ICCJ. Decizia nr. 585/2008. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.585/2008

Dosar nr. 890/103/2006

Şedinţa nepublică din 19 februarie 2008

Asupra recursului penal de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 88/ P din 17 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia penală, în dosarul nr. 890/103/2006 a dispus condamnarea inculpatului N.V.R., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de cinci ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale (părţi vătămate S.M.L. şi C.V. cu identitate ascunsă).

A fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, (partea vătămată P.M.M.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de cinci ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de cinci ani închisoare şi pedeapsa complementară cea mai grea, de doi ani, interzicerea drepturilor.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

S-a luat act că părţile vătămate P.A.M.M., S.M.L. şi C.V. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. d) C. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului, ca efect al confiscării speciale, suma de 252.600 Euro sau echivalentul în lei la data executării.

S-a luat act că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales, iar în temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea onorariilor apărătorilor din oficiu ai părţilor vătămate, din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare.

Prin încheierea de şedinţă din 18 iunie 2007 prima instanţă, în temeiul art. 196 C. proc. pen., a dispus înlăturarea omisiunii vădite strecurate în minuta sentinţei penale nr. 88/ P din 17 mai 2007, în sensul că pentru infracţiunea de trafic de minori, minuta se va completa cu sintagma „prin schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001".

Pentru a pronunţa soluţia cuprinsă în sentinţa nr. 88/ P din 17 mai 2007, anterior indicată, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că inculpatul N.V.R. a fost prieten cu inculpaţii S.C., I.M.C. şi S.S.G., împreună cu aceştia săvârşind mai multe infracţiuni în diferite state din Europa.

La data de 18 ianuarie 2003, inculpatul N.V.R. a fost plecat din ţară, măsura arestării preventive fiind luată faţă de acesta în lipsă, prin încheierea nr. 47/ U din 25 mai 2005 a Tribunalului Neamţ.

Inculpaţii S.C. şi I.M.C. au fost condamnaţi, la pedepse preventive de libertate, prin sentinţa penală nr. 77 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Neamţ, iar inculpatul S.S.G. a fost încarcerat în Franţa.

Victimei C.V. i s-a atribuit această identitate, în cursul urmăririi penale, la solicitarea sa.

Partea vătămată anterior indicată a cunoscut pe numitul S.S.G., în anul 2002, la acel moment acesta fiind însoţit de S.C. La sfârşitul aceluiaşi an părţii vătămate i s-a propus de către S.S.G., să plece împreună în Franţa, dar a refuzat. Ulterior, S.S.G. a procurat părţii vătămate cartea de identitate şi paşaportul, acesta plecând în noiembrie 2002 în Franţa împreună cu S.C.

În ianuarie 2003 partea vătămată a fost contactată de inculpatul N.V.R., cunoscând-o astfel pe partea vătămată P.A.M.M. (având identitatea reală M.M.).

Partea vătămată P.A.M. era minoră în 2003, iar inculpatul N.V.R. i-a procurat paşaportul, cu ocazia predării acestui act, partea vătămată P.A.M. întâlnindu-se şi cu celelalte două părţi vătămate, C.V. şi S.M.L. (având identitatea reală de P.I.).

La 18 ianuarie 2003 părţile vătămate, însoţite de inculpatul N.V.R. au plecat la Paris unde au fost aşteptate de numitul S.S.G. iar ulterior au fost duse la Amsterdam, de N.V.R. şi S.C., unde timp de o săptămână, au comis furturi.

Ulterior, persoanele indicate anterior s-au deplasat la Valencia, unde au locuit în apartamentul inculpatului I.M.C. În ziua următoare sosirii la Valencia, inculpatul N.V.R. împreună cu S.C. şi I.M.C., a dus părţile vătămate la clubul de noapte S. II, aducându-li-se la cunoştinţă că urmează să practice prostituţia, faţă de refuzul lor, au fost ameninţate, părţile vătămate practicând prostituţia în clubul S. II, aproximativ o săptămână (partea vătămată S.M.L.) şi două luni (celelalte două părţi vătămate).

