ICCJ. Decizia nr. 955/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 955 din 14 februarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 335 din 5 octombrie 2005, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul B.F. zis D. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 79 alin. (2) şi art. 76 lit. b) din acelaşi cod, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 – art. 999 C. civ., l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile A.V. 1.000 RON despăgubiri şi 500 RON daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara de 10 noiembrie 2004, în jurul orelor 23,00, partea vătămată A.V. a mers împreună cu martorul S.D.S., la barul U. din Cartierul Burdujeni municipiul Suceava unde au consumat băuturi alcoolice.
În timp ce se aflau la masă a venit la ei şi inculpatul B.F., oferindu-le de băut câte 100 ml. votcă. După o discuţie care a durat câteva minute, inculpatul a plecat la masa la care se afla şi martorul L.C.
În jurul orelor 00,00, partea vătămată A.V. a părăsit barul, fiind urmat la scurt timp de către inculpat, care a observat că acesta rămăsese singur la masă, martorul S.D.S. părăsind barul cu aproximativ 30 de minute mai devreme.
După ce a ieşit din bar, partea vătămată s-a îndreptat spre casă, dar la intersecţia străzilor Jean Bart cu Nicolae Iorga, a fost acostat de inculpat care l-a urmărit şi a început să-l caute prin buzunare şi să-l îmbrâncească, sustrăgându-i suma de 8.000.000 lei şi telefonul mobil.
După ce i-a sustras părţii vătămate bunurile, inculpatul a plecat, întâlnindu-se în aceeaşi zonă cu martorul S.M. care se îndrepta spre gară şi s-a oferit să o însoţească ceea ce a şi făcut, despărţindu-se de aceasta, în jurul orelor 13,05, în faţa Agenţiei L.P. de pe strada Jean Bart.
În jurul orelor 5,00, inculpatul a mers cu taxiul condus de martorul C.I., plătind pentru cursă suma de 50.000 lei pe care i-a scos din buzunar, auzindu-se foşnetul mai multor bancnote.
Episodul în care inculpatul îl căuta prin buzunare pe A.V., urmat de îmbrâncirea acestuia şi sustragerea bunurilor, a fost văzut de martorul Ţ.D., care a şi mers la Postul de Poliţie T.F. să anunţe incidentul. Când s-a întors în acelaşi loc, pentru a lua un taxi, martorul a fost confundat de partea vătămată cu inculpatul, motiv pentru care îi solicita restituirea bunurilor.
Între partea vătămată şi martorul Ţ.D. a avut loc, în aceste împrejurări, o altercaţie, martorul aplicându-i câteva lovituri cu pumnul şi cu umbrela, pe care o avea asupra sa, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-13 zile îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei tribunalului, a declarat apel inculpatul, pe care l-a motivat oral, susţinând în esenţă că nu el este autorul infracţiunii de tâlhărie, pentru care a fost condamnat.
Prin Decizia penală nr. 364 din 14 noiembrie 2005 pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Suceava, apelul a fost admis, sentinţa desfiinţată în totalitate şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 2 lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de tâlhărie.
A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă şi înlăturate dispoziţiile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a motivat că din întreg materialul probator administrat nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi cel care a săvârşit infracţiunea, nereuşindu-se să se răstoarne prezenţa de nevinovăţie.
Astfel, singura probă incriminatoare, declaraţia martorului Ţ.D. care în cursul urmăririi penale a afirmat că l-a văzut personal pe inculpat când a tâlhărit-o pe partea vătămată, a fost răsturnată în faţa instanţei printre altele de însăşi acest martor care a retractat cele declarate.
Martorul a motivat retractarea prin aceea că în noaptea respectivă a avut o altercaţie cu partea vătămată şi pentru că poliţistul i-a spus că l-a bătut rău pe A.V. şi că o să-l coste mult ce a făcut a semnat declaraţia.
Instanţa de apel apreciază ca fiind plauzibilă declaraţia martorului în instanţă atâta timp cât în acea noapte a bătut-o pe partea vătămată şi de frica de a nu fi acuzat că el este autorul tâlhăriei a semnat declaraţia scrisă de lucrătorul de poliţie.
S-a mai avut în vedere că potrivit declaraţiei martorului, inculpatul a plecat de la bar împreună cu o „bătrână", care l-a chemat rugându-l să o însoţească la gară ca să vadă mersul trenurilor.
Se mai motivează că atâta timp cât femeia la care face referire martorul a fost audiată şi a confirmat cele declarate de martor şi inculpat, prima instanţă a considerat greşit că declaraţia martorului este nesinceră.
În fine, instanţa de apel a mai avut în vedere şi declaraţia părţii vătămate care a cântărit mult la acuzarea inculpatului şi care audiat în instanţă nu a mai menţinut-o.
În instanţă partea vătămată a declarat că nu îşi aduce aminte dacă s-a apropiat cineva de el, că a ieşit din bar inconştient şi că îşi aduce aminte ca prin vis că pe drum s-a întâlnit cu cineva înainte de a ajunge la taximetre.
A făcut precizarea că după ce a văzut că nici un taximetrist nu vrea să-l ia (pe motiv că nu mai are bani, întrucât ar fi fost „făcut") a constatat că nu mai are banii şi telefonul şi imediat s-a întâlnit cu o persoană (este vorba de Ţ.D.) pe care a acuzat-o că i-a sustras bunurile, persoană care l-a lovit. Din spusele taximetristului ştie că ar mai fi venit 2 sau 3 persoane să-l lovească, însă nu mai ştie decât că şi-a pus mâinile în cap şi s-a apărat.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava care a criticat-o ca nelegală şi netemeinică şi a cerut casarea ei în temeiul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt cu privire la interpretarea probelor ce a avut consecinţă achitarea inculpatului.
A mai declarat recurs şi partea vătămată A.V., recurs pe care l-a motivat în scris.
Prin ambele recursuri Decizia este criticată ca nelegală şi netemeinică susţinându-se în esenţă că atât partea vătămată cât şi martorul Ţ.D., l-au indicat constant pe inculpat drept autor al tâlhăriei, motivaţia retractării în instanţă nu este plauzibilă cât timp acelaşi martor s-a prezentat la postul de poliţie T.F. Burdujeni sesizând cele întâmplate şi arătând că este acuzat de furt de către partea vătămată.
Recursurile sunt fondate.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că nici una din instanţe nu a stăruit în înlăturarea contradicţiilor şi a lămuririi unor aspecte esenţiale în stabilirea persoanei care a săvârşit fapta.
Dacă prima instanţă, audiind pe martorul Ţ.D. care a retractat cele declarate în cursul urmăririi penale apreciind nesinceră declaraţia de retractare, a înlăturat-o şi ţinând seama şi de declaraţia neconvingătoare a părţii vătămate l-a condamnat pe inculpat, instanţa de apel pe baza aceloraşi probe l-a achitat.
Din nici una din declaraţiile inculpatului, părţii vătămate, martorilor L.C., S.D.S., C.S., P.V., nu rezultă prezenţa în bar în seara respectivă a martorului Ţ.D.
În declaraţia dată la o lună după ce partea vătămată a reclamat că a fost tâlhărit martorul a arătat că, în seara respectivă, în jurul orelor 23,00, a intrat în bar să bea o cafea şi pentru că doi tineri îi aruncau priviri duşmănoase, în jurul orelor 00,00, a părăsit barul. Afară a văzut cum inculpatul i-a sustras bunurile părţii vătămate.
Martorul a susţinut că s-a dus şi a reclamat la poliţie cele văzute după care s-a întors şi a mers la taximetre să-l caute pe şoferul C.I. care să-l ducă acasă. Acesta este momentul când de el s-a apropiat partea vătămată care l-a acuzat că i-a luat banii şi s-au luat la ceartă şi bătaie.
Audiat în instanţă martorul furnizează multe amănunte interesante, că în seara aceea l-a cunoscut pe inculpat şi au stat de vorbă, că acesta era însoţit de o persoană de sex feminin cu care a şi plecat şi ce este mai important că el a rămas în bar până spre ziuă şi nu s-a mai întâlnit cu inculpatul de atunci.
Martorul a mai susţinut că nu el a reclamat ci el a fost reclamat la poliţie că până la urmă să arate că el a fost cel care s-a dus la poliţia T.F. să reclame că o persoană se ia de el însă nimeni nu a intervenit şi nu a luat act de reclamaţie.
Faţă de contradicţiile evidente s-a impus audierea poliţiştilor de serviciu, în noaptea de 10 noiembrie 2004, la Postul T.F. Burdujeni care, să fie chestionaţi dacă şi la ce oră martorul a sesizat că este acuzat de furt sau că o persoană se ia de el şi dacă s-au întreprins măsuri.
Audierea martorilor L.C., S.D.S., C.S., P.V. şi a inculpatului pentru a se stabili dacă martorul Ţ.D. a fost prezent în acea seară în bar şi ora la care a părăsit localul, în una din declaraţii susţine că a plecat, în jurul orelor 00,00, în alta că a stat până spre dimineaţă.
Audierea ca martor a taximetristului C.I. cel care l-a transportat pe martor acasă, urmând a răspunde privind ora la care a efectuat transportul, bătaia dintre martor şi partea vătămată aspecte susţinute de martorul Ţ.D.
Audierea părţii vătămate căreia să i se ceară să indice numele taximetristului care l-a transportat în acea noapte şi care i-a spus numele celui care i-a luat banii. Audierea şi a altor taximetrişti de serviciu în noaptea respectivă şi cu privire la aspectul învederat de partea vătămată, acela că taximetristul care l-a dus acasă ca şi ceilalţi de faţă i-au spus că două persoane i-au luat banii dar nu-l cunosc decât pe inculpat.
Numai prin administrarea acestor probe instanţa va putea stabili care declaraţii corespund adevărului şi dacă inculpatul sau altă persoană este autorul faptei.
Recursul a fost admis în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) Decizia şi sentinţa casate şi cauza trimisă pentru rejudecare în vederea administrării probelor mai sus-arătate, de către Tribunalul Suceava.
| ← ICCJ. Decizia nr. 928/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 987/2006. Penal → |
|---|
