ICCJ. Decizia nr. 1366/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1366/2009Dosar nr. 374/121/2008
Şedinţa publică din 13 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 451 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Galaţi, inculpatul C.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 în referire la art. 174 alin. (1) rap. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2007 până la 21 octombrie 2008.
S-a luat act că partea vătămată G.G. nu s-a constituit parte civilă.
Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost obligat inculpatul C.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M., la plata sumei de 1851,05 lei cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" Galaţi.
În temeiul art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente C.M., la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Galaţi a reţinut că în cursul anului 2006, între inculpatul minor C.I. (care locuia în Galaţi împreună cu fraţii săi vitregi M.C. şi M.G.) şi partea vătămată G.G. a avut loc o discuţie contradictorie, legată de prietenia cu o fată, discuţie care, însă, nu a degenerat într-un conflict propriu-zis.
La data de 25 decembrie 2007, inculpatul C.I. se afla la domiciliu împreună cu fraţii săi, martorii M.C. şi C.A. (acesta din urmă fiind, de asemenea, frate vitreg al inculpatului, care muncea în străinătate şi locuia separat de cei trei anterior menţionaţi) şi sărbătoreau Crăciunul. Pe parcursul şederii aici, martorul C.A. a fost sunat de un prieten de-al său, martorul D.A., care i-a propus să meargă în oraş pentru a sărbători revenirea în ţară. La insistenţele martorului D.A., martorul C.A. a fost de acord să se întâlnească, stabilind ca loc de întâlnire zona în care locuia martorul D.A., în cartierul Micro 18.
În jurul orelor 18,00, au urcat în autoturismul „Opel" închiriat de martorul P.C.V., prieten al inculpatului C.I.: martorul C.A. (la volan), martorul P.C.V. (în dreapta şoferului), inculpatul C.I., martorul M.C. şi prietena acestuia (toţi trei pe bancheta din spate). Pe drum, până să ajungă în Bariera Traian, martorul M.C. şi prietena acestuia au coborât să ia un maxi-taxi, ceilalţi continuându-şi deplasarea spre cartierul în Micro 18. Ajunşi în cartierul Micro 18, au oprit autoturismul în dreptul barului „Anita", despre care martorul C.A. ştia că este frecventat de prietenul său, martorul D..
S-a mai reţinut că în bar, la acel moment, printre alţi consumatori, se aflau partea vătămată G.G. şi martorii A.C., C.G.A. şi M.I. La un moment dat, chiar când martorul C.A. se pregătea să intre şi el în bar, partea vătămată a ieşit afară pe terasa barului pentru a vorbi la telefon, partea vătămată şi martorul salutându-se, fără a exista între ei vreo discuţie contradictorie.
S-a mai relevat că inculpatul C.I. a coborât de pe bancheta din spate a maşinii şi s-a apropiat în fugă de partea vătămată G.G. şi i-a spus ceva de genul „ce faci, mă, mă mai ţii minte ?". Când martorul C.A. a dat să intre în bar, partea vătămată, gândindu-se că cei doi au venit să se răzbune pe ea, dată fiind şi întrebarea pusă anterior de inculpat, s-a întors către martorul C.A. În acel moment, cu o mişcare bruscă, inculpatul C.I. a lovit-o pe partea vătămată, cu un cuţit în partea stângă a toracelui, în dreptul inimii, obiect pe care l-a scos din buzunarul interior al gecii (aşa cum a precizat martorul P.C.V.). Partea vătămată, după lovitură, s-a aplecat, dar nu a căzut, în prima fază nerealizând că inculpatul i-a aplicat lovitura cu un cuţit. După aplicarea loviturii, inculpatul C.I. a fugit înspre strada Brăilei, iar martorul C.A., realizând activitatea fratelui său, a încercat şi el să fugă, însă a fost prins de partea vătămată G.G., care i-a aplicat câteva lovituri cu pumnul în zona feţei.
S-a mai reţinut că martorii A.C.I. şi C.G.A. au ieşit şi ei afară, în apărarea părţii vătămate, iar martorul P.C.V., rămas în autoturism, s-a mutat la volanul acestuia şi s-a îndreptat înspre farmacia „Hygeia". Martorul M.I. a fugit după inculpatul C.I., însă nu l-a ajuns, iar martorul C.A. a reuşit să se smulgă din mâinile părţii vătămate şi a fugit în direcţia opusă fratelui său.
