ICCJ. Decizia nr. 2503/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2503/2008
Dosar nr. 1792/2/2008
Şedinţa publică din 30 iulie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, se reţin următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 88 din 25 martie 2008, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 149 alin. (4) şi art. 129 din Legea nr. 302/2004 cu modificările la zi.
Recunoaşte sentinţa din 8 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena în dosarul nr. 031Hv61/07 a.
Dispune transferarea persoanelor condamnate I.N. şi R.A. în vederea executării pedepselor de 2,5 ani, respectiv, 3,5 ani închisoare, aplicate prin sentinţa enunţată, într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsă perioada deja executată, de la 21 ianuarie 2007 la zi.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin cererea înregistrată la 20 martie 2008, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004, pentru a fi recunoscute efectele sentinţei penale din 8 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena, în dosarul nr. 031Hv61/07 şi a punerii acesteia în executare în procedura de soluţionare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanelor condamnate I.N. şi R.A., cetăţeni români.
Se mai constată că, la baza acestei acestei sesizări a parchetului stau adresa nr. 11 din iulie 2007 a Biroului de avocatură B.H. privind cererea de transfer formulată de condamnatul R.A. precum şi încheierea întocmită de Judecătoria Scharding în data de 10 septembrie 2007, privind cererea condamnatului I.N. de transferare în România pentru executarea pedepselor.
Autorităţile judiciare austriece, au transmis pentru acest dosar şi consimţământul, exprimat de cei doi condamnaţi, la datele de 13 septembrie 2007 şi 23 iulie 2007, în vederea transferării şi continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Instanţa de fond, în baza actelor cauzei a reţinut că, prin sentinţa definitivă pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, cu numărul sus-menţionat a condamnat pe cetăţeanul român I.N., la pedeapsa de 2,5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav în mod profesional şi tentativă la furt grav în mod profesional, prevăzută de art. 127, 128 alin. (1), cif. 4, art. 130 şi 15 C. pen. austriac, infracţiunea de înstrăinare a titlurilor de efectuare a plăţilor, prevăzută de art. 241 e alin. (1) şi (2) C. pen. austriac şi a delictului de fals în înscrisuri oficiale, prevăzut de art. 223 şi 224 C. pen., austriac, fapte care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 27 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.
Din sentinţa penală pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena în dosarul nr. 031Hv61/07a, rezultă că numitul I.N. a fost arestat preventiv din data de 21 ianuarie 2007 până la 08 iunie 2007, perioadă care a fost scăzută din pedeapsa aplicată, executarea pedepsei urmând să înceteze la 21 iulie 2009.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007, numitul I.N., împreună cu alte persoane au sustras părţii vătămate diferite sume de bani folosind inclusiv carduri sustrase, una dintre fapte fiind comisă sub forma tentativei.
Totodată, în sarcina numitului I.N. s-a reţinut că a folosit pentru a se legitima un paşaport prin înlocuirea fotografiei.
Prin aceeaşi sentinţă definitivă a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, a fost condamnat şi cetăţeanul român R.A., la pedeapsa de 3,5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav în mod profesional şi tentativă la furt grav în mod profesional, prevăzută de art. 127 şi 128 alin. (1) cif. 4, art. 130 şi art. 15 C. pen. austriac, infracţiunea de înstrăinare a titlului de efectuare a plăţilor, prevăzută de art. 241 e alin. (1) şi (2) C. pen. austriac, fapte care au corespondent în legislaţia română în dispoziţiile art. 208 – art. 209 C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 C. pen. şi art. 27 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.
Din sentinţa penală sus-menţionată rezultă că numitul R.A. a fost arestat din 21 ianuarie 2007 până la 08 iunie 2007, perioadă care a fost scăzută din pedeapsa aplicată, executarea pedepsei urmând să înceteze la 21 iulie 2010.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2007, împreună cu mai multe persoane au sustras diferite sume de bani părţilor vătămate, folosind inclusiv carduri sustrase, o faptă fiind comisă sub forma tentativei.
Din examinare hotărârii de condamnare se constată că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E. asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg – 1983.
După cum s-a arătat în cele de mai sus, fiind exprimat şi consimţământul de transfer, în vederea continuării executării pedepselor într-un Penitenciar din România, de către ambii condamnaţi, instanţa de fond a admis sesizarea parchetului, constatând îndeplinite cerinţele art. 129 şi art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, prin sentinţa penală nr. 88 din 25 martie 2008.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recursul de faţă, în termenul legal, doar condamnatul R.A., ce solicită a se reţine că nu mai doreşte să fie transferat pentru executarea restului de pedeapsă, în România.
Recursul este nefondat.
Curtea, verificând actele dosarului şi hotărârea atacată în raport de critica adusă, precum şi din oficiu, constată că recurentul şi-a dat consimţământul, liber exprimat şi care este şi irevocabil de la lege.
Aşa fiind, şi cum nu se invocă cauze obiective şi de natură medicală, ce ar fi putut să-i afecteze discernământul recurentului, la data cererii de transferare şi care procedură judiciară, de altfel, a fost declanşată, tocmai ca drept consecinţă a exprimării legale a consimţământului său în acest sens.
Faţă de cele analizate, revenirea recurentului condamnat asupra consimţământului valabil exprimat se reţine că, nu are temei de fapt şi nici de drept.
Ca atare, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi menţinută ca temeinică şi legală, sub toate aspectele, hotărârea atacată.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată R.A. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica, azi 30 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2423/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3022/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
