ICCJ. Decizia nr. 757/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.757/2006
Dosar nr. 62/1/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 394 din 1 noiembrie 2005 a Tribunalului Arad a fost condamnat inculpatul V.F.A., în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), la un an şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 23 august 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpatul minor se află în municipiul Arad de circa 8 ani, fiind fugit de la domiciliu, că a fost internat la Centrul de primire minori Arad de unde a plecat, preferând să stea pe străzi.
În după amiaza zilei de 23 august 2005, a observat că minora M.C.C. se deplasa pe str. Pelinului din Arad şi că avea prins la gât, cu un şnur un telefon mobil.
Inculpatul s-a apropriat în fugă de minoră, venind din spatele ei şi i-a smuls telefonul, după care a fugit fiind prins de martorul M.R.
S-a apreciat de către instanţă că sustragerea telefonului s-a făcut fără violenţă şi că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, nicidecum ale infracţiunii de tâlhărie.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, a plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate M.C.C. şi a martorului M.R. şi a expertizei medico legale psihiatrice care a atestat că inculpatul a acţionat cu discernământ şi a anchetei sociale efectuate probe coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut fapta.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 11 din 12 decembrie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a desfiinţat sentinţa primei instanţe cu privire la încadrarea juridică a faptei şi la pedeapsă şi rejudecând a dispus condamnarea inculpatului V.F.A., în baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., la 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 23 august 2005 la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, primind criticile formulate de procuror a reţinut că sustragerea bunului aflat asupra părţii vătămate s-a făcut prin violenţă şi că astfel fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Referitor la critica din apelul inculpatului în sensul greşitei individualizări a pedepsei s-a apreciat, ca nefondat, având în vedere că fapta urmare a admiterii apelului parchetului urmează a fi încadrată într-o infracţiune mai gravă, cea de tâlhărie, cu un regim sancţionator mai sever.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.F.A., care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa aplicată este prea severă solicitând reducerea ei.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de control judiciar a reţinut în mod concret situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea, la data de 23 august 2005, în loc public, a infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Probele administrate, menţionate mai sus au confirmat că la data arătată, inculpatul s-a apropriat de partea vătămată, care se deplasa pe o stradă din Arad şi printr-un gest violent, i-a smuls de la gât telefonul mobil, încercând să-şi asigure scăparea prin fugă şi fiind prins imediat de un trecător.
Referitor la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată se constată că aceasta a fost individualizată chiar la minimul prevăzut de lege avându-se în mod corect în vedere conform art. 72 şi 109 C. pen., pericolul social grav al infracţiunii împrejurările săvârşirii ei şi persoana făptuitorului minor în vârstă de 17 ani, care a fugit de la domiciliul părinţilor şi a abandonat cursurile şcolare vagabondând pe străzile municipiului Arad.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura potrivit art. 52 şi a art. 100 alin. (2) C. pen., îndreptarea inculpatului minor şi integrarea lui în comunitate.
Întrucât din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor împrejurări din cele arătate la art. 74 C. pen., cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a circumstanţelor atenuante iar pedeapsa aplicată este conformă cu dispoziţiile legale menţionate, critica recurentului în sensul greşitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
Faţă de considerentele expuse constatând nefondat motivul de recurs invocat şi neexistând cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 23 august 2005 la 6 februarie 2006 şi se va stabili ca onorariul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.F.A. împotriva deciziei penale nr. 11/ CC din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 august 2005 la 6 februarie 2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 752/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 759/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