Prima instanţă a mai reţinut că, în acel moment, partea vătămată G.G. a solicitat martorilor M.I., A.C. şi C.G.A. să fie transportată la spital pentru că „a fost tăiat", ulterior fiind operat la Spitalul Judeţean Galaţi.
Inculpatul C.I. şi fratele său, martorul C.A. s-au deplasat la domiciliile lor, separat, iar după aproximativ o oră de la incident, martorul M.C. a venit la locuinţa martorului C.A. pentru a vedea ce i s-a întâmplat acestuia. S-a mai relevat că a doua zi, inculpatul C.I. a recunoscut martorului P.C.I. că a înjunghiat-o în piept pe partea vătămată, dar nu a precizat nimic legat de cuţitul/briceagul cu care a comis fapta.
Prima instanţă a reţinut că, în cursul urmăririi penale, s-a procedat la ridicarea hainelor cu care a fost îmbrăcată partea vătămată la momentul comiterii faptei de către inculpatul C.I., iar din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică biocriminalistică a rezultat că pe tricoul de culoare neagră s-au pus în evidenţă urme de sânge uman care pot aparţine grupei sanguine AB IV, iar pe pantalonul din denim s-au pus în evidenţă urme de sânge uman care pot aparţine grupei sanguine A II sau AB IV.
De asemenea, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică a rezultat că pe partea anterioară stângă a tricoului supus examinării, în zona hemitoraceului, se afla un orificiu penetrant, cu margini secţionate, creat de un corp înţepător - tăietor, probabil cuţit, cu o lamă având lăţimea de 2,5 cm.
S-a mai reţinut că la data de 26 decembrie 2007, martorii A.C., M.I. şi C.G.A. l-au recunoscut pe inculpatul C.I., de pe planşa fotografică, ca fiind „Crăcănatul", cel care a lovit-o în zona inimii pe partea vătămată.
S-a menţionat că, din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părţii vătămate G.G., a rezultat că partea vătămată a prezentat plagă înţepat tăiată penetrantă hemitorace stâng cu plagă pulmonară, plagă pericardică şi miocardică, produsă prin lovire cu corp înţepător - tăietor, posibil cuţit; că leziunile pot data din 25.11.2007; că aceste leziuni i-au pus în primejdie viaţa şi au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, în cazul în care nu surveneau complicaţii .
Instanţa de fond a reţinut că existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului au fost dovedite cu procesul-verbal şi planşele întocmite cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate G.G., raportul de constatare medico-legală nr. 1474/E din 26 decembrie 2007, raportul de constatare tehnico-ştiinţific biocriminalistic nr. 29835 din 25 ianuarie 2007, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică nr. 19836 din 15 ianuarie 2008 şi declaraţiile martorilor G.M.S., G.M.I., A.C., M.I., M.C., C.G.A., C.S., P.C.V., C.A. şi procesele-verbale încheiate cu ocazia efectuării de recunoaşteri după planşele foto.
Împotriva sentinţei penale nr. 451 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Galaţi inculpatul C.I. a declarat apel, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Astfel inculpatul a susţinut că, în cauză, sunt doar probe din care rezultă că fapta a existat, dar nu sunt probe din care să rezulte că el este autorul faptei şi a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Sub acest aspect a susţinut că nu au existat probe din care să rezulte: că anterior ar fi avut vreo discuţie contradictorie cu partea vătămată legată de prietenia cu o fată; că înainte de incident ar fi avut loc vreo discuţie cu partea vătămată; că purta, de regulă, asupra sa briceag; că a lovit-o pe partea vătămată cu briceagul şi, mai mult, că fapta ar fi fost săvârşită în locul reţinut în actul de inculpare, deoarece acolo nu s-au găsit urme de sânge.
Apelantul inculpat a mai arătat că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de instanţa de fond era nelegală, întrucât fiind vorba de o tentativă de omor calificat, potrivit art. 21 C. pen., minimul special al pedepsei prevăzut de lege este de 7 ani şi 6 luni închisoare, iar maximul special este de 12 ani şi 6 luni închisoare, iar potrivit art. 109 alin. (1) C. pen., în cazul infracţiunilor săvârşite de minori, limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, astfel că pedeapsa pe care instanţa o putea aplica trebuia să se situeze între minimul special de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 6 ani şi 3 luni închisoare.
