ICCJ. Decizia nr. 1803/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1803/2008
Dosar nr. 30/32/2008
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 34 din 6 martie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC A. SRL Oneşti, reprezentată de administrator A.M. împotriva rezoluţiei din 24 octombrie 2007, dată în dosarul nr. 259/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi confirmată prin rezoluţia nr. 777/II/2/2007 din 7 noiembrie 2007 a procurorului general.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată de petiţionară la procuror, s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de B.O., C.M., T.E., L.V., SC O. Oneşti pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 10 şi 11 din Legea nr. 87/1991, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 143 şi 144 din Legea nr. 85/2006, art. 2142 C. pen., cu referire la art. 145 din Legea nr. 85/2006, art. 215, 292, 248, 249, 263, 256 şi 257 C. pen., precum şi împotriva executorului judecătoresc B.D., susţinându-se că acesta, în complicitate cu persoanele mai sus-menţionate nu au respectat o hotărâre judecătorească, iar executorul judecătoresc a indus în eroare autorităţile, prin actele întocmite.
Prin rezoluţia din 24 octombrie 2007, dată în dosarul nr. 259/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc B.D. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 244, 246 şi 215 C. pen.
Prin aceeaşi rezoluţie, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de ceilalţi presupuşi făptuitori.
Urmare actelor premergătoare efectuate, s-a reţinut, în esenţă, că executorul judecătoresc a întocmit acte de executare, în cadrul dosarului de executare întocmit la cererea SC A. SRL Oneşti, cu respectarea dispoziţiilor legale, nerezultând comiterea unor fapte de natură să atragă răspunderea sa penală.
Prin rezoluţia din 7 noiembrie 2007, dată în dosarul nr. 777/II/2/2007 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionara a formulat plângere la instanţă şi a solicitat desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale, susţinând că executorul judecătoresc nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a dus la îndeplinire executarea silită a sentinţei civile nr. 120/2005 a Tribunalului Bacău, iar, când a primit adresa din 20 decembrie 2005 de la conducerea SC O. SA Oneşti, asupra imposibilităţii executării silite, nu a continuat executarea. A mai susţinut că în cauză nu au fost administrate probe şi nu au fost audiate părţile implicate.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei şi a menţinut soluţiile procurorului, reţinând, în esenţă, următoarele:
Urmare rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei civile nr. 120 din 28 martie 2005 a Tribunalului Bacău, la data de 7 decembrie 2005, petenta SC A. SRL Oneşti a solicitat punerea acesteia în executare, împotriva SC O. SA Oneşti. După încuviinţarea executării silite de către Judecătoria Oneşti, executorul judecătoresc a întocmit somaţia din 14 decembrie 2005, iar, prin adresa din 20 decembrie 2005, comunicată şi petentei la 6 ianuarie 2006, executorul a fost informat despre faptul că SC O. SA Oneşti a intrat în incapacitate de plată, A.F.P. Oneşti aplicând sechestru asigurător asupra bunurilor societăţii, inclusiv asupra bunului ce forma obiectul litigiului dintre părţi.
Odată intrată în procedura falimentului, procedura executării silite asupra SC O. SA Oneşti nu mai putea continua, potrivit Legii nr. 64/2005, modificată prin Legea nr. 85/2006, astfel că pretinsele fapte săvârşite de executorul judecătoresc nu există.
Împotriva sentinţei petiţionara a declarat recurs, fără a-l motiva.
Recursul declarat este nefondat.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că executorul judecătoresc şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile, în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar, în momentul intervenirii unei cauze de întrerupere a executării silite, prevăzute de lege, a acţionat conform dispoziţiilor legale.
Criticile recurentei petiţionare, referitoare la actele executorului judecătoresc puteau fi soluţionate prin recurgerea la contestarea acestora în condiţiile art. 57 din Legea nr. 188/2000. Actele jurisdicţionale îndeplinite de un executor judecătoresc cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu nu pot forma obiectul unor plângeri penale, eventualele nemulţumiri ale unei părţi putând fi înlăturate prin valorificarea prevederilor art. 57 din Legea nr. 188/2000.
Nici susţinerea recurentei petiţionare că în cauză nu s-au administrat probe nu este întemeiată.
Potrivit actualei reglementări referitoare la începerea urmăririi penale, după oricare dintre modalităţile de sesizare prevăzute de art. 221 C. proc. pen., atunci când din conţinutul acestor sesizări nu rezultă suficiente date care să justifice începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală are două alternative: să efectueze acte premergătoare, pentru a verifica dacă sunt temeiuri pentru începerea urmăririi penale ori să dispună neînceperea urmăririi penale, atunci când din conţinutul actului de sesizare, apare evident că este incident oricare dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen.
Aşadar, urmare plângerii petiţionarei, neexistând temeiuri pentru a se începe urmărirea penală, nu era obligatorie începerea urmăririi penale şi efectuarea de cercetări şi, implicit, nici ascultarea părţilor, aşa cum greşit pretinde aceasta.
În raport de conţinutul plângerii şi de obiectul acesteia, au fost suficiente actele premergătoare efectuate, urmare cărora s-a impus adoptarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, care este legală şi temeinică.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionară, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară SC A. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 34 din 6 martie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1755/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 182/2008. Penal → |
|---|
