ICCJ. Decizia nr. 1137/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1137/2007
Dosar nr. 19996/2/2005
Şedinţa publică din 1 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 617 din 26 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 211 alin. (2), lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.D.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
S-a constatat că în cauza în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti inculpatul a fost reţinut pe data de 7 decembrie 2000.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri către partea civilă N.T.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 octombrie 2002 la 27 ianuarie 2004.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că pe data de 3 octombrie 2002, în jurul orei 13,30, partea vătămată, aflată pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului marca Dacia Super Nova, parcat în faţa sediului B.C.R. din Sector 3 Bucureşti, a văzut când din autoturismul marca Dacia 1310, de culoare albă, fără număr de înmatriculare, au coborât două persoane, şoferul rămânând în interior, din care una a deschis portiera dreaptă spate a autoturismului, a luat geanta aflată între cele două scaune din faţă, a încercat să îi smulgă o haină părţii vătămate, care s-a opus, aşa încât a luat o sacoşă ce conţinea diverse documente.
În motivare, instanţa de fond a arătat că vinovăţia inculpatului este dovedită, în baza probelor administrate în cauză, şi anume declaraţiile părţii vătămate, care, deşi prin afirmaţiile potrivit cărora inculpatul a pătruns pe portiera dreapta spate a autoturismului, contrazic raportul de expertiză criminalistică, în care se arată că urma papilară ridicată de pe exteriorul portierei stânga spate a autoturismului în care se afla partea vătămată a fost creată de degetul mare de la mâna stânga a inculpatului, confirmă participarea inculpatului la comiterea infracţiunii, existând posibilitatea ca partea vătămată, aflată într-o stare de şoc datorată condiţiilor în care s-a desfăşurat fapta penală, să fi fost în eroare asupra identităţii persoanelor, care au pătruns în autoturism pe portierelor din spate ale autoturismului, cu atât mai mult cu cât este de necontestat faptul că inculpatul nu a putut prezenta o variantă credibilă, probată, privind modul în care şi-a petrecut ziua respectivă.
La individualizarea judiciară a pedepsei inculpatului, s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei penale, împrejurările în care a fost comisă, conduita procesuală a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
În motivarea apelului, parchetul a arătat că sentinţa penală este atât nelegală, întrucât, în mod greşit, instanţa de fond, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate din executarea pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, care constituie termen de încercare, în loc de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală 1.469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, însă se impunea, în egală măsură, revocarea liberării condiţionate pentru restul de 145 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1293 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, după care trebuia să dispună contopirea celor două pedepse cu închisoarea, cu stabilirea pedepsei rezultante a închisorii, din care să se deducă perioadele prevenţiei şi cea executată, iar restul să fie contopit cu pedeapsa aplicată, cât şi netemeinică, deoarece instanţa de fond, în mod greşit, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii în bloc, a tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), impunându-se interzicerea numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul, în motivarea apelului său, a susţinut că din probele dosarului nu rezultă vinovăţia sa, întrucât însăşi partea vătămată, în primele declaraţii, a arătat, pe de o parte, că geanta i-a fost sustrasă şi nu smulsă, apoi, în declaraţiile ulterioare, a susţinut că inculpatul nu a exercitat nici un fel de violenţă asupra sa, iar, pe de altă parte, că inculpatul a pătruns pe portiera dreapta spate, în timp ce, potrivit procesului verbal de cercetare la faţa locului, împreună cu raportul de constare tehnico-ştiinţifică, urma papilară aparţinând inculpatului a fost prelevată de pe portiera stânga spate a autoturismului, la care se adaugă declaraţia autodenunţătorului, prin care a descris, în detaliu, modalitatea de săvârşire a infracţiunii, cu precizarea că rezultatul testului pentru stabilirea comportamentului simulat este denaturat datorită firii sale emotive şi limbajul juridic inaccesibil folosit la formularea întrebărilor.
De asemenea, a arătat că a avut o conduită bună înainte şi după comiterea infracţiunii, a manifestat o atitudine constant sinceră, nu este recidivist, s-a aflat timp de 2 ani în stare de arest preventiv, astfel încât se pot reţine în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
A solicitat astfel, în principal, achitarea, în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei închisorii, atât cu privire la cuantum, cât şi sub aspectul executării, prin aplicarea fie a dispoziţiilor art. 81 C. pen., fie a art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 706 din 6 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul D.D.I. împotriva sentinţei penale nr. 617 din 26 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a desfiinţat sentinţa, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând, în fond:
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1.469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.137 din 01 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în această cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1.293 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1942 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în cele două pedepse cu închisoarea componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de un an închisoare, stabilită în urma cumulării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi i) C. pen., coroborat cu art. 99 şi următoarele C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 120 din 21 aprilie 2000 a Judecătoriei L.G., pentru care s-a dispus, conform art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiţionate;
- pedeapsa de 7 luni închisoare, stabilită în urma cumulării pedepsei de o lună închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, raportat la art. 99 şi următoarele C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 120 din 21 aprilie 2000 a Judecătoriei Lehliu Gară, pentru care s-a dispus conform art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiţionate.
În temeiul art. 40 alin. (1), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, stabilită în această cauză cu cele două pedepse cu închisoarea, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 36 alin. (4) şi art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare arestarea preventivă pe perioad.
10 noiembrie 2000-24 noiembrie 2000 şi durata executată de la data de 18 ianuarie 2002 la data de 24 iulie 2002, inclusiv, în dosarul nr. 16.587/2000 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, reţinerea din data de 07 decembrie 2000 din dosarul nr. 7.933 /2001 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă din această cauză, de la data de 15 octombrie 2002 la data de 27 ianuarie 2004 inclusiv.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate pe baza procesului verbal de percheziţie domiciliară, întocmit de D.G.P.M.B., secţia 10 poliţie, pe data de 15 octombrie 2002.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat ca fiind întemeiate criticile formulate de parchet, a constatat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, în baza materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată corect individualizată.
Din oficiu, instanţa de prim control judiciar constatând că, în urma percheziţiei domiciliare din data de 15 octombrie 2002, de la domiciliul inculpatului, au fost ridicate o serie de bunuri, care nu au legătură cu infracţiunea pentru care a fost cercetat în această cauză, a apreciat că se impune restituirea acestora către inculpat.
Împotriva acestei deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., reiterând solicitările formulate şi în faţa instanţei de apel, respectiv, în principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, prin reducerea cuantumului acesteia şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 861 C. pen.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că instanţele au reţinut corect, în baza probatoriului administrat în cauză, vinovăţia inculpatului D.D.I. în săvârşirea la data de 3 octombrie 2006 a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. 2 lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., asupra părţii vătămate N.T.
În acest sens sunt declaraţiile constante ale părţii vătămate care, în faza de urmărire penală, l-a recunoscut, fără ezitare, pe inculpat, din grupul de persoane, aşa cum rezultă din procesul - verbal de prezentare pentru recunoaştere din data de 15 octombrie 2002, întocmit de D.G.P.M.B., secţia 10 Poliţie, însoţit de planşe fotografice şi de declaraţiile martorului - asistent L.V., iar în faţa instanţei de apel a declarat că nu are nici un fel de dubiu cu privire la faptul că persoana care i-a sustras geanta este inculpatul, imprecizia părţii vătămate în descrierea detaliilor (în sensul identificării portierelor deschise) fiind explicabilă, faţă de starea puternică de emoţie în care s-a aflat în momentul în care portierele autoturismului i-au fost deschise de către inculpat.
De asemenea, lângă sistemul de închidere al portierei autoturismului în care se afla partea vătămată, a fost găsită amprenta papilară a degetului mare al inculpatului, care confirmă acţionarea sistemului de deschidere a portierei, iar conform raportului de constatare tehnico – ştiinţifică asupra comportamentului simulat nr. 93.617 din 18 noiembrie 2005, întocmit de M.A.I. - I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică - Laboratorul Central de Detecţie a Comportamentului simulat, inculpatul a avut o atitudine nesinceră.
Cu privire la cererea de reindividualizare a pedepsei, se constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat, faţă de gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite şi de persoana inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal şi nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat anterior, încă din minoritate, prin trei sentinţe penale definitive, pentru săvârşirea de infracţiuni de furt calificat, ceea ce denotă un grad sporit de periculozitate şi faptul că pedepsele aplicate anterior nu şi-au atins scopul.
Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii, situată la nivelul minimului special prevăzut de legea penală, este stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând temeiuri de reducere a cuantumului acesteia şi nici de schimbare a modalităţii de executare.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.I. împotriva deciziei nr. 706 din 6 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1103/2007. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1227/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
