ICCJ. Decizia nr. 2843/2008. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2843/2008

Dosar nr. 3619/108/2007

Şedinţa publică din 17 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 21 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I.V., la 4 (patru) ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani.

Pe durata şi în condiţiile prevăzută de art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzutăde art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad şi, în baza art. 86² C. pen., s-a fixat un termen de încercare de 7 ani.

În conformitate cu dispoziţiile art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul R.I.V. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă;

În baza art. 86³ alin. (3) C. pen., instanţa a impus inculpatului respectarea următoarelor obligaţii:

- să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;

- să urmeze un program de informare şi intervenţie cu privire la sfera consumului de droguri şi a consecinţelor acestuia.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiile art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat, în vederea distrugerii, cantitatea de 0,5124 gr. cocaină, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada Seria D nr. 002106 din 24 aprilie 2007.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 160 Euro sau contravaloarea în lei la data executării.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1100 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, nr. 60 D/P/2006, înregistrat la Tribunalul Arad, la data de 1 octombrie 2006, a fost trimis în judecată inculpatul R.I.V. pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzute de art. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. S-a reţinut în sarcina acestuia că, în data de 13 februarie 2007, a vândut colaboratorului acoperit, cu nume de cod „P.C.", 3 bucăţi pastile tip „Ecstasy" cu suma de 100 lei, iar în data de 29 februarie 2007 a vândut aceleiaşi persoane cantitatea de 0,7754 grame Cocaină cu suma de 160 Euro.

În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut vânzarea doar a cantităţii de 2 grame cocaină dar nu şi pe cea cu privire la vânzarea pastilelor „ecstasy".

În faza cercetării judecătoreşti s-a procedat la ascultarea inculpatului, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 322 şi 323 C. proc. pen., ocazie cu care inculpatul a recunoscut fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, însă nu a recunoscut vânzarea pastilelor „ecstasy".

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu, autorizaţii de folosire a investigatorului acoperit, a colaboratorului acoperit şi de procurare de droguri, raport investigator acoperit, proces verbal de audiere colaborator acoperit, proces verbal de percheziţie corporală colaborator acoperit, planşe foto, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, proces verbal de cântărire, dovadă de predare, autorizaţie de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice, proces verbal de redare integrală în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate, declaraţiile colaboratorului sub acoperire şi investigatorului acoperit coroborate cu declaraţiile inculpatului, tribunalul a reţinut următoarele:

Conform art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Prin ascultarea colaboratorului sub acoperire şi a investigatorului acoperit, în faţa instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 86¹ alin. (7) C. proc. pen., raportat la art. 86¹² alin. (1) C. proc. pen., garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi a dispoziţiilor art. 5 şi 6 din C.E.D.O. în conformitate cu dispoziţiile art. 86¹ alin. (6) C. proc. pen., declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de poliţiştii şi colaboratorii acestora, prevăzuţi la art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege, pot constitui mijloace de probă.

În urma unor informaţii primite din care rezulta că inculpatul se ocupă cu deţinerea şi comercializarea de droguri, s-a procedat la autorizarea folosirii investigatorului acoperit cu nume de cod M.A. şi a colaboratorului acoperit cu nume de cod P.C., conform autorizaţiilor nr. 1 şi 2 din 14 ianuarie 2007, pe o perioadă de 60 zile (14 ianuarie 2007 - 15 martie 2007), în vederea descoperirii faptelor, identificării autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă. Ulterior, autorizarea a fost prelungită succesiv, cu câte 30 zile.

Prin încheierea din 12 februarie 2007 dată în dosarul nr. 7/l/2007 al Tribunalului Arad, s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de către inculpat, fiind emisă autorizaţia nr. 12 din 12 martie 2007, pe o perioadă de 30 zile.

Conform convorbirilor telefonice, care au fost redate în proces verbal în baza dispoziţiilor art. 91³ C. proc. pen., inculpatul a stabilit să se întâlnească cu colaboratorul sub acoperire P.C. pentru a-i vinde droguri. în aceste condiţii, în seara zilei de 29 martie 2007, în jurul orelor 19,30, cei doi s-au întâlnit în faţa situat pe Calea Aurel Vlaicu din Arad, unde locuieşte inculpatul. Cu această ocazie, inculpatul a vândut colaboratorului sub acoperire cantitatea de 0,7754 grame cocaină pentru suma de 160 Euro. Imediat după preluarea drogurilor colaboratorul sub acoperire Ie-a predat organelor de poliţie, conform procesului verbal aflat la dosar urmărire penală.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 381088 din 5 aprilie 2007, întocmit de Laboratorul de analiză şi profil ai drogurilor, precursori Cluj-Napoca rezultă că probele înaintate sunt constituite din: proba 1 - 0,3734 grame substanţă care conţine cocaină în amestec cu cofeină şi proba 2 - 0.4020 grame substanţă care conţine cocaină în amestec cu fenacetină.

Fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă mai sus constituie infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În privinţa faptei din data de 13 februarie 2007 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art. 86¹ alin. (6) C. proc. pen., declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul verbal al procurorului, precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecaţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Această dispoziţie legală nu satisface exigenţele dreptului la un proces echitabil impuse în jurisprudenţa Curţii Europene, instanţa nu şi-a putut întemeia, în mod exclusiv sau determinat, o hotărâre de condamnare pe declaraţiile martorilor protejaţi, astfel că a fost necesar ca acestea să se coroboreze cu o parte importantă a celorlalte probe administrate în cauză.

Ori, în speţă, declaraţiile investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului sub acoperire nu se coroborează cu nici o altă probă din dosarul cauzei, în condiţiile în care inculpatul nu a recunoscut comiterea acestei fapte, nu există înregistrarea vreunei convorbiri telefonice între cei doi cu privire la traficul de droguri, nu au fost găsite droguri asupra inculpatului sau la locuinţa acestuia ori orice altă probă. Ca atare, tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul R.I.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 13 februarie 2007).

Referitor la solicitarea apărătorului inculpatului privind anularea probelor de la dosar urmărire penală, tribunalul a reţinut că principiul legalităţii presupune administrarea numai a mijloacelor de probă strict şi limitativ prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, a legislaţiei speciale şi a jurisprudenţei Curţii Europene.

Principiul loialităţii în administrarea probelor interzice utilizarea oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea credinţă, a unui mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni în vederea obţinerii unui mijloc de probă, dacă prin aceste mijloace se aduce atingere dreptului persoanei la un proces echitabil sau la viaţă privată.

Excluderea probelor este o sancţiune procesuală specifică, aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalităţii, loialităţii precum şi în cazul în care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Convenţia Europeană, prin aceasta garantându-se dreptul persoanei la un proces echitabil. în privinţa încălcării prevederilor Codului de procedură penală român sau ale legislaţiei speciale ce reglementează administrarea probelor, numai o încălcare esenţială a acestor dispoziţii legale, ce aduce atingere unui drept garantat de Convenţia Europeană inculpatului, sau care poate ridica un dubiu serios cu privire la credibilitatea acestui mijloc de probă, este de natură a duce la excluderea mijlocului de probă nelegal administrat. Ori, în speţă, împrejurarea că autorizaţiile de prelungire a folosirii colaboratorului sub acoperire şi ale investigatorului sub acoperire, precum şi a procurării de droguri au aceeaşi dată cu ale autorizaţiilor iniţiale, reprezintă o eroare materială, astfel că s-a apreciat legalitatea administrării acestora, nefiind nici un temei pentru excluderea lor.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise precum şi persoana inculpatului. în acest proces, nu trebuie să se scape nici un moment din vedere inculpatul cu toate datele ce caracterizează persoana lui, orice supralicitare a elementelor obiective cu neglijarea celor subiective, punând în pericol corectitudinea adaptării tratamentului penal la cazul şi persoanele în cauză. O anumită severitate ce trebuie să se manifeste faţă de infracţiunile grave, nu trebuie să aşeze tratamentul penal în afara imperativelor definite de echilibru şi raţiune. Într-un stat de drept caracterul echilibrat şi raţional al represiunii penale trebuie să domine peisajul practicii judiciare.

Faţă de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este încadrat în muncă şi conform caracterizărilor de la dosar la locul de muncă a dat dovadă de seriozitate, hărnicie, fiind priceput în meseria sa, un bun coleg, are oportunitatea încheierii unui contract de muncă pe trei ani în Anglia, are o bună relaţie cu fiica sa, cu fosta soţie, are sprijinul părinţilor cu care locuieşte, a avut o comportare sinceră, prezentându-se în faţa instanţei şi recunoscând comiterea uneia dintre fapte, tribunalul a apreciat că se justifică reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.

În limitele legale ale pedepselor, prima instanţa l-a condamnat pe inculpatul R.I.V., la 4 ani închisoare, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Pornind de la concluziile referatului de evaluare nr. 3631 din 23 noiembrie 2007 întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, din care rezultă că inculpatul prezintă perspective mari de reintegrare socială şi un risc mic de reiterare a comportamentului infracţional, instanţa a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., va putea fi atins în cazul acestuia şi fără executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate. Aşa fiind, tribunalul în baza art. 86¹ C. pen., a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad iar în baza art. 86² C. pen., a fixat un termen de încercare de 7 ani.

B. Împotriva sentinţei penale nr. 21 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpatul R.I.V.

Parchetul a criticat hotărârea în privinţa achitării, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a inculpatului R.I.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi pentru cuantumul pedepsei aplicate, precum şi a modalităţii de executare a acesteia.

Inculpatul a solicitat achitarea sa, pentru ambele infracţiuni, deoarece acestea nu sunt dovedite.

Prin Decizia penală nr. 62/ A din 07 aprilie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-au admis respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de inculpat, apreciindu-se că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs parchetul şi inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie. în motivarea recursului parchetului au fost reiterate criticile din apel privind greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, fapta din 13 februarie 2007, precum şi greşita individualizare a pedepsei, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante şi într-o modalitate de executare necorespunzătoare.

De asemenea, recurentul - inculpat a reiterat motivele de apel, solicitând achitarea sa şi pentru fapta din 29 martie 2007, întrucât aceasta nu este dovedită.

Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

1. Recursul parchetului ce vizează greşita achitare pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fapta din 13 februarie 2007, este nefondat, instanţele de fond şi apel apreciind în mod corect că probatoriul administrat în cauză este insuficient pentru a pronunţa o hotărâre de condamnare pentru această faptă. În concret, în lipsa altor probe, declaraţiile investigatorului acoperit şi ale colaboratorului sub acoperire folosiţi în cauză, ar fi determinante pentru pronunţarea unei condamnări împotriva inculpatului, ceea ce contravine principiilor după care se guvernează procesul penal şi jurisprudenţei comunitare.

2. În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului R.I.V., de a fi achitat şi pentru fapta de trafic de droguri din 29 martie 2007, întrucât probele sunt contradictorii şi neconcludente, Curtea constată că instanţa de fond şi cea de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., au stabilit corespunzător împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia şi vinovăţia inculpatului, pe baza datelor ce rezultă din interceptarea comunicaţiilor telefonice purtate de inculpat cu colaboratorul sub acoperire şi alte persoane interesate de droguri, precum şi a declaraţiilor de recunoaştere parţială ale inculpatului, ce sunt în concordanţă cu conţinutul convorbirilor telefonice legal înregistrate. Susţinerea inculpatului în sensul că a vândut droguri de mare risc în data de 29 martie 2007 dar unei alte persoane decât colaboratorul sub acoperire şi în alte condiţii decât cele reţinute de procuror, este doar o apărare prin care inculpatul a încercat să dirijeze ancheta spre alte persoane, edificatoare în acest sens fiind declaraţiile sale, date în faţa procurorului, în legătură cu alte fapte prevăzută de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, săvârşite împreună cu alte persoane faţă de care s-a dispus în final, în lipsa oricăror probe, neînceperea urmăririi penale. Pe de altă parte, probele existente în cauză sunt specifice acestui gen de infracţiuni, întrucât traficanţii de droguri manifestă o vigilenţă sporită în convorbirile telefonice, la stabilirea de întâlniri şi la livrarea mărfii.

Celelalte susţineri din motivele de recurs ale inculpatului privind nulitatea autorizaţiilor emise de procuror în prezenta cauză, sunt de asemenea, nefondate, lipsa datei emiterii la autorizaţiile de prelungire nefiind de natură a atrage nulitatea acestora, ci este vorba de o simplă omisiune, atâta vreme cât din examinarea succesiunii acestora rezultă perioadele pentru care au fost valabile.

3. În ceea ce priveşte recursul parchetului, vizând greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că şi acest motiv este neîntemeiat.

Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază, în raport de datele personale ale inculpatului şi circumstanţele reale ale cauzei, că este justificată reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., precum şi că scopul preventiv şi educativ al pedepsei, cerut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin suspendarea sub supraveghere a pedepselor. Sub acest ultim aspect, instanţa de fond şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a îndeplinirii condiţiilor prevăzută de art. 86¹ C. pen., constatând că nu se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate, în lipsa antecedentelor penale şi a celorlalte date privind persoana inculpatului, precum şi a perspectivelor de reintegrare socială relevate de referatul de evaluare efectuat în cauză.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet şi de inculpat.

Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul R.I.V.

Împotriva deciziei penale nr. 62/ A din 07 aprilie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 2782/2008. Penal. Prelungirea duratei...		ICCJ. Decizia nr. 2854/2008. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2766/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2767/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2778/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2782/2008. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2854/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2855/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2858/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2863/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs