ICCJ. Decizia nr. 146/2008. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 146/2008
Dosar nr. 462/64/2007
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 556 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului Braşov a fost condamnat inculpatul T.I.B., la pedepsele de câte:
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
- un an închisoare, pentru săvârşirea a treisprezece infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârşirea a treisprezece infracţiuni de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus şi i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an închisoare, rezultând pedeapsa de executat de 5 ani închisoare.
l-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în ari 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Din pedeapsa principală a scăzut durata reţinerii din data de 26 iulie 2005 şi durata arestării preventive, de la data de 27 iulie 2005 până la data de 23 iunie 2006 inclusiv şi a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Braşov fără încuviinţarea instanţei.
A dispus obligarea inculpatului la restituirea către denunţători a următoarelor sume de bani: 300 euro către B.V.; 10.000 euro către I.R.E. şi I.C.; 6500 euro către B.l. şi B.D.; 18.600 euro către H.l.; 10.500 euro către F.A. şi F.M.; 18.500 euro către D.S.
A dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: contractele de vânzare-cumpărare nr. 968 din 11 martie 2005, nr. 983 din 11 martie 2005, nr. 2876 din 26 octombrie 2004, nr. 1439 din 26 noiembrie 2004, nr. 1439 din 26 noiembrie 2004, nr. 1899 din 11 martie 2005, nr. 2115 din 11 martie 2005; deciziile nr. 283 din 1 noiembrie 2004, nr. 1168 din 17 noiembrie 2004, nr. 940 din 29 septembrie 2004 şi a hotărârilor aferente, respectiv nr. 641 din 1 noiembrie 2004, nr. 1683 din 17 noiembrie 2004 şi nr. 5644 din 29 septembrie 2004.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.480 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în anul 2004, prin intermediul martorului A.V., inculpatul a cunoscut-o pe martora D.F., mama martorului, care i s-a plâns că locuieşte într-un apartament administrat de SC R.I.A.L. SRL Braşov fără forme legale şi că doreşte să intre în legalitate. întrucât nu avea un loc de muncă, inculpat a întrezărit posibilitatea obţinerii unor sume de bani şi a pretins că are o cunoştinţă care face parte din consiliul de Administraţie al SC R.R.A.L. SRL Braşov, această fiind în măsură să influenţeze adoptarea hotărârilor privind atribuirea sau vânzarea spaţiilor aflate în administrarea societăţii, în schimbul unui comision. De asemenea, inculpatul i-a spus martorei că, dacă îi aduce persoane dornice să achiziţioneze astfel de apartamente, comisionul acesteia pentru încheierea contractului de închiriere va fi mai mic, convenind ca aceasta s primească documentele pe care el le cerea, precum şi preţul stabilit. Astfel, martora D.F. i-a dat inculpatului suma de 2.000 euro pentru a fi transmisă respectivului funcţionar şi a luat legătura cu mai multe persoane dornice să achiziţioneze apartamente de la SC R.I.A.L. Braşov la un preţ avantajos.
În această activitate a fost cooptat şi martorul R.D.I., cu care inculpatul a locuit un timp, căruia i-a prezentat aceeaşi situaţie ca şi martorei D.F., martorul fiind de acord să intermedieze aceste tranzacţii contra unui comision, care varia între 1.000-1.800 euro în funcţie de preţul apartamentului.
Întrucât persoanele doreau să vadă cum arată apartamentele, inculpatul a închiriat mai multe apartamente în diferite zone ale municipiului Braşov, pe care le prezenta ca fiind administrate SC R.I.A.L. SRL Braşov.
De asemenea, cu ajutorul unui prieten, inculpatul a întocmit pe computer formulare tipizate de contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri şi decizii ale SC R.I.A.L. Braşov de atribuire de spaţii, pe care apoi Ie-a completat şi a aplicat o ştampilă contrafăcută purtând însemnele societăţii respective.
Astfel, în perioada octombrie 2004 - martie 2005, inculpatul a pretins şi primit, direct sau prin intermediul martorilor D.F. şi R.D.I., diferite sume de bani de următorii denunţători:
De la B.V., prin intermediul martorei D.F., a primit sumele de 450 euro şi 2.250 dolari S.U.A. pentru un apartament situat în Braşov pe Calea Bucureşti, denunţătoarei, fiindu-i înmânate în fals Decizia de atribuire a spaţiului nr. 1168 din 17 noiembrie 2004, hotărârea nr. 1683 din 17 noiembrie 2004 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 1439 din 26 noiembrie 2004 în care preţul trecut era de 73.896.000 lei ROL. întrucât martora a avut suspiciuni cu privire la proprietatea apartamentului, nu a mai plătit restul de preţ şi a solicitat martorei D.F. restituirea sumei avansate, ceea ce s-a şi făcut, mai puţin suma de 300 euro;
De la familia I.R.E. şi C., tot prin intermediul martorei D.F., a primit iniţial suma de 5.000 euro pentru un apartament situat pe str. Aleea Constructorilor, predându-le denunţătorilor în fals Decizia nr. 0940 din 29 septembrie 2004 şi hotărârea nr. 5644 din 29 septembrie 2004. Ulterior, Ie-a înmânat şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 2876 din 26 octombrie 2004 în care era trecut preţul de vânzare de 73.534.500 lei ROL, primind încă 5.000 euro;
De la familia B.D. şi l., prin intermediul martorului R.D.I., a primit suma de 7.200 euro pentru un apartament situat pe str. Sitarului şi, după înmânarea în fals a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2115 din 11 martie 2005 în care era trecut preţul de 79.642.000 lei ROL, a mai primit suma de 5.000 euro. Ulterior, denunţătorii au recuperat de la martorul R.D.I. suma de 6.500 euro;
De la denunţătorul H.l., pe care l-a cunoscut prin intermediul martorului R.D.I., a primit direct şi indirect suma totală de 35.000 euro pentru două apartamente situate pe străzile Toamnei şi Carpaţilor, înmânându-i în fals contractele de vânzare-cumpărare nr. 983 din 11 martie 2005 şi nr. 968 din 11 martie 2005. Ulterior, denunţătorul a recuperat o parte din banii daţi, rămânând de recuperat suma de 18.600 euro;
De la familia F.M. şi A., pe care a cunoscut-o prin intermediul martorului R.D.I., a primit ca avans suma de 7.500 euro pentru un apartament situat pe Calea Bucureşti, iar, după înmânarea în fals a deciziei nr. 283 din 1 noiembrie 2004, a hotărârii nr. 641 din 1 noiembrie 2004 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1439 din 26 noiembrie 2004, a mai primit suma de 3.000 euro, urmând ca restul de 3.000 euro să fie plătit după intabularea dreptului de proprietate. Suma plătită, de 10.500 euro nu a fost recuperată;
De la denunţătoarea D.S., pe care a cunoscut-o prin intermediul martorului R.D.I., a primit suma de 18.000 euro pentru un apartament situat pe str. Carpaţilor, acesteia, înmânându-i-se în fals contractul de vânzare-cumpărare nr. 1899 din 11 martie 2005. Din suma predată nu s-a recuperat nimic.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul.
Procurorul a criticat-o pentru nelegalitate, fiind omisă deducerea din pedeapsa principală a perioadei reţinerii din data de 28 aprilie 2005 şi pentru greşita individualizare judiciară a pedepsei, solicitându-se majorarea pedepsei. Ulterior s-a criticat şi individualizarea judiciară a pedepsei accesorii, solicitându-se înlăturarea interzicerii dreptului de a alege, prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepselor stabilite sub minimul special prevăzut de lege şi suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante, motivând că a recunoscut şi regretă săvârşirea faptelor, invocând şi împrejurarea că denunţătorii au încălcat legea.
Prin Decizia penală nr. 75/ AP de la 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 462 din 64 din 2007 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul T.I.B. împotriva sentinţei penale nr. 556 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei accesorii şi nescăderii din pedeapsa principală a perioadei reţinerii din data de 28 aprilie 2005 şi, rejudecând în aceste limite:
A fost înlăturată din pedeapsa accesorie interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza I lit. c) C. pen., respectiv a dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celei de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea faptei.
S-a dedus din pedeapsa principală rezultantă şi perioada reţinerii din data de 28 aprilie 2005.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, în acestea fiind inclus şi onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 100 lei, care s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că, având în vedere modalitatea de săvârşire a infracţiunilor de către inculpat, care, prin întocmirea unor înscrisuri false, a creat convingerea denunţătorilor că are influenţă asupra unui funcţionar din cadrul SC R.I.A.L. SRL Braşov să rezolve cumpărarea la preţuri avantajoase a unor apartamente şi ţinând seama de sumele mari de bani solicitate pentru a cumpăra această influenţă, individualizarea judiciară a pedepsei pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpatului s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar sporul de un an se impunea faţă de gravitatea ansamblului activităţii infracţionale a acestuia. împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră, de recunoaştere a faptelor săvârşite, nu poate căpăta valenţa circumstanţei atenuante judiciare prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., era fiind avută în vedere de prima instanţă la individualizarea pedepsei, care, atât ca natură şi întindere, cât şi ca modalitate de executare, este de natură să-şi atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen. De asemenea, împrejurarea că faptele persoanelor care au intenţionat să cumpere influenţa unui funcţionat sunt incriminate de lege nu are nicio relevanţă în cea ce priveşte răspunderea penală a inculpatului, cu atât mai mult cu cât acestea beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută în art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, ţinând seama că acestea au denunţat faptele organelor de urmărire penală mai înainte ca acestea să fie sesizate cu săvârşirea lor.
În schimb, prima instanţă a greşit cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei accesorii şi nededucerii reţinerii inculpatului din ziua de 28 aprilie 2005.
Deşi în art. 71 C. pen., se prevede că drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, este de observat că interdicţia dreptului de a vota, prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al C.A.D.O.L.F., astfel cum a statuat C.E.D.O. prin Hotărârea din 30 martie 2004 în cauza privind H. contra Marii Britanii, potrivit căreia, indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor.
De asemenea, în condiţiile în care inculpatul nu s-a folosit de vreo funcţie, profesie ori de altă activitate pentru a săvârşi infracţiunile de trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, interzicerea dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., nu cu nimic justificată.
Faţă de cele arătate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile, desfiinţată hotărârea atacată şi pronunţată o nouă hotărâre potrivit celor de mai sus.
Întrucât potrivit dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa are obligaţia de a se pronunţa numai cu privire la luarea sau revocarea măsurilor preventive restrictive de libertate, rezultă că măsura dispusă faţă de inculpat în cursul judecăţii în primă instanţă, aceea de a nu părăsi localitatea Braşov fără încuviinţarea instanţei, fiinţează până la rămânerea definitivă a hotărârii ori până la revocarea acesteia de către instanţă, nefiind necesar a se dispune menţinerea ei prin hotărâre.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul T.I.B., fără a arăta iniţial motivele de recurs.
La dosarul cauzei în recurs, a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 21924 la 25 iunie 2007, o cerere formulată de recurentul inculpat T.I.B., prin care solicită, ca prin încheierea ce va fi pronunţată de instanţă să se dispună, în principal revocarea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea Braşov, prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc. pen., dispusă faţă de acesta, prin Decizia penală nr. 369/ R din 23 iunie 2006 a Curţii de Apel Braşov, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Braşov, prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc. pen., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 136 lit. c).
În motivarea cererii, recurentul inculpat a arătat că de la data luării măsurii şi până la promovarea prezentei cereri a fost audiat şi s-au pronunţat două hotărâri judecătoreşti, apreciind că au încetat temeiurile care au stat la baza luării măsurii, ceea ce face ca cererea sa să fie admisibilă, aspect care l-a determinat să solicite instanţei de judecată, admiterea cererii şi revocarea măsurii.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii preventive de la art. 136 lit. b) C. proc. pen., cu cea prevăzută de art. 136 lit. c) C. proc. pen., motivat de împrejurarea ă în data de 28 iunie 2007 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se afla dosarul nr. 462 din 64 din 2007 având ca obiect recursul pe care l-a promovat împotriva deciziei nr. 75/ Ap din 2007 al Curţii de Apel Braşov, iar datorită măsurii preventive dispusă faţă de el nu se poate prezenta pentru a-şi susţine recursul.
