ICCJ. Decizia nr. 828/2006. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.828/2006
Dosar nr. 46/1/2006
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 144 din 18 mai 2005, Tribunalul Sibiu, secţia penală, a condamnat pe inculpatul U.M., la pedeapsa de:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută în art. 183 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Pe latură civilă a fost obligat inculpatul către partea civilă I.S., soţia victimei la 58.770.428 lei ROL daune materiale şi 300.000.000 lei ROL, daune morale, luându-se act că părţile vătămate I.O. şi I.R., copiii majori ai victimei, nu se constituie în cauză părţi civile.
A fost obligat inculpatul şi la suma de 16.191.592 lei ROL daune materiale, dobânzi şi penalităţi de întârziere legale către partea civilă C.A.S. Sibiu (pentru Spitalul Clinic Judeţean Sibiu).
De asemenea, inculpatul a fost obligat şi la sumele de 10.000.000 lei ROL către partea civilă I.S. şi 7.000.000 lei ROL către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 30 iulie 2004, în jurul orelor 0,40, inculpatul U.M. şi învinuitul C.D., pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 249 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice au întâlnit în magazinul aparţinând SC S.C. SRL situat în municipiul Sibiu strada Gladiolelor, pe partea vătămată I.D., aflat la cumpărături.
În glumă, partea vătămată aflată şi ea sub influenţa alcoolului, i-a comunicat martorei R.L., casier, că berea pe care avea asupra sa va fi achitată de inculpat şi învinuit, pentru că sunt olteni ca şi el, apelativ ce i-a nemulţumit profund pe cei doi.
La ieşirea din magazin, victima a fost acostată de inculpat, şi învinuit, hotărâţi să îi ceară socoteală pentru afirmaţia făcută.
Victima l-a împins pe învinuit, cu intenţia de a se apăra, fiind imediat atacat şi lovit de către inculpatul U.M. cu pumnul în maxilar şi piciorul în abdomen.
Loviturile aplicate au dezechilibrat victima care a căzut pe spate, s-a izbit cu capul de planul dur al străzii suferind o fractură de boltă şi bază craniană occipito-parieto-temporală dreaptă cu contuzii, hematoame şi hemoragie subrahnoidiană, leziune traumatică gravă în urma căreia a intrat în comă şi a decedat la data de 4 august 2004 în Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, în pofida eforturilor făcute de medici pentru salvarea vieţii acesteia. Autopsia efectuată victimei a concluzionat că moartea acesteia a fost de natură violentă, în legătură cauzală directă cu agresiunea exercitată asupra sa de către inculpat.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei urmare consumului excesiv de alcool mijloc de probă ce se coroborează cu declaraţiile învinuitului şi ale martorilor oculari C.L. şi C.A.I., declaraţiile martorilor R.L. şi D.E. privind momentul anterior din magazin, procesul verbal de cercetare a locului faptei şi raportul de constatare medico – legală (autopsie) nr. III/193 din 1 septembrie 2004 al S.M.L. Sibiu.
Pedeapsa aplicată a fost stabilită la minimul legal special de 5 ani închisoare avându-se în vedere potrivit art. 72 şi următoarele C. pen., pericolul social concret al infracţiunii în raport cu împrejurările în care a fost comisă şi urmările praeterintenţionate ale acesteia, vârsta tânără şi persoana inculpatului, care este încadrat în muncă, precum şi celelalte date pozitive privind lipsa de antecedente penale şi recunoaşterea necondiţionată a faptei deduse judecăţii în cauză.
Despăgubirile acordate părţii civile I.S. au reprezentat contravaloarea prejudiciului patrimonial şi nepatrimonial cauzat în urma decesului soţului acesteia prin infracţiunea comisă de inculpat, astfel cum acesta a fost dovedit cu depoziţiile martorilor, S.I. şi M.M. şi celelalte înscrisuri depuse la cercetarea judecătorească, având termenul legal dispoziţiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 998, 999 C. civ.
Pentru partea civilă C.A.S. Sibiu suma de 16.191.592 lei ROL a reprezentat cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale de specialitate acordate victimei până la decesul acestei în cadrul Spitalului Judeţean Sibiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 106 din OUG nr. 150/2002.
Prin Decizia penală nr. 335/ A din 17 noiembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis apelul inculpatului U.M. şi a desfiinţa în parte sentinţa pe latură penală numai cu privire la omisiunea deducerii din pedeapsă a timpului reţinerii pe o zi (9 august 2004), respingând, ca nefondată, calea de atac exercitată de partea civilă I.S., cu consecinţa obligării acesteia la suma de 150 lei RON cheltuieli judiciare statului.
Aceleaşi persoane au declarat în termen recursuri împotriva ambelor hotărâri, partea civilă I.S. solicitând ulterior a se lua act de retragerea căii de atac potrivit declaraţiei scrise aflată la dosar înregistrată sub nr. 4716 din 1 februarie 2006.
Inculpatul U.M. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., cu solicitarea în principal de a se dispune casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă, invocând vicii de procedură sancţionate cu nulitatea absolută privind încălcarea dispoziţiilor art. 70 alin. (2), raportat la art. 323 C. proc. pen. şi art. 305 raportat la art. 354 C. proc. pen., iar în subsidiar casarea cu reţinere spre rejudecare, pentru erori de judecată privind nereţinerea de circumstanţe atenuante legale şi judiciare prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul legal special de 5 ani închisoare.
Recursul declarat de inculpat este nefondat urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.
1. Prin motivul prim de recurs s-a invocat nulitatea absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a hotărârii pronunţate de tribunal întrucât după citarea actului de sesizare prima instanţă a procedat la ascultarea inculpatului fără a-i aduce la cunoştinţă dreptul de a nu face nici o declaraţie şi a-i atrage totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, fiind încălcată obligaţia imperativă prevăzută în acest sens prin dispoziţiile art. 70 alin. (2) şi art. 323 C. proc. pen.
