ICCJ. Decizia nr. 888/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 888 din 10 februarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 367 din 16 august 2005 a Tribunalului Galaţi s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul P.H. privind sentinţa penală nr. 33 din 24 mai 1989 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 82 din 10 septembrie 1990 a fostei Curţi Supreme de Justiţie.
Contestatorul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că prin sentinţa penală nr. 33 din 24 mai 1989 a Tribunalului Galaţi, inculpatul a fost condamnat, la 19 ani închisoare, pentru comiterea a două infracţiuni de tâlhărie, cu consecinţa morţii victimei [(art. 211 alin. (3) C. pen.)] precum şi a infracţiunii de tâlhărie, în paguba avutului personal, prin violare de domiciliu [(art. 211 alin. (1) şi art. 192 alin. (2) C. pen.)], sentinţă care a rămas definitivă la 27 septembrie 1989 prin Decizia nr. 1416/1989 a fostului Tribunal Suprem.
Ulterior, în urma recursului extraordinar declarat de procuror, prin Decizia penală nr. 82 din 10 septembrie 1989, s-a casat hotărârea şi inculpatul a fost condamnat pentru omor şi 2 infracţiuni de tâlhărie, la 25 de ani închisoare, cu privare de libertate şi interzicerea unor drepturi.
Se reţine în motivare că, potrivit art. 12 C. pen., legea penală nu se mai aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă şi, în ce-l priveşte pe inculpatul condamnat nu poate fi vorba de intervenţia vreunei legi noi, Legea nr. 576/2004 prin care au fost abrogate anumite instituţii procedurale penale.
Apelul declarat de condamnatul P.H. împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia nr. 464/ A din 21 noiembrie 2005.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, arătând că recursul extraordinar avut la îndemână şi folosit în speţă de Procurorul General, prin care i s-a schimbat încadrarea juridică şi cuantumul pedepsei, mărit de la 19 ani închisoare, la 20 de ani închisoare, nu mai există şi că, această cale de atac, fiind abrogată, se impunea să i se aplice legea cea mai favorabilă, conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Recursul condamnatului-contestator este nefondat.
Este riguros exact că, urmare a exercitării dreptului de recurs extraordinar de către procurorul general, prin Decizia penală nr. 82 din 10 septembrie 1990, acestuia i s-a admis calea de atac exercitată schimbându-i condamnatului încadrarea juridică dată faptelor, inculpatul fiind condamnat, la 25 de ani închisoare, pentru infracţiunea de omor şi 2 infracţiuni de tâlhărie, majorându-i-se, astfel, pedeapsa rezultantă, de la 19 ani închisoare, la 25 ani închisoare, prin Decizia penală nr. 1416/1989 a Tribunalului Suprem.
Acest fapt însă, nu poate duce la admiterea cererii formulate de condamnat prin contestaţie la executare, de a se reveni la pedeapsa de 19 ani închisoare, în baza aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), ca urmare a abrogării prevederilor care reglementau calea de atac a recursului extraordinar.
Art. 12 C. pen., invocat de condamnat arată că legea penală nouă nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă acestea nu mai sunt prevăzute de legea nouă, adică sunt dezincriminate. Prevederile art. 12, ca de altfel, şi ale art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), nu se aplică în cazul abrogării sau modificării cadrului juridic al unor căi de atac, reglementate de legile procesual şi procedural penale cum este şi Legea nr. 576/2004, care, a abrogat doar anumite instituţii procedural-penale, fără a prevedea dispoziţii juridice de natură a duce la stingerea ori micşorarea, unor pedepse, aflate în curs de executare.
Pe de altă parte, se mai poate observa că motivul invocat de contestator nu se regăseşte în nici unul din cazurile limitativ şi expres prevăzute în art. 461 C. proc. pen., articol ce reglementează instituţia juridică a contestaţiei la executare.
În raport cu cele arătate, hotărârile pronunţate în cauză sunt temeinice şi legale încât, recursul de faţă, va trebui să fie privit ca nefondat, şi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
A fost văzută şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariilor pentru avocaţi, ce a asigurat apărările din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 862/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 906/2006. Penal → |
|---|
