apreciat că atât scopul educativ cât şi scopul preventiv al pedepsei, se poate realiza şi fără privarea efectivă de libertate a inculpatului, astfel că în temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Nefiind motive de modificare a cuantumului sau de schimbare a modalităţi de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază critica nefondată, urmând ca instanţa de fond în cazul în care va constata că inculpatul se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni în ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul I din rechizitoriu, şi va stabili o pedeapsă, să aplice regulile concursului de infracţiuni, iar modalitatea de executare a pedepsei să fie reapreciată în funcţie de cuantumul pedepsei rezultante.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva sentinţei primei instanţe, pe care o va casa cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă, în limita celor reţinute mai sus.
În baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele reţinute, va respinge recursul inculpatului P.A.I. ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat P.A.I. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu – Mureş împotriva sentinţei penale nr. 15 din 8 iunie 2006 a Curţii de Apel Târgu – Mureş, pronunţată în dosarul nr. 778/2004/P.
Casează sentinţa penală susmenţionată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 28 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 693/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6961/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
