ICCJ. Decizia nr. 1433/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1433/2009
Dosar nr.5122/118/200.
Şedinţa publică din 16 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 144 din 17 martie 2008, a Tribunalului Constanţa, secţia penală, în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.G. pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi şantaj, prevăzute de art. 257 şi art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 917/P/2005, emis la data de 14 decembrie 2006 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.G. pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi şantaj, prevăzute de art. 257 C. pen. şi art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de O.L., M.C., S.A., C.V., U.V., N.S., V.C. şi P.G.D. pentru infracţiunile de insultă, calomnie şi denunţare calomnioasă, constatându-se că, primele două infracţiuni nu mai sunt reglementate de Codul penal şi, totodată, că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale ultimei infracţiuni.
S-a dispus, de asemenea, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatându-se ca nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus disjungerea şi declinarea cauzei privind pe ofiţerul de poliţie, comisar R.I., cercetat sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În actul de inculpare şi de trimitere în judecată a inculpatului S.G. este expusă următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul S.G. este angajat al S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. Constanţa, începând cu data de 8 februarie 2002, îndeplinind succesiv mai multe funcţii, în perioada 2002-2003 fiind şef sector cazare, în perioada 2003-2005, şef serviciu pază, iar din anul 2005, până în prezent, fiind şef al departamentului securitate şi facilităţi portuare.
În calitate de şef serviciu pază, inculpatul avea mai multe atribuţii conform fişei postului aflată la dosarul cauzei, precum şi dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, printre care:
- organizarea, conducerea şi controlul activităţii de pază şi a modului de executare a serviciului de personalul din subordine;
- informarea de îndată a conducerii sucursalei şi a poliţiei despre evenimentele produse în timpul activităţii de pază şi ţinerea evidenţei acestora;
- ţinerea evidenţei armamentului şi muniţiei din dotarea personalului de pază, asigurarea păstrării, întreţinerii, depozitării şi folosirii acestora conform legii.
În perioada februarie-martie 2005, agenţii de pază din cadrul P. au urmat cursurile de calificare profesională pentru această funcţie, la finele cursurilor urmând să susţină un examen pentru obţinerea certificatului de absolvire şi a atestatului pentru executarea activităţilor de pază, conform Legii nr. 333/2003.
Aceste cursuri au fost organizate ca urmare a contractului de prestări servicii încheiat de către P. cu Corpul Gardienilor Publici Constanţa, formatorul desemnat pentru seria agenţilor de pază din luna februarie 2005 fiind martorul E.L. Membrii comisiei de examinare au fost numiţi de către Direcţia Judeţeană de Muncă şi Solidaritate Socială, fiind desemnaţi doi ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, precum şi directorul adjunct al Corpului Gardienilor Publici.
La data de 18 aprilie 2005, lucrătorii din cadrul Secţiei nr. 1 a Poliţiei Municipiului Constanţa au fost sesizaţi de către numitul O.L., agent de pază în cadrul S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Constanţa, cu privire la faptul că, în cursul lunii martie, inculpatul, care era şeful pazei, a solicitat subordonaţilor săi diverse sume de bani pe care să le înmâneze membrilor comisiei în vederea promovării examenului.
Potrivit declaraţiei martorului O.L., cu aproximativ o lună înainte de a începe cursurile, inculpatul i-a cerut personal să strângă de la colegii săi câte 400.000 - 500.000 lei ROL, pe care apoi să-i dea lui, iar el, la rândul său, să-i înmâneze membrilor comisiei de examinare, pentru ca aceştia să le faciliteze promovarea examenului.
Martorul i-a spus inculpatului că aşa ceva nu este posibil, iar inculpatul i-a răspuns, în mod clar, că cine nu dă banii nu va promova examenul.
