ICCJ. Decizia nr. 1457/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1457/2009
Dosar nr. 7020/2/200.
Şedinţa publică din 17 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 334 pronunţată în şedinţa publică din data de 18 decembrie 2008 a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V. împotriva rezoluţiei din 8 septembrie 2008 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 983/P/2000.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele considerente:
La data de 7 noiembrie 2008 petentul R.V. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 8 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti susţinând că în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public Z.A.R. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Curtea a constatat că faptele reclamate de petentul R.V. s-au săvârşit la data de 26 octombrie 1998.
În certificatul de moştenitor nr. 215 din 26 octombrie 1998 notarul public Z.A.R. a menţionat că succesiunea a fost acceptată în termen legal de toţi moştenitorii, fapt ce a avut drept consecinţă diminuarea cotelor cuvenite moştenitorilor legali.
De la data întocmirii certificatului de moştenitor de către notarul public Z.A.R. şi până la data primirii avizului negativ de către procurorul care a instrumentat cauza, au trecut 2 ani şi 10 luni.
Instanţa de fond a reţinut că după această perioadă, în conformitate cu art. 128 alin. (1) C. pen., cursul prescripţiei a fost suspendat până la data de 31 martie 2005 când au fost abrogate dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 36/1995 prin OUG nr. 25 din 31 mai 2005.
Susţinerile petentului R.V. în sensul că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, ca urmare a săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2481 C. proc. pen. de către notarul public Z.A.R., nu poate fi primită de instanţa de judecată în condiţiile în care probele dosarului nu confirmă existenţa unor consecinţe deosebit de grave.
Pentru a se reţine abuzul în serviciu în formă calificată ca urmare a modificării art. 146 C. pen., prin Legea nr. 278 din 4 iulie 2006 este necesar ca paguba materială produsă să fie mai mare de 200.000 lei.
Această pagubă se calculează avându-se în vedere cursul monetar de la data comiterii faptei, respectiv 2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul criticând-o pentru netemeinicie, considerând că termenul de prescripţie a fost greşit calculat, cauzându-i-se o vătămare, o pagubă foarte mare.
Examinându-se cauza sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că rezoluţia procurorului a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Faptele reclamate de petent s-au săvârşit la data de 26 octombrie 1998 când notarul public a eliberat certificatul de moştenitor nr. 215 din 26 octombrie 1998, în care a menţionat că succesiunea a fost acceptată în termen legal de toţi moştenitorii, fapt ce a avut drept consecinţă diminuarea cotelor cuvenite moştenitorilor legali.
La data de 14 august 2001 Ministerul Justiţiei a comunicat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, nu a fost avizată cercetarea penală a notarului public Z.A.R.
De la data întocmirii certificatului de moştenitor de către notarul public, până la data primirii avizului negativ, au trecut 2 ani şi 10 luni.
În conformitate cu dispoziţiile art. 128 C. pen., după această perioadă cursul prescripţiei a fost suspendat, respectiv până la data de 31 mai 2005 când au fost abrogate dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 36/1995 prin OUG nr. 25 din 31 mai 2005.
Potrivit art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de la 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Limita maximă de pedeapsă pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este de 3 ani închisoare iar pentru infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) este de 5 ani închisoare, ceea ce face aplicabile prevederile art. 122 lit. d) C. pen.
Pentru infracţiunea prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), legea prevede pedeapsa închisorii de până la 2 ani, aşa încât şi în acest caz este îndeplinit termenul de prescripţie.
Faţă de aceste considerente, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.V. împotriva sentinţei penale nr. 334 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1451/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1470/2009. Penal → |
|---|
