ICCJ. Decizia nr. 1547/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1547/2009
Dosar nr. 35462/3/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 200.
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1663 din 19 decembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 35462/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus următoarele:
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 86/1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 86/2 alin. (1) C. pen.
În baza art. 86/3 alin. (1) şi (3) C. pen., a stabilit măsurile de supraveghere cărora trebuie să li se supună inculpatul [prevăzute de art. 86/3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen].
I s-au pus în vedere inculpatului D.V., prevederile art. 86/4 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 19 septembrie 2006 Ia 8 februarie 2007.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul H.D.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 86/1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit în baza art. 86/2 alin. (1) C. pen.
În baza art. 86/3 alin. (1) şi (3) C. pen., s-au stabilit măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
I s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/4 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 19 septembrie 2006 la 8 februarie 2007.
A fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului R.A.C. din infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul R.A.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 86/1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit în baza art. 86/2 alin. (1) C. pen.
În baza art. 86/3 alin. (1) şi (3) C. pen., s-au stabilit măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
I s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/4 C. pen.
In baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 19 septembrie 2006 la 8 februarie 2007.
S-a constatat că suma de 75.000 Euro pusă la dispoziţia denunţătoarei, aparţine fondurilor speciale ale D.N.A., în temeiul art. 4 alin. (4) teza a II-a din OUG nr. 43/2002.
Inculpaţii au fost obligaţi la câte 5000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut următoarele:
La începutul lunii aprilie 2005, A.V.A.S. a anunţat vânzarea prin licitaţie publică a platformei industriale aparţinând SC S. SA, intrată în procedură de reorganizare judiciară.
Întrucât pe rolul Secţiei Comerciale şi de contencios Administrativ a Tribunalului Bacău, fusese deja înregistrat dosarul nr. 1907/2005, prin încheierea din 28 martie 2005, procedura de vânzare a fost suspendată.
În şedinţa Adunării creditorilor SC S. SA Bacău din 25 mai 2006, au fost aprobate, printre altele, raportul de evaluare a patrimoniului debitorului, propunerea lichidatorului judiciar privind vânzarea, în bloc, a bunurilor societăţii, prin licitaţie publică, pornindu-se de la preţul de 12.710.500 dolari SUA fără TVA, precum şi regulamentul de licitaţie, aspecte care au fost prezentate şi judecătorului sindic la termenul stabilit pentru data de 29 mai 2006.
Ca urmare, administratorul judiciar desemnat, SC S.Q. SRL Bacău a întocmit documentaţia necesară, a îndeplinit formele de publicitate şi a reluat procedura de vânzare a activelor debitoarei SC S. SA Bacău.
Printre societăţile comerciale interesate de achiziţionarea platformei industriale se afla şi SC E.I.E. SRL Bucureşti, la care asociat unic şi administrator era denunţătoarea H.D., domiciliată în Bucureşti.
După ce, în prealabil, denunţătoarea a vizitat obiectivul industrial, la data de 18 august 2006 a achiziţionat caietul de sarcini, concomitent fiind încheiat între SC E.I.E. SRL şi SC G.T.G. SRL un contract de consultanţă şi reprezentare comercială, prin care se urmărea cumpărarea activelor SC S. SA ce fuseseră scoase la licitaţie.
Anterior, la 10 august 2006, între societatea administrată de denunţătoarea H.D., SC M.G. SRL Bucureşti, reprezentată de S.I.A. şi Cabinetul de Avocatură G.S.M. din Bucureşti a fost perfectat un contract de asociere în participaţiune având acelaşi obiect.
În cursul aceleiaşi luni, H.D. 1-a contactat pe inculpatul D.V., pe care îl cunoştea de mai mult timp şi pentru că acesta avea pregătire juridică superioară, i-a solicitat consiliere în demersul privind dobândirea patrimoniului debitoarei SC S. SA.
Astfel, la data de 21 august 2006 între denunţătoare şi inculpat a fost încheiat contractul înregistrat sub nr. 8/1, prin care inculpatul se angaja să consilieze firma la care denunţătoarea era administrator pentru obţinerea avizelor tehnice necesare exploatării SC S. SA, asigurarea respectării legislaţiei de mediu, a normelor sanitar veterinare, de protecţie a muncii şi altele, până la finalizarea exploatării şi dezafectării platformei.
In acest interval, numita G.S.M. s-a deplasat împreună cu inculpatul D.V. la Tribunalul Bacău pentru ca avocata cu care colabora să studieze dosarul de lichidare judiciară al SC S. SA Bacău, aflat pe rol.