A declarat martorul în cursul urmăririi penale că inculpatul i-a mai precizat că orice persoană, pentru a-şi păstra un loc de muncă aşa cum este cel al agenţilor de pază, ar da şi 1000 de EURO. Totodată inculpatul i-a mai spus că examenul va fi foarte dur şi că cel puţin 20 dintre participanţi nu-l vor promova.
Martorul a declarat că a transmis colegilor săi cele spuse de inculpat, însă aceştia nu au fost de acord cu solicitarea inculpatului.
Martorii O.L. şi M.C. (tot agent de pază la P.), au declarat că discuţiile purtate cu inculpatul, cu două/trei zile înainte de examen, referitoare la pretinderea sumelor de bani, au fost înregistrate pe telefonul mobil al celui dintâi.
Din declaraţiile agenţilor de pază rezultă că aceştia s-au pregătit pentru susţinerea examenului ce consta într-o probă scrisă tip test grilă, cât şi într-o probă orală, iar în marea lor majoritate l-au promovat fără a-i da inculpatului vreo sumă de bani.
Cei doi martori au relatat că inculpatul i-a chemat pe ei, şi pe alţi doi colegi, cărora Ie-a spus că sunt foarte proşti, întrucât nu au reuşit să obţină decât note mai mici de 5.
Totodată inculpatul Ie-a spus că a discutat cu şeful comisiei, respectiv cu domnul N. şi, datorită intervenţiei sale, au reuşit să obţină cu toţii note de trecere, lăsându-i să înţeleagă că îi sunt datori.
În ziua susţinerii examenului, mai înainte de sosirea membrilor comisiei, inculpatul a intrat în sălile de concurs şi Ie-a indicat participanţilor să înscrie câte un punct în dreptul unei anume căsuţe de pe testele grilă care le fuseseră repartizate, pentru a-şi da seama, în momentul în care va corecta lucrările, că acestea sunt ale persoanelor care au dat diferite sume de bani.
După susţinerea şi promovarea examenului, martorii O.L. şi M.C. l-au informat pe inculpat că acţiunea sa de a pretinde bani nu a fost urmată de acceptarea persoanelor care au participat la examen
Aceiaşi martori i-au spus inculpatului că au înregistrat solicitările sale cu privire la strângerea sumelor de bani. Cei doi martori au relatat că, în momentul în care inculpatul a aflat despre existenţa convorbirilor telefonice, a început să-i ameninţe, atât personal cât şi prin intermediul colegilor, că îi va distruge şi îi va trimite la puşcărie.
Martorul O.L. a declarat că aceste ameninţări continuă, în sensul că, dacă va declara în faţa procurorului ceea ce a declarat organelor de poliţie, va face în aşa fel încât să-şi piardă locul de muncă.
Din declaraţiile martorilor O.L., M.C., S.A., C.V., U.V., P.G., la scurtă vreme după afişarea rezultatelor examenului, adică la sfârşitul lunii martie 2005, inculpatul şi-a materializat ameninţările adresate acestora, sesizând comisia de disciplină cu mai multe abateri în ceea ce-i priveşte, invocând diferite motive, fie că agenţii de pază şi-au părăsit postul fără anunţarea conducerii, fie că ar fi sustras combustibil din societate.
Ca urmare a anchetei efectuate de către comisia de disciplină, persoanele pentru care s-a întocmit sesizarea au fost găsite nevinovate, întrucât cele consemnate în referat nu s-au confirmat.
Drept urmare, inculpatul a formulat plângere penală împotriva numiţilor O.L., M.C., S.A., C.V., U.V., N.S., V.C. şi P.G.D. pentru comiterea infracţiunii de insultă, calomnie, denunţare calomnioasă, faptele reclamate neconfirmându-se.