Prin încheierea de şedinţă de la 28 iunie 2007, Înalta Curte a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Braşov, precum şi cererea de înlocuire a acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi ţara şi l-a obligat pe recurentul inculpat la plata sumei de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
În considerentele încheierii, Înalta Curte a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Braşov nu s-au schimbat, recurentul inculpat, având posibilitatea, potrivit dispoziţiilor art. 145 alin. (1) C. proc. pen., să părăsească localitatea cu încuviinţarea organului care a dispus această măsură, pentru a putea fi prezent la judecarea recursului, apreciind ca întemeiată cererea formulată de recurentul inculpat pentru a i se acorda posibilitatea să-şi angajeze un apărător ales.
La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate de recurentul inculpat T.B.l., prin apărător ce au fost primite prin fax, în dublu exemplar, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 20 septembrie 2007, Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea formulată de recurentul inculpat pentru a-i da posibilitatea acestuia să se prezinte în faţa instanţei, acordând termen la 1 noiembrie 2007.
La termenul de judecată de la 1 noiembrie 2007, Înalta Curte a apreciat, ca întemeiată, cererea formulată de apărătorul recurentului inculpat pentru a i se da posibilitate acestuia să se prezinte în faţa instanţei, acordând termen la 13 decembrie 2007.
La termenul mai sus-menţionat, apărătorul recurentului inculpat a depus motivele de recurs formulate în scris, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
În motivele de recurs formulate în scris, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 1, 14 C. proc. pen.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, apărătorul recurentului inculpat a arătat că, deşi a acesta a indicat persoanelor că are o cunoştinţă în conducerea SC R. SRL Braşov şi care se ocupă de vânzarea unor apartamente în codiţii preferenţiale în schimbul unor sume de bani, persoană pe care nu a indicat-o nominal, dar căreia i-a indicat funcţia de conducere ocupată, aceasta persoană, care să aibă astfel de atribuţii, nu există în realitate. Eroarea celor două instanţei, de fond şi de apel, pleacă de la neobservarea dispoziţiilor legii civile care reglementează vânzarea-cumpărarea imobilelor locuinţe care fac parte din fondul locativ de stat.
Pe scurt, SC R. SRL Braşov este o societate cu răspundere limitată cu asociat uni C.L.M. Braşov şi care are principala activitate administrarea fondului locativ, aparţinând acestei unităţi administrativ teritorial, societate înfiinţată pe structura fostei I.L.L. Braşov, devenită apoi I.C.R.A.L. Braşov.
În această calitate, SC R. Braşov reprezintă unitate deţinătoare şi are obligaţia de a administra fondul locativ în sensul întreţinerii, încheierii contractelor de închiriere, încasării chiriei.
Pe de altă parte, SC R. SRL este mandatată legal să procedeze la vânzare locuinţelor către persoanele îndreptăţite la acest lucru.
Aceste persoane, indiferent de legea care guvernează vânzarea, sunt întotdeauna titulari ai contractelor de închiriere valabil încheiate.
Nu există, aşadar, nicio comisie, consiliu de administraţie sau alt for de conducere care să aibă în atribuţiuni, prin funcţionarii care o compun, să atribuie locuinţe la vânzare, pentru că o astfel de activitate contravine legii şi nici nu există, pe cale de consecinţă, nici acte oficiale care să conţină astfel de dispoziţii.
Toate locuinţele care fac parte din fondul locativ de stat se atribuie doar în vederea închirierii, pe criterii de protecţie socială, de către o comisie constituită la nivelul Consiliului Local, nicidecum al unei societăţi cu răspundere limitată cum este SC R. SRL Braşov. Mai mult, pentru orice chiriaş care dobândit această calitate după 1995 nu există legal, la acest moment, posibilitatea cumpărării.
Întrucât nu exista un funcţionar care să exercite în fapt atribuţii de serviciu de care depinde efectuarea unui astfel de act, prin care să atribuie direct la vânzare locuinţe, apărarea a apreciat că elementul material al faptei conduce către infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.
În raport cu aceste susţineri, a solicitat schimbarea încadrării juridice din 7 infracţiuni de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în 7 infracţiuni de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., supunând atenţiei, totodată, al doilea motiv de recurs, deoarece infracţiunea săvârşită presupune o altă competenţă după materie şi consecinţe diferite în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă.
