ICCJ. Decizia nr. 2338/2008. Penal

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALA

Decizia nr.2338/2008

Dosar nr. 6405/105/200.

Şedinţa publică din 26 iunie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a tribunalului Prahova, în baza art. 177 C. proc. pen., inculpata B.A.G. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere, faptă din 2 aprilie 2007 la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 1100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa sentinţa respectivă, prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate în cauză următoarea situaţie de fapt:

Inculpata este o fire închisă, necomunicativă, asupra căreia proprii părinţi nu au exercitat un control suficient de riguros pentru a veni în întâmpinarea problemelor sale specifice vârstei pubertăţii şi adolescenţei.

Lipsită de prieteni şi izolată de propria familie, inculpata şi-a început viaţa sexuală fără a conştientiza suficient consecinţele importante ce puteau decurge din acest fapt. În vara anului 2006 a rămas însărcinată însă a început să se manifeste cu comportamentul aceluia care refuză să recunoască evidenţa: nu a consultat medicul deşi ciclul menstrual nu s-a mai evidenţiat, începând cu luna noiembrie 2006, nu şi-a schimbat regimul de viaţă şi cel alimentar, nu a încercat consultarea niciunei persoane de care s-ar fi simţit mai apropiată în legătură cu situaţia nouă în care se afla.

Inculpata B.A.G. a ajuns la începutul lunii aprilie 2007 să nască singură, fără asistenţa niciunei persoane, la locuinţa pe care o mai împărţea cu atâtea persoane.

În jurul orelor 16,00 a zilei de 2 aprilie 2007, inculpata a intrat în baie, s-a aşezat pe closet, şi-a contractat în mod reflex muşchii abdominali, condiţii în care a realizat expulzia fătului.

S-a hotărât să scape de copil şi l-a introdus în două pungi de plastic găsite în cameră, a coborât cu acesta în curtea casei şi l-a ascuns într-o afumătoare, agăţând plasele într-un cui, s-a întors în baia camerei personale şi a început să spele şi materia organică, ajutându-se de duş şi de mai multe cârpe.

B.C., mama inculpatei, a coborât din camera fiicei sale şi şi-a anunţat soţul şi sora despre ce fiica sa îi explicase că se întâmplase. Imediat s-a luat în familie Decizia transportării inculpatei la Spitalul Municipal Câmpina pentru asistenţă medicală. A fost anunţat pe telefonul mobil J.G. care s-a întors de urgenţă la domiciliu şi Ie-a transportat la spital pe soţia sa, sora acesteia şi pe inculpată.

La Spitalul Municipal Câmpina, B.A. a fost consultată în regim de urgenţă de către medicul specialist obstretician A.C. la orele 20,00. Pentru starea în care se afla inculpata a oferit medicului aceleaşi explicaţii ca şi mamei sale. Ruptura serioasă de perineu a fost însă suficientă pentru medic ca să aprecieze că inculpata minţea şi că în realitate născuse. Pusă în faţa acestei probe ştiinţifice B.A. a recunoscut în faţa medicului, a mamei şi a mătuşii sale că de fapt născuse şi Ie-a dat acestora detalii despre cele întâmplate cu corpul nou-născutului.

Mama inculpatei însoţită de sora ei s-au întors de urgenţă la domiciliu împreună cu J.G. şi au găsit nou-născutului în afumătoare, astfel că l-au adus imediat la spital unde s-a constatat că acesta decedase.

Autopsia realizată în data de 3 aprilie 2007 la nivelul Serviciului Medico-Legal Prahova a relevat faptul că în alveolele pulmonare ale nou-născutului se afla aer. La exteriorul corpului nu au fost identificate leziuni traumatice ci doar nişte pete roşietice ce indicau o posibilă acţiune prelungită a frigului. La interiorul craniului au fost observate leziuni specifice de traumatism obstretical intra-natal: bosa sero-sanguină şi hemoragie meningee.

În urma autopsiei şi a examenului histopatologic medicul legist a concluzionat că moartea nou-născutului din mama B.A.G. a fost violentă.

Fătul s-a născut viu, la termen, viabil din punct de vedere biologic, a respirat după naştere şi a trăit câteva ore.

Decesul acestuia a survenit ca urmare a refrigerării prin expunere prelungită la frig, fiind favorizat de leziunile traumatice cerebrale obstretice intra-natale anterior precizate.