Tot ca motiv de nelegalitate a susţinut că încadrarea juridică este greşită, considerând că cea corectă este fapta prevăzută de art. 182 alin. (2) şi alin. (3) C. pen., deoarece nu s-a dovedit că a avut asupra sa vreun cuţit sau vreun alt corp tăietor - înţepător, întrucât a lovit-o pe partea vătămată doar o singură dată cu pumnul, situaţie în care nu a acţionat cu intenţia de a suprima moartea părţii vătămate, ci doar de a-i provoca vătămări corporale.
A mai susţinut, referitor la raportul de constatare medico-legală nr. 1474/E din 26 decembrie 2007, că acesta era concludent doar cu privire la existenţa unei înţepături aflate la suprafaţa corporală şi nu a stabilit dacă viaţa părţii vătămate a fost sau nu pusă în primejdie, acest aspect putând fi stabilit doar printr-o expertiză medico-legală.
A susţinut că declaraţia olografă dată în faza de urmărire penală este lovită de nulitate absolută deoarece a fost dată în faţa unui lucrător de poliţie şi nu în faţa unui procuror, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 209 alin. (3) C. proc. pen., nu a fost asistat de un apărător, nu i s-au adus la cunoştinţă aspectele despre care trebuia să dea relaţii, nu era menţionată, în cuprinsul declaraţiei, ora la care a început şi ora la care s-a terminat audierea şi nu i-a fost respectat dreptul la tăcere. De asemenea, inculpatul apelant a mai susţinut că organele de urmărire penală au abandonat prea uşor pista de cercetare a numitului D.A., căruia, deşi prezentase pe corp urmele unei altercaţii recente, nu i-a fost comparată grupa sanguină cu grupa sanguină şi ADN - ul găsite pe hainele părţii vătămate, transformându-l nejustificat, pe acesta din suspect în martor, criticând şi faptul că nu a fost audiată martora M.G.
Referitor la criticile privind netemeinicia hotărârii atacate, a susţinut că, prin rechizitoriu şi prin hotărâre, au fost reţinute o serie de aspecte de fapt care nu au fost susţinute de probele administrate în cauză, arătând că nu au existat probe la dosar din care să rezulte că, anterior săvârşirii faptei ar fi avut vreo discuţie contradictorie cu partea vătămată legată de prietenia cu o fată şi că situaţia de fapt a fost reţinută doar pe baza declaraţiilor prietenilor şi rudelor părţii vătămate, fără să se fi făcut demersuri pentru identificarea şi audierea tuturor persoanelor, care au avut cunoştinţă despre modul şi împrejurările concrete în care faptele au fost săvârşite.
A susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine în favoarea sa niciuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere doar gravitatea faptei săvârşite, atitudinea nesinceră, faptul că a înregistrat multe absenţe şcolare şi că nu a conştientizat gradul de pericol ridicat al acţiunii sale ilicite, ignorându-se împrejurarea că nu avea antecedente penale, că nu a fost sancţionat contravenţional, că părinţii săi erau despărţiţi şi că a fost nevoit să muncească ca să-şi asigure singur mijloacele de existenţă. A conchis susţinând că poate beneficia de prevederile art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.
În susţinerea apelului, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize medico - legală pentru a se verifica dacă vătămarea corporală internă a pus în primejdie viaţa părţii vătămate şi a solicitat audierea martorului D.A. şi a agentului de poliţie P.C., însă prin încheierea de şedinţă din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel Galaţi a admis doar proba cu audierea martorului D.A., care, însă, nu a fost posibilă, deoarece din procesul - verbal încheiat de organele de poliţie a rezultat că martorul era plecat din ţară.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, a apreciat apelul declarat de inculpatul C.I. ca fiind fondat, dar numai în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate privind cuantumul pedepsei aplicate şi, pe cale de consecinţă, prin Decizia penală nr. 6/A din 10 februarie 2009, a admis apelul declarat de acesta, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 451 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Galaţi şi, în rejudecare, a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 5 ani şi 6 luni închisoare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Prin aceeaşi decizie, conform art. 383 alin. (1)1 cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2007 până la 10 februarie 2009, stabilind, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul apel.
S-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. este închisoarea de la 15 la 25 ani, iar în cauză inculpatul C.I. fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) C. pen., situaţie în care, potrivit art. 21 alin. (2) C. pen., limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, pedeapsa prevăzută de lege în acest caz fiind cuprinsă între 7 ani şi 6 luni, închisoare şi 12 ani şi 6 luni închisoare. Potrivit art. 109 alin. (1) C. pen., în cazul infracţiunilor săvârşite de minori, limitele pedepselor se reduc la jumătate, astfel că pedeapsa pe care instanţa o putea aplica trebuia să fie cuprinsă între 3 ani şi 9 luni închisoare şi 6 ani şi 3 luni închisoare.
