ICCJ. Decizia nr. 815/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 93 din 20 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost respinsă plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva rezoluției din 28 martie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 15/P/2005.
A fost obligat petiționarul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea penală adresată parchetului, petiționarul C.N., a sesizat că S.M. și V.S., ambii judecători la Judecătoria Slatina, județul Olt, A.I., grefier, cât și avocatul B.C., din cadrul Baroului Olt, au comis infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals și sustragere de înscrisuri, în cadrul "judecării dosarului nr. 8220/1998" al Judecătoriei Slatina.
Efectuându-se acte premergătoare, s-a stabilit că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Slatina, ce a făcut obiectul dosarului nr. 8220/1998, reclamanta C.M. a solicitat instanței să constate că este unica moștenitoare a soțului său predecedat C.P., și, totodată, să dispună evacuarea din imobilul bun succesoral, a pârâților C.T., C.N., C.T., M.P. și R.A., imobil situat în satul Sinești, comuna Potcoava, județul Olt.
Cauza respectivă a fost repartizată judecătorului S.M., soluționată în fond de judecătorul V.S., grefier de ședință fiind numita A.I. Pe parcursul judecății pârâții au fost asistați de avocatul B.C.
Prin rezoluția cu nr. 15/P/2005 din 2 februarie 2005 dată inițial în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi magistrați judecători, S.M. și V.S., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246,art. 242 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cât și față de avocatul B.C., pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu motivarea că din actele premergătoare efectuate, s-a desprins aplicabilitatea cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Soluția respectivă a fost infirmată prin rezoluția cu nr. 843/II/ 2/2005 din 15 martie 2005, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, reținându-se că cercetările efectuate nu au fost complete.
După completarea cercetărilor, s-a stabilit că erorile materiale sesizate de petiționar au fost făcute de grefiera de ședință A.I., acestea fiind determinate de discuțiile contradictorii avute, în cursul dezbaterilor de către părți, erori care, însă, nu au influențat soluționarea corectă a fondului cauzei.
Drept urmare, prin rezoluția cu nr. 15/P/2005 din 28 martie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții S.M., V.S., A.I. și B.C. sub aspectul infracțiunilor reclamate, soluție ce a fost menținută prin rezoluția cu nr. 1841/II/2/2005 din 12 mai 2005 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar.
Potrivit art. 2711C. proc. pen., împotriva rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petiționarul C.N. a formulat plângere, invocând, în esență aceleași aspecte pe care și-a întemeiat plângerile anterioare.
Prima instanță, judecând plângerea a apreciat că aceasta este nefondată întrucât probele administrate de procuror au demonstrat că intimații nu au săvârșit infracțiunile reclamate de petiționar, erorile sesizate de acesta, respectiv indicarea în încheierile de ședință din 10 martie 2000 și 31 martie 2000, precum și în sentința civilă nr. 3701 din 1 iunie 2000 ca martori ai reclamantei C.M., pe martorii propuși de pârâții C.T., C.N., C.T. și invers, martorii pârâților fiind menționați ca fiind propuși de reclamantă, au fost făcute de grefiera de ședință A.I., datorită încărcăturii ședinței de judecată și multiplelor discuții în contradictoriu avute între părți în cursul dezbaterilor, erori care însă nu au influențat soluția adoptată în cauză.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiționarul C.N., care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe.
Recurentul a susținut că, în mod neîntemeiat i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției procurorului, indicând faptul că organele de urmărire penală nu au luat declarații intimaților B.C. și S.M. și că în acest mod s-a eludat posibilitatea aflării adevărului.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu curtea, potrivit art. 3856alin. (1) și (3) C. proc. pen., constată că, în urma dezbaterilor judiciare într-un proces civil în care a figurat în calitate de pârât, petiționarul recurent C.N. a apreciat că s-au săvârșit erori de natură a influența finalitatea procesuală, erori de care s-ar face vinovați judecătorii S.M. și V.S., grefiera A.I. și avocatul său ales B.C., pe care i-a reclamat parchetului pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, sustragere sau distrugere de înscrisuri și fals intelectual, prevăzute de art. 246,art. 242 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Recursul declarat de petiționar este nefondat pentru următoarele considerente:
în mod eronat, recurentul a afirmat că nu ar fi fost audiați de către procuror făptuitorii, insistând asupra martorei A.I., grefiera de ședință și asupra judecătorului V.S. (care a soluționat cauza în fond cauza civilă) deoarece la dosarul parchetului se află depozițiile celor două persoane, luate de procuror în timpul efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale.
