ICCJ. Decizia nr. 2423/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2423/2008

Dosar nr. 14958/3/2005

Şedinţa publică din 9 iulie 2008

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 859 din 14 iulie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.M., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.E. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicabilă art. 13 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.E. din infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), în două infracţiuni prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

În baza art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicabilă art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.P., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicabilăart. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicabilă art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., condamnă acelaşi inculpatla o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), a fost condamnat inculpatul S.E., la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.M., sub aspectul infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul infracţiunii de instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 raportat la art. 291 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul infracţiunii de participaţie improprie la uz de fals, prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 291 C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M., la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune (pct. 1 Rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare.

În baza art. 6 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune (pct. 2 Rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune (pct. 2 Rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În baza art. 290 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen, art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, sporită la 13 ani închisoare, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale şi degradarea militară.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c).

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea de o zi, de la 15 octombrie 2004.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii (pct. I Rechizitoriu), prin desfiinţarea totală a contractului de vânzare-cumpărare nr. 430 din 20 februarie 2001 la Biroul Notarului Public E.M.S. şi în consecinţă:

În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii T.P., S.E. şi C.M., în solidar, la 30.000 dolari S.U.A., în echivalent lei la data punerii în executare a hotărârii, cu titlu de despăgubiri civile către terţul cumpărător B.N., domiciliat în Bucureşti, sector 1.

În baza art. 14, raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă U.A.P. din România.

S-a constatat în fiinţă sentinţele civile nr. 9283 din 19 mai 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi, respectiv, nr. 7922 din 7 mai 1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi, în consecinţă:

Lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC R. SA, cu sediul în Bucureşti, sector 2.

S-a luat act că partea vătămată Primăria Municipiului Bucureşti nu a formulat pretenţii civile în cauză.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii (pct. 1R), prin desfiinţarea totală a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între E.B. şi M.M.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 354/P/2000 al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului N.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 290 C. pen., art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 215 alin. (2) şi (5) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Potrivit art. 45 raportat la art. 38 C. proc. pen., a fost disjunsă cauza cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 31 C. pen., art. 290, art. 291 C. pen., art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., de către învinuitul C.M. şi numiţii S.E., B.N., E.A.N., Z.I. şi B.D. referitor la circumstanţele dobândirii imobilului situat în str. Speranţei, sector 2; s-a dispus, de asemenea, disjungerea cauzei conform art. 45 raportat la art. 38 C. proc. pen., urmând să fie cercetat într-un dosar separat sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), învinuitul U.l., precum şi cu privire circumstanţele dobândirii şi vânzării imobilelor proprietatea sa; de asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei conform art. 45 raportat la art. 38 C. proc. pen., urmând a fi cercetaţi învinuitul C.M. şi numiţii S.E., B.N. şi S.M. cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 26 raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., comise cu ocazia dobândirii imobilului situat în Bucureşti, sector 1.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul N.l. a ajutat la falsificarea mai multor înscrisuri aflate în păstrarea Arhivelor Naţionale de către funcţionarii acestei instituţii, precum şi a unui înscris sub semnătură privată, documente pe care Ie-a utilizat ulterior atât în cursul soluţionării unor procese civile, cât şi în faţa autorităţilor administrative, cu scopul de a dobândi două imobile din domeniul unităţilor administrativ teritoriale, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 6.243.574.000 lei.

Prin sentinţa penală nr. 66 din 31 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală (pronunţată în dosarul nr. 1723/2002), s-a dispus condamnarea inculpatului N.l., la 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Numitul N.l. este persoana care a revendicat, în perioada anilor 1998 - 2000, patru imobile foarte valoroase amplasate în zone de maxim interes ale Municipiului Bucureşti, astfel: str. Speranţei, str. Av. Radu Beller, str. Astronomului şi Aleea Alexandru, sector 1.

Învinuitul a arătat că a descoperit o carte purtând o dedicaţie făcută tatălui său, N.l., în cuprinsul căreia se făcea referire la adresa unde acesta din urmă locuia la data primiri cărţii, primind confirmarea existenţei dreptului de proprietate asupra a patru imobile în patrimoniul tatălui său, pentru ca tot el să arate că a lucrat în Ministerul de Interne până în anul 1991.

La data de 05 martie 1998, reclamantul N.l., unic moştenitor al tatălui său, N.l., a chemat în judecată pe pârâtul l.G. (domiciliat în Bucureşti, str. Speranţei), pentru a se constata că între cei doi a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Bucureşti, str. Speranţei, şi pentru a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare autentic.

Cererea a format obiectul dosarului civil nr. 3994/1998; reclamantul a fost reprezentat de avocat Z.I. (al cărui stagiar era inculpatul C.M.). În dovedirea acţiunii sa administrat proba cu înscrisuri obţinute de inculpatul C.M. (actul de vânzare-cumpărare din 19 mai 1978 între I.G. şi N.I., dovedit a fi fals şi certificatul de calitate de moştenitor) şi martori (martorul U.I.).

Prin sentinţa civilă nr. 7922/1998 (definitivă prin neapelare) a fost admisă acţiunea, constatându-se intervenită convenţia de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Bucureşti, str. Speranţei.