S-a apreciat că în condiţiile în care prima instanţă l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, a pronunţat o hotărâre nelegală, această pedeapsă fiind situată în afara limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Instanţa de prim control judiciar, analizând hotărârea penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat că prima instanţă, pe baza unei analize ample şi judicioase a probelor administrate în cauză, a reţinut în mod corect fapta săvârşită de inculpat cu vinovăţie şi a stabilit încadrarea juridică corespunzătoare, constatând totodată, că celelalte motive de apel susţinute de inculpatul C.I. sunt nefondate, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
Astfel, a constatat că din declaraţiile martorilor M.C., C.A. şi P.C. a rezultat, cu certitudine că în ziua de 25 decembrie 2007, în jurul orelor 18,00, inculpatul C.I. s-a deplasat împreună, cu cei trei martori şi cu prietena martorului M.C. la bariera Traian, unde martorul M.C. şi prietena acestuia au coborât, iar inculpatul C.I. şi martorii C.A. şi P.C.V. s-au deplasat, cu acelaşi autoturism, la Barul „Anita" din cartierul Micro 18, bar despre care martorul C.A. cunoştea că este frecventat de prietenul său, martorul D.A.
S-a mai reţinut că, din declaraţiile martorilor A.C. şi C.G.A. a rezultat că aceştia se aflau în bar împreună cu partea vătămată G.G., iar la o altă masă se afla martorul D.A., însoţit de alţi doi tineri. De asemenea, s-a mai relevat, cu certitudine că, la un moment dat, partea vătămată a ieşit afară pe terasa barului pentru a purta o convorbire telefonică şi, potrivit declaraţiilor acesteia, în acel moment, din autoturism a coborât martorul C.A., cei doi salutându-se fără a avea vreo discuţie contradictorie. De asemenea, s-a mai menţionat că tot în aceleaşi împrejurări, martorul C.I. a venit spre partea vătămată în fugă, adresându-i întrebarea „ ce faci mă, mă mai ţii minte?", fapt ce l-a determinat să se gândească că cei doi doreau să se răzbune şi, când s-a întors către martorul C.A., inculpatul C.I. a scos briceagul din buzunarul de la geacă, cu o mişcare bruscă, a lovit-o pe partea vătămată în partea stângă a toracelui, în dreptul inimii.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că martorul P.C.V., a susţinut, în mod constant, în faza de urmărire penală că inculpatul C.I. este cel care a lovit-o pe partea vătămată relatând, la rândul său, cele mai sus relevate. Acelaşi martor a mai arătat că, a doua zi,( în data de 26 decembrie 2007), vizitându-l acasă pe inculpat, acesta i-a relatat că, în momentul agresiunii fratelui său, a scos cuţitul din geacă şi l-a înjunghiat în piept pe un tânăr. S-a reţinut de către instanţa de prim control judiciar ca fiind irelevantă împrejurarea că, în faţa primei instanţe, martorul P.C.V. şi-a schimbat nejustificat declaraţia, câtă vreme cele relatate de acesta s-au coroborat cu declaraţiile martorilor M.I., A.C. şi C.G.A., care au declarat că din maşină a coborât iniţial şoferul (martorul C.A.), care a început să discute cu partea vătămată şi că de pe bancheta din spate a coborât un alt tânăr (inculpatul C.I.), care s-a apropiat în fugă de partea vătămată şi l-a lovit în partea stângă a toracelui, în zona coastelor. Martorii au arătat că după acest moment partea vătămată le-a spus că îi este rău, că a fost tăiată şi le-a solicitat să o ducă la spital.
S-a constatat de către instanţa de prim control judiciar că martorii A.C., M.I. şi C.G.A., cu ocazia efectuării de recunoaşteri după planşe foto, l-au recunoscut şi indicat, fără ezitare, pe inculpatul C.I. ca fiind persoana care a lovit-o pe partea vătămată G.G., fapt ce se coroborează cu susţinerile constante ale părţii vătămate G.G., în sensul că cel care l-a lovit este tânărul care a coborât din maşină, fratele mai mic al lui „Crăcănatu" - porecla martorului C.A. - şi nu tânărul care a ieşit din bar şi, cu ocazia efectuării de planşe foto, l-a recunoscut şi l-a indicat, fără ezitare, pe inculpatul C.I. ca fiind autorul infracţiunii.