S-a apreciat de către procuror că fapta inculpatului S.G. care, în perioada februarie-martie 2005, respectiv anterior susţinerii examenului, a pretins sume de bani direct sau indirect pentru sine, de la agenţii de pază din cadrul P., pentru a-i înmâna membrilor comisiei de examinare asupra cărora acesta a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă, pentru facilitatea promovării examenului de către toţi participanţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. şi, totodată, că fapta aceluiaşi inculpat de a constrânge pe agenţii de pază O.L., M.C., S.A., C.V., U.V., N.S., V.C. şi P.G.D. să-i dea diferite sume de bani, ameninţându-i că în sens contrar va sesiza comisia de disciplină şi va face demersuri să-şi piardă locul de muncă, activitate desfăşurată după ce agenţii de pază l-au încunoştinţat că nu au strâns şi că nu vor da bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.
Reţine prima instanţă că actul de inculpare şi de trimitere în judecată s-a fundamentat pe următoarele mijloace de probă:
- declaraţiile martorilor O.L., M.C., S.A., C.V., U.V., P.G., M.C., D.R., V.C., M.S., D.D., R.I., B.S., R.W., C.C., M.T.L., L.V., M.M.C., R.E., L.A., S.S., M.M., D.E., S.D., N.A., E.L.;
- procesele-verbale întocmite de către organele de poliţie cu prilejul percheziţiilor efectuate la locul de muncă şi la domiciliul inculpatului însoţite de fotografiile judiciare;
- fişa postului inculpatului;
- referatul de sesizare de către inculpat a comisiei de disciplină şi rezultatul cercetării;
- tabelul nominal cu persoanele care au susţinut examenul;
- foile de examinare şi fotografiile judiciare anexate;
- raportul de expertiză grafoscopică;
- declaraţiile inculpatului.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la ascultarea inculpatului, a martorilor, cu excepţia numiţilor D.R. şi M.M. pentru care instanţa a aplicat dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., s-au solicitat de la Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială originalele lucrărilor tip grilă întocmite cu prilejul susţinerii examenului, comunicându-se, prin adresa nr. 268/2008, că acestea au fost distruse ca urmare a expirării termenului de păstrare, iar inculpatul a depus la dosar acte în circumstanţiere.
Menţionează prima instanţă că, în faza de judecată, nici una din persoanele considerate prin rechizitoriu ca fiind vătămate prin faptele inculpatului nu au dorit să participe în procesul penal în calitate de parte vătămată, manifestându-şi în mod expres voinţa în acest sens, fiind astfel ascultate ca martori, în conformitate cu art. 82 C. proc. pen.
În urma coroborării probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a apreciat, în final, că nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil, existenţa faptelor pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului S.G. în judecată.
Astfel, dintre mijloacele de probă enumerate în rechizitoriu ca fiind doveditoare pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, raportul de expertiză grafoscopică nr. 52196/2005 nu este pertinent, neavând aşadar legătură cu faptele pentru care a fost sesizată instanţa, iar procesele-verbale de percheziţie şi fotografiile judiciare întocmite cu prilejul efectuării percheziţiei, nu evidenţiază date concludente în ceea ce priveşte existenţa faptelor de trafic de influenţă ori şantaj, şi nu sunt relevante nici prin coroborarea cu alte mijloace de probă.
În apărarea sa, inculpatul a susţinut, în esenţă, că s-a discutat, într-adevăr, de strângerea unor sume de bani, însă pentru protocolul specific unui examen, în vederea organizării unei mese festive după finalizarea acestuia, şi nicidecum pentru a fi remişi membrilor comisiei de examinare în vederea promovării examenului de către toţi agenţii de pază şi, totodată, că în zilele în care s-a desfăşurat examenul s-a prezentat dimineaţa în sălile în care se desfăşura examenul şi a dat indicaţii, adresându-se tuturor agenţilor de pază cu privire la modul de completare a testului grilă, la grija şi atenţia pe care aceştia trebuie să le manifeste în întocmirea lucrării, ţinând seama de faptul că mulţi dintre agenţi nu mai completaseră un asemenea test şi aveau un nivel redus de pregătire.