Hotărârea comunicată a fost primită de inculpatul C.M., care a semnat cu numele reclamantului, acest inculpat semnând apoi cererea de legalizare a sentinţei. Ulterior, reclamantul a solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună evacuarea persoanelor ce ocupau imobilul din str. Speranţei; cererea a fost semnată de inculpatul C.M.

Prin sentinţa civilă nr. 10920/1998, cererea a fost admisă, soluţia aparţinând aceluiaşi judecător care a soluţionat acţiunea de revendicare.

Împotriva sentinţei anterior indicate au formulat apel pârâţii, apelul fiind respins ca nefondat.

Ulterior, s-a format dosarul de executare nr. 673/1998, numitul B.D. consimţind să elibereze imobilul pe care-l ocupa, inculpatul C.M. oferindu-i un apartament, valoarea despăgubirii fiind de aproximativ 35.000 – 40.000 dolari S.U.A.

Ulterior, vânzării imobilului din str. Speranţei, inculpatul C.M. a fost recompensat de numitul N.I., în acest mod constituindu-se grupul N. – C. – S. (aflat iniţial în anturajul lui B.D.).

Imobilul din str. Speranţei a fost vândut de numitul N. pentru suma de 245.488.000 fiului său; inculpaţii C.M. şi S.E. având calitatea de cumpărători ca şi I.B.M., Z.I., B.N., E.N.A., aceştia vânzând ulterior imobilul pentru suma de 4.111.85.000 lei către SC R. SA.

Referitor la imobilul din Bucureşti, str. Speranţei, s-a constatat că demersurile de revendicare şi scoatere din posesia Primăriei Municipiului Bucureşti au fost realizate de inculpaţii C.M. şi S.E., folosindu-se de inculpatul T.P., cunoscut al inculpatului S.E.

Deoarece inculpatul T.P. avea o situaţie materială precară, inculpatul S.E. s-a ocupat de achiziţionarea unui imobil pe numele inculpatului T.P., în cartea sa de identitate fiind indicat domiciliul în imobilul achiziţionat de inculpatului S.E.

Apoi, inculpatul C.M. a redactat şi semnat pentru inculpatul P.T., fără a avea mandat, o cerere adresată B.C.F. al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, solicitând eliberarea unui certificat de grefă din care să rezulte că nu a fost deschisă succesiunea de pe urma defunctului T.T.; urmare acestei cereri, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti – Biroul publicitate imobiliară a emis certificatul succesoral nr. 522 din 16 decembrie 1999, folosit ulterior pentru întocmirea certificatului de moştenitor în urma defunctului T.T.

În cursul procedurii succesorale notariale (derulate la B.N.P. L.S.) s-au administrat probele cu martori (T.V. şi D.N., influenţaţi de inculpatul T.P. în declaraţiile date) şi înscrisuri „eliberându-se certificatul de moştenitor nr. 158 din 20 decembrie 1999 în care se menţionase că inculpatul T.P. îi revine întreaga masă succesorală rămasă de pe urma tatălui său, T.T. Acest înscris a stat la baza sentinţei civile nr. 8119/2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a admis acţiunea reclamantului T.P. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, pârâta fiind obligată să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantului imobilul situat în Bucureşti, str. Speranţei.

În această cauză, cererea de chemare în judecată a fost semnată de inculpatul T.P., acesta fiind asistat de avocat T.G., împuternicirea avocaţială fiind semnată de inculpatul C.M. la rubrica „client". În susţinerea acţiunii s-au depus înscrisuri (actul de vânzare-cumpărare din 29 aprilie 1943 care s-a dovedit a fi fals, numărul de încheiere de autentificare şi numărul din registrul de transcrieri corespunzând unui act de vânzare-cumpărare având ca obiect un autoturism şi, respectiv, unui act de vânzare-cumpărare a unui teren, părţile necorespunzând.

Împotriva sentinţei indicate a formulat apel Primăria Municipiului Bucureşti, care a fost respins ca nefondat (în apel inculpatul T.P. a fost asistat de avocat O.S., împuternicirea avocaţială nefiind semnată de el ci de avocata care a arătat că reprezintă alt coleg) sentinţa legalizată fiind semnată de inculpatul C.M. La 23 noiembrie 2001 s-a solicitat punerea în executare a sentinţei, punerea în posesie fiind realizată la 3 ianuarie 2001. În februarie 2001, inculpatul T.P. a solicitat locatarei imobilului (U.A.P.) să evacueze imobilul.

Împotriva sentinţei 8119 din 22 iunie 2000 a formulat cerere de revizuire Primăria Municipiului Bucureşti, invocând caracterul fals al înscrisurilor depuse în cauză. Întâmpinarea formulată de T.P. a fost redactată şi semnată de inculpatul C.M., care a semnat la rubrica client şi împuternicirea avocaţială. Prin sentinţa civilă nr. 2665 din 5 martie 2002, Judecătoria sectorului 2 a admis cererea de revizuire, schimbându-se în tot sentinţa nr. 8119/2000 şi respingând ca neîntemeiată acţiunea iniţial promovată.

Ulterior, pronunţării sentinţei nr. 8119/2000, inculpatul T.P. a vândut imobilul din str. Speranţei, inculpaţilor C.M. şi S.E., aceeaşi calitate având-o şi numitul B.N., preţul vânzării fiind de 1.169.000.000 lei.

