ICCJ. Decizia nr. 1045/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1045/2007
Dosar nr. 16135/1/2006
Şedinţa publică din 26 februarie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 decembrie 2006, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., C.Z., prin reprezentanţii legali C.Z. şi C.E., a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 6964 din 28 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în dosarul nr. 7642/1/2006.
Prin Decizia penală mai sus-menţionată a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul minor C.Z. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru minori şi familie, şi a sentinţei penale nr. 306 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Sibiu, prin care faţă de acesta s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, prevăzută de art. 104 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul a invocat faptul că, soluţionarea recursului s-a realizat fără citarea reprezentanţilor legali ai părţii vătămate minore L.P.
Contestaţia în anulare formulată de C.Z. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Contestaţia în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în total sau în parte asupra soluţiilor date acesteia.
Contestaţia în anulare este, aşadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.
Contestaţia în anulare, ca orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.
Contestaţia în anulare se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeaşi instanţă, aşa încât, contestaţia în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziţii. Condiţia comună tuturor cazurilor de contestaţie este ca hotărârea atacată să fie definitivă.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) – c) şi e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea de contestaţie, este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
Înalta Curte constată că, deşi contestaţia în anulare a fost introdusă de C.Z. în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., motivul de contestaţie invocat este însă neîntemeiat.
Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Raportând acest caz de contestaţie în anulare la dispoziţiile din Titlul V, Cap. II privitor la citarea şi comunicarea actelor procedurale, art. 175 – art.184 C. proc. pen., cu referire la art. 197, art. 6 şi art. 289 din acelaşi cod, se constată că participarea părţilor la judecata în primă instanţă sau în căile de atac constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare şi este garantată, printre altele, şi de principiul contradictorialităţii procesului penal.
Drept urmare, când nu s-au respectat dispoziţiile legale privind asigurarea participării părţilor la judecată, intervine o nulitate relativă care, dacă priveşte judecarea în recurs a cauzei penale, poate atrage anularea hotărârii definitive.
Însă, nulitatea relativă decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în interesul părţii în raport de care judecata s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. şi, drept urmare, acesteia i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procesual.
Rezultă deci că acest caz de contestaţie în anulare [(art. 386 lit. a) C. proc. pen.)] poate fi invocat exclusiv de partea care a fost lipsă la judecată, din motivul mai sus arătat.
Înalta Curte constată că C.Z. a invocat în contestaţia în anulare formulată, lipsa reprezentanţilor legali ai părţii vătămate minore L.P. şi nu propria lipsă, urmare unei citări nelegale, la judecarea în recurs a cauzei penale. De altfel, din practicaua deciziei penale nr. 6964 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 28 noiembrie 2006 rezultă că C.Z. a fost prezent la judecarea recursului.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţie în anulare formulată de contestatorul C.Z., prin reprezentanţii legali C.Z. şi C.E., în raport de împrejurarea că acesta a invocat lipsa la judecarea recursului a altei părţi şi nu propria lipsă.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., constatatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.Z. prin reprezentanţi legali C.Z. şi C.E. împotriva deciziei penale nr. 6964 din 28 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7642/1/2006.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1042/2007. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 1103/2007. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