Deoarece, în timpul discuţiilor purtate cu acel prilej, inculpatul a afirmat că, în schimbul sumei de 50.000 dolari SUA, poate asigura sprijinul reprezentantului A.V.A.S. care îşi desfăşura activitatea în judeţul Bacău, pentru a avea succes în demersul de cumpărare a obiectivului industrial, H.D. a depus o sesizare la Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
După încheierea contractului de colaborare cu denunţătoarea, inculpatul D.V. l-a contactat pe inculpatul H.D.D., consilier juridic în cadrul Direcţiei Generale Contencios a Autorităţii pentru Valorificarea activelor Statului, A.V.A.S. (care avea atribuţii de reprezentare a instituţiei în faţa instanţelor judecătoreşti de pe raza Curţii de Apel Bacău).
În virtutea relaţiilor personale anterioare şi a faptului că în raport cu activitatea concretă desfăşurată, acesta avea cunoştinţele de specialitate necesare, inculpatul D. l-a rugat să-1 consilieze în privinţa procedurilor de licitaţie şi a modalităţii de întocmire a dosarului cu oferta care trebuia depusă, referindu-se concret la SC S. SA Bacău.
Pentru că la sfârşitul lunii august 2006 a fost nevoit să lipsească pentru scurt timp din ţară, inculpatul D.V. i-a cerut fiului său D.P. să asigure, în lipsa sa, legătura dintre denunţătoare şi reprezentantul A.V.A.S., pentru eventualele probleme care ar fi apărut.
După o serie de convorbiri telefonice premergătoare, D.P. a mediat 1 întâlnire directă dintre denunţătoare şi inculpatul H.D.D., în biroul tatălui său, în ziua de 28 august 2006, în jurul orei prânzului.
În perioada 28 august 2006 - 4 septembrie 2006, persoanele implicate au ţinut legătura în continuare.
În dimineaţa zilei de 5 septembrie 2006, în holul Hotelului „Moldova" din Bacău, a avut loc o nouă întâlnire, între aceleaşi persoane, ocazie cu care inculpatul H.D.D. a verificat documentele ce fuseseră ataşate dosarului cu oferta de cumpărare care i-a fost prezentat de denunţătoare. El i-a atras atenţia denunţătoarei că nu deţine toate certificatele necesare şi se expune riscului de a fi descalificată, însă, pentru că nu mai era timp util pentru obţinerea actelor necesare, denunţătoarea a hotărât să folosească o simplă declaraţie notarială dată pe propria sa răspundere.
În aceeaşi zi, dosarul a fost depus la sediul SC S. SA Bacău, fiind înregistrat la nr. 1964/2006, Comisia de licitaţie dispunând, în urma verificărilor efectuate, respingerea SC E.I.E. SRL de la licitaţia care urma să aibă loc la 6 septembrie 2006, întrucât lipseau certificatele fiscale eliberate de D.G.F.P. Bucureşti, respectiv de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, (care să ateste lipsa datoriilor la bugetul central consolidat al statului şi la cel local), autorizaţia privind operaţiunile cu permanganat de potasiu de la ministerul de resort, precum şi a împrejurării că scrisoarea de bonitate financiară eliberată de bancă nu conţinea indicatorii financiari uzuali (solvabilitate, lichidităţi ş.a.). Decizia a fost comunicată societăţii administrate de H.D. cu adresa SQ4792/SF1972 din 5 septembrie 2006.
Comisia a respins de la licitaţie şi o altă societate SC V. SA Victoria, pentru considerente similare.
Singura societate admisă la licitaţie a fost SC H&H C. SRL Constanţa care a şi câştigat licitaţia adjudecând platforma industrială pentru suma de 11.256.000 lei fără TVA.
Ca urmare, administratorul SC E.I.E. SRL Bucureşti a contestat rezultatul preselecţiei, cerere ataşată la dosarul nr. 1907/2005 având ca obiect lichidarea judiciară a SC S. SA, cu termen de judecată stabilit la 18 septembrie 2006 la Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Bacău.
Inculpatul D.V., revenit între timp din străinătate, a luat din nou legătura cu inculpatul H.D.D., consultându-se asupra detaliilor speţei. Acesta din urmă, la rândul său, 1-a contactat pe inculpatul R.A.C., consilier la SC I.E. SRL Bacău, abordând aceleaşi aspecte, şi anume, posibilitatea admiterii contestaţiei.