În vederea revânzării către alte persoane a imobilului, inculpatului S.E. i-a revenit atribuţia de a face presiuni în scopul evacuării, prin orice mijloace a locatarilor imobilului; aceste demersuri au fost realizate de inculpatului S.E. (exclusiv sau cu participarea inculpatului C.M. şi a numitului B.N.), în prezent imobilul aflându-se în stăpânirea sa de fapt.

Apărările inculpatului C.M., relative la necunoaşterea caracterului fals a înscrisurilor utilizate şi recunoaşterea inculpatului P.T. anterior datei cumpărării imobilului proprietatea acestuia au fost înlăturate, deoarece nu se coroborează cu celelalte probe.

În legătură cu imobilul din Bucureşti, str. Av. Radu Beller:

S-a reţinut că numitul N.I. a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând lăsarea în deplină proprietate şi posesie a imobilului din Bucureşti, str. Av. Radu Beller, fiind moştenitorul adevăratului proprietar, N.I., care a cumpărat imobilul în 1946, fiind ulterior în mod abuziv trecut în proprietatea statului. În dovedirea pretenţiilor a fost depus actul de vânzare-cumpărare (dovedit ulterior a fi fals), acte de valoare civilă şi certificatul de calitate de moştenitor al reclamantului; împuternicirea avocaţială emisă de av. T.G. a fost semnată de inculpatul C.M. la rubrica „client". Înscrisurile ulterior depuse la dosar de av. T.G. au fost remise acesteia de reclamant.

Cererea de chemare în judecată a fost admisă sentinţa civilă nr. 9283 din 19 mai 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, rămânând definitivă prin neapelare. Cererea de investire cu formulă executorie a fost redactată şi semnată de av. T.G., titlul executor fiind remis de inculpatului C.M. Originalul înscrisurilor din dosar au fost restituite apărătorului reclamantului la 6 iulie 2000.

Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis dispoziţia de restituire a imobilului. Ulterior, inculpaţii au constatat că imobilul era ocupat de două familii de chiriaşi, o parte din imobil fiind cumpărată de numita M.A.; aceasta din urmă a fost în final determinată de inculpaţi şi de numiţii N.I., B.N. şi S.M. să vândă (la 17 noiembrie 2000) partea din imobil proprietatea sa numitului I.N., preţul fiind de 2.167.502.000 lei, chiriaşii dând declaraţii notariale relative la primirea de despăgubiri de la N.I. în schimbul renunţării la beneficiul contractelor de închiriere.

La 17 noiembrie 2000 inculpatul S.E. a cumpărat imobilul din Bucureşti, str. Av. Radu Beller de la numitul N.I., preţul fiind de 694.000.000 lei, imobilul fiind apoi revândut pentru suma de 94.265 dolari S.U.A.

Cu privire la probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că:

- inculpatul T. a recunoscut constant săvârşirea faptelor;

- inculpatul C.M. a negat că l-ar fi cunoscut pe inculpatului T.P. anterior cumpărării imobilului proprietatea acestuia;

- rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză au confirmat semnarea de către inculpatului M.C. a împuternicirilor avocaţiale emise de av. G.T. şi O.S., a cererilor adresate Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei sectorului 4 şi Judecătoriei sectorului 2 (pentru legalizare) investire cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 8118/2000 şi a sentinţei nr. 7922/1998);

- declaraţiile martorilor P.A., P.I., L.R., S.A.M. şi a angajaţilor U.A.P. din România au confirmat exercitarea de presiuni de către inculpaţii S.E. şi C.M. în scopul eliberării imobilului din str. Speranţei nr. 15 şi str. Av. R. Beller;

- declaraţiile inculpatului S.E. au demonstrat acţiunile conjugate ale inculpaţilor;

- martorii T.V. şi D.N. confirmă prezenţa inculpatului E.S. la biroul notarial unde avea loc o dezbatere succesorală privind pe T.T.;

- martorul Z.I. a confirmat că inculpatului C.M. s-a ocupat de depunerea înscrisurilor în dosarul având ca obiect revendicarea imobilului din str. Speranţei.

- martorul U.I. a declarat că inculpatul C.M. a fost prezent în instanţă la termenul la care s-a procedat la audierea sa, fiind în prealabil instruit de acesta.

- declaraţiile lui B.N., N.I., E.A.N., B.D. şi Z.I. au fost înlăturat, aceştia aparţinând altor grupări care, în perioada 1998 – 2000 s-au ocupat cu revendicarea de imobile pe bază de acte false.

Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului T.P. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 26 raportat la art. 290 C. pen., art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.

S-a apreciat, de asemenea, că se impune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), reţinută în sarcina inculpatului S.E. în două infracţiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP); cu privire la infracţiunea de înşelăciune, reţinută prin rechizitoriu s-a apreciat că probele administrate dovedesc efectuarea de către inculpat de activităţi specifice complicelui şi nu autorului, astfel că încadrarea juridică a fost schimbată în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., acţiunile inculpatului fiind de înlesnire a manoperelor de inducere în eroare realizate de inculpatul T.P., rezultatul socialmente periculos producându-se ca urmare a acţiunii directe a inculpatului P.T. Cu aceeaşi motivare s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului C.M. în infracţiunea de complicitate la înşelăciune [(art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen)].

Soluţia de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 25 raportat la art. 291 C. pen., art. 25 raportat la art. 290 C. pen. şi art. 31 alin. (2) raportat la art. 291 C. pen., a fost motivată, în esenţă, prin inexistenţa unor probe certe de vinovăţie, instanţa neputându-şi forma convingerea în sensul săvârşirii faptelor, cu forma de vinovăţie cerută de lege de către inculpat, probele necoroborându-se.

Sub aspectul reţinerii în dispozitivul rechizitoriului în încadrarea juridică a infracţiunilor de înşelăciune a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) C. pen., s-a apreciat că în cauză nu sunt realizate condiţiile pentru reţinerea acestei prevederi legale, faţă de valoarea reţinută a prejudiciului care depăşeşte cuantumul prevăzut de art. 146 C. pen.

În procesul de individualizare a pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social generic şi concret al faptelor, împrejurările şi modul de săvârşire a infracţiunilor, natura acestora, amploarea activităţii infracţionale, urmările produse şi scopul vizat.

Raportat la latura civilă, cu privire la imobilul din Bucureşti, str. Speranţei s-a apreciat că sentinţa nr. 7922/1998 a Judecătoriei sectorului 2 este în fiinţă, nefăcând obiectul unei cereri de revizuire, în această fază procesuală neputând fi desfiinţate decât înscrisurile falsificate ce au stat la baza acesteia, situaţia contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente urmând a fi stabilită ulterior prin promovarea unei eventuale cereri de revizuire. Cu această motive a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de SC R. SA.

Acţiunea civilă promovată de U.A.P. a fost respinsă, ca neîntemeiată, deoarece s-a constatat că nu există o legătură de cauzalitate directă şi imediată între eventualul prejudiciu şi faptele ce au format obiectul cauzei, partea civilă având calitatea de locatar al imobilului, având deci posibilitatea recuperării daunelor produse prin lipsa de folosinţă a imobilului prin promovarea unei acţiuni împotriva proprietarului. Având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 2665 din 5 martie 2002 a Judecătoriei sectorului 2 s-a admis cererea de revizuire formulată de Primăria Municipiului Bucureşti, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei atacate. S-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate şi restabilirea situaţiei anterioare prin obligarea, în solidar, a inculpaţilor la plata sumei de 30000 dolari S.U.A. în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri către terţul cumpărător B.N., reprezentând cuantumul sumei plătite de acesta ca preţ al cotei sale părţi din imobil.

Relativ la imobilul din str. Av. R. Beller, s-a constatat că nu s-au formulat pretenţii civile, constatându-se că sentinţa civilă nr. 9283 din 19 mai 2000 a Judecătoriei sectorului 1 este în fiinţă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 106/ A din 29 martie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate, apelanţii inculpaţi fiind obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a apreciat că starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost corect stabilite de prima instanţă, încadrările juridice date faptelor comise fiind juste.

S-a constatat că apelurile inculpaţilor vizau aspecte de ordin procedural şi de fond, iar apelul parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se referea la greşita achitare a inculpatului C.M. pentru unele infracţiuni reţinute prin rechizitoriu.

Relativ la criticile de ordin procedural, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate, reţinând în esenţă că:

- procedura de citare cu inculpatul T.P. a fost legal îndeplinită, cu respectarea art. 177 C. proc. pen.;

- audierea unor martori în absenţa unei dispoziţii anterioare exprese nu este sancţionată cu nulitatea absolută, iar nulitatea relativă nu mai putea fi invocată în acea fază procesuală inculpaţii M.C. şi E.S. fiind prezenţi şi asistaţi de apărătorul ales la termenul la care s-a administrat proba, neopunându-se audierii martorului I.N. şi nedovedind vătămarea produsă prin administrarea probei;

- inculpaţilor prezenţi în instanţă li s-a acordat ultimul cuvânt, neîncălcându-se dreptul la apărare, nerespectarea dispoziţiilor art. 341 C. proc. pen., nefiind sancţionată cu nulitatea absolută, nulitatea relativă având un regim juridic distinct şi putând fi invocată în termenul prevăzut de lege sub sancţiunea decăderii;

- încheierile de amânare a pronunţării se află la dosarul de fond, neavând relevanţă data redactării lor;

- primirea de înscrisuri la dosarul instanţei de fond (reprezentând informaţiile anterior solicitate de instanţă) după dezbateri nu atrage nulitatea absolută a sentinţei pronunţate, având în vedere atât poziţia exprimată de apărătorul ales al inculpaţilor C.M. şi S.E. (consemnată în încheierea de şedinţă de la termenul la care au avut loc dezbaterile), cât şi nedovedirea vătămării concrete suferite;

- în cauză, cadrul procesual a fost corect stabilit, calitatea de parte vătămată aparţinând unităţii administrativ teritoriale a cărui patrimoniu a fost prejudiciat, respectiv a terţului dobânditor de bună credinţă (B.N.), prejudiciat, prima instanţă soluţionând corect latura civilă a cauzei, exclusiv prin raportare la părţile având calitatea procesuală prevăzută de lege.