Leziunile s-au putut produce în condiţiile unei naşteri neasistată medical, iar hemoragia meningee poate avea drept cauză de producere, atât traumatismul obstretical, cât şi expunerea la frig. Nou-născutul nu a primit îngrijirile necesare supravieţuirii.

În cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatei pentru a se stabili dacă manifestările sale de comportament în raport cu nou-născutul s-au datorat unor tulburări pricinuite de naştere, precum şi natura acestor potenţiale tulburări.

În acest sens, inculpata a fost internată la Spitalul de Psihiatrie „Voila" în perioada 06 aprilie -03 mai 2007.

În urma expertizei s-a stabilit că inculpata posedă personalitate cu o vulnerabilitate accentuată, structură dizarmonică şi caracterizată prin Eu narcisic, intolerabil, cu o cenzură etico-morală permisivă, cu slab control al afectelor, pe fondul îngustării câmpului conştiinţei în momente puternic psiho-traumatizante.

S-a stabilit, de asemenea, prin expertiza efectuată, că inculpata avea discernământ la momentul comiterii faptei, sub o tulburare de personalitate polimorfă, dar şi că pare a nu avea conştiinţa urmărilor acţiunilor sale.

Fiind audiată în faţa instanţei, inculpata a recunoscut săvârşirea infracţiunii în modalitatea descrisă anterior.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata B.A.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi învederând că solicită aplicarea unei pedepsei cu suspendarea executării acesteia, avându-se în vedere că a recunoscut fapta săvârşită, regretând-o sincer şi ţinându-se cont că s-a aflat într-o stare emoţională dificilă, parcurgând singură toată perioada sarcinii, fiind o fire închisă, necomunicativă, izolată, atât de prieteni, cât şi de familie.

A fost audiată inculpata B.A.G., care a reafirmat în integralitate susţinerile din faţa organelor de urmărire penală, a primei instanţe de judecată, recunoscând săvârşirea faptei în modalitatea expusă în actul de sesizare a instanţei.

Prin Decizia penală nr. 43 de la 17 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 6405/105/2007, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata B.A.G., împotriva sentinţei penale nr. 1 pronunţată la data de 8 ianuarie 2008 de Tribunalul Prahova.

A fost obligată apelanta la suma de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt şi modalitatea de săvârşire a faptei au fost corect stabilite de prima instanţă după cum s-a arătat anterior, beneficiind pe deplin de suport probator şi actele şi lucrările dosarului, culminând cu declaraţia de recunoaştere a inculpatei.

Totuşi, curtea de apel a emis o apreciere care în final nu a avut niciun fel de eficienţă juridică, întrucât se pune art. 372 alin. (1) C. proc. pen. potrivit căruia, instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

În acest sens, încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpata B.A.G. este una greşită, în realitate această faptă, îmbrăcând tiparul juridic al infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. asupra unei rude apropiate şi profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra şi nicidecum de infracţiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.

Sub acest aspect s-a constatat că pentru a fi calificată pruncucidere, uciderea copilului nou-născut comisă imediat după naştere de către mama acestuia trebuie să fie cauzate de starea de tulburare a respectivei mame pricinuită de naştere.

Fără a intra în explicaţii, amănuntele asupra fenomenului respectiv, demult lămurit, atât de doctrină, cât şi de practica judiciară, s-a cuvenit a face doar constatarea că intenţia mamei de a-şi ucide copilul trebuie să fie determinată de tulburările de natură psihopatologică, anormale, maladive, provocate de diverşi factori, riscuri cauzate de actul biologic al naşterii, iar nu starea emoţională determinată de consecinţele negative ale naşterii pe plan social, familial, personal, etc.

Or, tocmai acest lucru nu s-a putut proba şi prezenta în cauză şi anume împrejurarea că inculpata a fost supusă unor astfel de tulburări ca urmare a faptului naşterii. Din contră, toate activităţile întreprinse de această persoană, atât înaintea naşterii, cât şi imediat după naştere au confirmat credinţa instanţei de apel, că aceasta a acţionat pur instinctiv, cu intenţie directă şi a curmat viaţa nou-născutului. Nu s-a putu trage altă concluzie, atât timp, cât inculpata B.A.G. a evitat ferm orice contact cu persoanele compunând familia sa, în sens restrâns şi după naştere a întreprins acţiuni ce denotă pun psihic nu foarte afectat din punct de vedere al discernământului (a căutat pungi de plastic pentru a introduce copilul în ele, a coborât scările până în curtea casei şi a agăţat plasele respective într-un cui aflat într-o magazie).