După o serie de consultări telefonice sau în cadrul unor întâlniri directe, cei trei inculpaţi au hotărât să încerce obţinerea unei sume de bani, sub pretextul că ar avea influenţă asupra judecătorului sindic învestit cu soluţionarea cererii, pe care l-ar putea determina astfel să pronunţe o hotărâre favorabilă SC E.I.E. SRL Bucureşti, indiferent de orice alte circumstanţe.
Astfel, în cursul unei convorbiri telefonice din dimineaţa zilei de 15 septembrie 2006, inculpatul D.V. i-a comunicat denunţătoarei că a identificat o modalitate în care, printr-un intermediar, în schimbul sumei de 75.000 Euro, poate determina obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile în privinţa contestaţiei depuse, inclusiv în cazul exercitării şi a unei căi de atac. I-a menţionat că răspunsul trebuie dat până a doua zi, iar predarea sumei trebuie să aibă loc, cel târziu duminică.
In după-amiaza aceleiaşi zile, după ce H.D. fusese de acord cu propunerea primită, inculpatul D.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul H.D.D., căruia i-a comunicat că răspunsul este pozitiv acesta urmând să-l anunţe şi pe inculpatul R.A.C.
Conform celor convenite, denunţătoarea H.D. a sosit la Bacău la data de 17 septembrie 2006, cazându-se la Hotelul „Moldova". Aşa cum stabilise cu inculpatul D.V., l-a anunţat că a ajuns în localitate, iar acesta s-a deplasat la hotel imediat după miezul nopţii.
A urcat în camera ocupată de denunţătoare şi a reluat discuţia privind necesitatea plăţii sumei de 75.000 Euro. Pentru a o convinge că aceasta este singura cale de succes, inculpatul i-a furnizat si o serie de detalii asupra modului în care banii vor ajunge la judecătorul sindic cu concursul unui jurist care lucrează la o firmă specializată în reorganizare şi lichidare judiciară, care, la rândul lui ar remite suma prin intermediul unei mătuşi aflată în relaţii apropiate cu aceasta. Inculpatul se referea la R.A.C. pe care i-1 putea prezenta. Mai mult, pentru ca versiunea să fie cât mai credibilă iar influenţa ce urma să fie cumpărată să apară cât mai pregnantă, inculpatul Dumbravă a relatat că s-au purtat negocieri pentru a se ajunge la o sumă atât de „scăzută", judecătoarea pretinzând iniţial suma de 500.000 Euro.
Datorită sumei foarte mari pretinse de inculpaţi (echivalentul a 2.700.000.000 lei vechi), denunţătoarea H.D. a manifestat reticenţă în predarea banilor, arătând că preferă să-i dea direct celui căruia erau destinaţi, după ce va vedea minuta, pentru a avea asigurări că nu îi va pierde.
Faţă de această poziţie, inculpatul D. nu a insistat, stabilind să se revadă în dimineaţa următoare, când era programat termenul de judecare a contestaţiei, pentru a găsi o soluţie care să mulţumească toate părţile.
Pentru că aşa cum plănuiseră iniţial, banii trebuiau să le parvină înainte de termenul de judecată (18 septembrie 2006), în noaptea de 17/18 septembrie 2006, inculpaţii au luat legătura telefonică între ei, pentru a-şi da seama dacă denunţătoarea este dispusă să plătească şi în ce condiţii.
În dimineaţa de 18 septembrie 2006, cei trei inculpaţi s-au întâlnit la Hotelul „Moldova" iar în jurul orei 9,00 au contactat-o pe H.D., alături de care au urcat, din nou, în camera rezervată de aceasta.
Acolo, după ce a fost prezentat şi inculpatul R.A.C., discuţiile au fost reluate, acesta dând mai multe amănunte pentru a se sublinia că în schimbul banilor este cumpărată influenţa pe lângă judecătorul sindic în vederea obţinerii soluţiei dorite de denunţătoare. S-a relevat şi probabilitatea redusă de admitere a contestaţiei în contrast cu şansele mari de reuşită în situaţia în care ar fi daţi banii. Ceilalţi doi inculpaţi au marşat pe ideea că „cine nu riscă nu câştigă". I s-a mai spus denunţătoarei că o parte din bani îi vor fi returnaţi în cazul în care în recurs hotărârea favorabilă ei va fi modificată.