- Încadrarea juridică reţinută prin hotărârea apelatăcu referire la infracţiunea de înşelăciune nu o contrazice pe cea reţinută prin rechizitoriu, fiind vorba despre o eroare materială evidentă, considerentele şi minuta sentinţei dovedind că instanţa de fond nu a avut în vedere o altă variantă agravantă a infracţiunii de înşelăciune ci doar o altă formă de participaţie.

- în cauză nu s-au administrat probe pertinente care să susţină critica inculpatului M.C., privind calitatea de magistrat a procurorului care a efectuat urmărirea penală.

Referitor la criticile vizând fondul cauzei, s-a constatat că şi acestea sunt nefondate, soluţia de achitare a inculpatului M.C. fiind corectă şi bazându-se pe o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.; s-a reţinut totodată, că în cauză a fost dovedită realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, activităţile de inducere în eroare derulate de către inculpaţi, producând prejudicii unor patrimonii; s-a constatat de asemenea, că instanţele de judecată au fost victimele manoperelor dolosiv utilizate de inculpaţi, dar că aceasta nu le conferă calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune.

Referitor la cuantumul prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi, s-a reţinut că acesta a fost corect stabilit, cu consecinţa corectei reţineri a încadrării juridice, în funcţie de valoarea reală a imobilelor la momentul scoaterii lor din patrimoniile părţilor vătămate, valoarea de impozitare nereprezentând valoarea de înlocuire a bunurilor; sub acest aspect s-a arătat că luarea în considerare a raportului de expertiză efectuat în alt dosar de urmărire penală (345/P/2000) este irelevantă, deoarece acest dosar priveşte alte persoane din grupul celor specializate în revendicări imobiliare frauduloase şi a reprezentat punctul de plecare pentru cercetările din prezenta cauză, efectuarea unei noi expertize fiind inutilă.

Relativ la pedeapsa aplicată inculpatului P.T. s-a arătat că aceasta corespunde dispoziţiilor art. 52 şi 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs:

1. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a invocat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17 şi 18 C. proc. pen., constând în:

- greşita încadrare a infracţiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 25 raportat la art. 290 C. pen. şi art. 25 raportat la art. 291 C. pen.; s-a arătat că încadrarea juridică corectă este art. 26 raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 26 raportat la art. 290 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 291 C. pen. şi că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului C.M. pentru infracţiunile având încadrările juridice indicate.

- greşita achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 291 C. pen.

S-a menţionat că probele administrate dovedesc săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpatul a fost achitat, instanţa reţinând în mod greşit incidenţa dispoziţiilor art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), în loc de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) (cu privire la fapta de determinare a dării de declaraţii neconforme realităţii în cadrul dezbaterii notariale a succesiunii), după cum în moc greşit s-a apreciat că în cauză a fost săvârşită atât o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă simplă, cât şi una în formă continuată. În condiţiile în care aceasta din urmă includea un act material şi infracţiunea reţinută în formă simplă.

Referitor la inculpatul T.P., decedat în prezent, s-a solicitat încetarea procesului penal.

2. Inculpatul C.M., invocând temeiurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 2, pct. 9, pct. 10, pct. 12 şi pct. 21 C. proc. pen., a solicita achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin motivele de recurs formulate de apărătorul ales s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor anterior pronunţate, iar în rejudecare, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., indicându-se drept cazuri de casare şi dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 şi 19 C. proc. pen. În esenţă, s-a arătat că:

- urmărirea penală nu a fost efectuată de un organ competent, fiind încălcate dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 508/2004;

- s-a dispus condamnarea pentru alte infracţiuni decât cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, neprocedându-se potrivit art. 335 – art. 337 C. proc. pen.;

- s-au utilizat probe administrate în alte cauze, neadministrându-se proba cu expertiză preţuitoare solicitată de inculpat;

- instanţele nu au analizat corect probele administrate, dar instanţa de ape nu a procedat la o nouă examinare a cauzei, hotărârile cuprinzând doar descrierea unor prezumţii în legătură cu faptele comise de alte persoane, preluate din rechizitoriul privind pe N.I.;

- instanţele nu s-au pronunţat asupra înscrisurilor depuse în apărare (emanând de la organele fiscale, confundând valoarea de inventar şi cea de impozitare a imobilelor la care fac referire;

- hotărârea de condamnare se referă la o faptă ce nu a făcut obiectul trimiterii în judecată, respectiv, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care, prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, procurorul de şedinţă nesolicitând extinderea procesului cu privire la această faptă, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârilor pronunţate;

- începerea urmăririi penale (la 21 noiembrie 2001) nu a fost adusă la cunoştinţa inculpatului, încălcându-i-se dreptul la apărare;

- încălcarea prezumţiei de nevinovăţie;

- inculpatul T.P. a fost nelegal citat, dispunându-se greşit citarea acestuia prin afişare la Consiliul local al sectorului 2 Bucureşti;

- în mod nelegal a fost citată Primăria Municipiului Bucureşti, calitate procesuală pasivă având consiliul general sau primarul;

- au fost încălcate dispoziţiile art. 37¹ din Legea nr. 51/1995, actele de urmărire penală şi probele administrate în această fază procesuală fiind lovite de nulitate absolută;

- nu există probe certe de vinovăţie, astfel că se impune achitarea inculpatului.

