ICCJ. Decizia nr. 463/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 463/2009

Dosar nr. 765/1/2009

Şedinţa publică din 10 martie 2009

Deliberând asupra plângerii de faţă:

În baza art. 2781 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. La data de 2 decembrie 2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către petiţionarul O.M., în calitate de persoană vătămată plângere în baza art. 2781 C. proc. pen., înaintată spre competentă soluţionare cu adresa nr. 11603/6593/ VIII/1/2008 din 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, împotriva Ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale nr. 891/P/2008 din 16 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, cu solicitarea de a se desfiinţa actul amintit şi a se trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale în legătură cu faptele penale sesizate şi faţă de toţi intimaţii făptuitori în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

2.1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi materialelor din dosarul cauzei, în raport cu solicitarea formulată de petiţionar cât şi din oficiu sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptate de procuror, constată următoarele:

- la data de 27 martie 2008 O.M. a adresat C.S.M. plângere în baza art. 222 C. proc. pen., prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de judecătorii şi procurorii care au participat la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 5529 din 02 decembrie 2004 a Judecătoriei Iaşi în dosar nr. 15398/2004 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals material, uz de fals, favorizarea infractorului, instigare publică şi apologia infracţiunilor prevăzute de art. 246, 248, 288, 291, 264 şi 324 C. pen., cu motivarea că: (i) membrii completului de judecată, cu participaţia procurorilor, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că, deşi la primul termen de judecată recurentele C.O. şi C.D. au lipsit, nu au dispus aducerea acestora în sala instanţei de judecată cu mandat de aducere în condiţiile art. 183 C. proc. pen., urmând alte 9 termene de judecată în soluţionarea cauzei, determinând tergiversarea soluţionării recursului pentru o durată de aproximativ un an de zile cu consecinţa împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale în ceea ce priveşte pe făptuitorii care l-au agresat în noaptea de 26 iunie 2004 şi (ii) membrii completului de judecată ar fi cunoscut din chiar momentul sesizării instanţei că declaraţia de recurs existentă la dosarul cauzei nu aparţinea recurentelor C.O. şi C.D. de reprezentantul legal al acestora C.L., împrejurare ce atrăgea nulitatea demersului judiciar în cauză, astfel cum s-a constatat cu ocazia deliberării [concluzionându-se că toţi magistraţii au cunoscut că recursul declarat este declarat în fals şi cu toate acestea au prelungit nejustificat soluţionarea cauzei mai mult de un an de zile; s-a considerat, de asemenea, prin plângere de către petiţionar că prin aceste acţiuni/omisiuni magistraţii au favorizat infractorii şi, în mod public, au îndemnat la nerespectarea legilor];

- plângerea a fost trimisă spre soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pe rolul căruia s-a format dosarul nr. 141/P/2008; ulterior prin ordonanţa nr. 141/P/2008 din 7 iulie 2008 sa dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii V.E., G.S. şi I.C., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 263 C. pen. şi art. 324 C. pen., precum şi măsura disjungerii şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei nou formate în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce îi priveşte pe judecătorii C.M., V.R., S.C., T.R.D., I.O., Ş.N., T.G., C.A. şi A.M. şi pe procurorii M.D., H.M., P.C., P.C. şi B.N., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen., art. 264 C. pen. şi art. 324 C. pen. [Constantându-se astfel, noul dosar nr. 891/P/2008 al secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care a fost adoptată ordonanţa atacată ca procedură actuală].

- actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în această din urmă cauză au vizat aspectele semnalate de persoana vătămată, potrivit cu care, magistraţii care au participat la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 5509 din 2 decembrie 2004 a Judecătoriei Iaşi, au tergiversat soluţionarea cauzei şi nu au dispus măsurile legale necesare pentru aducerea la judecată a reclamantelor C.O. şi C.D., cu consecinţa împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale referitor la mai multe persoane care l-au agresat pe O.M.; de asemenea, cercetările au avut în vedere şi faptul sesizat de către persoana vătămată, conform căruia, aceiaşi magistraţi, cunoscând că declaraţia de recurs fusese declarată în fals, au întârziat nelegal soluţionarea cauzei, pentru a-i favoriza pe cei împotriva cărora O.M. formulase plângere penală.

Prin ordonanţa nr. 891/P/2008 din 16 septembrie 2008, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii C.M., V.R.S.C., T.R.D., I.O., Ş.N., T.G., C.A., A.M., M.D., P.C., H.M., P.C. şi B.N. pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 264 C. pen. şi art. 324 C. pen.; [prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu privire la fapta de falsificare a înscrisului intitulat „Recurs" şi înregistrat la 28 decembrie 2004 la Judecătoria Iaşi].

În motivarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale s-a reţinut că la data de 24 iulie 2004, O.M. a adresat Postului de Poliţie S. o plângere împotriva făptuitorilor L.C., A.R., A.I., C.D.M. şi C.O. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 180 C. pen., plângerea fiind trimisă Judecătoriei Iaşi; în cursul judecăţii, O.M. a solicitat să fie efectuate cercetări şi pentru săvârşirea altor infracţiuni, prevăzute de art. 192 C. pen., art. 323 C. pen. şi art. 315 C. pen., împrejurare în care s-a dispus, prin sentinţa nr. 5509 din 2 decembrie 2004, scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi; s-a mai arătat că, la 28 decembrie 2004, s-a înregistrat la Judecătoria Iaşi declaraţie de recurs împotriva sentinţei nr. 4409 din 2 decembrie 2004, formulată de C.D.M. şi C.O.; schimbarea domiciliului recurentelor a determinat ca instanţa de judecată să acorde mai multe termene pentru îndeplinirea corectă a procedurii de citare cu recurentele în cauză şi aducerea acestora în faţa instanţei la termenul de 16 ianuarie 2006 când cele două pretins făptuitoare au arătat că nu-şi însuşesc declaraţia de recurs, contestând semnăturile de pe acest înscris.

În cuprinsul ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că, actele premergătoare efectuate, nu au constatat existenţa unor omisiuni ori acte îndeplinite defectuos de către magistraţi, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale persoanei vătămate, neputându-se discuta despre vreo acţiune a magistraţilor de a falsifica declaraţia de recurs, de a se folosi de aceasta, ori de favorizare a vreunui infractor, [plângerea în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva ordonanţei amintite, fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 10297/5071/II/2/2008 din 5 noiembrie 2008 a procurorului şef secţie urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie].

2.2. Instanţa, rejudecând plângerea petiţionarului pe baza lucrărilor şi materialul probator aflate ca dosar nr. 891/P/2008, constată că această cale de atac este nefondată urmând a fi respinsă ca atare, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.

Cu adresa nr. 6640120 din 24 iulie 2007 Postul de Poliţie S. a trimis spre competentă soluţionare la Judecătoria Iaşi plângerea penală formulată de partea vătămată O.M. împotriva lui L.C., A.R., A.I., C.D.M. şi C.O., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 180 C. pen.

A fost constituit astfel la instanţa amintită dosarul nr. 15398/2004.

În cursul judecăţii, partea vătămată a arătat că extindă acţiunea penală şi pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni şi lăsare fără ajutor, act procedural în raport cu care în baza art. 285 C. proc. pen., Judecătoria Iaşi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru efectuarea de cercetări (sentinţa penală nr. 5509 din 02 decembrie 2004).

La data de 28 decembrie 2004 a fost înregistrată la Judecătoria Iaşi declaraţia de recurs împotriva sentinţei penale sus-menţionate; demers judiciar exercitat în numele făptuitoarelor M.D.C. şi O.C. (minore), de către reprezentata legală C.L.

Soluţionarea recursului amintit a impus verificarea regularităţii sesizării cu respectarea principiului contradictorialităţii şedinţei de judecată fiind acordate mai multe termene deoarece procedurile de citare nu au fost îndeplinite în condiţiile legale cu recurentele C.M.D. şi C.O.

Impedimentele obiective ce au determinat prelungirea duratei de soluţionare a recursului amintit au constat în mutarea de la adresa cunoscută a recurentelor şi starea de minoritate a acestora, aspecte rezultate din încheierile de şedinţă date în dosarul nr. 1038/2005 al Tribunalului Iaşi şi din procesele-verbale şi referatele întocmite de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. La termenul din 16 ianuarie 2006, recurentele minore au fost ascultate, prilej cu care acestea au arătat că nu au declarat recurs, că nu şi-l însuşesc şi că semnăturile de pe înscrisul în cauză nu le aparţin.

În acest context procesual/procedural a fost adoptată Decizia penală nr. 41 din 16 ianuarie 2006, Tribunalul Iaşi a dispus respingerea recursului ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală potrivit dispoziţiilor art. 3852 coroborat cu art. 362 C. proc. pen.

Conduita procesuală/procedurală sus-menţionată are ca bază legală dispoziţiile art. 484 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu care judecarea cauzei privind o infracţiune săvârşită de un minor se face în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când minorul s-a sustras de la judecată; în speţă nu au existat date că minorele făptuitoare s-ar fi sustras de la judecată, cu atât mai mult cu cât procedurile de citare au fost viciate din motivele obiective arătate anterior; ca urmare, magistraţii au făcut demersuri legale şi necesare pentru aducerea în faţa lor a inculpatelor recurente minore pentru a se stabili dacă şi în ce împrejurări s-a formulat recursul în cauză.

Din cele expuse nu există indicii privind existenţa faptelor sesizate, iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., este legală şi temeinică.

Conform art. 192 alin. (2) a fost obligat petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul O.M. împotriva ordonanţei din 16 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 891/P/2008.

Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 463/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond