ICCJ. Decizia nr. 1153/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr.1153/200.
Dosar nr. 3594/1/200.
Şedinţa publică din 9 iunie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
Prin rezoluţia din 27 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în dosarul nr. 1479/P/2008,s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I. - procuror la Parchetul de pe lângă I.C.C.J pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 264, art. 253/1 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) întrucât faptele nu există.
S-a reţinut că persoana vătămată A.I. a formulat o plângere penală împotriva magistratului procuror pentru comiterea unor infracţiuni în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu prilejul soluţionării dosarului penal cu numărul 967/P/2008.
În dosarul mai sus menţionat intimata a dispus prin rezoluţia din data de 28 mai 2008 neînceperea urmăririi penale faţă de G.C. - procuror la Parchetul de pe lângă I.C.C.J pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele nu există.
S-a constatat că soluţia dispusă de intimată a fost pronunţată în urma analizării probelor administrate în cauză, cu respectarea normelor procedurale în vigoare, fiind amplu şi temeinic motivată cu elucidarea tuturor aspectelor semnalate.
De altfel, împotriva acestei soluţii persoana vătămată a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., ce a fost respinsă prin rezoluţia cu nr. 10953/6201/ll/2/2008,constatându-se că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
În consecinţă, împrejurarea că soluţia dispusă nu este favorabilă părţii, nu înseamnă că ea a fost dată cu încălcarea atribuţiilor de serviciu sau că au fost comise infracţiuni cu prilejul soluţionării acesteia.
Împotriva acestei soluţii petentul a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen.
Prin rezoluţia nr. 3563/1677/11/2/2009 din 14 aprilie 2009 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă I.C.C.J a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului.
În esenţă, s-a reţinut că soluţiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic şi jurisdicţional al soluţiei, iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală în cauză
De altfel, potrivit principiului non bis in idem, urmărirea penală nu poate fi declanşată din nou cu privire la aceleaşi persoane şi la aceleaşi fapte, anterior rezoluţiei ce face obiectul acestei plângeri dispunându-se în dosarele nr. 524/P/2008 şi 58/P/2008, neînceperea urmăririi penale cu privire la acelaşi magistrat cercetat, la solicitarea petiţionarului A.I., pentru aceleaşi fapte.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petentul conform art. 278/1 C. proc. pen., fără a preciza motivele.
Examinând soluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei. Curtea constată că plângerea este nefondată.
În ce priveşte activitatea magistraţilor, Curtea reţine cu valoare de principiu faptul că atribuţiile de serviciu ale acestora se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, petentul a formulat o plângere penală împotriva intimatei care, în calitate de procuror, a soluţionat în mod nefavorabil o plângere a acestuia, fiind vorba în realitate de critici ce se circumscriu căilor de atac împotriva respectivei soluţii, pe care de altfel, în parte, petentul Ie-a şi exercitat şi epuizat.
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către intimată a infracţiunilor menţionate de petent, astfel încât plângerea de faţă este nefondată şi urmează a fi respinsă, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei din 27 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 1479 /P / 2008.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 115/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3559/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