3. Inculpatul S.E. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 10, 18 şi 19 C. proc. pen., cu aceeaşi motivare ca aceea invocată în recursul inculpatului C.M.

Verificând recursurile formulate prin prisma cazurilor de casare indicare, cât şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat în parte, iar recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi S.E. sunt nefondate, pentru motivele ce urmează.

I. Cazuri de casare nefondate.

A. 1. referitor la criticile invocate în recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se va constata că, cea cuprinsă la pct. 1 din motivele de recurs vizând greşita încadrare juridică a unor infracţiuni pentru care s-a dispus soluţia achitării inculpatului C.M., nu poate fi invocată în recurs, deoarece nu a constituit un motiv de apel, soluţia primei instanţe sub aspectul încadrării juridice a infracţiunilor de mărturie mincinoasă (în forma instigării), instigare la uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi participaţie improprie la uz de fals, rămânând definitivă potrivit art. 416 pct. 2 C. proc. pen., la data expirării termenului de apel în condiţiile în care, o asemenea critică nu a fost formulată ca motiv de apel; a admite formularea acestei critici direct în recurs echivalează admiterii unui motiv de recurs vizând hotărârea de fond omissio medio, ceea ce este inadmisibil.

Cu privire la critica referitor la achitarea inculpatului C.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 25 raportat la art. 260, art. 25 raportat la art. 290 şi art. 25 raportat la art. 291 C. pen., se constată că aceasta este nefondată, deoarece raportat la acestea nu au fost administrate probe care, coroborate să poată fundamenta o soluţie de condamnare. Astfel, declaraţiile martorilor D.N. şi T.V. nefiind edificatoare cu privire la infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, martorul D.N. retrăgându-şi în instanţă declaraţia iniţială, iar inculpatul nerecunoscând comiterea infracţiunii, Înalta Curte concluzionează că instanţele au dat o justă aplicare dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că declaraţia singulară a martorului T.V. nu poate justifica o soluţie de condamnare.

Totodată, se va reţine că nici infracţiunile de instigare la uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată nu au fost probate corespunzător, inculpatul M.C. negând săvârşirea infracţiunii de uz de fals, iar declaraţiile inculpatului T.P. nefiind edificatoare; relativ la infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 291 C. pen., s-a reţinut corect că declaraţiile martorei O.S. nu dovedesc realizarea conţinutul constitutiv ale infracţiunii.

2. Relativ la cel de-al doilea motiv de recurs, privind greşita achitare a inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în forma participaţiei improprii [(art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 291 C. pen.)] se constată că acesta este nefondat, deoarece nici declaraţia martorei I. nu a susţinut această învinuire, sus-numita neafirmând cu certitudine că înscrisurile predate spre a fi depuse la dosar au fost primite de la inculpatul C.M., martorul N.I. neconfirmând decât aspectul prezenţei sale în instanţă alături de martori, iar inculpatul C.M. negând săvârşirea faptei, astfel că. Soluţia achitării este legală şi temeinică, existând dubii cu privire la săvârşirea acestei fapte de către inculpat, instanţa neputându-şi forma convingerea sub acest aspect (potrivit art. 62, 343 C. proc. pen.), deoarece nu există probatorii care, coroborate să justifice soluţia de condamnare.

B. Cu privire la criticile formulate de către recurentul inculpat C.M., se va observa că acestea sunt nefondate, în ansamblul lor, urmând a fi respinse cu motivarea care urmează:

1. Privitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen. (cu motivarea indicată în motivele de recurs formulate de către inculpat şi de către apărătorul său ales), se va reţine că în cauză au fost respectate normele imperative ce reglementează competenţa după materie, deoarece Legea nr. 508/2004 în forma aflată în vigoare la data emiterii rechizitoriului (6 aprilie 2005), condiţiona efectuarea urmăririi penale de către D.I.I.C.O.T. de un anumit cuantum al prejudiciului, respectiv 500.000 euro minimum, prag care nu era atins în cauză, astfel după cum rezultă din probele administrate.

Aşadar, efectuarea de cercetări prealabile de către D.G.P.M.B. – Serviciul cercetări penale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar apoi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respectat normele în vigoare la acel moment, şi în mod similar înaintarea dosarului D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Bucureşti (după intrarea în vigoare a Legii nr. 508/2004) a fost justă, după cum legală a fost şi ultima declinare de competenţă în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, urmare modificării art. 12 din Legea nr. 508/2004 prin OG nr. 7/2005, deoarece normele în discuţie sunt de imediată aplicare.

Se va constata aşadar, că atât actele de urmărire cât şi sesizarea instanţei au respectat normele legale ce reglementează competenţa materială.

Împrejurarea că organele judiciare au efectuat acte premergătoare şi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de fapte penale de către inculpaţi pornind de la cercetările efectuate iniţial faţă de alte persoane, nu poate conduce la o concluzie contrară celei anterior expuse, aceste activităţi circumscriindu-se dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen. şi neprejudiciind persoanele vizate prin investigaţiile realizate.

De asemenea, se va observa că dreptul la apărare al inculpatului C.M. a fost respectat, acestuia fiindu-i aduse la cunoştinţă învinuirile, fiind asistat de apărător, prezentându-i-se materialul de urmărire penală, având posibilitatea să solicite administrarea de probe noi.

În ce priveşte critica vizând nerepectarea dispoziţiilor art. 33¹, 37¹ din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat se va constata că avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost obţinut la data de 7 octombrie 2004, anterior începerii urmăririi penale faţă de inculpatul C.M., acesta aprobând în final şi trimiterea în judecată a inculpatului, critica formulată urmând a fi respinsă ca nefondată.

În legătură cu diferenţele existente între infracţiunile reţinute prin rechizitoriu şi cele pentru care inculpatul C.M. a fost condamnat, se impune a se observa că acestea nu pot fi sancţionate ca neregularităţi de sesizare a instanţei, aceasta, în urma verificării probelor administrate în cursul urmăririi penale, având posibilitatea să procedeze la schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor ce au făcut obiectul actului de sesizare, ceea ce s-a şi realizat în cauza de faţă, cu respectarea art. 334 C. proc. pen.; se va constata aşadar că noţiunile de „schimbare a încadrării juridice şi extindere a procesului/acţiunii penale" nu se pot confunda, în prezenta cauză negăsindu-şi aplicarea dispoziţiile art. 335 – art. 337 C. proc. pen., deoarece instanţa de fond, bazându-se exclusiv pe starea de fapt şi pe aspectele indicate în partea expozitivă şi în dispozitivul rechizitoriului a apreciat că se impun modificări privind textul de lege şi care se încadrează fapteleobiect al sesizării, neconstatându-se existenţa unor acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi nici a unor fapte aflate în legătură cu cele indicate prin rechizitoriu.

Relativ la cuantumul prejudiciului produs prin infracţiunile comise, acesta a fost corect stabilit prin coroborarea probelor administrate în acest scop.

2. Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

Se va reţine, raportat la aceste critici că sunt nefondate, deoarece instanţa de fond şi-a argumentat soluţia respectând principiile rolului activ şi al aflării adevărului, formându-şi convingerea pe baza probelor administrate în cauză şi care se coroborau, înlăturând motivat anumite probe, hotărârea respectând dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., soluţia adoptată fiind motivată în fapt şi în drept.

Cu privire la Decizia instanţei de apel se va observa că aceasta a dat o soluţionare completă a criticilor invocate de apelanţi, cauza fiind analizată în conformitate cu dispoziţiile art. 378 şi art. 371 C. proc. pen.

Împrejurarea că instanţa de fond şi-a format convingerea în baza unora din probele administrate care se coroborau nu semnifică o încălcare a obligaţiei de stabilire a adevărului pe bază de probe ci dimpotrivă, o expresie a acestui principiu, totodată, împrejurarea că după verificarea actelor dosarului, instanţa de control nu a ajuns la concluzii diferite faţă de cele reţinute de instanţa de fond, nu reprezintă o lipsă de motivare a deciziei.

3. Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Se va constata sub acest aspect că, în esenţă, critica a fost formulată şi în apel, reţinându-se că, relativ la înscrisurile primite după încheierea dezbaterilor, inculpaţii au arătat că nu insistă în administrarea acestei probe, neimpunându-se repunerea cauzei pe rol, instanţa formându-şi convingerea în baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti în condiţii de oralitate, nemijlocire, publicitate şi contradictorialitate.

4. Temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, după cum s-a arătat anterior, din verificarea actelor dosarului rezultă că instanţa de fond nu a judecat cauza cu depăşirea limitelor investirii, schimbarea încadrării juridice a unor fapte efectuându-se potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., inculpatul având posibilitatea să formuleze apărări raportat şa încadrarea reţinută, fiind asistat şi la acel termen de apărătorul ales, căruia i s-a acordat cuvântul sub aspectul schimbării încadrării juridice.

5. Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, instanţa de fond constatând fapte conforme realităţii, hotărârea nebazându-se pe constatări de fapt denaturate sau contravenind realităţii evidente, actele dosarului şi aprecierile cuprinse în sentinţa dată asupra fondului fiind în perfectă concordanţă.

6. Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 19 C. proc. pen., urmează a fi respins, ca nefondat, instanţele dând o corectă interpretare şi aplicare normelor legale incidente în cauză, în vigoare la momentul aplicării lor, nefiind probată imixtiunea în domeniul altei puteri din stat.

7. Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen., reluat şi în motivele de apel, urmează a fi respins, ca nefondat, observându-se că citarea coinculpatului T.P. s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 177 C. proc. pen. şi în orice caz că neregularităţile citării unei alte părţi nu ar fi putut prejudicia drepturile procesuale ale inculpatului C.M., o asemenea vătămare nefiind probată; se va reţine totodată, că în cauză prima instanţă a stabilit corect cadrul procesual, atât sub aspectul subiecţilor activi, cât şi sub cel al subiecţilor pasivi. Calitatea de parte vătămată fiind corect stabilită faţă de părţile în patrimoniul cărora s-a răsfrânt negativ infracţiunea comisă.