Apărătorul recurentului inculpat a invocat art. 25 alin. (1) C. proc. pen., menţionând că pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) nu prevede o altă instanţă competentă, rezultă că judecarea acestei infracţiuni în primă instanţă este de competenţa judecătoriei.
Potrivit art. 38515 alin. (1), pct. 2 lit. c), teza ultima şi alin. (3) C. proc. pen., soluţia instanţei de recurs presupune admiterea recursului, casarea deciziei atacate, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi rejudecarea de către instanţa competentă, aspect pe care îl solicită, pentru motivele arătate.
Această necesitate a apărut datorită greşitei încadrări juridice date de instanţa de fond, Tribunalul Braşov, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 556 din 19 octombrie 2006, încadrare preluată şi de către instanţa de apel.
Recurentul inculpat prin apărător a mai precizat că fapta săvârşită, persoana inculpatului, probatoriul administrat şi probele noi urmează să fie analizate de către instanţa de fond, competenţa după materie, fără a-l priva pe inculpat de accesul la toate gradele de jurisdicţie. De asemenea, acţiunea civilă va dobândi un nou contur prin apariţia posibilităţii de constituire de părţi civile a persoanelor păgubite, cu atât mai mult cu cât asimilarea acestora cu situaţia prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, aparţinând instanţei de fond este vădit forţată şi nelegală.
Al treilea motiv de recurs invocat de apărătorul recurentul inculpat se referă la aplicarea de către instanţa de fond şi instanţa de apel au unor pedepse greşit individualizare, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că nu au luat în considerare cu suficienţă rezonanţă că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale, a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunilor, gradul de pericol social trebuie a fi apreciat în mod concret, ţinând cont şi de conduita persoanelor care au dat bani pentru a se încheia un act vădit nelegal.
Gradul de pericol social a fost apreciat în condiţiile în care instanţele de fond şi de apel au judecat infracţiuni de corupţie, datorită greşitei încadrări juridice, pentru care, chiar dacă limitele pedepsei sunt inferioare celor prevăzute pentru infracţiunea de înşelăciune, practica judiciară şi doctrina stabilesc un regim mai sever ca urmărire şi sancţionare.
În consecinţă, apărătorul recurentului inculpat a solicitat, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) teza ultima şi alin. (3) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate, desfiinţare hotărârii primei instanţe şi rejudecarea de către instanţa competentă, pentru motivele arătate, iar în subsidiar, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecarea de către instanţa de recurs cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul de a se putea da eficienţă dispoziţiilor art. 861 C. proc. pen.
La termenul de judecată de la 13 decembrie 2007, Înalta Curte a apreciat, ca întemeiată, cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului inculpat, pentru a se da posibilitatea acestuia să se prezinte în faţa instanţei, precum şi că se impune desemnarea unui apărător din oficiu, întrucât cauza a suferit trei amânări, acordând termen la 17 ianuarie 2008.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a considerat că se impune ascultarea recurentului inculpat, de către instanţa de recurs, nefiind ascultat în apel şi a pus în vedere recurentului dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că acesta are dreptul de a face sau nu o declaraţie, declaraţia putând fi folosită şi împotriva recurentul inculpat.
Recurentul inculpat a menţionat că doreşte să dea declaraţie, a fost ascultat, iar declaraţia sa a fost ataşată la dosarul cauzei.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, din dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în rejudecare în fond, în principal, schimbarea încadrării juridice din şapte infracţiuni de trafic de influenţă în şapte infracţiuni de înşelăciune, cu consecinţa atragerii competenţei de judecată a altei instanţe, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., iar ca modalitate de executare a pedepsei, a se dispune suspendarea executării sub supraveghere prevăzută de art. 861 C. pen., în raport cu gradul de pericol social şi cu circumstanţele personale ale recurentului, respectiv conduita sinceră şi lipsa antecedentelor penale.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În declaraţia dată, în recurs, recurentul inculpat T.B.l. a arătat că „Menţin declaraţia dată la instanţa de fond la care am de făcut două precizări. Prima precizare este că în momentul săvârşirii infracţiunii eu nu am ştiut procedura de atribuire a locuinţelor sociale la Societatea Comercială R. Am inventat o persoană cu funcţie de conducere pentru a avea mai multă credibilitate. A doua precizare este aceea că în opinia mea au avut un aport la săvârşirea infracţiunii denunţătorii datorită faptului că numai la insistenţele lor am semnat contractele, adică le-am întocmit şi apoi s-au semnat", declaraţie aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Examinând recursul declarat de inculpatul T.B.l. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17, 1, 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că în mod corect, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatului T.B.l. în săvârşirea infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatului T.B.l., care în perioada octombrie 2004 - martie 2005, a pretins şi primit direct şi indirect diferite sume de bani de la şapte persoane fizice cărora Ie-a creat convingerea că are influenţă asupra unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul SC R. SA Braşov, pentru a o determina să încheie cu prioritate contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobile aflate în patrimoniul aceste societăţi, întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator a şapte infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real.
De asemenea, faptele aceluiaşi inculpat, care în aceeaşi perioadă a întocmit în fals şapte contracte de vânzare-cumpărare, trei hotărâri şi trei decizii ale SC R. SA Braşov, având ca obiect repartizare şi ulterior vânzarea unor imobile, care în realitate aparţineau unor persoane fizice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (treisprezece infracţiuni comise în concurs real).
Totodată, faptele inculpatului de a uza de înscrisurile falsificate menţionate, cunoscând că acestea sunt false, în scopul producerii consecinţelor juridice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (treisprezece infracţiuni comise în concurs real).
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate, în cursul procesului penal, respectiv procesul-verbal întocmit cu ocazia sesizării organelor de poliţie către conducerea SC R. SRL în legătură cu înscrisurile falsificate cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 28815 din 30 august 2005, cu procesele-verbale încheiate cu ocazia luării specimenelor de semnătură de la inculpat, martorul R.A. şi P.S., cu procesul-verbal de percheziţie domiciliară, întocmit cu ocazia percheziţiei efectuată la domiciliul numitului Radu Alexandru şi planşa fotografică aferentă, contractele de vânzare-cumpărare, decizii şi hotărâri falsificate, contractele de închiriere încheiate pentru apartamentele oferite ulterior la vânzare, cu adresa SC. R. SRL Braşov din care rezultă că înscrisurile denumite contracte de vânzare-cumpărare nu au fost emise de către această societate, cu procesele-verbale întocmite cu ocazia prezentării pentru recunoaşterea din grup a inculpatului, cu procesul-verbal întocmit cu ocazia confruntării inculpatului cu martorul Radu Alexandru, cu declaraţiile martorilor I.R.E., I.C., F.A., D.S.F., D.A.O., B.D., B.l., H.M.F., H.l., R.l.D., G.A.B., B.M.V., D.M., S.I., C.I., M.S., H.C., B.M.M. şi R.A., declaraţia martorei B.V., declaraţia martorului S.I., declaraţia martorei F.M., cu declaraţiile învinuitei D.F., ulterior devenită martoră, urmare soluţiei de scoatere de sub urmăriri penală dispusă prin rechizitoriu cu declaraţiile inculpatului T.I.B. a rezultat modalitatea de săvârşire a faptelor de către inculpat, contribuţia sa concretă, acesta având reprezentarea rezultatelor faptelor şi urmărind producerea lor, aşa încât vinovăţia acestuia a fost dovedită.
Înalta Curte, examinând materialul probator administrat a constatat că celor şapte fapte ale inculpatului T.B.l. de a pretinde şi primi diferite sume de bani de la persoanele arătate, în perioada menţionată, creându-le convingerea că are influenţă asupra unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul SC R. SA Braşov, pentru a o determina să încheie cu prioritate contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobile aflate în patrimoniul aceste societăţi, Ie-a fost dată o corectă încadrare juridică în conţinutul incriminator al infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv şapte infracţiuni, aflate în concurs real, deoarece pentru existenţa situaţiei premisă a acestei infracţiuni nu este necesar ca persoana funcţionarului sau a altui salariat să fie anume determinată, fiind suficientă precizarea actului în vederea căruia se va interveni şi o referire chiar în general la un funcţionar ori alt salariat, sau o referire implicită, o aluzie, aşa cum, de altfel o asemenea împrejurare a avut loc.