S-a mai apreciat că, dacă aspectele relatate de partea vătămată privind discuţia legată de o fată, avută în urmă cu aproximativ un an, în contradictoriu cu inculpatul, nu ar fi reale, nu ar prezenta relevanţă în ceea ce priveşte existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului.
De asemenea, instanţa de apel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.I., a reţinut că iniţial acesta a negat că în seara de 25 decembrie 2007 ar fi fost în cartierul Micro 17, susţinând că a stat acasă până în jurul orelor 20,30, pentru ca, ulterior, audiat fiind de prima instanţă cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă şi realizând că susţinerile sale nu au fost confirmate de fraţii şi prietenul său , să revină şi să arate că a fost în cartierul Micro 17, dar că a intenţionat doar să îşi apere prietenul şi că a fost urmărit de vreo 6 băieţi necunoscuţi.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, a constatat că apărarea inculpatului în sensul celor anterior relevate contrazicea propriile motive de apel, unde, printre altele, acesta a susţinut că a lovit-o pe partea vătămată doar o singură dată cu pumnul, că nu a dorit moartea părţii vătămate, ci doar cauzarea de vătămări corporale, situaţie în care încadrarea juridică dată faptei ar fi cea prevăzută de art. 182 alin. (2) şi (3) C. pen. S-a mai reţinut că această apărare a fost infirmată atât de raportul de constatare medico-legală nr. 1474/E din 26 decembrie 2007, din care a rezultat că partea vătămată G.G. a prezentat plagă înţepat tăiată penetrantă hemitorace stâng cu plagă pulmonară, plagă pericardică şi miocardică, produsă cu corp înţepător - tăietor, posibil cuţit, cât şi de raportul de constatare tehnico - ştiinţifică traseologică nr. 29836 din 15 ianuarie 2008 în care s-a menţionat că orificiul penetrant, cu margini secţionate a fost creat de un corp tăietor înţepător, probabil cuţit, cu lamă având lăţimea de 2,5 cm şi deci nu prin lovire cu pumnul.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a înlăturat şi susţinerea inculpatului, în sensul că partea vătămată ar fi fost lovită de către D.A., întrucât a fost infirmată atât de martorii A.C., M.I. şi C.G.A., (care au susţinut în mod constant că partea vătămată a fost lovită de tânărul care a coborât de pe bancheta din spate a autoturismului şi că D.A. a fost ultimul care a ieşit din bar), cât şi de fratele inculpatului - martorul C.A., care a arătat, în mod neechivoc, că D.A. nu a fost în faţa barului. În acelaşi sens, partea vătămată a susţinut că a fost lovită de către tânărul care a coborât din maşină şi nu de către un tânăr care a ieşit din bar.
Referitor la petele de sânge găsite pe geacă şi la faptul că martorul D.A. a prezentat echimoze în zona frunţii, instanţa de prim control judiciar a reţinut că din procesul-verbal încheiat de organele de poliţie nu a rezultat că ar fi fost vorba de pete proaspete de sânge (relevant sub acest aspect fiind faptul că organele de poliţie au verificat geaca martorului D.A. pe data de 25 decembrie 2007, deci imediat după săvârşirea faptei), iar martorul a susţinut că acestea au fost produse în urmă cu 2-3 zile, în urma unei căzături, datorită stării de ebrietate.
S-a apreciat că a rezultat cu claritate motivul pentru care organele de urmărire penală au abandonat cercetările cu privire la martorul D.A., în condiţiile în care din celelalte probe administrate în cauză a rezultat că în momentul conflictului martorul D.A. nu a fost prezent, că acolo s-au aflat doar inculpatul, partea vătămată şi martorii C.A., A.C., C.G.A. şi M.I. şi că cel care a lovit-o pe partea vătămată a fost inculpatul C.I.
Instanţa de prim control judiciar a înlăturat susţinerea inculpatului, în sensul că în locul respectiv nu au fost găsite pete de sânge, întrucât din declaraţiile părţii vătămate G.G., ale martorilor A.C., M.I., C.G.A. şi C.A. şi chiar din declaraţiile inculpatului, a rezultat cu certitudine că fapta a fost săvârşită în faţa barului Anita, iar organele de poliţie au căutat pete de sânge în scara blocului B 9 şi nu în faţa barului.
S-a mai apreciat că nu este fondată, nici susţinerea inculpatului în sensul că ar fi trebuit identificate şi audiate persoanele din scara blocului B 9, atâta timp cât fapta a fost săvârşită în faţa blocului şi nu în scara blocului, iar din procesul - verbal încheiat de organele de poliţie a rezultat că au fost identificaţi martorii P.C., P.A. şi P.C.A., care au declarat că nu cunoşteau nimic cu privire la agresiune precum şi martorii L.G., E.I., T.I.A. şi R.L. care, deşi au discutat despre înjunghiere, au precizat că au aflat acest lucru de la diferite persoane din cartier.
S-a mai constatat că este nefondată şi apărarea inculpatului, în sensul că ar fi fost trimis în judecată doar pe baza declaraţiei părţii vătămate şi a rudelor apropiate ale acesteia, atâta timp cât, în cauză, au fost audiaţi atât fraţii inculpatului : martorii C.I. şi M.C., cât şi martorii A.C., P.C.V., C.G.A. şi C.S.
Instanţa de prim control judiciar, în ceea ce priveşte declaraţia olografă dată de inculpat în faţa organelor de poliţie, cu privire la care s-a susţinut că este lovită de nulitate absolută, a reţinut că, pe de o parte, aceasta a fost dată de minor în calitate de făptuitor şi nu cuprinde elemente de natură să-l incrimineze pe inculpat, iar dacă aprecia că prin această declaraţie i s-au încălcat drepturile şi i-au fost vătămate interesele sale legitime, inculpatul C.I. avea posibilitatea să formuleze plângere la procuror, potrivit art. 275 C. proc. pen. şi, din considerentele sentinţei penale apelat, iar ,pe de altă parte, a constatat că această declaraţie nu a fost avută în vedere de instanţa de fond la stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului.
Instanţa de apel a constatat că, în mod justificat, prima instanţă a reţinut că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) în ref. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., întrucât inculpatul C.I., în ziua de 25 decembrie 2007, în loc public, a aplicat părţii vătămate G.G. o lovitură cu un cuţit/briceag, (corp apt de a ucide) o lovitură în zona hemitoracelui stâng, spaţiul VI intercostal, zonă vitală a corpului, provocându-i o plagă înţepat - tăiată penetrantă, cu plagă pulmonară şi pericardomiocardică, cu hemotorax stâng şi hemopericard, leziune care a pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
De asemenea, s-a mai relevat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că inculpatul nu poate beneficia de circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., (pe motiv că ar fi intervenit pentru a-şi apăra fratele), deoarece din probele administrate a rezultat că discuţia dintre partea vătămată şi fratele inculpatului a fost paşnică, cei doi doar s-au salutat, inculpatul fiind cel care a lovit primul partea vătămată şi a fugit, ulterior partea vătămată lovind cu pumnul pe martorul C.A.
Datorită modului şi împrejurărilor concrete în care inculpatul a săvârşit fapta, a gradului ridicat de pericol social al faptei săvârşite, faţă de urmările produse şi care se puteau produce, raportat la amploarea pe care acest gen de infracţiuni a luat-o în ultima perioadă de timp, la impactul pe care fapta săvârşită l-a avut asupra membrilor comunităţii şi funcţie de circumstanţele personale ale inculpatului, rezultate şi din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Galaţi, s-a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că inculpatul nu poate beneficia de niciuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., iar reeducarea acestuia nu putea fi realizată decât cu executarea pedepsei prin privare de libertate.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, inculpatul C.I. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Astfel, în esenţă, recurentul inculpat, prin apărător ales, a invocat dispoziţiile art. 3859 punctele 18, 2, 10, şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, în rejudecare, în principal, să se constate că ambele instanţe au comis o eroare gravă de fapt atunci când au dispus condamnarea acestui inculpat pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o şi, pe cale de consecinţă, a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului. De asemenea, invocând motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., a solicitat să se constate că prima instanţă nu a fost legal sesizată, motiv pentru care se impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei, în vederea rejudecării dosarului de către instanţa legal sesizată.
A mai arătat că dacă nu se va reţine acest punct de vedere, Înalta Curte urmează a constata că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat pe cererea formulată de apelantul inculpat privind nulitatea absolută a declaraţiei olografe dată de inculpat la 26 decembrie 2007, solicitând, pentru acest motiv, restituirea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond sau de apel, întrucât niciuna din aceste instanţe nu au administrat probele solicitate de inculpat în apărare şi, de asemenea, nu au avut în vedere împrejurarea că martorul P.C.V. şi-a retractat declaraţia dată iniţial .