Simplele tulburări psihice ale inculpatei în intenţia spontană în comiterea faptei nu sunt suficiente, singura, să ducă la concluzia că inculpata a comis infracţiunea de pruncucidere.

Cu toate acestea după cum a menţionat, nu se poate da relevanţă juridică acestei împrejurări, întrucât infracţiunea de omor calificat este sancţionată mai drastic din punct de vedere penal decât aceea de pruncucidere şi s-ar ajunge la înrăutăţirea situaţiei juridice a inculpatei în propria (şi singura) cale de atac, ceea ce nu este admisibil.

În altă ordine de idei, raportat la infracţiunea care a reţinut-o instanţa de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatei, făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind individualizarea juridică a executării pedepsei cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptei săvârşite unul deosebit de ridicat, a împrejurărilor concrete de comitere a faptei, precum şi a persoanei inculpatei.

Nu s-a putut da curs solicitării inculpatei B.A.G. de a i se suspenda condiţionat executarea pedepsei, întrucât şi instanţa de apel ca şi instanţa de fond au apreciat că raportat la caracterul şi gradul de cultură al acestei persoane, scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei închisorii.

Faţă de cele astfel reţinute, curtea de apel, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul, ca nefondat, având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpata B.A.G., fără a arăta iniţial motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 29 mai 2008, în recurs, Înalta Curte, faţă de cererea depusă de recurenta inculpată, conforma art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat cererea întemeiată, pentru a-i da posibilitatea acesteia să-şi angajeze apărător, acordând termen la 26 iunie 2008.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 18534 la 11 iunie 2008, motivele de recurs formulate de recurenta inculpată prin apărător, la care s-a anexat fotocopia raportului medico-legal (psihiatric) cu nr. 260 din 4 aprilie 2007 întocmit de Serviciul Medico-Legal Ploieşti privind pe inculpată, dosarul Înaltei Curţi, aflate la filele 13-21 dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. pen.

Recurenta inculpată, prin apărător referitor la art. 385 9 pct. 9 şi 10 C. proc. pen. a arătat că acest motiv de casare priveşte exclusiv motivarea deciziei pronunţată în apelul inculpatei de către Curtea de Apel Ploieşti.

Deşi, formal, dispozitivul deciziei recurate nu înrăutăţeşte situaţia juridică a apelantei, motivarea însă este în mod evident de natură să înfrângă dispoziţiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen. ce consacră principiul non reformatio in pejus.

Astfel, curtea de apel a reţinut că încadrarea juridică a faptei ar fi fost, în mod corect, aceea de omor calificat săvârşit în condiţiile art. 175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., respectiv asupra unei rude apropiate şi profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra. Instanţa de apel a reţinu neechivoc faptul că inculpata ar fi acţionat cu intenţia directă de a curma viaţa noului-născut, această concluzie nefiind susţinută probator, declaraţiile inculpatei fiind în deplină concordanţă cu declaraţiile celorlalţi martori. Astfel, inculpata a declarat că după ce a născut în condiţiile pe care Ie-a relatat amănunţit, singură în camera sa, a avut convingerea că fătul era mort, însă nu exisă nicio probă din care să rezulte contrariul, anume că inculpata ar fi realizat faptul că fătul era viu şi ar fi intenţionat să-l omoare, nimeni din familie nu a auzit zgomote, ţipete de copil şi doar expertiza medico-legală a stabilit faptul că nou-născutul a trăit câteva ore după naştere.

Raportul de necropsie a stabilit existenţa unor traumatisme cerebrale obstreticale şi hemoragie meningeană produse de efortul travaliului, ceea ce a confirmat starea alterată a nou-născutului la naştere, justificând, din punct de vedere medical, starea alterată a acestuia după expulzie şi faptul că nu a ţipat, părând mort. Mai mult, fătul nu a prezentat niciun fel de semne de traumatisme externe, altele decât cele aferente naşterii propriu-zise, astfel încât motivarea curţii de apel, pe lângă faptul că este în defavoarea apelantei-inculpate, nu are niciun fel de suport probator.

