ICCJ. Decizia nr. 2205/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2205/2008
Dosar nr. 9066/120/2006
Şedinţa publică din 19 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa penală nr. 460 din 14 noiembrie 2007, a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul M.A.I., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă executată de la 22 noiembrie 2006 la zi, menţinându-se potrivit art. 350 C. proc. pen., starea de arest a inculpatului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, evaluând probele strânse la urmărirea penală şi administrate în cursul cercetării judecătoreşti a reţinut în esenţă următoarele:
În după amiaza zilei de 22 noiembrie 2006, inculpatul, însoţit de prietena sa, martora C.F.C., traversau parcul Mitropoliei din Târgovişte, deplasându-se spre o bancă, de unde urma ca martora să ridice banii trimişi de mama sa din Italia.
În timp ce parcurgea acest drum, inculpatul a fost acostat de partea vătămată D.E. aflat în compania martorului P.N.D.
Partea vătămată l-a întrebat pe inculpat de ce în urmă cu 6 luni împreună cu alte persoane îl lovise într-o discotecă din comuna Şotânga. Cei doi au purtat discuţiile, timp de 10 – 15 minute, la circa 10 metri depărtare de martori.
La un moment dat, C.F., s-a îndreptat spre inculpat, în intenţia de a pleca cu acesta, moment în care inculpatul a fost lovit simultan de partea vătămată, P.N. şi A.L. venit şi el în acel loc.
În împrejurarea descrisă, inculpatul având un cuţit asupra sa a aplicat părţii vătămate o lovitură în zona abdomenului, producându-i o plagă tăiată penetrantă în spaţiul intercostal stâng XI.
Partea vătămată a fost transportată la spital, unde s-a intervenit chirurgical efectuându-se splenectomie şi ligatura de pachet vascular intercostal XI stâng.
Raportul de expertiză nr. 591/ V din 22 noiembrie 2006 întocmit de S.M.L. Dâmboviţa concluzionează că leziunile traumatice suferite de partea vătămată, i-au pus în primejdie viaţa, iar absenţa splinei prin practicarea splenectomiei de necesitate, reprezintă infirmitate fizică permanentă.
Agresiunile exercitate de inculpat asupra părţii vătămate în circumstanţele descrise, s-au apreciat de prima instanţă ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă în forma prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În opinia instanţei de fond, la momentul lovirii părţii vătămate cu cuţitul, intenţia nu a fost de a ucide, atitudinea agresivă, manifestându-se doar în încercarea de a scăpa de lovirile cărora era expus.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere pericolul social al infracţiunii cum şi datele care caracterizează pozitiv persoana inculpatului.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa invocându-se critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, se susţine că în raport de probe apreciate greşit de instanţă, s-a dispus în mod greşit schimbarea încadrării juridice a faptei, care în materialitatea sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat în forma prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.
Aceeaşi hotărâre a fost supusă apelului exercitat de inculpat, care pretinde că nu a lovit partea vătămată cu cuţitul, vinovăţia fiind reţinută prin interpretarea exclusivă a declaraţiilor părţii vătămate şi prietenilor acesteia, care au relatat împrejurări neadevărate.
În situaţia în care nu se va pronunţa achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., inculpatul a cerut reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) care reglementează legitima apărare, sau cel puţin scuza provocării cu consecinţa reducerii pedepsei până la limita cuantumului deja executat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 33 din 25 februarie 2008, a admis apelurile, a desfiinţat în parte sentinţa şi urmare reaprecierii probatoriului a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., condamnând inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În motivarea încadrării juridice a faptei, se invocă momentele succesive ale conflictului, debutul acestuia datorându-se agresiunilor victimei şi martorilor exercitate asupra inculpatului, care a ripostat prin aplicarea unei lovituri cu cuţitul, obiect apt de a ucide, într-o zonă vitală, puternic vascularizată.
Lovitura aplicată a fost de intensitate generând o puternică hemoragie şi în final intervenţia chirurgicală în care s-a practicat extirparea splinei părţii vătămate.
Împotriva deciziei parchetul a declarat recurs, criticând hotărârea ca nelegală, sub aspectul pedepsei redusă sub limita minimă prevăzută de lege în raport de dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., cum şi pentru greşita reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. a) în loc de art. 73 lit. b) ce-şi găseau aplicare în cauză.
Hotărârea a fost recurată şi de inculpat, care în Şedinţa publică din acest termen solicită să se ia act de manifestarea expresă de voinţă, în sensul că îşi retrage calea de atac.
Soluţionând recursul parchetului în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată fondată calea de atac fiind prezent cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Reevaluând probatoriul strâns la urmărirea penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de apel, a apreciat corect asupra încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpat, ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, în forma prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective.
Greşit însă, a reţinut aceeaşi instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. a), care vizează circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări.
Pentru existenţa acestei circumstanţe atenuante, cunoscută şi ca „exces scuzabil" este necesar să se constate că inculpatul se afla în legitimă apărare, că a depăşit limitele acesteia şi depăşirea nu s-a produs sub imperiul tulburării sau temerii.
În cauza dedusă judecăţii, este cert dovedit că inculpatul a aplicat lovitura cu cuţitul asupra părţii vătămate, în condiţiile în care partea vătămată şi martorii P.N., A.L. cereau explicaţii despre un conflict petrecut în urmă cu 6 luni într-o discotecă, inculpatul fiind suspectat ca fiind autorul.
În această împrejurare, sub imperiul temerii, tulburării provocată de partea vătămată şi martori, care au şi aplicat lovituri cu palmele şi picioarele la întâmplare inculpatului, acesta din urmă a lovit partea vătămată cu cuţitul.
Ulterior epuizării acestui moment a intervenit şi martora C.F. pentru a-i despărţi şi inculpatul a fugit din locul descris fiind urmărit de partea vătămată şi martori, până la momentul imobilizării de către agenţii de poliţie aflaţi în apropiere.
Faţă de momentul de debut al conflictului şi succesiunea agresiunilor, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., ce justifică coborârea pedepsei sub limita legală.
De observat, că instanţa de control judiciar reţinând circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., a aplicat o pedeapsă nelegală, sub limita permisă de textul incriminator, făcând greşit aplicarea art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsă care potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., incident în cauză putea fi redusă doar până la 1/3 din minimul special, ceea ce reprezintă 2 ani şi 6 luni închisoare.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis, se va casa Decizia numai în limita celor expuse respectiv, greşitei reţineri a prevederilor art. 73 lit. a) C. pen., în loc de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., în loc de art. 76 alin. (2) C. pen.
Rejudecând cauza, în temeiul art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., inculpatul va fi condamnat la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare, care sub aspectul cuantumului este considerată de natură să asigure scopul educativ preventiv enunţat de art. 52 C. pen.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce durata arestului executat la zi.
În temeiul art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., se va lua act de manifestarea de voinţă a inculpatului exprimată în şedinţă publică, în sensul de a se lua act de retragerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 33 din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată numai sub aspectul greşitei reţineri a dispoziţiilor art. 73 lit. a) C. pen., în loc de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., în loc de art. 76 alin. (2) C. pen. şi în ceea ce priveşte pedeapsa principală aplicată inculpatului M.A.I.
În baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul M.A.I. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, ca pedeapsă principală.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 noiembrie 2006 la 19 iunie 2008.
Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul intimat inculpat M.A.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2184/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2220/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
