ICCJ. Decizia nr. 615/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 615/2007
Dosar nr. 857/1/2007
Şedinţa publică din 1 februarie 2007
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea de şedinţă din 23 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut starea de arest a inculpaţilor C.P.B. şi D.R.F. în baza dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu din 15 mai 2006 au fost trimişi în judecată inculpaţii C.P.B. şi D.R.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., ultimul în stare de recidivă postcondamnatorie, constând în aceea că în seara zilei de 03 martie 2006, în jurul orelor 19,30, au urmărit-o pe partea vătămată C.E. şi, profitând de faptul că se întunecase, iar strada nu era circulată, au deposedat-o prin violenţă de geanta personală în care se aflau mai multe lucruri – bijuterii, bani şi telefon mobil.
Din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, fiind deci îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 148 C. proc. pen., raportat la art. 143 C. proc. pen.
Totodată, Curtea constată că sunt întrunite şi celelalte condiţii impuse cumulativ de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Trebuie avute în vedere în acest sens natura şi gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, modalitatea concretă de săvârşire a acesteia, urmările produse şi suferinţele cauzate părţii vătămate.
Împotriva acestei încheieri în termenul legal a declarat recurs inculpatul C.P.B., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea sa în stare de libertate întrucât a recunoscut săvârşirea faptei.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub toate aspectele conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv dispusă în baza dispoziţiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
În fapt, inculpaţii C.P.B. şi D.R.F., în seara zilei de 3 martie 2006, în jurul orelor 19,30, au urmărit-o pe partea vătămată C.E. şi au deposedat-o prin violenţă de geanta pe care o avea asupra sa şi în care se aflau bani, bijuterii şi telefonul mobil.
Prin sentinţa penală nr. 278 din 14 august 2006, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul C.B., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Conform art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Dispoziţiile art. 160b prevăd că dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În speţă, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce se reţine în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura şi gravitatea faptei comise, din modalitatea concretă de săvârşire a acesteia.
De asemenea, în cauză a fost deja pronunţată o hotărâre de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, inculpatul fiind legal deţinut în baza acesteia, chiar dacă împotriva hotărârii a fost exercitată calea de atac.
În raport de cele expuse, instanţa apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, încheierea atacată fiind temeinică şi legală, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P.B. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 8861/2/2006 (2890/2006).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 461/2007. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 640/2007. Penal. Revocarea măsurii preventive... → |
|---|
