ICCJ. Decizia nr. 2519/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2519/2008
Dosar nr. 5808/1/2008
Şedinţa publică din 6 august 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă nr. 43748/3/2005 din 30 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în calitate de instanţă de apel a amânat soluţionarea căilor de atac, la data de 24 iulie 2008, şi a dispus menţinerea arestării în cauză a inculpaţilor apelanţi B.V. şi G.P., în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., dispunând astfel, instanţa de control judiciar, a reţinut că cei doi inculpaţi au fost arestaţi preventiv în baza art. 148 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., raportat la art. 5 paragraf 1 lit. c) din C.E.D.O. („inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică"), cu începere de la data de 8 iunie 2005 sub învinuirea de a fi comis în coautorat infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie prevăzută de art. 174, 176 lit. d) şi art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) în final cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin aceea că la data de 30 martie 2005, în jurul orelor 10,00, împreună cu martorul C.C. au pătruns în locuinţa victimelor S.A.M. şi S.N.V. situată în comuna Berceni judeţul Ilfov pe care le-au legat şi agresat, cauzând decesul primei victime şi vătămarea corporală a cele de-a doua, de unde au sustras bijuterii, alte bunuri şi bani. Ulterior ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată, iar prin sentinţa penală nr. 779 din 31 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost confirmată existenţa învinuirii dispunându-se condamnarea acestora la pedepse de 22 ani şi respectiv 25 ani închisoare şi menţinerea arestării preventive apreciindu-se că temeiurile iniţiale ce au justificat luarea măsurii amintite, nu s-au schimbat şi impun în continuare arestarea preventivă şipe parcursul judecării apelurilor.
Împotriva încheierii amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpatul apelant G.P. cu solicitarea de a-i fi revocată arestarea preventivă întrucât privarea sa de libertate a încetat să mai fie legitimă, dată fiind durata îndelungată a măsurii preventive de peste 3 ani, impunându-se aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen.
Recursul inculpatului amintit este nefondat urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 160b (având textul marginal „verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii") revocarea arestării preventive şi punerea în libertate de îndată a inculpatului se poate dispune numai „dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat ori nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate" [(alin. (2)] în caz contrar fiind obligat a dispune „prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive" [(alin. (3)].
Or temeiurile care au determinat arestarea preventivă în cauză nu au încetat ori s-au schimbat ci dimpotrivă au fost confirmate în totalitate inculpatul G.P. fiind condamnat în primă instanţă la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare în calitate de coautor la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174, 176 lit. d) şi art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., în final cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) din acelaşi cod.
Chiar dacă sentinţa nu a rămas încă definitivă, menţinerea arestării preventive este justificată întrucât cei doi inculpaţi recidivişti, sunt trimişi în judecată şi condamnate pentru infracţiuni calificate de omor şi tâlhărie pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, existând astfel probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică chiar şi la interval de 3 ani de comiterea faptelor penale amintite. În plus condamnarea nedefinitivă amintită conferă legitimitate, menţinerii arestării preventive şi pentru temeiul juridic nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din C.E.D.O. („dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent").
De menţionat că durata arestării preventive în sine prezintă relevanţă numai sub aspectul prevăzut de art. 140 C. proc. pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, solicitare ce nu se regăseşte în cauză.
În consecinţă, cererea inculpatului recurent este neîntemeiată, menţinerea arestării sale preventive pe parcursul soluţionării apelului fiind dispusă de instanţa competentă de control judiciar în concordanţă cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 190 alin. (4) şi (5) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva încheierii din 30 iunie 2008 din a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 43748/3/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondu.
Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba rusă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 august 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2517/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2524/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