În subsidiar, a solicitat în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea reţinută în sarcina inculpatului în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) şi (3) C. pen., caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., întrucât inculpatul n-a avut intenţia să suprime viaţa părţii vătămate, ci doar să-i aplice o corecţie.
Într-un ultim subsidiar, a invocat, dacă se va constata că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei reţinută în sarcină, dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, în rejudecare, să se acorde o mai largă eficienţă circumstanţelor reale ale săvârşirii faptei, precum şi circumstanţelor personale şi, pe cale de consecinţă, aplicând disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub limita celei anterior stabilită şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 861 C. pen.
Recursul formulat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Deşi inculpatul C.I. nu a recunoscut în faza de urmărire penală fapta săvârşită, având o atitudine nesinceră şi oscilantă (susţinând că în seara zilei de 25 decembrie 2007 se afla în domiciliu său), ulterior în faza cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe, şi-a modificat primele declaraţii, nuanţându-şi poziţia şi justificându-şi reacţia avută prin dorinţa de a-şi apăra fratele de loviturile aplicate de către partea vătămată.
Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reţinută de instanţa de fond şi însuşită apoi de instanţa de prim control judiciar, respectiv aceea că în seara zilei de 25 decembrie 2007, în jurul orelor 18,00, în loc public (barul Anita din Cartierul Micro 18 Galaţi), inculpatul C.I. a aplicat părţii vătămate G.G. o lovitură cu un cuţit/briceag, în zona stângă a toracelui, zonă vitală a corpului, provocându-i o plagă înţepat - tăiată penetrantă, cu plagă pulmonară şi pericardomiocardică, cu hemotorax stâng şi hemopericard, leziuni care au pus în pericol viaţa părţii vătămate reţinându-se, în mod justificat, că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) în ref. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Prin urmare, corect s-a apreciat de către instanţele anterioare că lovirea părţii vătămate, cu mare intensitate, cu un cuţit, într-o regiune anatomică în care sunt organe vitale, torace, şi provocându-i o plagă înţepat - tăiată penetrantă, constituie o activitate care, în însăşi materialitatea sa, vădeşte că inculpatul a prevăzut moartea victimei, ca rezultat posibil al acţiunii sale şi, chiar dacă nu a dorit rezultatul letal, l-a acceptat în mod conştient, astfel că fapta săvârşită constituie infracţiunea de tentativă la omor calificat şi nu cea de vătămare corporală gravă, aşa cum nefondat a susţinut inculpatul.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a constatat ca fiind lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că martorul P.C.V. şi-a schimbat în faţa primei instanţe declaraţia dată în faza de urmărire penală, întrucât martorul, pe de o parte nu şi-a justificat în niciun fel schimbarea atitudinii, iar, pe de altă parte, declaraţiile sale iniţiale s-au coroborat cu depoziţiile martorilor M.I. ( filele 99-106 d.u.p.), A.C. ( filele 67-77 d.u.p.) şi C.G.A. (filele 120-126 d.u.p.), care au relatat, la unison, că partea vătămată a fost lovită de tânărul care a coborât de pe bancheta din spate a autoturismului şi că martorul D.A. a fost ultimul care a ieşit din bar. Toate aceste declaraţii s-au coroborat şi cu relatările fratelui inculpatului - martorul C.A., care a arătat, în mod constant, că D.A. nu a fost în faţa barului. De altfel, şi partea vătămată G.G. a susţinut că a fost lovită de către tânărul care a coborât din maşină (inculpatul C.I.) şi nu de către tânărul care a ieşit din bar să vorbească la telefon( martorul C.A.).
Referitor la critica vizând împrejurarea că organele de urmărire penală au abandonat prea uşor cercetările cu privire la martorul D.A., care prezenta pete de sânge pe geacă, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a reţinut că din procesul - verbal încheiat de organele de poliţie cu ocazia verificării gecii acestuia, în aceeaşi zi, 25 decembrie 2007, (deci imediat după săvârşirea faptei), nu a rezultat că ar fi fost vorba de pete proaspete de sânge, martorul D.A. a susţinând că acestea au fost produse urmare unei căzături, datorită stării de ebrietate, în urmă cu 2-3 zile.
