ICCJ. Decizia nr. 982/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 982/2006
Dosar nr. 20716/1/2005
(nr. vechi 5979/2005)
Şedinţa publică din 15 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1622 din 23 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.C.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus anularea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 730 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, din dosar nr. 9471/2001, rămasă definitivă, prin neapelare pe data de 25 iunie 2002.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4832 din 28 martie 2003 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 546 din 18 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, dosar nr. 698/2004, repunând în individualitatea lor pedepsele de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi de 3 ani închisoare prin anularea suspendării condiţionate a executării aplicată prin sentinţa penală nr. 730 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti din dosar nr. 947/2001.
A descontopit prin Decizia penală nr. 711 din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.C.C. solicitând, în principal, achitarea întrucât nu a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării agravantei prevăzută de alin. (21) a art. 211 C. pen., din infracţiunea de tâlhărie şi reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Examinând hotărârile pronunţate prin prisma motivelor de recurs formulate cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de către acesta aşa încât, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică prin care a respins apelul inculpatului.
Cu privire la primul motiv de recurs formulat de inculpat care vizează achitarea întrucât nu a comis fapta, susţinerile inculpatului sunt infirmate de probele administrate în cauză care dovedesc că acesta, în data de 18 mai 2002, a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Astfel, sunt de reţinut în acest sens declaraţiile date de în faza de urmărire penală de către martorii A.M. şi Z.M., din conţinutul cărora rezultă că inculpatul a fost văzut în faţa magazinului de bijuterii SC G.P. SRL, în jurul orelor 11,00, în data de 18 februarie 2005; partea vătămată a fost auzită ţipând şi luptându-se cu un bărbat pentru recuperarea unui stativ cu bijuterii din aur, iar acesta din urmă a fost văzut urcând într-o maşină în care mai era o persoană.
De asemenea, declaraţiile părţii vătămate Z.L. sunt constante, aceasta recunoscându-l pe inculpat, din grup şi din albumul cu fotografii judiciare, fără nici o reţinere.
Pe de altă parte, declaraţiile date de inculpat cu privire la ceea ce a făcut, în ziua de 18 februarie 2005, sunt contradictorii, iar martorii propuşi de el (B.E. şi T.P.T.) nu au confirmat susţinerile sale prin care intenţiona să dovedească că nu este autorul infracţiunii de tâlhărie în cauză.
La toate acestea se adaugă şi raportul de expertiză efectuat de I.C.L.P. care a concluzionat că inculpatul a prezentat un comportament simulat.
În consecinţă, solicitarea inculpatului de achitare nu poate fi admisă.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs care vizează înlăturarea agravantei prevăzută de alin. (21) lit. a) C. pen., care stabileşte limite mai mari de pedeapsă pentru infracţiunea de tâlhărie săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, se constată că această solicitare nu poate fi primită.
Astfel, s-a dovedit în cauză că inculpatul a părăsit locul faptei urcându-se într-o maşină în care era o persoană (declaraţia martorului Z.M., procesul verbal de cercetare la faţa locului, care a evidenţiat urmele de cauciuc lăsate).
În consecinţă, încadrarea juridică este corectă şi nu se impune schimbarea acestuia.
Nici solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei nu este întemeiată, avându-se în vedere că, în cauză, s-au respectat criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul deosebit de ridicat al infracţiunii săvârşite, împrejurările şi modalitatea de comitere a faptei, circumstanţele personale ale inculpatului (este tânăr, are un grad redus de pregătire, 8 clase, nu are ocupaţie şi loc de muncă, este consumator de droguri, are un bogat „bagaj infracţional" reliefat de multitudinea infracţiunilor săvârşite), aspecte ce au condus la aplicarea unei pedepse care, prin cuantum şimodalitate de executare, asigură atingerea scopurilor pedepsei potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.C. împotriva deciziei penale nr. 711 din 21 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 979/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 985/2006. Penal → |
|---|