Din procesul-verbal întocmit de către procuror (fila 516 dosar de urmărire penală) cu prilejul ascultării suportului magnetic pus la dispoziţia organelor de urmărire penală de către martorii O.L. şi M.M. care au afirmat că acesta priveşte discuţiile purtate de ei cu inculpatul, rezultă că, într-adevăr, a avut loc o discuţie în legătură cu o sumă de bani de 400.00-500.000 lei ROL, însă destinaţia sumei, menţionată în discuţia în cauză, în opinia instanţei de fond, confirmă apărarea inculpatului.
De asemenea, replicile referitoare la sesizarea comisiei de disciplină, confirmă susţinerile inculpatului, în sensul că, prin această acţiune, şi-a făcut datoria de serviciu şi nu a urmărit constrângerea martorului ori a altor agenţi de pază să-i dea sumele de bani sub pretextul facilitării promovării examenului.
Cu privire la declaraţiile martorilor, prima instanţă a reţinut următoarele:
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul O.L., martor cheie al acuzării, care a şi sesizat organele de poliţie, a declarat că, după finalizarea cursurilor, inculpatul i-a spus lui şi martorului M.M. că trebuie să se organizeze o masă festivă pentru membrii comisiei, după susţinerea examenului, după ce, în prealabil le spusese să dea o sumă de bani pentru a fi dată într-un plic membrilor comisiei de examinare. Martorul a mai declarat că, din înregistrările convorbirilor telefonice cu inculpatul, pe care le deţine, rezultă că banii au fost ceruţi în vederea promovării examenului.
Or, reţine prima instanţă, din convorbirile telefonice menţionate de martor, care au fost ascultate şi transcrise de procuror conform procesului verbal mai sus menţionat, nu rezultă că inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra membrilor comisiei de examinare şi nici că suma de 400.00-500.000 lei ROL se solicita pentru a fi dată comisiei în vederea promovării examenului agenţilor de pază ci, dimpotrivă, astfel cum s-a precizat, referirile la suma de bani respectivă, susţin apărarea inculpatului.
Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul O.L. a declarat că, înainte de examen, inculpatul i-a spus să strângă bani pentru protocol, dar că „acum nu ştie ce înseamnă acest protocol". A declarat martorul că „ a crezut" că sesizarea comisiei de disciplină s-a datorat faptului că nu a dat acei bani şi „atunci a început situaţia tensionată între el şi inculpat", afirmaţie care se coroborează cu susţinerile inculpatului referitoare la scopul sesizării comisiei de disciplină şi care infirmă ipoteza avansată în acuzare în sensul că, martorul ar fi fost constrâns să dea banii prin ameninţare cu pierderea locului de muncă, ameninţare ce s-ar fi materializat prin sesizarea comisiei de disciplină.
Apreciază instanţa de fond că se observă, din analiza conţinutului declaraţiilor, că martorul se contrazice în cele două depoziţii cu privire la numărul intervenţiilor inculpatului pentru strângerea banilor, nefiind sigur în legătură cu scopul pentru care inculpatul îi solicitase. Aceeaşi nesiguranţă, se evidenţiază şi cu privire la motivul pentru care inculpatul a sesizat în privinţa sa comisia de disciplină.
Martorul a mai declarat în cursul cercetării judecătoreşti că inculpatul i-a spus că examenul va fi dur, că într-adevăr acesta a fost dur şi, totodată, că inculpatul i-a spus că I-a ajutat să treacă examenul, sugerându-i că îi este dator pentru acest ajutor, afirmaţii care însă nu pot fi considerate ca referitoare la un ajutor legat de o sumă de bani pretinsă înainte sub pretextul exercitării influenţei inculpatului asupra membrilor comisiei de examinare.
Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul M.C. a susţinut ipoteza din rechizitoriu referitoare la pretinderea de către inculpat a sumei de bani cu scopul de a o avansa membrilor comisiei de examinare, însă a declarat că nu a fost ameninţat niciodată de inculpat şi că nu ştie dacă inculpatul a sesizat comisia de disciplină în legătură cu examenul ori cu problemele de la locul de muncă.
Martorul D.R., audiat numai în faza de urmărire penală, a declarat că M.C. i-a spus că trebuie să dea 1.000.000 pentru a promova examenul, că în acest sens a ascultat o înregistrare pe un telefon şi că, probabil, nu i-a dat banii ceruţi, inculpatul a început „să-i transmită" că îl va muta la un obiectiv mai greu.
Constată instanţa de fond că martorul nu a perceput în mod direct, clar, de la inculpat, informaţiile legate de suma de bani şi destinaţia acesteia, şi totodată că din declaraţia martorului rezultă că percepţia sa legată de scopul pentru care a fost solicitată suma i-a fost indusă şi de conţinutul convorbirii telefonice ascultate, convorbire care, în opinia instanţei, nu este edificatoare în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului.
În declaraţia dată în faza de urmărire penală, martorul P.G. a declarat că inculpatul i-a spus să i-a legătura cu colegii de pe maşina pentru a strânge bani până în ziua dinaintea examenului şi, totodată, că a aflat de la diverşi colegi că trebuie să-i dea acestuia suma de 1.5000.000 lei ROL, sumă ce urma să fie dată membrilor comisiei.
În declaraţia dată în instanţă, martorul face afirmaţii contradictorii în legătură cu banii despre care a susţinut că au fost pretinşi de către inculpat, susţinând iniţial că inculpatul i-a cerut, pentru ca în continuare martorul să precizeze că a aflat de la colegi şi că, la momentul respectiv „a luat de bune" spusele colegilor săi în legătură cu destinaţia acestei sume de bani, în sensul că urma fi dată de inculpat comisiei, însă în finalul declaraţiei martorul ţinând să menţioneze că nu poate avea încredere în cele spuse de colegii săi. A mai declarat martorul că, tot de la colegi, ar fi auzit că inculpatul ar fi avut nevoie de bani pentru organizarea mesei festive.
În declaraţiile sale, martorul C.V. a susţinut că i s-au cerut 400.000-500.000 lei prin colegii săi M. şi O., pentru a promova examenul. Se observă că suma de bani menţionată de martor coincide cu cea despre care se susţine că trebuia strânsă pentru protocol, percepţia martorului în legătură cu destinaţiei sumei fiind astfel incertă, incertitudine evidenţiată şi de faptul că martorul a aflat indirect de la alte persoane despre banii despre care s-a afirmat că erau pretinşi de inculpat.
Reţine instanţa de fond că martorii C.M., L.V., D.D., U.V., R.I., S.S., L.A. nu au oferit informaţii concrete în legătură cu sumele de bani în discuţie, însă au avansat şi ipoteza strângerii lor pentru protocol. Martorii au arătat că discuţiile despre bani le-au auzit de la colegi.
Martorul V.C. a declarat că între colegi exista „un zvon" că „ar trebui să se facă o mică atenţie, eventual chiar o mică masă, după examen, ca la orice absolvire a unui curs" şi, totodată, că nu a perceput acest zvon în sensul că inculpatul ar fi avut influenţă asupra membrilor comisiei de examinare, fiind vorba de sume modice.
Martorul M.S. a declarat că, din înregistrarea convorbirii telefonice pe care a ascultat-o, nu a înţeles că inculpatul ar putea să influenţeze membrii comisiei de examinare, ci că suma de bani trebuia strânsă pentru restaurant.
Afirmaţiile martorilor M.C., P.G. ŞI M.C. în sensul că inculpatul Ie-a cerut bani pentru a promova examenul, în opinia instanţei, se impun a fi analizate sub rezervă. în cauză, s-a dovedit fără echivoc starea conflictuală dintre aceşti martori şi inculpat, pornind de la relaţiile tensionate de la locul de muncă dintre inculpat şi agenţii de pază, continuând cu sesizarea adresată de către inculpat comisiei de disciplină, în final inculpatul formulând împotriva ultimilor martori plângere penală pentru infracţiunile de insultă, calomnie, denunţare calomnioasă, pronunţându-se de către procuror soluţie de netrimitere în judecată. Astfel martorul C.C. a declarat că între inculpat şi agenţii de pază erau animozităţi, întrucât inculpatul a fost cadru militar şi avea o anumită rigoare, martorul susţinând că „poate chiar această rigoare a deranjat", Şi declaraţia martorului R.W. care a arătat că în acea perioadă exista o situaţie mai puţin colegială între inculpat şi agenţii de pază rezultată mai mult din relaţiile interumane, este edificatoare în acest sens.
În raport cu cele expuse, în opinia instanţei de fond, în cauză există un dubiu serios în legătură cu destinaţia sumelor de bani despre care se reţine în rechizitoriu că ar fi fost pretinse de către inculpat, declaraţiile martorilor neputând stabili cu certitudine că inculpatul a cerut bani pentru a-i remite membrilor comisiei de examinare, lăsând să se creadă că i-ar putea influenţa în vederea promovării examenului de către toţii agenţii de pază. Nici împrejurarea că pe unele dintre lucrări întocmite de către agenţii de pază cu prilejul susţinerii examenului s-au făcut anumite însemnări nu înlătură acest dubiu.
Astfel, mai menţionează instanţa de fond, chiar dacă martorii au recunoscut că au făcut un anumit semn pe lucrare, semn care astfel cum rezultă şi din copiile lucrărilor, precum şi din fotografiile aflate la dosar, este uneori un punct, alteori un x, vizând rubrica nr.10 sau rubrica nr. 40 din formularul de test tip grilă, nu s-a putut stabili cu certitudine că însemnarea s-a făcut la solicitarea inculpatului şi, totodată, că a avut drept scop recunoaşterea lucrărilor pentru a fi notate mai bine persoanele care i-ar fi dat bani inculpatului, declaraţiile martorilor fiind contradictorii în acest sens. Anumiţi martori au declarat că, în dimineaţa examenului, inculpatul Ie-a spus să însemneze lucrarea, însă în privinţa semnului s-au contrazis, unii susţinând că inculpatul a indicat să pună un punct (martorii D.D., C.V., B.S., U.V., M.C., martor care şi-a contrazis şi propriile susţineri din faza de urmărire penală), alţii au precizat că este vorba de un x (martorul D.R.).
Martorul P.G. a declarat că a auzit de la S.A. că inculpatul a cerut însemnarea lucrărilor cu un x, numai a doua zi de examen, celor care dăduseră bani. Această declaraţie contrazice depoziţiile martorului M.C. care a susţinut că la indicaţia inculpatului au însemnat lucrarea, dar şi faptul că a dat examenul a doua zi şi că nu a dat nici un ban.
Martorul V.C. a declarat în instanţă că a susţinut examenul în prima zi şi, totodată, că inculpatul nu a făcut atunci nici o precizare cu privire la completarea chestionarului.
Fiind audiat, martorul S.A. a declarat că şi el a auzit de la alţi colegi, care au susţinut examenul a doua zi, că inculpatul le-ar fi spus să însemneze lucrarea cu un punct şi că, văzând că aceştia au însemnat lucrarea, a făcut şi el la fel.
Mai reţine instanţa de fond şi că martorii se contrazic, de asemenea, cu privire la motivul pentru care au însemnat lucrările, din depoziţiile acestora evidenţiindu-se, în general, o confuzie cu privire la acest aspect, mulţi dintre martorii audiaţi în instanţă făcând precizarea că nu au auzit personal de la inculpat indicaţia de însemnare a lucrărilor, ci de la alţi colegi.
