ICCJ. Decizia nr. 987/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 987 din 15 februarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 1566 din 9 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul V.S.L. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată I.V.E.V. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4.500.000 lei, din care 400.000 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În dimineaţa zilei de 18 februarie 2001, pe stradă, inculpatul V.S.L. a încercat să sustragă geanta părţii vătămate pe care aceasta o avea pe umăr. Întrucât victima s-a opus, inculpatul a târât-o 2-3 m şi a reuşit să intre în posesia bunului.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de percheziţie, proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de recunoaştere de pe fotografii judiciare, planşa fotografică, dovada de restituire a bunului, declaraţiile învinuitului C.I.D., declaraţiile martorilor I.C., M.D., P.M., S.N., M.C.E. şi A.J.
Apelul declarat de acesta a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, care, prin Decizia nr. 56 din 27 ianuarie 2005, a desfiinţat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare, constatând că procesul s-a judecat fără citarea legală a inculpatului care, astfel, a fost privat de dreptul său de a se apăra.
În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1360 din 6 octombrie 2005, a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind integral recuperat.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Inculpatul a declarat apel, susţinând că din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine vinovăţia sa, astfel că soluţia de condamnare este greşită.
Prin Decizia penală nr. 902/ A din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins apelul inculpatului, ca nefondat, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei (RON).
Instanţa de control judiciar a constatat că probele administrate dovedesc pe deplin vinovăţia inculpatului, iar pedeapsa ce i-a fost aplicată a fost just individualizată.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul V.S.L., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18, 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului. Sunt relevante în acest sens declaraţiile martorilor I.N., M.C., A.J., P.M., M.D., cu ajutorul cărora s-a reconstituit fidel traseul urmat de inculpat după săvârşirea faptei, abandonarea genţii sustrase şi explicaţiile oferite sus-numiţilor chiar de către inculpat, în sensul că trebuie să fugă pentru a scăpa de urmărirea poliţiei, deoarece a tâlhărit o femeie.
De asemenea, în declaraţiile date la urmărirea penală, învinuitul C.I.D. a arătat că l-a văzut pe inculpat smulgând geanta părţii vătămate.
Instanţele de judecată au apreciat şi interpretat în mod corect materialul probator, înlăturând ca nemotivate revenirile sau alterările depoziţiilor făcute în timpul urmăririi penale, explicabile fie prin interesele procesuale, fie prin trecerea timpului care a determinat apariţia unor inexactităţi.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge, ca nefondată, critica formulată de inculpat privind greşita sa condamnare, constatând că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Nici critica privind modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu este fondată.
Pedeapsa stabilită reflectă pericolul concret al faptei comise, periculozitatea inculpatului care a atacat o femeie însoţită de copilul său pe care i-a înspăimântat prin acţiunea sa violentă de târâre a victimei.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că inculpatul s-a sustras în mod constant de la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, precum şi faptul că a mai fost condamnat de două ori pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, prin sentinţele penale nr. 1063/2003 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti şi nr. 2422/2001 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, faptele fiind concurente cu cea dedusă judecăţii.
Curtea constată că pedeapsa aplicată nu trebuie modificată în sensul reducerii ei, deoarece s-ar afecta scopul sancţiunii penale, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen., de a constitui o măsură de prevenire şi un mijloc de reeducare.
Aşa fiind, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul inculpatului şi să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Au fost văzute dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 955/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 995/2006. Penal → |
|---|
