ICCJ. Decizia nr. 1437/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1437/2009
Dosar nr. 657/35/2008
Şedinţa publică din 16 aprilie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 97/P din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara M.P. împotriva rezoluţiei nr. 26/P/2008 din 04 iunie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul R.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligă petiţionara la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 3 iulie 2008, petiţionara M.P. a solicitat instanţei desfiinţarea ca netemeinice şi nelegale a rezoluţiilor emise în dosarele nr. 337/II/2/2008 şi nr. 26/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. A mai reţinut prima instanţă că plângerea nu a fost motivată în fapt, iar în drept au fost invocate dispoziţiile art. 275-278/1 C. proc. pen. (pag. 2 a sentinţei).
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la data de 7 februarie 2008, petiţionara M.P. a solicitat cercetarea numitului R.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. sau alte infracţiuni care ar putea fi descoperite în timpul cercetărilor care vor fi efectuate.
În motivarea plângerii penale, petiţionara a arătat că procurorul R.C. a instrumentat două dosare având ca obiect plângerile formulate de ea împotriva unor persoane, dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia. A mai susţinut petiţionara că acelaşi procuror R.C. a ignorat probele depuse de ea, şi că nu a cercetat infracţiunile sesizate.
Prin rezoluţia nr. 26/P/2008, din data de 4 iunie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul-procuror, constatându-se că soluţiile date de către acesta, în cele 2 dosare menţionate de petiţionară, sunt legale şi temeinice, fiind verificate şi de către procurorul ierarhic superior care a soluţionat plângerile formulate de petiţionară împotriva acestora.
Prin rezoluţia nr. 337/II/2/2008, din 23 iunie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarei formulată împotriva rezoluţiei din dosarul nr. 26/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, constatându-se că actele premergătoare efectuate nu relevat minime indicii că procurorul R.C. ar fi săvârşit infracţiunile reclamate.
Curtea de apel a constatat că plângerea formulată la instanţă de către petiţionară este nefondată având în vedere următoarele:
Prin rezoluţia nr. 585/P/2002 din data de 09 iulie 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, numitul R.C., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de J.M. şi J.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 C. pen., reţinând ca temei legal dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.. în motivarea rezoluţiei s-a arătat că numiţii J.M. şi J.A. sunt proprietari ai terenului pe care se află viţa de vie şi pomii fructiferi despre care petiţionara a susţinut că au fost distruşi, iar în ceea ce o priveşte pe petiţionară, aceasta nu a dobândit calitatea de proprietar ce-i revenea în virtutea drepturilor succesorale.
Prin rezoluţia nr. 49/VIII. 1/2003, din data de 10 aprilie 2003, a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petiţionarei împotriva rezoluţiei mai sus arătate, arătându-se că, în condiţiile în care petiţionara nu deţinea calitatea de proprietar tabular nu era îndreptăţită să emită pretenţii civile cu privire la pomii fructiferi de pe acel teren.
Prin rezoluţia din data de 18 octombrie 2006, dată în dosarul nr. 296/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, intimatul-procuror R.C., în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii J.A., J.M. şi G.I.M. pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., fapta reclamată constând în aceea că, în decursul timpului, intimaţii i-ar fi distrus şi degradat imobilul situat în Oradea, aducându-l în stare de neîntrebuinţare.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că cele reclamate nu sunt reale, susnumiţii intimaţi nedistrugând imobilul în cauză, care s-a deteriorat din cauze naturale.
Această ultimă rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale a fost verificată şi menţinută prin rezoluţia dată ia data de 14 noiembrie 2006, în dosar nr. 1419/11.2/2006, de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin aceasta respingându-se plângerea petiţionarei şi reţinându-se că, la dosarul cauzei, nu există nici o dovadă că J.A., J.M. şi G.I.M. se fac vinovaţi de distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a imobilului sau de acţiuni de împiedicare a luării măsurilor de conservare.
În raport cu cele reţinute, prima instanţă a constatat că intimatul procuror R.C. şi-a îndeplinit în mod legal atribuţiile de serviciu şi că actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârşirii infracţiunilor reclamate. Împrejurarea că acesta a dispus soluţii care nu au fost conforme cu voinţa petentei nu echivalează, în opinia instanţei, cu o îndeplinire defectuoasă ori abuzivă a atribuţiilor de serviciu, soluţiile fiind dintre cele prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât acestea au fost menţinute pe căile de control de către organele judiciare care au fost sesizate de petiţionară, şi care au procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestora.
Împotriva sentinţei, petiţionara a declarat prezentul recurs.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- la primul termen de judecată, prin cerere scrisă trimisă instanţei prin serviciul poştal, recurenta petiţionară a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării (fil. 7);
- la acest nou termen, recurenta petiţionară nu s-a prezentat pentru susţinerea motivelor de recurs, trimiţând, prin serviciul poştal, un memoriu (fil. 15-31).
În motivele scrise de recurs, petiţionara reia acuzaţiile aduse prin plângerea penală şi face unele consideraţii personale cu privire la calitatea sa de moştenitor/proprietar, la situaţia juridică a imobilului în litigiu, la actele de intabulare a dreptului de proprietate.
De asemenea, se mai arată că nu au fost solicitate dosarele nr. 585/P/2002 şi nr. 296/P/2006, că i s-a negat dreptul de posesie şi dreptul de moştenitor, că nu s-au „cercetat" infracţiunile reclamate şi nu i s-a încuviinţat proba cerută (cercetarea la faţa locului).
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi art. 5/2 C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
Pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petiţionară, procurorul a efectuat, potrivit art. 224 C. proc. pen., acte premergătoare, anexând şi examinând cele 4 rezoluţii dispuse în dosarele în care intimatul R.C., în calitate de procuror, a dispus soluţiile de netrimitere în judecată care au nemulţumit petiţionara (rezoluţiile intimatului-procuror şi rezoluţiile procurorului ierarhic superior).
Actele premergătoare efectuate nu au relevat minime indicii ale săvârşirii de către intimat a faptelor penale reclamate prin plângerea penală de către petiţionară.
Corect a reţinut prima instanţă că, potrivit legii, art. 275 şi urm. C. proc. pen., eventuala nemulţumire a petiţionarei cu privire la soluţiile dispuse de intimatul-procuror R.C. pot fi legal supuse controlului pe calea plângerii reglementate de art. 278 C. proc. pen., cale de atac utilizată, după cum s-a arătat, de către aceasta.
În urma exercitării acestor căi de atac, s-a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de intimatul-procuror, astfel că noua stare de nemulţumire a petiţionarei nu este suficientă pentru a justifica susţinerile acesteia, în lipsa minimelor indicii ale săvârşirii unor fapte penale, cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate prin plângerea penală.
Criticile petiţionarei cu privire la aspectele de drept civil ale cauzei (dreptul de moştenitor, dreptul de posesie ori de proprietate, intabularea drepturilor de proprietate etc.) pot fi supuse examinării instanţelor civile competente, organele judiciare de drept penal neavând competenţa de a se pronunţa asupra fondului acestora, prin ignorarea situaţiei juridice care rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Pentru argumentele deja expuse anterior, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi critica referitoare la nesuspendarea judecării plângerii de către prima instanţă în raport cu soluţia respingerii ca inadmisibilă a cererii de trimitere la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 36/1995 (încheierea din 16 octombrie 2008 a instanţei de fond).
În consecinţă, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia soluţionării plângerii penale, plângerii contra actelor procurorului şi, respectiv, în materia plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petiţionarei.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.P. împotriva sentinţei penale nr. 97/P din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1435/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2261/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