În final, denunţătoarea a remis inculpaţilor suma de 75.000 Euro, care a fost împărţită şi numărată de aceştia, după care a fost reintrodusă în plicul unde fusese ţinută şi care a fost preluat de inculpatul R.A.C.
La ieşirea din camera de hotel, cei trei au fost surprinşi de organele de urmărire penală, inculpatul R.A.C. aruncând înapoi în încăpere plicul cu bani, prin uşa întredeschisă, unde a şi fost găsit, pe pardoseala băii.
Această situaţie de fapt a fost dovedită cu procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 18 septembrie 2006, cu teniei speciale de înregistrare audio-video, procesele verbale de redare rezumativă a dialogurilor purtate între inculpaţi şi denunţătoare, notele de redare a convorbirilor telefonice, documente puse la dispoziţie de denunţătoare, declaraţiile inculpaţilor.
Prin Decizia penală nr. 264/A din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, în parte sentinţa nr. 1663 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi, rejudecând:
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
S-au aplicat prevederile art. 71, art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul H.D.D. Ia pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
S-au aplicat prevederile art. 71, art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul R.A.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influentă.
S-au aplicat prevederile art. 71, art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea executării sub supraveghere pentru toţi inculpaţii.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul D.V. a telefonului mobil marca Nokia 35101, cu cartelă Sim Orange, iar către inculpatul R.A.C. a telefonului mobil marca Samsung SGH- D 600E cu cartelă Sim Orange.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul intimat D.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a dedus din pedepsele aplicate tuturor inculpaţilor, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 19 septembrie 2006 la 8 februarie 2007, inclusiv.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs toţi inculpaţii.
Inculpatul D.V. a invocat următoarele cazuri de casare.
1.) nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., considerând că instanţa nu a fost legal sesizată, conform art. 224 C. proc. pen. (partea vătămată pretinzând suma de 50.000 Euro pentru care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.
2.) Nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 2 cu trimitere la art. 209 alin. (3) C. proc. pen. şi la Legea nr. 78/2000, infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. fiind de competenţa procurorului.
3.) Nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., întrucât ambele instanţe nu s-au pronunţat asupra unor probe cerute de inculpat, esenţiale pentru soluţionarea cauzei.
4.) Nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. cu trimitere la art. 17 C. pen., fapta comisă de el neavând caracter penal.
5.) Nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 s-a comis o eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.
6.) Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa fiind greşit individualizată de instanţa de apel. A solicitat admiterea recursului, restituirea cauzei la D.N.A. în vederea refacerii urmăririi penale.
În subsidiar, a solicitat casarea cu trimitere la instanţa de apel, în vederea administrării probelor solicitate de inculpat; achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., casarea deciziei şi menţinerea sentinţei.
Inculpatul R.A.C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Astfel a considerat că nu trebuia aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., pedeapsă care nici nu a fost motivată.
Sub aspectul pedepsei principale a considerat că a fost greşit individualizată avându-se în vedere doar pericolul social al faptei, iar nu şi persoana inculpatului, cu o comportare bună anterioară, având studii superioare, un comportament bun în societate, o familie, un copil minor de crescut, un serviciu stabil.
Recurentul inculpat H.D.D. a invocat ca motive de casare prevederile art. 385/9 alin. (1) pct. 18 şi pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., susţinând că instanţele au stabilit o situaţie de fapt eronată, au încadrat greşit fapta inculpatului în infracţiunea de trafic de influenţă, deşi ea constituie fapta de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. Referitor la pedeapsa aplicată a considerat că trebuie redusă, iar ca modalitate de executare a cerut aplicarea art. 86/1 C. pen.
Examinând recursurile declarate de inculpaţi, precum şi toate probele efectuate în cauză, Înalta Curte constată că motivele de casare invocate de inculpaţi nu au incidenţă în cauză, pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul declarat de inculpatul D.V.:
Instanţa de fond a fost legal sesizată prin Rechizitoriul din 17 octombrie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.
Astfel, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală este sesizat nu numai prin plângere sau denunţ (cum s-a susţinut în recurs), ci şi din oficiu, astfel încât eventuala lipsă a unui denunţ sau plângere nu este un impediment legal pentru efectuarea cercetărilor penale şi respectiv motiv de nulitate a sesizării instanţei prin rechizitoriu.
