ICCJ. Decizia nr. 594/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 594/2007
Dosar nr. 7363/1/2007
Şedinţa publică din 11 octombrie 2007
Asupra cauzei penale de faţă:
La data de 13 august 2007 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea formulată de petiţionarul R.M. împotriva rezoluţiei din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 898/P/2007.
S-a dispus ataşarea dosarului nr. 898/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petiţionarul R.M. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de procurorii din cadrul D.N.A. - Biroul Teritorial Slobozia care au instrumentat dosarul nr. 54/P/2004 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), arătând în motivarea plângerii că procurorii respectivi au încălcat, cu ştiinţă, în repetate rânduri, cadrul legal al efectuării actelor de urmărire penală.
Prin rezoluţia din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul C.D., întrucât fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există.
În motivarea rezoluţiei se reţine că magistratul procuror C.D., procuror şef Birou Teritorial Slobozia a întocmit rechizitoriul nr. 1/ P din 27 mai 2005 prin care petiţionarul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul R.M., în calitate de administrator al SC A.C. Ţăndărei a contractat în perioada mai 2000 – ianuarie 2003 mai multe credite globale de exploatare şi pentru facilităţi de cont de la B.C.R., sucursala Ţăndărei, pe care le-a utilizat în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv banii fiind folosiţi drept împrumuturi mascate acordate unor societăţi comerciale aflate în repaus financiar şi care aveau nevoie urgentă de lichidităţi, iar transferurile fiind realizate „urmare dispoziţiilor inculpatului", ele având la bază contractele de asociere în participaţiune sau contracte de mandat comercial justificate în acest scop, fiind obţinute foloase necuvenite în valoare totală de circa 10.677.006.698 lei.
Judecătoria Slobozia, prin sentinţa penală nr. 2395 din 5 octombrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 24/312/2005, în temeiul art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.M., la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare de credite sau subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. A dispus trimiterea hotărârii de condamnare definitivă la registrul comerţului pentru a face menţiunile corespunzătoare conform art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, iar în baza art. 30 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus publicarea hotărârii definitive într-un ziar local de mare tiraj.
Tribunalul Ialomiţa, prin Decizia penală nr. 59/ A din 13 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr. 24/312/2005, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Anticorupţie şi inculpatul R.M. împotriva sentinţei penale nr. 2395 din 5 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Slobozia pe care a desfiinţat-o şi rejudecând, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 12 C. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În rezoluţia din 26 iunie 2007 se mai reţine că aspectele învederate de petiţionar nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar situaţia de fapt şi încadrarea juridică din rechizitoriu pot fi modificate în urma cercetării judecătoreşti.
Plângerea formulată de petiţionar împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 13578/4081/2007 din 27 august 2007 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva rezoluţiei nr. 898/P/2007 din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul R.M.
În motivarea plângerii se arată că rezoluţia atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât procurorul care a dispus-o nu a efectuat nici un act de cercetare penală, în mod nejustificat a apreciat că nu sunt indicii privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, din moment ce procurorul care a instrumentat cauza a exercitat forme de influenţare şi de ameninţare mai mult sau mai puţin explicite asupra martorilor.
Analizând plângerea formulată în cauză, Înalta Curte reţine că aceasta este nefondată.
Astfel, din actele premergătoare efectuate nu rezultă că procurorul care a instrumentat cauza a exercitat vrei presiune asupra martorilor audiaţi.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii H.C.M., P.M., B.T., O.V., I.V., L.I., M.E., S.L., C.M., A.M., V.T., G.D.L., L.M., P.M. şi D.T., care au menţionat că îşi menţin declaraţiile date la urmărirea penală şi că acestea corespund adevărului, cu excepţia martorului P.M., care a declarat că nu îşi mai aminteşte ce a declarat la urmărirea penală.
Martorii O.V., P.M., M.E. şi D.T. au declarat în faţa judecătorului că nu au fost exercitate presiuni asupra lor la parchet.
Martorul B.T. deşi a declarat că a perceput ca o ameninţare chemarea sa la D.N.A. cu o zi înainte de plecarea în Germania, şi-a menţinut declaraţiile date la urmărirea penală.
Martorul G.D.L. şi-a menţinut declaraţiile date la urmărirea penală, precizând că în timpul audierii sale la D.N.A. a fost emoţionat, deoarece era prima dată la această instituţie şi în încăperea respectivă se aflau mai multe persoane.
În plângerea formulată la 1 iunie 2007, petiţionarul a arătat că la data de 4 ianuarie 2005 prin avocat a depus o cerere prin care solicită să se analizeze competenţa D.N.A. de a efectua cercetări în dosar, iar procurorul nu i-a răspuns în nici un fel, motiv pentru care a revenit cu o altă cerere, după care i s-a adus verbal la cunoştinţă că cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.
Susţinerile petiţionarului sunt neîntemeiate.
Prin ordonanţa nr. 54/P/2004 din 6 ianuarie 2005 procurorul C.D. a respins cererea de declinare a competenţei formulată de către inculpat, aducându-i la cunoştinţă acestuia modul de soluţionare, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit în 15 februarie 2005.
Petiţionarul a mai susţinut că soţia sa R.M. a fost chemată la D.N.A. unde, după ce a precizat că nu doreşte să dea declaraţii, i s-a prezentat spre semnare un proces-verbal ce conţinea exprimări ambigue din care ar fi rezultat o recunoaştere a săvârşirii infracţiunii.
Această susţinere este, de asemenea, nefondată.
Potrivit procesului-verbal încheiat la 20 decembrie 2004, soţiei petiţionarului, în prezenţa avocatului ales, i s-a adus la cunoştinţă obiectul dosarului în legătură cu care a fost citată, i s-au solicitat explicaţii, în calitatea sa de asociat unic la SC A.C. SRL, cu privire la contractarea şi utilizarea creditelor de către această societate.
În finalul procesului-verbal s-a consemnat că numita R.M. refuză să dea declaraţii la D.N.A., fiind menţionate şi obiecţiunile apărătorului ales.
Faţă de cele expuse, în mod corect s-a apreciat că nu existat o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimat şi nu au fost vătămate interesele legale ale petentului, astfel rezoluţia atacată fiind temeinică şi legală.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea, ca nefondată, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul R.M. împotriva rezoluţiei din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 898/P/2007.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5758/2007. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 690/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