Aşadar, în speţă, în mod corect şi fără echivoc a fost reţinută vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat, Înalta Curte apreciind că nu pot fi primite solicitările de achitare ori de schimbare a încadrării juridice dată faptei, ce nu au avut niciun suport probator.
De asemenea, se mai constată că atât instanţa de fond cât şi cea de prim control judiciar au făcut o corectă şi judicioasă analiză a materialului probator administrat în cauză, reţinând justificat ca fiind relevante numai acele declaraţii ce s-au coroborat atât între ele cât şi cu celelalte probe administrate: raportul de constatare medico-legală, fila 21 d.u.p.; raportul tehnico-ştiinţific biocriminalistic - filele 26-32 d.u.p.; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică - filele 33-43 d.u.p.; procese verbale de recunoaştere pe planşe fotografice - filele 78-84,107-113 şi 127-137 d.u.p., înlăturând, ca nefondate, acele susţineri ale inculpatului ce nu s-au putut verifica cu orice mijloc de probă admis de lege.
Astfel, Înalta Curte constată că din probele administrate la dosar, corect s-a reţinut, contrar susţinerilor inculpatului C.I. că, în momentul conflictului, martorul D.A. nu a fost prezent, în faţa barului aflându-se doar inculpatul, partea vătămată şi martorii C.A., A.C., C.G.A. şi M.I., relevându-se totodată, că cel care a lovit-o pe partea vătămată a fost inculpatul C.I.
Înalta Curte, procedând la o minuţioasă analiză a declaraţiilor date în faza de urmărire penală, dar şi în faza cercetării judecătoreşti de către martorii C.A., A.C., C.G.A., M.I., D.A., P.C.V., C.S., de partea vătămată G.G. şi de inculpatul C.I., apreciază că nu sunt fondate şi nu pot fi primite nici criticile formulate de recurentul inculpat vizând nelegala sesizare a instanţei sau nepronunţarea de către instanţa de prim control judiciar cu privire la toate solicitările de administrare de probe în apărare şi, respectiv, cu privire la nulitatea declaraţiei olografe dată de inculpatul minor a doua zi după comiterea faptei, întrucât, pe de o parte, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că instanţa de fond, Tribunalul Galaţi, a fost legal investită, cu respectarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, instanţa de prim control judiciar a avut în vedere cele anterior relevate şi s-a pronunţat, argumentându-şi opinia, cu privire la fiecare dintre aspectele invocate.
De asemenea se mai constată că, instanţa de prim control judiciar a procedat corect înlăturând susţinerea inculpatului, în sensul că în locul respectiv nu au fost găsite pete de sânge, întrucât din declaraţiile părţii vătămate G.G., ale martorilor A.C., M.I., C.G.A. şi C.A. şi chiar din declaraţiile inculpatului, a rezultat cu certitudine că fapta a fost săvârşită în faţa barului Anita, iar organele de poliţie au căutat pete de sânge în scara blocului B 9 şi nu în faţa barului.
În motivarea recursului său, în subsidiar, inculpatul, prin apărător, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei, şi modificarea modalităţii de executare a acesteia prin aplicarea fie a dispoziţiilor art. 81 din Codul penal sau a art. 861 C. pen.
Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni .
Pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de privare de libertate, stabilită de instanţa de prim control judiciar, urmare admiterii apelului declarat de inculpatul C.I. numai în ceea ce priveşte legalitatea cuantumului aplicat, este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că pedeapsa astfel individualizată, de către Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi de minori, este suficientă, raportat atât la modalitatea în care inculpatul a acţionat (lovind partea vătămată G.G. cu briceagul în zona stângă a toracelui, provocându-i astfel leziuni, ce i-au pus viaţa în pericol) cât şi la concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, din care a rezultat că minorul deşi era elev, obişnuia să frecventeze barurile şi discotecile, nu a beneficiat de o creştere şi o educaţie corespunzătoare din partea familiei, a fost sancţionat de două ori contravenţional pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, împreună cu prietenii săi, la ore târzii din noapte, iar pe parcursul procesului penal a dovedit că nu conştientizează gravitatea faptei săvârşite.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii .
Infracţiunea dedusă judecăţii prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere celor mai importante valori sociale ocrotite de legea penală sănătatea şi viaţa omului .
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acesteia.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 6/A din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie.
În baza art. 38517 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2007 la 13 aprilie 200.
În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 6/A din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2007 la 13 aprilie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1386/2009. Penal → |
|---|