Astfel, martora L.A. a făcut precizări contradictorii în cuprinsul aceleiaşi declaraţii date în instanţă, susţinând iniţial că nu l-a auzit pe inculpat să ceară însemnarea lucrărilor, pentru ca, ulterior, fără vreo justificare, să revină şi să arate că ea „crede" că inculpatul a spus, inclusiv ei, să pună un punct în căsuţa cu nr. 40 pentru ca lucrările să fie distinse.
Martora R.E. a declarat în instanţă că nu s-a gândit să pună acel punct ca un semn distinctiv pentru ca lucrarea să fie diferenţiată de cele susţinute de agenţii de la alte firme.
Martorul B.Ş. a declarat, susţinere a cărei înţeles este oportun a fi privit în contextul întregii sale declaraţii că „s-a vehiculat atunci că punctul din căsuţa 40 ar fi distins lucrările". Martorul a precizat că nu ştie dacă ideea însemnării lucrării a provenit de la inculpat ori de la colegi.
Martora S.S. a declarat în instanţă că, între colegi, s-a hotărât ca, în situaţia în care nu ştiau să răspundă la o întrebare mai dificilă, să pună un semn la acesta pentru a le fi mai uşor să revină după ce se gândesc.
Martora D.E. a susţinut că punctul a căsuţa cu nr. 40 s-a pus pentru a întrebarea a fost dificilă, ea personal neştiind să răspundă.
Din lecturarea conţinutului declaraţiilor martorilor, în opinia primei instanţe rezultă că aceştia se contrazic şi cu privire la poziţia din testul tip grilă în care au auzit că trebuie făcută însemnarea, indicând rubrica cu nr. 40, 48, 68, subsolul formularului sub coloanele cu întrebări ori rubrica cu nr. 10.
Starea de confuzie în care s-au aflat martorii atât cu privire la destinaţia, cuantumul sumelor de bani despre care se susţine că au fost cerute de inculpat, la scopul însemnării lucrărilor, dar şi la persoana care a avut această iniţiativă, precum şi problema percepţiei acestor elemente şi a persoanei inculpatului de către martorii-agenţi de pază sunt evidenţiate în special prin depoziţiile date de martoiil B.Ş. şi R.W. în cursul judecăţii.
Astfel, martorul B.Ş. a declarat că, în perioada în care s-a declanşat conflictul, între colegi erau discuţii pro şi contra, unii dintre aceştia susţineau că le-au fost pretinşi bani, alţii nu. Martorul a declarat că „într-o asemenea colectivitate mare este suficient să i se fi făcut unuia dintre colegi un apropo sau să fi avut o anumită discuţie, aceasta se afla imediat şi toată lumea spunea că s-au cerut asemenea sume de bani". A susţinut martorul că, „în anumite perioade, inculpatul obişnuia să fabuleze, să se dea mai mare decât este şi, de aceea, colegii au avut impresia că el poate interveni la comisia de examinare"
Martorul R.W., referindu-se la discuţia auzită între agenţii de pază privitoare la sumele de bani, a ţinut să menţioneze că „ a fost o discuţie de nuanţă".
Declaraţiile contradictorii ale martorilor, lipsa acestora de credibilitate datorată inconsecvenţei în susţineri, dar şi a relaţiilor tensionate dintre inculpat şi martorii care au susţinut unele aspecte reţinute în rechizitoriu, nu pot conduce - în opinia instanţei de fond - la concluzia că materialul probator existent la dosar demonstrează, în mod temeinic, fără echivoc, acuzaţiile aduse inculpatului.
