ICCJ. Decizia nr. 1379/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1379/2009
Dosar nr. 1611/57/2008
Şedinţa publică din 13 aprilie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 145 din 18 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara N.R. împotriva rezoluţiei din 18 septembrie 2008 dată în dosarul nr. 533/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. A fost menţinută rezoluţia atacată.
A fost obligată petiţionara să plătească statului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost obligată petiţionara să plătească intimaţilor C.G. şi M.V. câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 18 septembrie 2008, dată în dosarul nr. 533/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 289 şi 246 C. pen., faţă de numiţii M.E. şi M.V. şi sub aspectul infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 9 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 faţă de numitul C.G. (avocat).
Parchetul a reţinut că, prin plângerea formulată, petiţionara N.R. a susţinut că, deşi a achitat taxele necesare eliberării extraselor de carte funciară, pentru un număr de cinci cărţi funciare, numita M.V. nu i-a eliberat extrase de C.F. decât pentru trei cărţi funciare, iar numita M.E. i-a comunicat, în scris, că celelalte două cărţi funciare nu există, aducându-i prin aceasta grave prejudicii intereselor sale legitime.
De asemenea, N.R. a mai susţinut că avocatul C.G. i-a eliberat, cu întârziere, actul doveditor (chitanţă), privind încasarea onorariului de apărător în cuantum de 500 lei.
Din actele premergătoare efectuate parchetul a reţinut că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva numiţilor M.E., M.V. şi C.G. deoarece:
- aspectele comunicate de către M.E. şi M.V. cu privire la situaţia C.F.-urilor nr. 481 şi nr. 2437 Cugir din datele de 18 august 2007 şi respectiv 14 noiembrie 2007 corespundeau realităţii, cele două cărţi funciare fiind găsite, prin ataşare, la cărţile funciare cu acelaşi număr ale altor localităţi abia în cursul anului 2008;
- eliberarea, cu întârziere, de către avocatul C.G. a chitanţei privind încasarea onorariului de la persoana vătămată N.R. nu a produs niciun fel de consecinţe juridice referitoare la drepturile şi interesele procesuale ale acesteia, ci doar a generat o serie de efecte fiscale privind realizarea de către avocat a unui venit în cuantum de 500 lei.
Plângerea formulată de petiţionara N.R., potrivit art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale, a fost respinsă, ca nefondată, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumită de soluţiile date de parchet, petiţionara N.R. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Alba Iulia, competentă să judece cauza în primă instanţă.
Verificând rezoluţia atacată şi actele premergătoare administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că, în mod corect, procurorul a constatat existenţa unei cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv a cauzei prevăzută de art. 10 lit. d) C. proc. pen., faptelor lipsindu-le unul din elementele constitutive ale infracţiunii (intenţia).
Fapta numitelor M.E. şi M.V. de a elibera numai trei extrase de carte funciară din cele cinci solicitate de petiţionară, datorită împrejurării că două cărţi funciare nu au fost găsite decât în anul 2008, nu întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neexistând intenţie şi nici rea-credinţă în îndeplinirea de către acestea a atribuţiilor de serviciu.
Disfuncţionalitatea din cadrul O.C.P.I. Alba nu este de natură a atrage răspunderea penală a angajaţilor, ci o eventuală sancţiune disciplinară.
Totodată, eliberarea, cu întârziere, a chitanţei privind încasarea onorariului de către avocat C.G., nu a reliefat o omisiune a acestuia în evidenţierea în actele contabile a sumei încasată, de natură a cauza un prejudiciu bugetului statului şi nici nu a produs o vătămare intereselor legale ale petiţionarei. Pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada exercitării abuzive de către avocat a obligaţiilor sale rezultate din contractul de mandat.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petiţionara N.R., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionara N.R. este tardiv introdus.
Formularea cererilor de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege şi, doar în mod excepţional, peste aceste limite, dacă există motive legale ce au împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre.
Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., aplicabile potrivit art. 3853 alin. (1) din acelaşi cod, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare, iar pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii.
Din actele dosarului rezultă că petiţionara N.R. a fost prezentă la dezbateri, pe data de 18 decembrie 2008, astfel că termenul de recurs de 10 zile, prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., a început să curgă de la această dată (care este şi data pronunţării hotărârii).
Întrucât petiţionara N.R. a depus cererea, prin care a declarat recurs în cauză, abia la data de 25 februarie 2009, ultima zi de declarare a recursului fiind 5 ianuarie 2009, Înalta Curte constată că exercitarea căii de atac a recursului de către aceasta s-a făcut cu depăşirea termenului de 10 zile în care putea fi declarat.
Termenul de recurs fiind peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de recurs, titularul acestuia putând să promoveze calea de atac doar în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege, rezultă că nedeclararea recursului în acest termen conduce la respingerea lui ca tardiv introdus, subiectul îndrituit fiind decăzut din exerciţiul dreptului procesual respectiv.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiţionara N.R. împotriva sentinţei penale nr. 145 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiţionara N.R. împotriva sentinţei penale nr. 145 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3704/2009. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 138/2009. Penal → |
|---|
