ICCJ. Decizia nr. 595/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 10 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul penal nr. 8452/2005 al Curții de Apel Alba Iulia s-a dispus, în baza art. 3002, raportat la art. 160b C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților F.V. și B.F.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că verificând temeinicia arestării preventive a inculpaților s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.
împotriva încheierii sus-arătate, inculpații au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și punerea lor în libertate, întrucât nu mai există nici un temei care să justifice menținerea lor în stare de arest.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpații F.V. și B.F. sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, prin sentința penală nr. 292 din 17 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 518/2005 al Tribunalului Sibiu, s-a dispus, printre altele condamnarea inculpatului F.V., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (21) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), și a inculpatului B.F., la o pedeapsă de 9 ani închisoare, pentru aceeași infracțiune.
în esență, s-a reținut că, în noaptea de 26 noiembrie 2004, în jurul orelor 24,00, cei doi inculpați, însoțiți de inculpatul N.C., au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate Șt.M. din loc. Ighișul Vechi, jud. Sibiu, și prin violență au deposedat-o pe aceasta de mai multe bunuri și bani.
Cât privește menținerea stării de arest a celor 2 inculpați, înalta Curte apreciază că în mod legal și temeinic s-a dispus privarea de libertate a acestora.
Este adevărat că potrivit art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
în aceleași texte, însă, sunt înscrise totodată și excepțiile de la regula generală sus-menționată. Astfel, conform art. 5 paragraful 1 lit. e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă de executarea acesteia"
Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că "dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte iar "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".
Rezultă așadar, că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din Convenție sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
în raport cu reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestarea preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Reiese așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a celor 2 inculpați.
înalta Curte apreciază că în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei, de urmările acesteia, de atitudinea procesuală a inculpaților, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.
Așa fiind, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.V. și B.F.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpații recurenți au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 815/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 631/2006. Penal → |
|---|