Mai mult, acest motiv al insuficienței probatoriilor nu a fost invocat în plângerea adresată Curții de Apel Craiova, nici în scris și nici oral, deoarece petiționarul a lipsit la dezbaterea fondului, așa cum rezultă din practicaua hotărârii recurate.
Potrivit dispozițiilor art. 2781alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecării plângerii singurele probe care pot fi solicitate sunt numai înscrisurile noi prezentate, instanța verificând rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei.
Or, recurentul nu a prezentat asemenea înscrisuri în fond și nici în recurs, astfel că instanța și-a format convingerea pe baza actelor aflate la dosarul întocmit de către parchet.
Din conținutul acestor acte premergătoare a rezultat că neregulile reclamate de petiționar nu se datorează vreunei intenții infracționale din partea făptuitorilor, ci doar lipsei de atenție din partea grefierei de ședință, ce a făcut consemnările sub imperiul presiunii unei săli supraaglomerate, datorată încărcăturii rolului instanței.
De altfel, petiționarul a arătat explicit că martorii audiați au spus adevărul chiar dacă, în mod eronat, s-a consemnat că sunt propuși de cealaltă parte, decât cea care le-a solicitat.
Atâta vreme cât erorile evidente săvârșite în activitatea de consemnare a dezbaterilor nu pot fi puse în raport de cauzalitate cu soluția adoptată de instanța civilă, soluție care a rămas definitivă și irevocabilă, fondul cauzei nefiind afectat, iar prejudiciul personal al petiționarului neexistând în realitate, nu poate fi reținută nici infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), și nici infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), aceasta din urmă infracțiune fiind în legătură cu efectele juridice produse de actul pretins a fi falsificat efecte a căror existență nu a putut fi demonstrată.
Cu privire la implicarea intimatului B.C., înalta Curte constată că între acesta și petiționarul recurent a existat prin contract de asistență juridică, act de natură a atrage responsabilitatea avocatului numai în limitele clauzelor contractuale și potrivit reglementărilor profesiei de avocat.
Câtă vreme nici în plângerea inițială și nici ulterior recurentul petiționar nu a arătat în ce constau aceste încălcări și nici date despre existența vreunei înțelegeri între avocat și judecători, vizând soluționarea nefavorabilă a cauzei civile în detrimentul recurentului, parchetul a constatat, în mod justificat, că nu exista complicitate la infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pretins a fi săvârșite de ceilalți făptuitori.
Din analiza motivelor scrise de recurs și a susținerilor orale ale recurentului se desprinde ideea că acesta urmărește în realitate modificare unei hotărâri civile definitive și irevocabile, pe alte căi decât cele prevăzute în Codul de procedură civilă, vreunei infracțiuni săvârșite de judecătorii implicați în soluționarea cauzei.
Trebuie observat, de asemenea, că procesul civil a parcurs toate etapele, fond, apel, recurs, și pretinsele încălcări de lege, invocate de petiționar, se circumscriu numai fondului cauzei, nefăcându-se nici o referire la judecătorii instanțelor ierarhic superioare care, în mod firesc ar fi sesizat aspectele de nelegalitate, dacă acestea ar fi existat și ar fi îndreptat soluția inițială.
De altfel, erorile menționate de petiționar în plângerea adresată parchetului (inversarea martorilor propuși de părți în procesul civil, greșita mențiune făcută în sentința civilă nr. 3701 din 1 iunie 2000 a Judecătoriei Slatina în sensul că defunctul C.P. s-a căsătorit cu doamna C.M. în anul 1961 și nu în anul 1969, dispariția din dosarul civil a copiilor certificatelor de deces ale numiților C.M. și C.T.) nu au fost invocate de acesta ca motive de reformare a hotărârii civile în căile ordinare de atac pe care le-a promovat, erorile menționate neinfluențând în mod evident, soluționarea fondului cauzei.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 93 din 20 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul petiționar la plata sumei de 80 RON (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 814/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 595/2006. Penal → |
|---|