Astfel, chiar inculpatul T.B.l. a arătat că „Este adevărat că tuturor părţilor vătămate le spuneam sub o formă sau alta că am o cunoştinţă la R., care le poate sprijini în achiziţionarea de imobile din fondul acestei societăţi la un preţ mic, în schimbul unei recompense materiale"; „..D-na D.F. mi-a spus că s-ar putea ocupa să facă rost de clienţi, iar atunci eu i-am spus acesteia că am o cunoştinţă la R. l-am spus că acea persoană este în Consiliul de Administraţie de la R. şi că ne-ar putea ajuta.", „.. Am inventat o persoană cu funcţie de conducere pentru a avea mai multă credibilitate".
Înalta Curte nu poate avea în vedere solicitarea apărătorului recurentului inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de inculpat din şapte infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în şapte infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen., deoarece, în raport cu pedepsele legale stabilite de legiuitor, infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune cu un regim sancţionator mai grav (se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani închisoare), decât infracţiunea de trafic de influenţă (se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani), în condiţiile, în care în contextul cauzei a fost declarat recurs numai de către inculpat, ceea ce ar duce la încălcarea dispoziţiilor art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la neagravarea situaţiei în propriul recurs, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, nu poate fi reţinută apărarea formulată, în sensul că regimul de urmărire şi judecată pentru infracţiunile de corupţie, respectiv de trafic de influenţă cum sunt şi cele din prezenta cauză, ar fi mai sever, deoarece potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 se stipulează în mod expres că „Dacă infracţiunile prevăzute la alin. (1) nu sunt flagrante, urmărirea penală şi judecata se efectuează potrivit procedurii de drept comun."
Or, în contextul cauzei urmărirea şi judecata au avut loc în condiţiile procedurii de drept comun.
Faţă de considerentele referitoare la primul motiv de recurs invocat, Înalta Curte nu poate examina nici cel de-al doilea motiv de recurs formulat de apărătorul recurentului inculpat, referitor la competenţa materială a judecării infracţiunii de înşelăciune, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului T.B.l., atât referitor la cuantumurile acestora, cât şi a pedepsei rezultante, a sporului aplicat, cât şi a modalităţii de executare a pedepsei, în regim de detenţie, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptelor comise, natura acestora, multitudinea lor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a recunoscut faptele comise, nu are antecedente penale, nu are ocupaţie.
Astfel, au fost stabilite pedepse în cuantumuri diferite orientate către minim pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi orientate peste medie pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, urmând ca pedeapsa cea mai grea să fie sporită cu un an, aşa încât pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor coercitiv, de exemplaritate şi educativ al pedepselor, în vederea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Înalta Curte consideră că în cauză nu se impune aplicarea distinctă a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece toate circumstanţele personale ale inculpatului au fost evaluate coroborat şi cu celelalte criterii prevăzute de lege.
Mai mult, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, împrejurarea că este tânăr, nu se poate circumscrie circumstanţei prevăzută la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece această vizează conduita anterioară săvârşirii infracţiunii, respectiv a unui comportament ale cărui caracteristici sunt mult mai complexe, incluzând manifestarea concretă a acestuia în cadrul familiei, comunităţii, atitudinea faţă de valorile sociale, culturale etc.
Totodată, nici atitudinea procesuală sinceră, de recunoaştere a faptelor comise nu i se da o valorizare distinctă prin prisma circumstanţei statuate la art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece aceasta a fost avută în vedere de prima instanţă, în ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că modalitatea de executare prevăzută la art. 861 C. pen., respectiv aceea a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, nu poate fi aplicată, faţă de cuantumul de 5 ani închisoare, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de prevederile legale.
Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, aplicată inculpatului T.B.l. reflectă evaluarea plurală justă a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, precum şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Totodată, verificând Decizia atacată nu s-a constatat existenta vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.B.l. împotriva deciziei penale nr. 75/ AP din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.B.I. împotriva deciziei penale nr. 75/ AP din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1390/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1472/2008. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