Sub acest aspect, se solicită a se observa că în cauză este incident art. 385 9 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. pen., în sensul că, pe de-o parte, motivarea soluţiei din apel contrazice dispozitivul, iar, pe de altă parte, instanţa nu s-a pronunţat motivat asupra cererii propriu-zise de apel, care a vizat exclusiv rejudecarea cauzei în favoarea inculpatei, prin aplicarea art. 81 C. pen.

Or, devreme ce instanţa de apel a părăsit cadrul procesual creat de apelantă, limitele devolutive ale apelului, astfel încât, deşi nu exista un apel al parchetului, prin motivarea dată s-a pronunţat neechivoc, într-un sens manifest defavorabil inculpatei, evident că în cele două fraze finale în care a motivat respingerea apelului, instanţa nu putea să-şi părăsească propriul raţionament şi să judece apelul sine ira et studio.

Recurenta inculpată prin apărător apreciază că în cauză este incident şi cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., arătând că instanţele nu au avut în vedere câteva elemente esenţiale pentru individualizarea pedepsei, respectiv conduita bună a inculpatei înainte de a săvârşi infracţiunea şi persoana inculpatei, aşa cum rezultă din declaraţiile familiei, era elevă la data săvârşirii faptei, vârsta crudă a inculpatei, imaturitatea şi lipsa ei de experienţă, faptul că inculpata nu a cerut sfatul mamei sau al unei prietene demonstrează imaturitatea acesteia; nu s-a avut în vedere atitudinea inculpatei la scurt timp după săvârşirea infracţiunii, la momentul prezentării la spital, aceasta relatând faptele petrecute, prezentând o atitudine sinceră de recunoaştere şi regretarea acestora; gradul de pericol social al faptei săvârşite în raport cu momentul istoric în care ne aflăm, deoarece întreruperea cursului normal al sarcinii este o realitate notorie.

Apărătorul recurentei inculpate consideră că nu există nicio diferenţă majoră între fapta săvârşită de inculpată şi întreruperea cursului normal al unei sarcini, evidenţiind în amănunt aspecte biologice cu privire la evoluţia fătului, precum şi faptul că întreruperea cursului sarcinii se practică pe scară largă până la 16 săptămâni şi chiar mai mult, fără să constituie în niciun fel o infracţiune fără să fie dezaprobată social şi cu toate aceste argumente, instanţele au reţinut că scopul pedepsei nu poate fi atins în cauză fără executarea efectivă a pedepsei închisorii.

Se mai arată că în cauză se poate aplica suspendarea condiţionată a pedepsei sau se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, inculpata nu mai are alte condamnări anterioare, scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, respectiv ţinând cont de comportamentul inculpatei, pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceasta, pentru infracţiunea de pruncucidere legea prevede pedeapsa maximă de 7 ani, iar suspendarea executării poate fi dispusă pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa de până la 15 ani.

Cum toate condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării pedepsei sunt îndeplinite se solicită a se observa că şi reprezentantul parchetului a pus la fond concluzii de aplicare a art. 81 C. pen., dar cu toate acestea instanţa de fond a refuzat să facă aplicarea art. 81 C. pen., dispunând executarea pedepsei în regim de detenţie.

Se consideră că un grad de cultură mai scăzut şi un caracter mai slab trebuie să fie avute în vedere ca elemente de atenuare, de circumstanţiere, ce operează în favoarea inculpatei, solicitând clemenţă.

Recurenta inculpată prin apărător a arătat că în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 8 C. proc. pen., organul de cercetare penală, procurorul a dispus prin ordonanţa din 3 aprilie 2007 efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, fixând un număr de patru obiective respectiv: dacă B.A.G. suferă de vreo afecţiune psihică în ce constă eventual aceasta; dacă manifestările comportamentele ale acesteia în raport cu nou-născutul s-au datorat unor tulburări pricinuite la naştere; în ce constau, eventual, aceste tulburări pricinuite de naştere şi dacă sunt de natură psiho-patologică sau de natură emoţional-afectivă; dacă aceste tulburări au existat în raport cu momentul naşterii în ce măsură au influenţat discernământul suspectei sau capacitatea de a-şi controla propria voinţă.

Se consideră că procurorul a ordonat această expertiză, întrucât a avut îndoieli asupra stării psihice a inculpatei, astfel că expertiza psihiatrică era obligatorie prin aplicarea art. 117 alin. (1) C. proc. pen., procurorul dispunând internarea inculpatei la Spitalul Voila, prin rezoluţia din 5 aprilie 2007, tocmai în vederea efectuării expertizei psihiatrice. După efectuarea tuturor examinărilor psihologice a fost întocmit sumarul raport medico-legal psihiatric, aflat la fila 59 a dosarului de urmărire penală., nefiind clară natura sa juridică, titulatura conducând la ideea că a fost întocmit un raport de constatare, conform art. 115 C. proc. pen. şi nicidecum o expertiză medico-legală psihiatrică, aşa cum a dispus organul de urmărire penală.

De asemenea, recurenta inculpată prin apărător a precizat că acest raport nu răspunde decât parţial obiectivelor stabilite prin ordonanţă, astfel încât se poate concluziona asupra incidenţei cazului de casare invocat, motivul operând şi atunci când expertiza s-a efectuate fără a se respecta condiţiile prevăzute de lege, în speţă fiind vorba de lipsa elementelor esenţiale ale acestei expertize, anume răspunsul expres la obiectivele stabilite de procuror.

Din punct de vedere al apărării, se consideră că obiectivele aşa cum au fost stabilite de procuror s-au înscris în dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 6 şi art. 202 C. proc. pen., fiind vorba de o probă în favoarea inculpatei, probă esenţială ce a urmărit stabilirea atitudinii psihice a inculpatei la momentul concret al naşterii, dacă au existat tulburări pricinuite de naştere şi dacă aceste tulburări au influenţat capacitatea inculpatei de a-şi controla propria voinţă.

Examenul psihologic, pe care l-a anexat susţine diagnosticul unei depresii reactive, inclusiv cu posibile tentative de sinucidere, concluzii contradictorii faţă de raportul medico-legal întocmit în cauză. Separat de aceasta, potrivit Ordonanţei nr. 1/2000, ori de câte ori există rapoarte contradictorii acestea sunt supuse avizării de către comisiile de avizare şi control.

Raportul medico-legal psihiatric, el însuşi, este în mod evident contradictoriu căci, pe de-o parte acesta a concluzionat asupra păstrării discernământului la momentul comiterii faptei în timp ce, doar cu câteva rânduri mai sus, acelaşi raport reţine ad literam că inculpata „pare a nu avea conştiinţa urmărilor faptei sale."

în aceste condiţii, având în vedere şi faptul că raportul nu a răspuns obiectivelor stabilite de procuror, s-ar fi impus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice sau măcar avizarea raportului de către o comisie superioară.

Apărătorul recurentei inculpat consideră că nu au fost respectate dispoziţiile art. 116-119 C. proc. pen., motiv, pentru care, în subsidiar, a solicitat casarea hotărârii în vederea efectuării unei noi expertize medico-legale psihiatrice care să răspundă expres la toate obiectivele stabilite de organul de cercetare penală şi să stabilească fără echivoc, dacă, la momentul naşterii, care presupune efortul fizic şi psihic cunoscut, pe fondul pierderii masive de sânge, inculpata a avut sau nu reprezentarea faptelor sale, urmând a se observa că raportul medico-legal efectuat în cauză nu se referă deloc la starea fizică a inculpatei din momentul concret al naşterii şi la posibilele repercusiuni asupra discernământului.

La termenul de astăzi, s-a prezentat recurenta inculpată B.A.G., asistată de avocat S.G., apărător desemnat din oficiu, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul asistent a învederat instanţei că la dosar au fost depuse motivele de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatei.

Recurenta inculpată a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a se putea prezenta apărătorul său ales.

La a doua strigare a cauzei s-a prezentat recurenta inculpată B.A.G., asistată de avocat A.M.M., apărător ales.

Întrebată fiind de instanţă, recurenta inculpată a arătat că nu doreşte să dea o declaraţie în faţa instanţei de recurs, prevalându-se de dreptul prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Apărătorul ales al recurentei inculpate, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei penale nr. 43/2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi a sentinţei nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen.

În subsidiar, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri anterior pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul administrării probei cu expertiza medico-legală.

În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 8, 9, 10 şi 14 C. proc. pen.

În susţinerea motivelor de recurs depuse în scris, apărătorul ales a depus un înscris şi a arătat, referitor la cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385 9 pct. 9 şi 10, că instanţa de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus prin conţinutul considerentelor deciziei, în pofida respingerii apelului, ca nefondat, arătând că încadrarea corectă a faptei ar fi trebuit să fie cea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., în pofida inexistenţei unor probe care să justifice o asemenea soluţie.

Apărătorul ales a subliniat că declaraţiile inculpatei se coroborează cu cele ale martorilor, inculpata, având, după naştere, convingerea că fătul este mort, deoarece nu a ţipat, neexistând probe care să dovedească existenţa intenţiei inculpatei de a suprima viaţa fătului.

Apărătorul recurentei inculpate, concluzionând, referitor la aceste prime cazuri de casare, a menţionat că instanţa de apel nu s-a pronunţat motivat asupra cererii de apel, prin care se solicitase aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi, de asemenea, că dispozitivul deciziei instanţei de control judiciar nu este susţinut de considerentele hotărârii.

Relativ la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. a arătat că inculpata, deosebit de tânără a acţionat în mod iraţional, neputând fi condamnată pentru gradul de inteligenţă mai puţin ridicată şi lipsa de experienţă, arătând, totodată, că anterior săvârşirii faptei a avut o conduită bună, iar ulterior a avut o atitudine sinceră şi a regretat fapta comisă, scopul pedepsei, putând fi atins şi în fără privare de libertate, detenţia neputând determina decât anularea şanselor de îndreptare viitoare ale inculpatei, aşadar, în speţă, se impune aplicarea art. 81 C. pen. în legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 8 C. proc. pen. a arătat că raportul medico-legal psihiatric efectuat este sumar şi nu răspunde tuturor obiectivelor stabilite prin ordonanţa procurorului, natura sa juridică fiind neclară, în pofida titulaturii de „raport de expertiză", lipsind elementele esenţiale ale unui real raport de expertiză, precum şi avizarea de către o comisie de avizare şi control.

De asemenea a mai menţionat că prin conţinutul său, raportul de expertiză este contradictoriu sub aspectul existenţei discernământului inculpatei, ceea ce impune, având în vedere şi diagnosticul de depresie şi încercările de sinucidere ale inculpatei, administrarea probei cu expertiza psihiatrică a recurentei inculpate, raportul anterior efectuat, nerăspunzând obiectivelor stabilite şi neoferind date privind starea fizică şi psihică a inculpatei anterioară şi ulterioară naşterii.

Concluziile reprezentantul Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpată, precum şi poziţia recurentei inculpata, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpata B.A.G. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10, 14, 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel, în baza propriului examen, în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatei B.A.G. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatei B.A.G., care în după-amiaza de 2 aprilie 2007, după ce a născut singură la domiciliul său din Câmpina, având o personalitate cu o vulnerabilitate accentuată, structurată dizarmonic şi caracterizată prin Eu narcisic, intolerabil, cu o cenzură etico-morală permisivă, cu slab control al afectelor, pe fondul îngustării câmpului conştiinţei în momente psihotraumatizante, diagnosticată cu tulburare de personalitate polimorfă, însă având discernământul păstrat, nu a acordat niciun fel de îngrijire nou-născutului de sex bărbătesc, viu şi viabil, pe care l-a introdus în două plase din plastic şi l-a ascuns într-o anexă (afumătoare) din curtea locuinţei, expunându-l, astfel, unor condiţii climaterice (frig) ce i-au cauzat decesul după câteva ore, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv al infracţiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, respectiv a procesului-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe foto (filele 2-31 dosarul parchetului), cu nota de diagnostic şi foaia de observaţie clinică generală emise de Spitalul Municipal Câmpina (filele 32-43 dosarul parchetului ), cu planşele foto cu activităţile desfăşurate la momentul necropsiei (filele 45-52 dosarul parchetului), cu RML de necropsie nr. 163M/2007 emis de SML Prahova şi concluziile provizorii (filele 53-55 dosarul parchetului), cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe învinuită (fila 59 dosarul parchetului), cu declaraţiile martorilor B.C., B.I., M.A.I., J.M. şi J.G.(filele 61-72 dosarul parchetului), cu declaraţiile învinuitei în cursul urmăririi penale (filele 77-83 dosarul parchetului şi respectiv filele 15-21 dosarul tribunalului), cu declaraţiile inculpatei în primă instanţă şi în apel (filele 14-15 dosarul tribunalului şi fila 10 dosarul curţii de apel), cu declaraţia martorului ascultat în circumstanţiere, G.S. (fila 24 dosarul tribunalului), cu actul în circumstantiere, (fila 25 dosarul tribunalului) a rezultat modalitatea concretă de comitere a faptei, fiind dovedită vinovăţia inculpatei în săvârşirea infracţiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de apărătorul recurentei inculpate, în sensul că, pe de-o parte motivarea soluţiei din apel ar contrazice dispozitivul, iar pe de altă parte, instanţa nu s-ar fi pronunţat motivat asupra cererii propriu-zise de apel, care a vizat rejudecarea cauzei în favoarea inculpatei, prin aplicarea art. 81 C. pen., deoarece considerentele deciziei instanţei de apel cuprind, atât referiri la argumentele primei instanţe, cât şi examenul propriu efectuat, faţă de critica formulată de apelanta inculpată cu privire la modalitatea de executare a suspendării condiţionate.