S-a reţinut, totodată, că recepţionera hotelului îi cunoştea pe inculpaţi şi supraveghea părţile vătămate, avea evidenţa clienţilor fiecăreia, astfel încât acestea nu aveau posibilitatea de a nu preda integral sumele obţinute, tarifele fiind de 30 Euro/30 minute şi 80-100 Euro/60 minute, programul clubului fiind între 18 p.m. - 4 a.m.

După cele 2 luni în care s-au prostituat în clubul S. II partea vătămată P.A.M. şi C.V. au fost luate de inculpaţi şi duse pentru a se prostitua, o săptămână în clubul de noapte G. din Malaga, şi apoi pentru 2 luni în clubul C., partea vătămată S.M.L. plecând împreună cu inculpatul S.C., concubinul său, în Olanda.

Ulterior, perioadei în care s-au prostituat în clubul C., părţile vătămate au fost separate, partea vătămată C.V. fiind dusă de inculpatul S.S.G. în Franţa pentru a se prostitua pentru el, timp de 6 luni, în tabăra de proxeneţi din Arondismentul 18 până în noiembrie 2003 când a fost descoperită de poliţia franceză şi trimisă în România.

Partea vătămată P.A.M. s-a prostituat în Spania, oraşul Fungicola, până în decembrie 2003, când i s-a permis să se întoarcă în România, dar, sub presiunea ameninţărilor inculpatul N.V.R., s-a reîntors în Spania, unde a rămas până în septembrie 2004 când a fost expulzată de autorităţile spaniole.

Relativ la câştigurile obţinute de către inculpatul N.V.R. din exploatarea sexuală a părţilor vătămate, s-a reţinut că părţile vătămate C.V. şi P.A.M. au predat inculpatului suma de 6.000 Euro obţinută din activitatea desfăşurată în clubul S. II, partea vătămată P.A.M., în declaraţiile sale menţionând că, în perioada ianuarie - decembrie 2003, a încasat suma de 100.000 Euro, predată integral inculpatului, iar în perioada ianuarie - septembrie 2004, suma totală de 150.000 Euro, de asemenea, integral predată inculpatului N.V.R.

Partea vătămată S.M.L. a obţinut în cele aproximativ 6 - 7 zile de practicare a prostituţiei în clubul S. II suma de 2000 Euro, de care au beneficiat inculpaţii N.V.R., S.C. cât şi I.M.C.

S-a reţinut de către prima instanţă că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză, precum şi că părţile vătămate S.M.L. şi P.A.M. şi-au declinat adevărata identitate în instanţă cu prilejul modificării depoziţiilor anterioare.

Prima instanţă a observat, totodată, că în cursul urmăririi penale, părţile vătămate au declarat în mod amănunţit modul în care au fost induse în eroare pentru a fi convinse să plece în străinătate, au oferit informaţii privind activitatea infracţională a inculpaţilor, faptul că au fost constrânse să practice prostituţia, fiind exploatate de inculpaţi şi le-au predat sumele obţinute din practicarea prostituţiei; faţă de declaraţiile din etapa procesuală indicată, instanţa a înlăturat declaraţiile modificate, date în fata sa, având în vedere că modificarea declaraţiei părţii vătămate S.M.L. s-a datorat căsătoriei, în timpul judecăţii, cu inculpatul S.C., iar modificarea declaraţiei părţii vătămate P.A.M. s-a datorat unor pretinse constrângeri exercitate de către organele de cercetare penală, nedovedite în urma verificărilor dispuse.

Partea vătămată C.V. nu s-a prezentat pentru a fi audiată în instanţă, dar declaraţiile ample date în timpul urmăririi penale sunt edificatoare în privinţa faptelor săvârşite de inculpatul N.V.R., asupra sa acesta, cât şi sora inculpatului S.C. şi partea vătămată S.M.L., exercitând presiuni în vederea schimbării declaraţiilor (astfel după cum reiese din declaraţia mamei părţii vătămate).

Instanţa de fond a reţinut starea, de fapt, şi vinovăţia inculpaţilor în baza următoarelor probe: declaraţiile părţilor vătămate, date în timpul urmăririi penale, relaţiile de la punctul de frontieră, privind părăsirea României de către inculpatul N.V.R. la 18 ianuarie 2003, relaţiile primite de la unităţile bancare privind sumele transferate de inculpat prin serviciul Western Union, Procesul verbal de recunoaştere din grup a inculpatului, planşele fotografice, declaraţiile martorilor M.T., N.V. şi L.l.

