ICCJ. Decizia nr. 752/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 752/2006
Dosar nr. 23389/1/2005
(nr. vechi: 7319/2005)
Şedinţa publică din 6 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 528 din 28 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Iaşi au fost condamnaţi inculpaţii:
1. M.D., la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), la un an şi 6 luni închisoare, pentru furt calificat prevăzut de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), şi la un an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului M.D. pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare care a fost sporită cu 4 luni, dispunându-se în final, să execute sancţiunea rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare.
2. A.C., la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) art. 74 lit. a) şi art. 80 C. pen.
3. M.F., la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului M.F. pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare care a fost sporită cu 6 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 439 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 416 din 21 septembrie 2001 a Judecătoriei Huşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/2001 a Tribunalului Vaslui, care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin sentinţa atacată şi s-a dispus ca inculpatul M.F. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., li s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pe durata pedepselor aplicate.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate perioada detenţiei, începând cu 11 martie 2005 la zi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, că în seara de 1 iulie 2004, inculpaţii M.F. şi M.D. s-au deplasat la gospodăria lui V.G. din satul Jigoreni, jud. Iaşi, care este izolată de localitate, au intrat în curte şi au luat o viţică pe care au transportat-o în comuna Băceşti, jud. Vaslui.
Inculpaţii au vândut animalul sustras, a doua zi martorului B.A. de la care, au primit suma de 3.750.000 lei, bani pe care i-au împărţit în mod egal.
Prima instanţă a mai constatat că în seara de 14 iulie 2004, în jurul orelor 22,00 – 23,00, după ce au consumat băuturi alcoolice inculpaţii M.F., A.C. şi M.D. s-au deplasat cu o căruţă la domiciliul aceleiaşi părţi vătămate şi fiind observaţi de aceasta a fost ameninţată cu moartea de M.D., iar de teamă V.G. a intrat în casă.
Ceilalţi doi inculpaţi au intrat în grajd de unde au sustras o căruţă, doi cai, cinci purcei, o viţică, 3 găini, un cocoş, 5 iepuri, o furcă şi un hârleţ, după care au plecat spre casă.
În acest timp, la poartă, în căruţa cu care au venit inculpaţii a stat D.V., concubina inculpatului M.F. care nu a avut cunoştinţă de intenţia făptuitorilor de sustragere a animalelor.
Tribunalul a reţinut că, în timp ce se deplasau cu cele două căruţe, pe raza comunei Dumeşti, jud. Vaslui, inculpaţii au fost opriţi de organele de poliţie care au ridicat bunurile sustrase şi le-au restituit părţii vătămate.
Curtea de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie, prin Decizia penală nr. 63 din 8 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei primei instanţe.
Această hotărâre a fost recurată, în termen legal, de inculpaţi care au criticat-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
La data judecării recursurilor, 6 februarie 2006, inculpaţii M.F. şi M.D., fiind prezenţi în stare de arest, au solicitat să se ia act de retragerea acestora.
Potrivit art. 3844 alin. (2) C. proc. pen., părţile pot renunţa la recurs conform dispoziţiilor art. 368 din aceleaşi cod, şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 369 C. proc. pen., deoarece retragerea recursurilor s-a făcut personal până la închiderea dezbaterilor, urmează a lua act de retragerea solicitată de inculpaţii M.F. şi M.D.
Apărătorul inculpatului A.C., în concluziile orale, a solicitat în principal admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat, susţinând că inculpatul nu a folosit violenţa în săvârşirea faptei, cazul de casare invocat fiind art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. În subsidiar în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a cerut reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului A.C. în săvârşirea în seara de 14 iulie 2004 a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
Probele administrate în cauză evocate anterior, au confirmat că după ce inculpatul M.D. a ameninţat cu o furcă pe partea vătămată V.G. şi de teamă acesta a intrat în casă recurentul A.C. împreună cu M.F. au sustras din grajd animale, păsări şi alte bunuri pe care le-au transportat la căruţa lor.
Împrejurarea că ameninţările au fost exercitate doar de inculpatul M.D., iar sustragerea bunurilor părţii vătămate s-a făcut de ceilalţi doi făptuitori, este lipsită de relevanţă câtă vreme acţiunile făptuitorilor au fost concomitente şi cooperante în vederea deposedării victimei de bunuri.
Folosirea de ameninţări, în scopul luării unor bunuri din posesia unei persoane, de către unul din inculpaţi, constituie o circumstanţă reală, ce se răsfrânge şi asupra celorlalţi făptuitori care, deşi nu au săvârşit asemenea acte, au participat la comiterea furtului. În consecinţă faptele tuturor inculpaţilor au fost caracterizate ca tâlhărie.
Referitor la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A.C. se constată că instanţele au reţinut în favoarea lui circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii dar şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. e) C. pen., deoarece a comis fapta împreună cu un minor.
Susţinerea recurentului inculpat în sensul că se impune să se dea o mai mare eficienţă circumstanţei atenuante este neîntemeiată, o reducere a pedepsei fiind nejustificată faţă de pericolul social concret al faptei şi împrejurările în care a fost săvârşită.
Faţă de considerentele arătate, constatând că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A.C. şi nerezultând existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.C. timpul arestării preventive de la 11 martie 2005 la 6 februarie 2006.
Recurenţii inculpaţi, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi să plătească statului sumele de câte 220 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 63 din 8 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 martie 2005 la 6 februarie 2006.
Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpaţii M.F. şi M.D. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 220 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 751/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 757/2006. Penal → |
|---|