De asemenea, şi sub aspectul organului de urmărire competent, prevăzut, în speţă, de art. 209 alin. (3) C. proc. pen., criticile aduse de recurentul inculpat nu sunt fondate, deoarece urmărirea penală s-a făcut de procuror, iar actele premergătoare puteau fi efectuate şi de lucrătorii operativi şi de organele prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., procesul verbal de constatare a efectuării unor asemenea acte putând constitui mijloace de probă, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
Referitor la cererile formulate de apărarea inculpatului D.V., în mod corect instanţele nu le-au admis nefiind concludente şi utile cauzei, în raport cu ansamblul probelor administrate şi, în deosebi, cu declaraţiile date de inculpaţi.
Cu privire la condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, susţinerea inculpatului D. este evident nefondată, deoarece a fost condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, faptă prevăzută de Codul penal în art. 257 alin. (1).
Înalta Curte constată că nu s-a comis nici o eroare de fapt ce ar fi avut drept consecinţă pronunţarea unei greşite hotărâri de condamnare, deoarece pentru suma de 50.000 dolari SUA reclamată de denunţătoare nu s-a pornit procesul penal, ci doar pentru suma de 75.000 Euro cu care au fost prinşi cei 3 inculpaţi în flagrant. Această sumă nu a fost dată de denunţătoare în cadrul contractului de consultanţă ci pentru cumpărarea influenţei presupuse pe care unul dintre inculpaţi a pretins că ar fi avut-o printr-o mătuşă a sa, pe lângă judecătorul sindic.
Hotărârea atacată este legală şi temeinică şi sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, în raport cu criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.
Pedeapsa este corespunzătoare atât gravităţii faptei comise, cât şi comportării procesuale a inculpatului D.V., care a fost nesincer şi a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală şi instanţele de judecată.
Referitor la recursul declarat de inculpatul R.A.C., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat, pentru că:
Cu privire la „pedeapsa complementară" a interzicerii unor drepturi aceasta lipseşte cu desăvârşire. Se face o confuzie între pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi la pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 şi art. 65 C. pen.
Instanţele nu i-au aplicat inculpatului R.A.C. şi nici celorlalţi inculpaţi decât pedeapsa principală privativă de libertate, textul art. 257 alin. (1) C. pen. neprevăzând obligativitatea aplicării unei asemenea pedepse (complementare).
De asemenea, instanţele au apreciat că nu este cazul aplicării unei asemenea pedepse în baza art. 65 alin. (1) C. pen.
Instanţa de apel a aplicat obligatoriu pedeapsa accesorie în baza art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 lit. a), b) şi c), pedeapsă ce se execută pe durata pedepsei, iar nu pedeapsa complementară a interzicerii acestor drepturi pe o perioadă determinată, care se execută după executarea pedepsei privative de drepturi.
Pedeapsa accesorie este obligatorie şi nu trebuie motivată.
Cât priveşte cuantumul pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată acestui recurent inculpat, Înalta Curte apreciază că este corect individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., avându-se în vedere gravitatea faptei, suma solicitată, lezarea corectitudinii şi autorităţii unui magistrat.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, şi anume prin privare de libertate, adoptată de instanţa de apel, Înalta Curte o consideră corespunzătoare criteriilor menţionate.
In privinţa recursului declarat de inculpatul H.D.D., Înalta Curte îl consideră de asemenea, nefondat sub toate aspectele invocate respectiv al stabilirii situaţiei de fapt, al încadrării juridice a faptei şi al individualizării pedepsei.
Astfel, sub aspectul situaţiei de fapt, se apreciază că în mod corect instanţele au stabilit intenţia infracţională a inculpaţilor de a pretinde şi a primi suma de 75.000 Euro de la denunţătoare, lăsându-se să se creadă că au influenţă asupra unui judecător sindic, pentru a-l determina să îndeplinească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu (respectiv să admită contestaţia denunţătoarei).
Aceasta reprezintă latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, iar nu a complicităţii la dare de mită, astfel cum a susţinut inculpatul H.D.D.
Referitor la individualizarea pedepsei, Înalta Curte apreciază că şi în privinţa acestui inculpat s-a ţinut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, cât şi al modalităţii de executare a pedepsei.
Fapta inculpaţilor prezintă un pericol social sporit, fiind lezate atât activităţile reglementate de lege, cât şi onoarea unor magistraţi şi, eventual, patrimoniul unor persoane.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 lei, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.V., H.D.D. şi R.A.C. împotriva deciziei penale nr. 264/A din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la apariţia avocaţilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1536/2009. Penal. Ucidere din culpă (art.178... | ICCJ. Decizia nr. 2322/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