Modul de audiere a învinuitului sau inculpatului este reglementat de art. 69 – art. 74 C. proc. pen., iar dispoziţiile art. 323 – art. 325 C. proc. pen., cuprind unele derogări de la regulile generale, incidente numai în legătură cu audierea în cursul judecăţii.
Potrivit alin. (2) al art. 70 C. proc. pen., înainte de ascultarea propriu – zisă organele judiciare sunt obligate să aducă la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului:
- fapta care formează obiectul judecăţii;
- dreptul de a avea un apărător;
c) dreptul de a nu face nici o declaraţie atrăgându-i totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa (reglementări introduse prin Legea nr. 281/2003 ca o consecinţă firească a intenţiei de armonizare a legislaţiei interne cu principiile general recunoscute ale unui proces echitabil, astfel cum acestea sunt reglementate prin art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.).
Aceste obligaţii expuse nu se mai regăsesc în cuprinsul art. 322 – art. 323 C. proc. pen., însă învinuitul sau inculpatul nu poate fi obligat să dea declaraţii, acest drept fiind cunoscut şi sub denumirea de „drept al acuzatului la tăcere" (sau de a nu se autoincrimina).
C.E.D.O. a pronunţat mai multe hotărâri prin care a făcut aplicarea acestui principiu al dreptului acuzatului de a nu se autoincrimina, garanţie a unui proces echitabil. În această din urmă, C.E.D.O., statuând cu privire la o „audiere publică" implicând dreptul la o „audiere orală" a arătat că este posibil să nu se organizeze o audiere, dacă partea renunţă în mod neechivoc la dreptul său şi nu există nici o chestiune de interes public făcând necesară o audiere.
Coroborând aceste hotărâri ale C.E.D.O. cu prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., care permit inculpatului să refuze să da declaraţi, se reţine că exercitarea dreptului la o audiere publică este lăsată la libera apreciere a acuzatului, acesta fiind singurul care poate decide dacă va exercita sau nu acest drept, respectiv dacă va da sau nu declaraţii [(încălcarea acestui drept facultativ atrăgând incidenţa art. 197 alin. (1) şi respectiv art. 64 alin. (2) C. proc. pen.)].
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că în faza urmăririi penale au fost respectate obligaţiile impuse prevăzute de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., iar inculpatul a consimţit la audiere, inclusiv să-şi scrie personal declaraţia în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu.
La cercetarea judecătorească instanţa a procedat la ascultarea inculpatului, aflat în stare de libertate, în prezenţa apărătorului ales, fiind menţinută atitudinea procesuală iniţială.
În consecinţă, pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 70 alin. (2) şi art. 323 C. proc. pen., invocată ca motiv de nulitate (relativă) de către inculpat, nu este dovedită în cauză.
2. Aceeaşi constatare se impune cu privire la cel de-al doilea motiv de nulitate relativă, invocat de către inculpat decurgând din încălcarea dispoziţiilor art. 305 raportat la art. 354 C. proc. pen., în raport cu omisiunea menţionării expuse în partea introductivă de către redactorul sentinţei şi a încheierii de şedinţă intermediare de amânare a pronunţării din 11 mai 2005.
Dezbaterile au avut loc la 4 mai 2005 iar deliberarea şi pronunţarea asupra cauzei au fost amânate succesiv, pentru motive întemeiate, la 11mai şi respectiv 18 mai 2005, când a fost adoptată hotărârea primei instanţe. Aceste acte procesuale finale exista ca atare fiind materializate sub aspect procedural prin încheierile din şedinţele publice, de la 4 mai şi 11 mai şi sentinţa penală nr. 144 din 18 mai 2005, întocmite în conformitate cu dispoziţiile (art. 305, 354 şi următoarele C. proc. pen.).
Este adevărat că în partea introductivă a sentinţei redactorul acesteia a omis să menţioneze şi încheierea de amânare intermediară a pronunţării din 11 mai 2005 făcând referire doar la acea iniţială din 4 mai 2005. În raport cu cele anterior expuse această împrejurare constituie o simplă eroare materială ce poate fi remediată în condiţiile art. 195 şi următoarele C. proc. pen.
3. Atitudinea iniţială a victimei care a afirmat în glumă că inculpatul şi învinuitul sunt olteni ca şi el nu poate constitui o atitudine provocatoare mai ales că victima s-a inclus în aceeaşi zonă geografică.
În plus incidenţa art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită şi pentru faptul că, după incidentul verbal din magazin inculpatul s-a interesat cine este victima, apoi a aşteptat-o în stradă unde declanşat prin surprindere, agresiunea fizică ce a avut ca urmare decesul culpabil a acesteia interval de timp în care, eventuala tulburare psihică iniţială era stinsă.
În cauză, nu există nici circumstanţe atenuante judiciare în sensul art. 74 C. pen., întrucât recunoaşterea faptei de către inculpat a fost făcută parţial, cu încercări de a denatura adevărul, iar imediat după comiterea agresiunii inculpatul a încercat să fugă de la locul faptei, fiind prins de către organele de ordine.
Examinând cauza din oficiu iar limitele cazurilor de casarea prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare este confirmată prin probe şi realizează elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen., iar celelalte rezolvări juridice pe latură civilă se află în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ. şi art. 106 din OUG nr. 150/2002.
În legătură cu recursul părţii civile se va lua act de retragerea acestuia în conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 369 alin. (2) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la suma de 120 lei RON, iar recurenta parte civilă la suma de 20 lei RON cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.M. împotriva deciziei penale nr. 335 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Ia act de retragerea recursului declarat de recurenta parte civilă I.S. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 825/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 831/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