Astfel, chiar dacă motivarea instanţei de apel a fost succintă, aceasta îndeplineşte cerinţele unor considerente, în concordanţă cu soluţia de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de apelanta inculpată, prin care se confirmă soluţia pronunţată în primă instanţă, fiind însuşite implicit considerentele, care au fundamentat-o sub toate aspectele.

Din examinarea deciziei, respectiv a modului concret de redactare a rezultat că prima instanţă de control judiciar a făcut un examen propriu explicit asupra sentinţei apelate, în raport cu criticile formulate şi actele şi lucrările dosarului, ce s-a concretizat nu numai printr-o apreciere personală asupra judecăţii în primă instanţă a cauzei, dar au fost evidenţiate în mod sintetic, considerente care au reflectat controlul judiciar efectuat în cauză, în mod expres asupra solicitării apărării cu privire la modalitatea neprivativă de libertate a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen.

În sensul celor afirmate, Înalta Curte apreciază, considerentele că „situaţia de fapt şi modalitatea de săvârşire a faptei au fost corect reţinute de prima instanţă, după cum s-a arătat anterior, beneficiind pe deplin de suport probator şi actele şi lucrărilor dosarului, culminând cu declaraţia de recunoaştere a inculpatei", respectiv „...raportat la infracţiunea care a reţinut-o instanţa de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatei, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind individualizarea juridică a executării pedepsei cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptei săvârşite unul deosebit de ridicat, a împrejurărilor concrete de comitere a faptei, precum şi persoanei inculpatei", precum şi „nu se poate da curs solicitării inculpatei B.A.G. de a i se suspenda condiţionat executarea pedepsei, întrucât şi instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, apreciază că raportat la caracterul şi gradul de cultură al acestei persoane, scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a pedepsei închisorii" sunt suficiente, îndeplinind exigenţele impuse de legiuitor în conţinutul art. 383 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la conţinutul deciziei instanţei de apel, cu privire la expunere (temeiurile de fapt şi de drept, care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului), fiind în concordanţă cu soluţia pronunţată de prima instanţă de control judiciar.

Totodată, Înalta Curte, deşi consideră că instanţa de apel a procedat, în mod neuzual, printr-o inadecvată şi inutilă prezentare a unor consideraţii cu privire la o altă încadrare juridică a faptei, aceea de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., mai gravă, decât aceea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen., reţinută în sarcina inculpatei, prin actul de sesizare, cât şi de prima instanţă, fără relevanţă juridică faţă de imposibilitatea creării unei situaţii mai grele în propria cale de atac, explicit arătată, de altfel de instanţă, o asemenea motivare nu este de natură a contrazice soluţia de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de inculpată, în condiţiile în care au fost arătate argumentele pe care prima instanţă de control Ie-a avut în vedere atunci când a pronunţat soluţia şi a confirmat, atât situaţia de fapt, vinovăţia inculpatei în comiterea infracţiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen., precum şi pedeapsa aplicată, aşa încât nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 şi 10 C. proc. pen.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica formulată în recurs de către apărătorul recurentei inculpate cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată, referitor la neaplicarea modalităţii de executare neprivative de libertate prevăzută de art. 81 C. pen., deoarece, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare a acesteia, respectiv în regim de detenţie, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, de circumstanţele reale, modalitatea efectivă de săvârşire, dar şi cele personale ale inculpatei şi apreciindu-se că scopul preventiv-educativ nu poate fi îndeplinit decât în modalitatea privativă de libertate.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare, în regim de detenţie reflectă gravitatea faptei comise, modul în care a fost suprimată viaţa nou-născutului, prin introducerea în două plase de plastic, ascunzându-l în curtea locuinţei, într-o anexă, expunându-l la condiţii climaterice (frig), ce i-au cauzat decesul, aducând atingere unei valori sociale fundamentale, dreptul la viaţă al copilului care se naşte, precum şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatei B.A.G., care a recunoscut săvârşirea faptei, nu are antecedente penale, a avut un comportament corespunzător în familie şi în societate, provine dintr-o familie organizată, aşa cum rezultă din declaraţia martorului audiat în circumstanţiere G.S. (fila 24 dosarul tribunalului), era încadrată în muncă ca vânzătoare la SC l. @ C.S.N.C. din data de 15 septembrie 2007, fiind serioasă, conştiincioasă, preocupată să îndeplinească sarcinile de serviciu aşa cum rezultă din caracterizarea, ca act în circumstanţiere (fila 25 dosarul tribunalului), având tulburare de personalitate polimorfă, dar discernământul păstrat la momentul comiterii faptei aşa cum rezultă din raportul medico-legal (psihiatric), aflat la fila 59 dosarul parchetului, fotocopia acestuia fiind depusă şi în recurs (fila 21 dosarul Înaltei Curţi).

Astfel, pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor coercitiv, de exemplaritate, dar şi a celui educativ, în vederea îndreptării atitudinii faţă de comiterea de infracţiuni, prin posibilitatea implicării acesteia, chiar şi în mediul închis, în programele educaţionale ce se desfăşoară la locul de detenţie, în scopul unei reinserţii sociale viitoare pozitive.

Totodată, pedeapsa aplicată în condiţiile arătate, printr-o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizare judiciară a pedepselor, respectă şi principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi persoana inculpatei.

Înalta Curte consideră că, faţă de fapta comisă de inculpată, de modalitatea de săvârşire, dar şi de persoana inculpatei, nu sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative prevăzute de art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, respectiv aceea statuată la art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., privind la scopul pedepsei care ar putea fi atins fără executarea ei, deoarece dimpotrivă, în contextul cauzei, scopul pedepsei de 3 ani închisoare poate fi atins numai prin privare de libertate, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate reţine nici critica referitoare la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, în sensul că nu ar fi răspuns la toate obiectivele stabilite, impunându-se efectuarea unei noi expertize sau avizarea acestuia de o comisie superioară, în condiţiile în care există şi o contradicţie cu examenul psihologic privind pe recurenta inculpată, efectuat la Cabinetul de psihologie cu nr. 299 din 5 iunie 2008 depus în recurs, deoarece raportul medico-legal (psihiatric) cu nr. 260 din 4 aprilie 2007 întocmit de Serviciul Medico-Legal evidenţiază antecedentele personale, examenul psihologic efectuat cu nr. 211 din 22 aprilie 2007 ce a avut în vedere examenul personalităţii şi al tendinţelor clinice, examenul proiectiv-obiectiv, fiind evidenţiate concluzii asupra acestora, examenul psihic.

Înalta Curte nu poate avea în vedere concluziile actului depus în recurs referitor la examenul psihologic al inculpatei, deoarece acest act este extrajudiciar, neavând valoarea unei expertize, avizarea de către Comisia Superioară Medico-Legală având loc numai în condiţiile unor concluzii contradictorii a unor rapoarte de expertiză medico-legală şi a unor acte medico-legale, deci a unor acte medicale medico-legale, ceea ce nu este cazul faţă de examenul psihologie cu nr. 299 din 5 iunie 2008 emis de Cabinetul de psihologie al Spitalului de Psihiatrie Voila Câmpina, semnat de psiholog clinician principal, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Ordonanţa nr. 1 din 20 ianuarie 2000, republicată, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 8 C. proc. pen.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră Decizia instanţei de apel legală şi temeinică şi totodată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A.G. împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A.G. împotriva deciziei penale nr. 43 din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 iunie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 2336/2008. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2359/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2338/2008. Penal