De asemenea, prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului N.V.R., care, împreună cu numiţii S.C., I.M.C. şi S.S.G., au recrutat, prin înşelăciune, pe victimele C.V. şi S.M.L. (majore) pe care Ie-a transportat în Spania, obligându-se să se prostitueze, constituie infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), având în vedere unitatea de timp, loc şi rezoluţie infracţională.

Relativ la încadrarea juridică reţinută pentru această faptă prin actul de sesizare, s-a menţionat că aceasta nu va fi modificată, deoarece în actul de sesizare se face referire la alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 iar acest alineat face referire la alin. (1) al aceluiaşi articol, încadrarea juridică fiind legală, fapta intrând sub incidenţa prevederilor Legii nr. 678/2001 nemodificată prin OG nr. 79/2005.

Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că, fapta inculpatului N.V.R. care împreună cu numiţii S.C., I.M.C. şi S.S.G., prin înşelăciune, a recrutat şi obligat pe minora, parte vătămată P.A.M. să se prostitueze, constituie infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, în privinţa cuantumului pedepsei făcându-se aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., având în vedere şi modificarea Legii nr. 678/2001 prin OG nr. 79/2005.

Raportat la încadrarea dată acestei fapte prin rechizitoriu, instanţa de fond a arătat că schimbarea încadrării a fost pusă în discuţia părţilor.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicându-se pedepse principale privative de libertate şi pedepse complementare.

Cu privire la latura civilă s-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar suma confiscată în temeiul art. 19 alin. (1), din Legea nr. 678/2001, de la inculpat a fost stabilită în baza declaraţiilor părţilor vătămate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, solicitând desfiinţarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la ari. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei, neexistând probe care să dovedească vinovăţia inculpatului, activităţile pretins a fi fost desfăşurate de acesta şi nici suma la plata căreia a fost obligat acesta, către stat, prin efectul confiscării speciale.

Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 206 din 6 noiembrie 2007, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul, ca nefondat, a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales, a obligat, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul la plata sumei de 320 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a dispus plata sumei de 240 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru părţile vătămate din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a constatat că în cauză nu se poate reţine nici lipsa de probatorii, nici caracterul netemeinic al sentinţei apelate în privinţa dovedirii existenţei faptelor, a caracterului lor penal şi a vinovăţiei inculpatului.

S-a reţinut totodată că, în condiţiile revenirii de către unele din părţile vătămate asupra declaraţiilor iniţiale şi faţă de sustragerea inculpatului de la judecată există probe suficiente care se coroborează şi susţin soluţia primei instanţe, probe indicate în hotărârea apelată, căruia li se adaugă şi hotărârea definitivă de condamnare pronunţată pentru aceleaşi fapte săvârşite şi de inculpaţii S.C. şi I.M.C.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, instanţa de control judiciar a arătat că schimbarea acesteia a fost pusă în discuţia părţilor şi că este corectă.

Relativ la cuantumul sumei dispusă a fi confiscată de la inculpat s-a arătat că ansamblul probelor administrate dovedesc justeţea sumei la plata căreia inculpatul a fost obligat.

În legătură cu solicitarea subsidiară, de reducere a pedepsei aplicate, s-a observat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 52 şi 72 C. pen., pedepsele aplicate corespunzând scopurilor generale şi speciale ale acestei sancţiuni, neimpunându-se reducerea acestora, neintervenind împrejurări noi pentru a se modifica convingerea instanţei în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 21, pct. 12, pct. 18 şi art. 3851 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că inculpatul nu a fost legal citat în tot cursul procesului penal, fiind încălcate dispoziţiile art. 176 lit. b) şi e), art. 177 alin. (1) şi (4) şi art. 179 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., că hotărârea de condamnare a primei instanţe a fost pronunţată pentru altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, nefăcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.; s-a mai menţionat că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 196 C. proc. pen., minuta neputând fi supusă unei îndreptări de eroare materială, precum şi că în pronunţarea şi respectiv menţinerea hotărârii de condamnare instanţele au comis o eroare gravă de fapt, săvârşirea faptelor şi vinovăţia inculpatului nefiind dovedite şi în mod similar, nefiind dovedit nici cuantumul sumei la plata căreia a fost obligat inculpatul; în subsidiar s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate de recurentul inculpat cât şi din oficiu în temeiul art. 3859 pct. 4 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., urmează a se observa că atât în faza procesuală a apelului, cât şi în faţa instanţei de fond inculpatul a fost legal citat la adresa menţionată în Rechizitoriu, ca adresă de domiciliu, cu respectarea dispoziţiilor art. 175, 176, 177 alin. (1) C. proc. pen. şi 179 C. proc. pen.

Din analiza dispoziţiilor legale indicate se observă că nu se impune menţionarea în citaţie a poreclelor sau numelor / prenumelor anterior purtate de către persoana citată, iar citarea prin afişare la Consiliul Local [(potrivit art. 177 alin. (4) C. proc. pen.)] în situaţia în care se cunoaşte adresa de domiciliu (necontrazisă, în cazul de faţă printr-o eventuală restituire a citaţiei) nu este prevăzută de normele menţionate, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Relativ la împrejurarea constând în necunoaşterea reală a adresei la care trebuia citat inculpatul, instanţele cunoscând că din anul 2003 lipseşte din ţară, se va constata că adresa de domiciliu era cea din România, inculpatul neinformând instanţa despre o modificare a acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 177 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., se va observa că instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., în pofida nemenţionării exprese a acestora prin repunerea cauzei pe rol pentru a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute prin rechizitoriu.

Procedând în maniera arătată, instanţa de fond a asigurat respectarea dreptului la apărare a părţilor, acestea având posibilitatea ca la termenul din 17 mai 2007 să pună concluzii asupra noii încadrări, puse în discuţie de instanţă.

Având în vedere aspectele relevate se constată că susţinerile inculpatului sunt nefondate, omisiunea instanţei neurmând a fi sancţionată cu nulitatea actului procedural întocmit, neexistând o vătămare a drepturilor părţilor.

Faţă de aspectele menţionate anterior, urmează a se constata că şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3851 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi neinvocat şi în apel, potrivit susţinerilor inculpatului va fi apreciat ca nefondat, omisiunea vădită din minută putând fi îndreptată prin procedura prevăzută de dispoziţiile art. 195 – art. 196 C. proc. pen., instanţa dând eficienţă dispoziţiilor legale în discuţie, dar neinserându-le efectiv în cuprinsul actului procedural care se impunea a fi îndreptat.

Relativ la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., se constată că prima instanţă a apreciat just probele legal administrate în faza de urmărire penală cât şi cele administrate în timpul cercetării judecătoreşti, reţinându-le doar pe cele ce se coroborează şi formându-şi convingerea în sensul existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpatului.

Se va constata, totodată, că argumentele inculpatului relativ la inexistenţa probelor în susţinerea hotărârilor anterior pronunţate sunt nefondate, deoarece ansamblul probator avut în vedere de instanţele de fond şi apel dovedeşte în afara oricărui dubiu modul de săvârşire a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.

Privitor la măsura confiscării sumei de 256.000 Euro, cuantumul acesteia rezultă din declaraţiile părţilor vătămate şi din relaţiile transmise de unităţile bancare prin intermediul cărora, prin Serviciul Western Union, inculpatul a efectuat operaţiuni cu sumele respective.

Referitor la solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei aplicate, se va observa că pedepsele au fost legal stabilite, reflectând gradul de pericol social al faptei, periculozitatea făptuitorului, perseverenţa în săvârşirea infracţiunii, şi obţinerea unui profit material considerabil prin exploatarea sistematică şi îndelungată a părţilor vătămate. Aşadar, se va observa că au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa asigurând, prin cuantum şi modalitate de executare, realizarea scopurilor general şi special, prevăzute de art. 52 C. pen.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V.R. împotriva deciziei penale nr. 206 din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 585/2008. Penal