Prima instanţă a concluzionat că - existând dubii serioase cu privire la existenţa faptelor penale pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, dubiu care, potrivit principiului in dubio pro reo profită acestuia, nefiind astfel răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care orice acuzat beneficiază potrivit dispoziţiilor procesual penale şi constituţionale, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - trebuie să dispună achitarea inculpatului S.G.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În motivele scrise de apel (fil. 6-7), expuse şi cu ocazia dezbaterilor (fil. 20 verso dosar apel), sentinţa a fost criticată, în sinteză, sub următoarele aspecte:
- prima instanţă a dat o interpretare mult prea personală probelor administrate, în general declaraţiilor.
- greşit, şi fără o motivare convingătoare, s-a acordat prevalentă declaraţiilor date în faţa instanţei, în detrimentul celor date în cursul urmăririi penale, deşi legiuitorul nu a prevăzut un astfel de regim juridic;
- la evaluarea probatoriului şi soluţionarea cauzei, greşit prima instanţă s-a întemeiat pe „intima convingere", prin neobservarea deciziei nr. 171/2001 a Curţii Constituţionale şi, respectiv, a modificărilor aduse art. 63 alin. (2) C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003, potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului;
- instanţa de fond, atât cu ocazia administrării probelor în cursul cercetării judecătoreşti, cât şi cu ocazia evaluării acestora, nu a observat aspectele de psihologie judiciară cu privire la declaraţiile persoanelor;
- prima instanţă nu a încercat să clarifice şi să motiveze care sunt cauzele apariţiei unor contradicţii, neclarităţi între declaraţii.
Prin Decizia penală nr. 3/P din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a declarat prezentul recurs.
În motivarea recursului se arată că ambele hotărâri sunt nelegale şi netemeinice. Astfel, în sinteză, se susţine în motivele scrise de recurs că instanţa de fond îşi motivează soluţia de achitare pe împrejurarea că probele sunt contradictorii, în timp ce instanţa de apel nu-şi motivează hotărârea, limitându-se să afirme că "corect a stabilit prima instanţă că aceste fapte nu există", că aceasta nu răspunde în nici-un mod criticilor formulate de procuror în apelul declarat, şi că instanţa de apel nu a analizat în nici-un mod probele pe care s-a sprijinit actul de inculpare şi, în concluzie, că soluţia de achitare a inculpatului este în contradicţie cu probele administrate (pag. 2-5 a motivelor de recurs).
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
În condiţiile în care apelul Ministerului Public era motivat astfel cum s-a arătat anterior, judecarea acestuia trebuia să se facă potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (1)-(3) C. proc. pen., curtea de apel având obligaţia să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate.
Pentru a se constata respectarea acestor dispoziţii legale, conţinutul deciziei trebuie să fie în concordanţă cu prevederile art. 383 C. proc. pen., inclusiv să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului.
Examinând Decizia recurată, Înalta Curte constată că, într-adevăr, conţinutul acesteia este criticabil, în sensul celor menţionate.
Astfel, secţiunea din partea expozitivă a deciziei prin care se motivează soluţia respingerii apelului conţine câteva paragrafe şi se rezumă, după caz, fie la simple constatări a unor activităţi procesuale desfăşurate ori aspecte reţinute de instanţa de fond (cele mai multe paragrafe), fie la concluzii nemotivate ("Cum corect a stabilit prima instanţă aceste fapte nu există."; "Hotărârea pronunţată de Tribunalul Constanţa exprimă adevărul impus de probele administrate în mod legal."; "...Curtea constată că hotărârea apelată este temeinică şi legală ...").
Acest conţinut al deciziei instanţei de apel nu este de natură a răspunde cerinţelor legale anterior menţionate, împrejurare care impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Având în vedere motivele care au impus soluţia casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, celelalte motive substanţiale de recurs cu privire la greşita achitare a inculpatului vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa de apel.
Întrucât apelul Ministerului Public s-a soluţionat la un singur termen de judecată, potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., procesul penal trebuie să-şi reia cursul de la înregistrarea cauzei pe rolul curţii de apel.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, cuvenit până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 3/P din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul S.G.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1431/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2252/2009. Penal → |
|---|
