ICCJ. Decizia nr. 825/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.825/2006
Dosar nr. 23429/1/2005
(nr. vechi7339/2005)
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 600 din 12 septembrie 2005, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul P.I.M. la pedeapsa principală de:
- 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani (pedeapsă complementară), pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de viol faptă penală prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută arestarea preventivă în cauză a inculpatului fiind computată din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 9 decembrie 2004 la zi.
Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată P.E.R. nu s-a constituit în cauză parte civilă în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) şi art. 15 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
A fost obligat inculpatul la suma de 350 lei din care 120 lei au reprezentat onorarii apărători din oficiu la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, avansate din fondurile Ministerului Justiţiei, cheltuieli judiciare statului.
Instanţa a reţinut că inculpatul în vârstă de 24 ani a întreţinut prin constrângere raporturi sexuale cu sora sa P.E.R. înainte ca aceasta să fi împlinit vârsta de 15 ani, primul în vara anului 2003, când partea vătămată avea 13 ani, iar cel de-al doilea în perioada iulie/septembrie 2004. Actele sexuale au fost săvârşite în împrejurimile locuinţei părinţilor situată în comuna Movileni, judeţul Iaşi, profitând de absenţa altor persoane la locul respectiv, în condiţiile în care inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a mobilizat pe minoră ţinând-o de mâini pentru ca aceasta să nu fugă şi a ameninţat-o cu bătaie dacă va aduce la cunoştinţă părinţilor cele întâmplate.
În pofida ameninţărilor partea vătămată a relatat mamei sale ambele raporturi sexuale ilicite, iar aceasta a refuzat să sesizeze organele de poliţie cerându-i să ascundă cele întâmplate cu motivarea că se fac de ruşine de în localitate. Familia victimei este alcătuită din 7 membri având o locuinţă compusă din hol şi două camere. În cauză este formulată plângere penală de către partea vătămată sub aspectul infracţiunii de viol şi faţă de celălalt frate P.P., deţinut în P.M.S. Iaşi, a cărei soluţionare a fost disjunsă prin rechizitoriu potrivit art. 38 C. proc. pen.
În luna septembrie 2004, partea vătămată a povestit cele întâmplate şi martorului A.C.L., acesta fiind cel care a convins-o ulterior să sesizeze organele de poliţie.
Partea vătămată a fost examinată din punct de vedere medical stabilindu-se că aceasta prezintă o deflorarea mai veche de 7-8 zile.
Situaţia de fapt amintită a fost reţinută pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, respectiv: plângere adresată organelor locale de poliţie la data de 8 decembrie 2004, declaraţii parte vătămată raport de constatare medico – legal nr. 3587 din 9 decembrie 2004, declaraţiile martorilor C.V., C.E., V.V. şi A.C.L. procese verbale de conducere în teren şi confruntare şi recunoaşterea inculpatului făcută în cursul urmăririi penale.
În faza cercetării judecătoreşti inculpatul a retractat recunoaşterea făcută anterior, afirmând că nu a comis faptele de care este acuzat iar declaraţiile din cursul urmăririi penale au fost obţinute prin întrebuinţare de violenţe fizice şi ameninţări exercitate asupra sa de organul de cercetare penală.
Poziţia procesuală amintită a fost înlăturată de instanţă ca nesinceră, întrucât susţinerile inculpatului nu au fost probate, aflându-se în contradicţie cu toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză inclusiv recunoaşterea sa pe tot parcursul urmăririi penale în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu cu ocazia confruntării, soluţionării propunerii de arestare preventivă şi a reconstituirii faptei, ocazie cu care a condus organele de anchetă la locuinţa numitei P.O., unde în prezenţa martorilor asistenţi V.V. şi C.E. a indicat locul şi împrejurările comiterii ultimului act sexual.
Reţinerea formelor calificate ale articolului 197 alin. (1) C. pen., a fost impusă de împrejurările agravante în care inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol dedusă judecăţii de faţă, respectiv: asupra unui membru al familiei [(alin. (2) lit. b1) şi care nu împlinise vârsta de 15 ani (alin. (3)].
Întrucât inculpatul a săvârşit cele două acte sexuale ilicite la interval de timp de un an, iar în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni delictuase, s-a reţinut forma continuată a infracţiunii făcându-se şi aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
La individualizarea pedepsei al cărei cuantum a fost stabilit către minimul legal special de 10 ani închisoare s-a avut în vedere potrivit art. 72 şi următoarele C. pen., pericolul social concret ridicat al infracţiunii în raport cu împrejurările comiterii acesteia, importanţa relaţiilor sociale încălcate, urmările psihice cauzate victimei în vârstă de numai 13 ani precum şi persoana inculpatei care are un nivel de pregătire intelectuală scăzut (3 clase) însă a mai fost condamnat în perioada minorităţii pentru furt şi violare de domiciliu, şi a avut o poziţie procesuală nesinceră în cursul cercetării judecătoreşti.
Apelul declarat de inculpat cu solicitarea în principal de a fi achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., dată fiind nerecunoaşterea faptei penale la cercetarea judecătorească, iar în subsidiar de a se dispune desfiinţarea cu reţinere spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize psihiatrice în condiţiile art. 117 C. proc. pen., ori reducerea pedepsei, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 66 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie. A fost menţinută starea de arest în cauză, fiind dedusă detenţia la zi potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen., şi obligat inculpatul la suma de 160 lei cheltuieli judiciare statului.
Decizând astfel, instanţa de apel a reţinut şi motivat că declaraţia dată de inculpat la cercetarea judecătorească, prin care a retractat recunoaşterea repetată a infracţiunii făcută în cursul urmăririi penale, este lipsită de relevanţă juridică sub aspectul solicitării acestuia de a fi achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., avându-se în vedere concluzia contrară indusă în mod corect de prima instanţă prin interpretarea şi aprecierea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză în conformitate cu prevederile art. 69 şi 63 C. proc. pen.
Pentru stabilirea existenţei discernământului inculpatului în momentul săvârşirii infracţiunii instanţa a avut în vedere vârsta acestuia de 24 ani, natura faptei şi împrejurările concrete în care a fost comisă precum şi antecedentele penale ale acestuia atestând că a fost condamnat în timpul minorităţii, la pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare, pentru furt şi violare de domiciliu, concluzionându-se că a avut posibilitatea de a aprecia, ca urmare şi a educaţiei, instrucţiei primite precum şi a influenţelor mediului amiant, că săvârşeşte o faptă dăunătoare ce-i poate atrage pedepsirea. În plus, s-a constatat şi lipsa oricăror acte medicale care să pună sub semnul învoielii constatarea pozitivă făcută prin propriile mijloace de către prima instanţă asupra stării psihice a inculpatului astfel încât cererea formulată de acesta în transcrierea dispoziţiilor art. 117 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată.
Critica finală de netemeinicie privind reducerea pedepsei a fost, de asemenea, respinsă, ca nefondată, reţinându-se că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 şi următoarele C. pen.
Împotriva ambelor hotărâri s-a declarat în termen recurs de către inculpat, pentru achitare în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., cale de atac susţinută oral de apărător şi recurent în legătură cu motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate în apel, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 171 şi 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Retractarea în faţa instanţei de către inculpat a declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, cu motivarea că ar fi fost supus unor violenţe psihice sau fizice, a fost respinsă în mod corect de instanţele anterioare pentru argumentele probatorii şi justificate arătate în sentinţă a căror repetare în recurs, se apreciază ca fiind inutilă.
În plus este cunoscut că, de regulă, atunci când s-au respectat regulile procedurale cum este cazul şi în speţă, declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care inculpatul le-a scris personal în momente iniţiale ale urmăririi penale precum şi cele în care acesta a relatat liber faptele într-un moment când încă nu a fost în măsură să conceapă strategii de apărare.
Respingerea cererii de expertizare psihiatrică este justificată de lipsa oricăror îndoieli asupra stării psihice a inculpatului, condiţie prevăzută în art. 117 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., în absenţa actelor indicate în acest sens şi având în vedere constatările făcute de instanţe prin mijloace proprii de natură a confirma existenţa discernământului inculpatului la momentul comiterii actelor repetate de viol ce au avut loc în perioada 2003 - 2004 când acesta avea vârsta de 24 ani (şi fusese condamnat în minoritate pentru alte fapte penale de furt şi violare de domiciliu).
Pedeapsa stabilită de instanţă în cuantum de 12 ani închisoare, în raport pericolul social concret ridicat şi urmările infracţiunii comise de inculpat care şi-a violat repetat sora mai mică în vârstă de 13 ani, în condiţiile în care a mai fost condamnat anterior iar infracţiunea calificată de viol săvârşită de acesta, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., este pedepsită de la 10 la 25 ani închisoare, este în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 şi următoarele apare fiind de natură să asigure finalitatea arătată în art. 52 din acelaşi cod.
Examinând cauza din oficiu în limitele art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se reţine legalitatea şi temeinicia celorlalte rezolvări juridice adoptate de către instanţele anterioare, astfel încât recursul inculpatului se va respinge, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 decembrie 2004 la 8 februarie 2006.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la suma de 220 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu apărătorului oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I.M. împotriva deciziei penale nr. 66 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 decembrie 2004 la 8 februarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 824/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 828/2006. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