8. Susţinerile privind greşita stabilire a prejudiciului, inexistenţa infracţiunii de înşelăciune şi aspecte privind starea de fapt urmează a fi înlăturate, ele făcând obiectul unor critici anterior formulate în faţa instanţei de apel şi judicios examinate, infracţiunea existând sub aspect obiectiv şi subiectiv, prejudiciul produs fiind corect stabilit ca reprezentând nu doar o pură valoare de impozitare, ci valoarea de înlocuire a bunurilor scoase fraudulos din patrimoniile părţilor vătămate.

C. Relativ la criticile formulate în recursul inculpatului S.E., se va observa că acestea sunt nefondate, argumentele anterior expuse rămânând valabile şi aplicându-se corespunzător, constatându-se că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat rezultă cu evidenţă din probele administrate şi care s-au coroborat, hotărârile pronunţate fiind corect motivate în fapt şi în drept.

Referitor la solicitarea comună a recurenţilor inculpaţi de achitare conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., urmează a se observa că soluţia de fond, menţinută în apel a realizat o examinare completă a materialului probator ce determină în detaliu modul de comitere a faptelor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi şi vinovăţia acestora, neexistând dubii sub nici un aspect.

II. Cazuri de casare fondate.

A. Referitor la critica formulată în recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, vizând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17, cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată se constată că aceasta este fondată.

Astfel, prima instanţă a apreciat că inculpatul C.M. a redactat şi semnat pentru inculpatul T.P., fără acordul acestuia, o serie de înscrisuri (cererea adresată B.C.F. Sector 4, împuternicirea avocaţială nr. 405626 din 27 ianuarie 2000 eliberată de av. T.G., cererea de eliberare a unei copii a de C. civ. 8196.A/2000 a Tribunalului Bucureşti, cererea adresată D.G.A.F.I. Bucureşti pentru eliberarea certificatului de punere în posesie asupra imobilului din str. Speranţei, întâmpinarea în dosarul civil nr. 9820/2001 al Judecătoriei sectorului 2), aceste acte materiale întărind în conţinutul unei unice infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar fapta de a semna în locul lui N.I. împuternicirea avocaţială nr. 405646/2000, eliberată de av. T.G. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

Sub aspectele arătate se va observa că în mod greşit s-a apreciat că semnarea împuternicirii avocaţiale nr. 405646/2000 pentru numitul N.I. constituie o infracţiune independentă în formă simplă, de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi în această situaţie, găsindu-şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 C. pen., acţiunea de semnare a împuternicirii avocaţiale neavând autonomie şi constituind un act materiale care intră în conţinutul infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece a fost realizat la un moment diferit de timp, dar în realizarea unei rezoluţii infracţionale a inculpatului C.M., constând în dobândirea de foloase materiale în urma revendicării şi vânzării de diferite imobile prin folosirea de mijloace frauduloase.

Pentru motivele indicate anterior, instanţa urmează a în temeiul art. 385¹⁵ alin. (3) C. proc. pen., să admită recursul, iar în rejudecare, conform art. 385¹⁵ lit. d) C. proc. pen., se va casa în parte, exclusiv la acest aspect, hotărârile anterior pronunţate.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, aplicată inculpatului C.M., repunându-se pedepsele în individualitatea lor, astfel: 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (pct. 1 Rechizitoriu); 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (pct. 2 Rechizitoriu); 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportatla art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (pct. 3 Rechizitoriu); 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. şi sporul de un an închisoare; potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de dispoziţiile art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 290 C. pen., în fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Pentru comiterea acestei infracţiuni, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopul pedepselor potrivit art. 52 C. pen., va fi aplicată inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, orientată spre minimul special de 6 luni închisoare.

Se va face aplicarea art. 33 şi 34 C. pen., contopindu-se pedepsele aplicate inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare sporită cu un an, executând în final 13 ani închisoare, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii.

B. Referitor la inculpatul T.P., se constată că la dosar recurs se află extrasul din registrul de deces al Primăriei sectorului 5 Bucureşti, din care rezultă că inculpatul as decedat la 18 mai 2007, astfel că faţă de acesta urmează a fi admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de cea de apel fiind casate în parte raportat la acest aspect, iar potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁵ lit. d) C. proc. pen., în rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului T.P. Paul, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 26 raportat la art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., constatându-se că a intervenit decesul acestuia.

Analizând hotărârea recurată din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., precum şi probele administrate în faţa instanţei de recurs se constată că nu există şi alte motive care să justifice casarea, a soluţiei pronunţate, astfel că vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 106/ A din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii T.P., S.E. şi C.M.

Casează, în parte, sentinţa nr. 859 din 14 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cât şi Decizia penală atacată şi rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului T.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 26, raportat la art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., constatând că a intervenit decesul acestuia.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. şi repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:

- 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (pct. 1 Rechizitoriu);

- 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (pct. 2 Rechizitoriu);

- 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (pct. 3 Rechizitoriu);

- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. şi sporul de un an închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 290 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 290 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 şi a art. 34 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C.M., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, sporită cu un an, astfel că în final va executa pedeapsa de 13 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii S.E. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 106/ A din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 2400/2008. Penal. Cerere de transfer de...		ICCJ. Decizia nr. 2503/2008. Penal. Cerere de transfer de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2183/2008. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2218/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2389/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2400/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2503/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3022/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3023/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3025/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs