ICCJ. Decizia nr. 2940/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2940/2007

Dosar nr. 5117/1/2007

Şedinţa publică din 31 mai 2007

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de la data de 18 mai 2007, pronunţată în dosarul nr. 16380/3/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca instanţă de apel, a menţinut starea de arest a inculpatului D.M.A., deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 94/ UP din 17 martie 2006 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 397/D/P/2004.

Instanţa de apel a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., se menţin şi impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, cât şi a inculpaţilor nerecurenţi, T.D.C., G.F.

Împotriva încheierii, inculpatul D.M.A. a declarat recurs, solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi susţinând că este membru al Asociaţiei R. din Giurgiu, a participat la evenimentele culturale organizate, demonstrând prin această activitate dorinţa de reinserţie socială.

Trecând la soluţionarea recursului, în raport de critica formulată, instanţa constată nefondată calea de atac cu următoarea motivare.

Inculpatul face parte dintr-un grup procesual de persoane care au aceeaşi calitate, şi a fost trimis în judecată şi condamnat de Tribunalul Bucureşti prin sentinţa penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007 la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Rolul său în grup a fost de a asigura transportul prin înghiţire a unor capsule de heroină din Venezuela, către Olanda, activitate pentru care obţinea beneficii financiare.

Potrivit dispoziţiilor art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel, a procedat legal şi temeinic la aplicarea acestor dispoziţii procesuale, motivând soluţia de menţinere a arestului preventiv dispusă faţă de inculpat.

Condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în mod corect s-au apreciat ca îndeplinite, pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, fiind dovedit cu evidenţă de modul organizării activităţii infracţionale, circumstanţele de clandestinitate în care au fost concepute faptele de mare pericol social, în săvârşirea cărora au fost antrenate mai multe persoane.

Cum instanţa de apel a făcut o corectă aplicare din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei a dispoziţiilor procesuale care reglementează verificarea periodică a măsurii preventive luată faţă de inculpat, recursul declarat de acesta va fi respins ca nefondat potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.A. împotriva încheierii din 18 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 16380/3/2006 (nr. 780/2007).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2940/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs