ICCJ. Decizia nr. 2847/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2847/2008
Dosar nr. 428/42/2008
Şedinţa publică din 17 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 75 din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.R. împotriva rezoluţiei nr. 647/11/2/2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind obligat petentul la 40 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin plângerea înregistrată la această instanţă, petentul I.R. a înţeles să atace ordonanţa procurorului din 20 martie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 189/P/2007, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi neînceperea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), faţă de învinuitul D.C., întrucât faptele reclamate nu există. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., faţă de I.C. şi I.I., deoarece fapta reclamată nu există.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că menţiunile din procesul verbal întocmit la 6 septembrie 2006 de către învinuitul D.C. sunt corespunzătoare adevărului atâta timp cât martorii I.L. şi B.S. confirmă faptul că, la data sus menţionată, executorul judecătoresc s-a deplasat în comuna Morteni, judeţul Dâmboviţa, unde a efectuat măsurători în vederea executării titlului reprezentat de sentinţa civilă nr. 558 din 11 aprilie 2001 pronunţată în dosarul nr. 628/2000 al Judecătoriei Găieşti, a cărei executare a fost încuviinţată prin încheierea din 3 august 2006 în dosarul nr. 165/2006 al aceleiaşi instanţe.
Referitor la împrejurarea că executorul judecătoresc nu a procedat la măsurarea suprafeţelor de teren împădurite nu poate conduce la concluzia că procesul verbal în litigiu este fals, atâta timp cât punerea în posesie este un act declarativ, care nu impune măsurarea suprafeţelor de teren în cazul în care părţile nu formulează obiecţiuni. În acest sens, s-a avut în vedere faptul că persoana vătămată I.R. a fost de acord cu modul în care instanţa de judecată a înţeles să partajeze bunurile aflate în indiviziune atâta timp cât sentinţa civilă nr. 558 din 11 aprilie 2001 a Judecătoriei Găieşti a rămas definitivă prin neapelare. Posesia persoanei vătămate asupra bunurilor aflate în indiviziune se prezumă atâta timp cât prin sentinţa civilă nr. 558 din 11 aprilie 2001 a Judecătoriei Găeşti a fost admisă acţiunea reclamantului de ieşire din indiviziune, astfel încât, după partajare, aşa cum a fost stabilită de instanţa de judecată, consemnarea executorului judecătoresc din procesul verbal în litigiu, potrivit căreia s-a procedat la scoaterea din posesie a persoanei vătămate de pe suprafaţa pe care fuseseră puse în posesie părţile adverse, corespunde realităţii.
De altfel, criticile formulate de persoana vătămată pot forma obiectul unei contestaţii la executare, pe rolul Judecătoriei Găieşti înregistrându-se dosarul nr. 2081/232/2006 cu acest obiect, însă acţiunea a fost suspendată prin încheierea din data de 27 noiembrie 2007, urmare a prezentei cauze penale.
Plângerea adresată procurorului ierarhic superior, întemeiată pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă prin rezoluţia nr. 647/II/2/2008 din data de 14 aprilie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Raportat la starea de fapt învederată de către petent ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., instanţa de fond a constatat că nu există nici un element care să ofere indiciile săvârşirii infracţiunilor reclamate, reţinând, în concret, că nu există dovezi în sprijinul susţinerii persoanei vătămate că procesul verbal de punere în posesie nu ar corespunde adevărului, motiv pentru care soluţiile dispuse de organul de urmărire penală cu privire la presupusele infracţiuni comise de făptuitorul executor judecătoresc D.C., sunt temeinice şi legale.
În concluzie, s-a reţinut că această plângere este nefondată întrucât nu au fost săvârşite infracţiunile reclamate, menţinându-se ordonanţa atacată.
B. împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul I.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, prima instanţă de fond apreciind în mod corect că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde materialului probator administrat în prezenta cauză, în fapt, între petent şi intimaţii I.C. şi I.I. existând o acţiune de partaj succesoral finalizată printr-o hotărâre judecătorească, ce a fost pusă în executare, la cererea intimaţilor I.C. şi I.I. Împrejurarea că executorul s-a deplasat la locuinţa creditorului şi a efectuat măsurătoarea terenului din curte, cu privire la care existau unele discuţii, reiese din menţiunile procesului-verbal de punere în posesie ce se coroborează cu declaraţiile martorilor I.L. şi B.S., precum şi cu cele ale intimaţilor I.C. , I.I. şi D.C.
În privinţa celorlalte terenuri din extravilan, toate persoanele audiate au relatat că nu au existat divergente, ele fiind delimitate de expertul tehnic ce a efectuat expertiza şi lotizarea, astfel că, formal, executorul judecătoresc a declarat punerea în posesie a creditorilor şi, corelativ, scoaterea din posesie a debitorului I.R.
Rezultă aşadar, pe de o parte, că executorul judecătoresc nu a inserat menţiuni nereale cu ocazia întocmirii procesului verbal de punere în posesie, iar, pe de altă parte, că nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi nu a provocat vreo vătămare intereselor petentului. împrejurarea că acesta din urmă a fost nemulţumit de finalitatea acţiunii de partaj sau pentru că a trebuit să suporte parţial cheltuielile de executare, nu pot atrage răspunderea penală a executorului judecătoresc, acesta nefăcând altceva decât să se conformeze hotărârii judecătoreşti.
În ceea ce priveşte critica formulată de petent ce vizează împrejurarea că instanţa de fond a respins plângerea sa doar împotriva rezoluţiei procurorului ierarhic, Curtea constată că este mai degrabă vorba despre o tehnică defectuoasă de scriere a minutei, nicidecum o nepronunţare a instanţei de fond cu privire la soluţia de netrimitere în judecată, din lecturarea sentinţei reieşind că judecătorul fondului a analizat detaliat situaţia de fapt şi a motivat de ce soluţia procurorului, de scoatere de sub urmărire penală şi respectiv de neîncepere a urmăririi penale, este corectă, în final acesta conchizând că „...soluţiile dispuse de organul de urmărire penală cu privire la presupusele infracţiuni comise de făptuitorul executor judecătoresc D.C., sunt temeinice şi legale".
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât ordonanţa procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.R. împotriva sentinţei penale nr. 75 din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2846/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2849/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
