ICCJ. Decizia nr. 1674/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1674/2009
Dosar nr. 1067.1/116/2006
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 56 de la 26 aprilie 2007, Tribunalul Călăraşi a respins cererea formulată de inculpatul C.N. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în art. 181 alin. (1) C. pen.
A fost respinsă cererea de achitare conform art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. formulată de acelaşi inculpat.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.N. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) b C. pen. (parte vătămată M.N.).
În baza art. 180 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare, parte vătămată M.C.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul C.N. va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 luni închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 377 de la 13 iulie 2005 a Judecătoriei Călăraşi faţă de inculpatul C.N., pedeapsă ce va fi executată de către inculpat pe lângă pedeapsa pronunţată, în total inculpatul C.N. va executa 7 ani şi 11 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa pronunţată faţă de inculpatul C.N. perioada reţinerii de 24 ore de la 02 octombrie 2006 la 03 octombrie 2006, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 180 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.D. la 1 an închisoare (parte vătămată M.C.).
Tot, prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 180 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.M. la 1 an închisoare (parte vătămată M.C.).
În baza art. 180 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A. la 1 an închisoare (parte vătămată M.C.).
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaţilor C.D., C.M. şi P.A. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, pentru fiecare dintre inculpaţii C.D., C.M. şi P.A., precum şi a pedepselor accesorii pe aceeaşi durată, pentru fiecare inculpat.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83-84 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a luat act că partea vătămată M.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost respinsă cererea de despăgubiri materiale formulată de partea civilă M.N..
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Bagdasar Arseni Bucureşti şi a fost obligat inculpatul C.N. la plata sumei de 371,20 lei către această parte civilă, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părţii civile M.N.
A fost obligat fiecare dintre cei patru inculpaţi la câte 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că în după-amiaza zilei de 30 octombrie 2005, în timp ce se afla lângă terenul de fotbal din satul Rasa unde era în desfăşurare un meci, partea vătămată M.C. s-a întâlnit cu inculpatul C.N. cu care se afla în relaţii tensionate şi s-au luat la ceartă.
În urma conflictului, inculpatul a plecat către propriul domiciliu, ameninţând-o pe partea vătămată că se va întoarce împreună cu rudele sale şi se vor răfui, lucru pe care l-a şi făcut.
Ajuns la domiciliu, inculpatul le-a povestit fraţilor săi cele întâmplate, motiv pentru care, împreună cu inculpaţii C.D., C.M. şi P.A. s-a urcat în căruţă, înarmându-se fiecare cu bare metalice şi plecând la terenul de fotbal unde au găsit-o pe partea vătămată M.N. asupra căreia au tăbărât toţi patru, lovind-o cu barele metalice peste corp.
Fiul părţii vătămate M.V., observând că tatăl său este agresat, a intervenit, însă a fost alergat de inculpatul C.D. care l-a ajuns la mică distanţă, în dreptul unui bar unde se afla cea de-a doua parte vătămată M.N.
Acesta din urmă, observând evenimentele a intervenit în ajutorul inculpatului C.N. ce l-a lovit puternic cu ranga în cap pe M.N. În urma loviturii acesta s-a prăbuşit pierzându-şi cunoştinţa.
Ca urmare a intervenţiei mai multor persoane prezente, agresorii au părăsit în grabă cu căruţa locul faptei şi a fost anunţată salvarea ce l-a transportat pe M.N. la Spitalul Judeţean Călăraşi de unde, constatându-se că rănile de la nivel cerebral sunt grave, a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Bagdasar Bucureşti unde s-a intervenit chirurgical de urgenţă, partea vătămată fiind diagnosticată cu „TCC minor grad 1. fractură cu înfundare parietală dreapta parasagitală. Plagă contuză vertex suturată" şi a fost internată în perioada 31 octombrie 2005-9.11.2005.
Partea vătămată M.C., în urma loviturilor primite de la cei patru inculpaţi a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Fiind audiat inculpatul C.N. nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, schimbându-şi treptat depoziţiile pe parcursul cercetărilor. Iniţial a recunoscut faptul că după ce a avut un conflict cu M.C. a mers acasă unde i-a anunţat pe fraţii săi C.M. şi C.D., precum şi pe P.A. despre respectiva altercaţie şi toţi patru s-au întors pe terenul de fotbal după care nu a mai recunoscut, arătând că el a fost cel agresat, că nu ştiu cum a fost agresat M.N.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu şi avută în vedere de instanţa de fond, a fost dovedită cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşa foto, raport de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.N., C.D., P.A. şi C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei condamnări.
Prin Decizia penală nr. 157 de la 18 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 56 din 26 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, în fond:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 11 luni închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în pedepsele componente după cum urmează:
- 7 ani şi 6 luni închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (partea vătămată M.N.), aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.;
- 1 an închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. ( partea vătămată M.C. ).
S-a făcut aplicaţiunea art. 74 alin. (2) - 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi în consecinţă:
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului C.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. de la 7 ani şi 6 luni închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. la 3 ani şi 6 luni închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (partea vătămată M.N.);
A fost redusă pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. de la 1 an închisoare la 4 luni închisoare (partea vătămată M.C.).
În temeiul art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală 377 din 13 iulie 2005 a Judecătoriei Călăraşi, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa pronunţată, în final, acesta urmând să execute un total de 3 ani şi 11 luni închisoare cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa pronunţată prin prezenta, perioada reţinerii de o zi, respectiv 2 octombrie 2006-3 octombrie 2006.
A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.D. şi P.A.
A fost obligat apelantul inculpat C.D. la 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe apelantul inculpat P.A. la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a luat act că inculpatul C.M. şi-a retras cererea de apel, în şedinţa publică din 20 iunie 2007.
A fost obligat inculpatul C.M. la 40 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul C.N.
În apelul parchetului este criticată Decizia penală pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost reţinute dispoziţiile art. 80 alin. (1) C. pen., instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererile formulate de apărătorul inculpatului C.N., greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului C.N., nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului C.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În recursul său, inculpatul C.N. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 181 C. pen. şi în subsidiar achitarea inculpatului, întrucât suferă de tulburări psihice şi nu a avut intenţia de a pune în primejdie viaţa părţii vătămate.
Prin Decizia penală nr. 3233 de la 14 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 157 de la 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
A casat Decizia penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului inculpatului C.N. la Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că soluţionând apelul inculpatului C.N., instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererile inculpatului de natură să garanteze drepturile acestuia şi să influenţeze soluţia procesului nici în considerentele hotărârii şi nici în dispozitivul acesteia.
S-a dispus, de asemenea, ca instanţa de apel să examineze şi să se pronunţe şi cu privire la celelalte motive de recurs ce formează obiectul căilor de atac actuale.
Procedând la rejudecarea apelului inculpatului C.N., curtea de apel a procedat la audierea acestuia, declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar.
În susţinerea apelului, inculpatul, prin apărător a arătat că nu mai are probe de formulat, motiv pentru care, curtea de apel a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în susţinerea apelului.
Inculpatul prin apărător a solicitat achitarea inculpatului, arătând că nu este vinovat de comiterea faptelor ce i se reţin în sarcină, având în vedere starea de sănătate, el având tulburări de personalitate.
În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., având în vedere că martorii şi-au retractat declaraţiile iniţiale, declarând ulterior că nu au văzut incidentul, că a fost o încăierare şi nu se poate delimita fapta inculpatului.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. a apreciat că aceasta nu a fost dovedită, solicitând achitarea, iar, în subsidiar să fie coborâtă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 315 de la 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1067.1/116/2006 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 56 de la 26 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. 1067/116/2006.
A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, după casare a reţinut că, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat că apelul inculpatului C.N. nu este fondat, urmând a fi respins ca atare.
Curtea de apel a apreciat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond în baza materialului probator administrat în cauză, încadrarea juridică este justă, în mod corect s-a stabilit că sunt întrunite în cauză elementele tragerii la răspundere penală a inculpatului.
Susţinerile apărătorului inculpatului în sensul achitării inculpatului C.N., arătând că, nu s-a făcut dovada vinovăţiei acestuia, nu sunt fondate, probele administrate în cauză stabilind indubitabil că se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Din ansamblul probator administrat în cauză a reieşit că inculpatul C.N. este cel care a declanşat acel conflict, când, după o altercaţie cu partea vătămată M.C. s-a dus acasă unde i-a alertat pe fraţii săi C.D., C.M. şi numitul P.A., coinculpaţi în cauza de faţă, după care au plecat împreună pentru a o agresa pe partea vătămată.
Martorul ocular P.I. a declarat în faza de urmărire penală că inculpatul C.N. a ridicat ranga şi a lovit-o în creştetul capului pe partea vătămată M.N. care a căzut imediat, rămânând în stare inconştienţă.
Şi martorul V.A. a declarat că a văzut când inculpatul C.N. l-a lovit pe M.N. cu un levier în cap, lovitură în urma căreia a căzut la pământ.
Faptul că în faţa instanţei de judecată cei doi martori şi-au schimbat poziţia arătând că nu îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală nu poate conduce la constatarea nevinovăţiei inculpatului, aşa cum a solicitat apărarea.
Curtea de apel a reţinut, de asemenea, că inculpaţii dau declaraţii contradictorii pe parcursul procesului penal în încercarea lor de a diminua adevărul şi cu scopul vădit de a fi absolviţi de răspundere penală.
Deşi inculpatul C.N. a declarat că el a fost cel agresat de către partea vătămată M.C., el nu a făcut dovada cu acte medicale în acest sens, ca atare susţinerile sale în sensul nevinovăţiei nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă şi nici nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.
Mai mult decât atât, inculpatul C.N. a adoptat o atitudine de sfidare a curţii de apel, cu ocazia rejudecării apelului, acesta, arătând în declaraţia ce i s-a luat că nu poate spune nimic în legătură cu fapta pentru care este trimis în judecată, invocând problemele psihice de care suferă.
Această atitudine vine în contradictoriu cu poziţia procesuală a inculpatului în primul ciclu procesual când acesta a dat declaraţii, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe fără ca afecţiunile psihice să-l împiedice în vreun fel.
Instanţa de apel, în primul ciclu procesual a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice din concluziile căreia a rezultat că inculpatul C.N. prezintă tulburare organică de personalitate şi comportament, intelect liminar prin deficit instructiv educativ, având discernământul păstrat în raport cu fapte pentru care este cercetat.
Este de remarcat faptul că inculpatul prezintă anumite afecţiuni, bazate însă doar pe declaraţiile lui, el nu a făcut dovada cu acte medicale în acest sens, iar din cuprinsul expertizei psihiatrice a rezultat că inculpatul a adoptat o atitudine de „persoană cu probleme psihice", răspunzând la toate întrebările prin „nu ştiu" şi recunoscându-şi cu mare greutate mama, situaţie ce vine în contradicţie, aşa cum am mai menţionat, cu poziţia inculpatului din faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată din primul ciclu procesual.
Este cert, că, din atitudinea adoptată de inculpat a rezultat că acesta încearcă să obţină cu orice preţ absolvirea sa de răspundere penală, însă, având în vedere materialul probator administrat în cauză, curtea de apel a apreciat că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, atât cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cât şi cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că inculpatul a participat alături de ceilalţi inculpaţi la agresarea părţii vătămate M.C.
Cu privire la motivul de apel referitor la greşita încadrare judiciară a faptei în infracţiunea de tentativă de omor, curtea de apel a apreciat că nu este fondat.
Curtea de apel a reţinut că fapta inculpatului C.N. de a o lovi pe partea vătămată M.N. cu ranga în cap întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. şi nu elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., aşa cum a solicitat apărarea.
Faţă de obiectul folosit, faţă de intensitatea loviturii concretizată în numărul mare de zile de îngrijiri medicale, respectiv 45-50 de zile, ca şi faţă de zona corpului vizată, respectiv zona capului, curtea de apel a apreciat că încadrarea juridică dată faptei de tentativă de omor este corectă.
Nu în ultimul rând, curtea de apel a reţinut că partea vătămată M.N. a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, aşa încât numai în acest mod au putut fi evitate eventualele complicaţii şi chiar decesul părţii vătămate.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, curtea de apel a apreciat că a fost corect dozată în raport cu criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gravitatea faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, respectiv inculpatul a fost cel care a avut iniţiativa infracţională, el fiind cel care a apelat la ceilalţi inculpaţi pentru a o agresa pe partea vătămată în plină stradă.
Curtea de apel a avut în vedere, de asemenea şi atitudinea total nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal încercând să denatureze adevărul pentru a fi absolvit de răspundere penală.
Nu în ultimul rând, curtea de apel a avut în vedere că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru fapte de violenţă, el beneficiind de suspendarea condiţionată a executării pedepsei, însă nu a înţeles această oportunitate ce i s-a acordat, ci a comis o faptă mult mai gravă în perioada termenului de încercare, aspecte, în raport de care a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei, numai în acest mod, putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.
Faţă de considerentele arătate, curtea de apel în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul inculpatului C.N., ca nefondat, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs, inculpatul C.N., fără a arăta iniţial motivele de recurs.
La termenul de judecată de la 26 martie 2009, în recurs, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de mama recurentului inculpat, în vederea angajării unui apărător a amânat cauza la 7 mai 2009, dispunând menţinerea delegaţiei apărătorului desemnat din oficiu, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la fila 15 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 17671 la 29 aprilie 2009, motivele de recurs formulate de recurentul inculpat C.N., prin apărător, în dublu exemplar, precum şi delegaţia apărătorului ales, aflate la filele 20-23 dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, apărătorul recurentului inculpat a menţionat că aşa cum a susţinut şi le cele două instanţe, prin probatoriul administrat, atât în cadrul urmăririi penale, cât mai ales în cadrul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, nu există elemente suficiente din care să rezulte că inculpatul a fost cel care a aplicat lovitura părţii vătămate M.N. În învălmăşeala creată de prezenţa, atât a părţilor vătămate însoţite de rude apropiate, cât şi de inculpaţi, în contextul în care acest conflict se derula în marginea unui teren de fotbal, nu se poate reţine cu certitudine că inculpatul a aplicat părţii vătămate lovitura în mod voit în regiunea capului. De altfel, în cadrul cercetării judecătoreşti toţi martorii care declaraseră în cadrul urmăririi penale că au asistat şi au văzut conflictul şi momentul în care partea vătămată a fost lovită, au revenit, declarând că în aglomeraţia creată nu au avut posibilitatea să observe cine a lovit partea vătămată. Declaraţiile acestora privesc numai faptul că au participat la eveniment şi au văzut victima lovită, inclusiv prezenţa ambulanţei.
Apărătorul recurentului inculpat a mai arătat că instanţa de fond, fără a individualiza activitatea fiecărora din cei patru inculpaţi a conchis că toţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180-181 C. pen. sau după caz, art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. Cu toate că a fost vorba de un conflict între două tabere unde M.C., parte vătămată a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, iar M.N. un număr de 45-50 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune în pericol viaţa şi nu au existat probe directe sau indirecte din care să rezulte care din inculpaţi au lovit părţile vătămate s-au aplicat pedepse nediferenţiate de 1 an pentru fiecare, respectiv 7 ani pentru inculpatul C.N. Declaraţiile părţii vătămate, oscilante şi contradictorii de la o etapă la alta, nu au putut duce la ideea că inculpatul C.N. a fost cel care a aplicat lovitura care a avut drept consecinţă fractura înfundată în regiunea capului şi pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului şi achitarea inculpatului.
Totodată, apărătorul recurentului inculpat a mai precizat că iniţial, organele de urmărire penală au stabilit că este vorba de o vătămare corporală, concluzie care a avut la bază întreg materialul probatoriu, inclusiv certificatul medico-legal existent la pagina 21 din dosarul de fond, care stabilea diagnosticul, zilele de spitalizare (îngrijiri medicale) şi conchidea că nu s-a pus în pericol viaţa părţii vătămate. Ulterior la o perioadă mai lungă de timp, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, prin verificarea dosarului a stabilit, fără a determina criteriile în concret, că este vorba de tentativă de omor şi nu vătămare corporală. Se apreciază că nu s-a ţinut cont de împrejurările în care a fost comisă fapta, de intenţia inculpatului de a lovi într-o anumită direcţie, inclusiv de obiectul folosit, care, de altfel nici nu a fost identificat şi confiscat, de starea psihică şi fizică a inculpatului, care avea posibilitatea să discearnă ceea ce face şi în acest fel s-a oprit asupra infracţiunii deosebit de grave, aceea de tentativă la omor. Inculpatul „prezintă tulburări organice de personalitate şi comportament, intelect liminar prin deficit instructiv-educativ" şi chiar dacă are discernământul păstrat, în raport cu fapta pentru care este cercetat, din toate declaraţiile date de acesta, a rezultat fără tăgadă că nu a realizat fapta în sine şi consecinţele ei. Incoerenţa în declaraţii a fost determinată de faptul că inculpatul nu poate duce până la capăt o judecată de valoare în raport cu situaţia creată şi nu o nerecunoaştere a faptelor, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Pe acest fond, apărătorul recurentului inculpat a reiterat ideea că nu poate fi vorba de infracţiunea reţinută în sarcina acestuia şi de aceea a solicitat admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) -art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen.
În raport cu modul în care s-au derulat faptele, de modul în care s-au stabilit vinovăţiile celor patru inculpaţi, de starea psihică a inculpatului relevată şi de concluziile raportului de expertiză, s-a apreciat că în cauză se poate face aplicarea art. 74-76 C. pen., punct de vedere însuşit şi de Curtea de Apel Bucureşti la prima judecată şi, drept consecinţă, aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14, 16, 17 C. proc. pen.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat, în dezbateri a susţinut oral concluziile scrise, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în principal, iar în subsidiar, art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, în susţinerea primului temei de casare a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că nu există probe certe şi indubitabile că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, iar în cursul cercetării judecătoreşti au fost preluate declaraţiile martorilor de la urmărirea penală. Cu privire la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., a argumentat că aceasta se impune în raport cu zilele de spitalizare şi cu faptul că nu i s-a pus în pericol viaţa părţii vătămate. Referitor la ultimul temei de casare a solicitat reducerea pedepsei, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, avându-se în vedere că potrivit expertizei, inculpatul se află la limita răspunderii penale.
Intimata parte vătămată M.C., având cuvântul asupra recursului declarat de inculpat a menţionat că inculpatul nu este vinovat, întrucât nu a fost lovit de către acesta, ci a căzut.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat a recursului inculpatului, arătând că situaţia de fapt a fost bine reţinută de instanţe, pe baza probelor care s-au coroborat, rezultând nu doar din declaraţiile părţii vătămate, ci şi ale celor patru martori direcţi, care, atât la urmărirea penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, au declarat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată.
În ce priveşte încadrarea juridică a precizat că a fost corect stabilită, în raport cu modul de aplicare a loviturii cu un obiect puternic vulnerant, într-o zonă vitală aspecte din care rezultă că inculpatul a acceptat posibilitatea producerii unui rezultat letal.
Sub aspectul pedepsei aplicate, a susţinut că aceasta a fost corect individualizată şi că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante, ţinându-se seama de datele personale ale inculpatului, de raportul de expertiză care a concluzionat că a avut discernământul păstrat în raport cu fapta comisă şi de încercarea de disimulare pe parcursul procesului.
Totodată a supus instanţei următoarea problemă de drept, referitor la care nu identifică un caz de casare, însă invocă dispoziţiile C.E.D.O. cu privire la un proces echitabil şi anume că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile principiului neagravării în propria cale de atac, deoarece, după ce în primul ciclu procesual apelul inculpatului a fost admis şi i s-a redus pedeapsa aplicată de prima instanţă, în recursul procurorului, instanţa supremă a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului inculpatului la instanţa de apel pentru un motiv exclusiv în favoarea acestuia. Or, recursul admis în favoarea inculpatului obliga instanţa de apel să soluţioneze cauza în condiţiile neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac, iar nu să respingă apelul inculpatului şi să menţină pedeapsa mai grea aplicată de prima instanţă.
În concluzie a solicitat admiterea recursului inculpatului, casarea hotărârii şi menţinerea pedepsei aplicate în primul ciclu procesual de instanţa de apel.
Apărătorul recurentului inculpat, în replică a arătat că se raliază la punctul de vedere al parchetului.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat C.N. a arătat că este nevinovat.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.N. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele de recurs invocate, precum şi de precizările reprezentantului Ministerului Public în recursul declarat de inculpat, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 17, 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrată rezultă că în mod corect instanţa de apel, după casare, în rejudecarea apelului inculpatului C.N. şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen a stabilit judicios şi motivat vinovăţia inculpatului C.N. în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în contextul cauzei s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatului C.N., care în data de 30 octombrie 2007, în loc public a lovit-o în cap cu o rangă pe partea vătămată M.N., producându-i leziuni ce au necesitat intervenţia chirurgicală promptă, fiindu-i necesare 45-50 zile îngrijiri medicale, leziunile nepunându-i viaţa în primejdie, precum şi aceea de a-l lovi, împreună cu inculpaţii C.D., C.M. şi P.A. pe partea vătămată M.C., producându-i leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi loviri sau alte violenţe, în concurs real, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, atât în cursul procesului penal, cât şi în faza judecăţii, în primă instanţă, cât şi în apel, respectiv declaraţiile părţilor vătămate M.N. (filele 17-20 dosarul parchetului) şi M.C. (filele 27-32 dosarul parchetului), în care au descris împrejurările faptice concrete, cu declaraţiile martorilor P.I. (filele 58-63 dosarul parchetului), V.A. (filele 64-66 dosarul parchetului) M.I. (filele 67-69 dosarul parchetului), M.V. (filele 70-71 dosarul parchetului), în care au descris împrejurările pe care le-au perceput, cu procesul-verbal de confruntare între M.C. şi C.D. (filele 78-79 dosarul parchetului), cu fotocopia certificatului medico-legal nr. 872 din 10 noiembrie 2005 emis de Serviciul de Medicină Legală Călăraşi privind pe M.N. (fila 21 dosarul parchetului), cu raportul de constatare medico-legală nr. 1123 de la 3 noiembrie 2005 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Judeţul Călăraşi privind pe M.N. (filele 22-23 dosarul parchetului), cu scrisoarea medicală întocmită de Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni privind pe M.N. (filele 24-26 dosarul parchetului), cu certificatul medico-legal nr. 860 emis la 31 octombrie 2005 de către Serviciul de Medicină Legală Judeţul Călăraşi privind pe M.C. (fila 33 dosarul parchetului), cu declaraţia martorului M.V. (fila 62 dosarul tribunalului), cu declaraţia martorului M.I. (fila 63 dosarul tribunalului) în care au arătat împrejurările cunoscute, şi care infirmă declaraţiile inculpatului C.N. (filele 34-35; 39-40 dosarul parchetului, fila 48 dosarul tribunalului şi fila 20 dosarul curţii de apel, după casare, în rejudecarea apelului), rezultă contribuţia concretă a inculpatului C.N. în comiterea infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, care evidenţiază că acesta prin actele efective de executare, lovirea părţilor vătămate M.C. şi M.N., pe acesta din urmă, aplicându-i o lovitură cu o rangă, în zona capului, producându-le leziunile atestate medico-legal, a avut reprezentarea rezultatelor faptelor comise, iar în cazul tentativei la omor calificat, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului letal, aceasta a acceptat posibilitatea producerii lui, acţionând cu intenţie indirectă.
Înalta Curte, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă administrate, faţă de critica formulată cu privire la faptul că inculpatul C.N. nu ar fi autorul faptelor reţinute în sarcina sa, constată că aceasta este nefondată, deoarece mijloacele de probă mai sus enunţate şi apreciate coroborat au dovedit contribuţia efectivă a inculpatului în comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi loviri şi alte violenţe asupra părţilor vătămate M.N. şi M.C., acesta fiind autorul lor, în împrejurările faptice corect stabilite de instanţa de apel.
Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, (fila 17 dosarul parchetului), partea vătămată M.N. a arătat că „…Evenimentele din 30 octombrie 2005 s-au desfăşurat aşa cum le-am precizat în respectivele depoziţii: Menţionez că la data respectivă mă aflam în zona barului situat lângă terenul de fotbal şi la un moment dat l-am văzut pe fratele meu M.I. fugind…Dându-mi seama că s-a întâmplat ceva, am plecat şi eu în aceeaşi direcţie, observând că fratele M.C. se afla pe şosea şi era lovit nu nişte răngi din fier de către C.N. (zis „M."), C.D. („T."), C.M. şi P.A. Toţi patru au lovit cu răngile precum şi cu picioarele. După aceea, T. s-a luat nepotul meu M.V.C. cu intenţia de a-l bate. Au ajuns lângă nepotul meu şi când T. a ridicat ranga să-l lovească cu o haină pe care o aveam în mână am reuşit să-i prind ranga. I-am… după care amândoi am căzut în genunchi, eu continuând să-l ţin de ranga respectivă. Imediat după aceea am simţit o lovitură puternică în cap ce fusese dată din spate. Mi-am pierdut cunoştinţa şi mi-am revenit după trei zile, în timp ce mă aflam internat în Spitalul Bagdasar Bucureşti unde fusesem operat la cap. Eu nu am văzut cine m-a lovit cu ranga în cap de la spate, dar am înţeles că a fost „M."…"
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale (filele 27-28 dosarul parchetului), partea vătămată M.C. a menţionat că „…În ziua respectivă, în timp ce mă aflam pe terenul de fotbal l-am văzut pe C.N. şi l-am întrebat de ce o tot înjură pe nevasta mea. Respectivul m-a scuipat, iar eu m-am luat după el, însă acesta a fugit. După circa 30-40 min. C.N. (înainte de a fugi m-a ameninţat că o să se întoarcă să mă bată) a venit cu o căruţă în care se mai aflau fraţii săi C.D., C.M. şi prietenul lor P.A. Toţi patru au coborât din căruţă având fiecare câte o rangă de fier în mână. Eu am vrut să fug, însă nu am reuşit deoarece i-am observat prea târziu. C.N. m-a lovit cu ranga în creştetul capului. În urma loviturii am căzut la pământ, după care toţi patru au început să mă lovească cu răngile pe spate şi apoi cu picioarele. Fiul meu M.V.C. a început să strige la ei să mă lase în pace şi toţi s-au luat după el. Eu am fost ridicat de I.N. şi V.N. (zis L.C.) şi au plecat în direcţia în care fugise fiul meu. Am observat că acesta fusese ajuns de fraţii C., iar în faţa barului C.D. a ridicat ranga să-l lovească, însă în zonă era fratele meu M.N. care a reuşit să-i prindă ranga lui C.D. În timp ce fratele meu N. ţinea cu mâinile de rangă, pe la spate s-a apropiat C.N. care a ridicat ranga şi l-a lovit pe Nicolae direct în cap. Fratele meu a căzut imediat la pământ, fără să se mişte…Menţionez că fratele meu a fost lovit cu ranga în zona creştetului capului…".
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale (filele 58-59 dosarul parchetului) martorul P.I. a precizat că „În data de 30 octombrie 2005 era o zi de duminică la orele 17,00-18,00 mă aflam la terenul de fotbal din comună…La un moment dat, am văzut venind pe şosea, dinspre sat Bogata, o căruţă în care se aflau C.N. zis „M.", C.D., C.M. şi P.A., toţi cu răngi în mâini. Aceştia s-au apropiat cu căruţa de colţul terenului unde stătea şi se uita la meci unchiul meu M.C.. La vederea celor din fam. C., unchiul meu a rupt-o la fugă spre mijlocul terenului, unde mă aflam eu, dar a fost ajuns de cei patru enumeraţi mai sus, care coborâseră din căruţă. Toţi s-au năpustit asupra lui şi au început să-l lovească cu răngile pe unde îl nimereau, astfel că M.C. a căzut la pământ. Am intervenit eu şi băiatul acestuia M.V.C., spunându-le agresorilor să-l lase în pace şi totodată înjurându-i. Atunci, după mine s-a luat C.N., iar după M.V.C., ceilalţi, noi rupând-o la fugă şi oprindu-se lângă barul din apropierea terenului de fotbal. Ajuns în apropierea lui M.V.C., C.D. a ridicat ranga să-l lovească pe acesta, însă a apărut M.N. ( fratele lui M.C. ) şi a reuşit să-l împiedice să lovească, apucându-l de haine şi trăgându-l spre el. În acel moment, aflându-se în spatele lui M.N., C.N. a ridicat ranga şi l-a lovit în creştetul capului pe acesta. M.N. a căzut imediat şi s-a lovit cu fruntea în colţul unei dale, rămânând în stare de inconştienţă. Eu am plecat imediat cu M.V.C. să o anunţăm pe soţia lui M.C. despre cele întâmplate. Când m-am întors, M.N. fusese luat de salvare, ca de altfel şi M.C. şi transportaţi la spital. Arăt că imediat după ce C.N. l-a lovit pe M.N. s-a suit în căruţă împreună cu cei care îl însoţeau şi au fugit…".
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale (fila 64 dosarul parchetului), martorul V.A. a arătat că „…Nu îmi amintesc exact cum s-au întâmplat toate evenimentele, întrucât mă aflam în stare de ebrietate, însă în mod sigur am observat cum M. l-a lovit în cap cu obiectul respectiv pe vărul meu M.N., care, imediat după lovitură a căzut inconştient la pământ."
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale (fila 67 dosarul parchetului), martorul M.I. a menţionat că „… După aceea toţi patru au fugit după nepotul meu M.V.C., observând cum celălalt frate al meu M.N. i-a prins cu haina ranga lui C.D. (T.), ce vroia să-l lovească pe nepotul meu. În timp ce N. ţinea de rangă, din spate s-a apropiat C.N. care l-a lovit pe fratele meu cu ranga în cap. În urma loviturii N. s-a prăbuşit fără cunoştinţă la pământ. Ceilalţi trei nu l-au lovit în niciun fel pe N.".
Acelaşi martor, M.I. în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă ( fila 63 dosarul tribunalului ) a precizat că „În ziua incidentului mă aflam pe terenul de fotbal, la o distanţă de aproximativ 75 de metri de M.C.. L-am văzut pe M.C. că a început să fugă şi după scurt timp a căzut lângă stâlpul de telegraf. Precizeze că după M.C. alergau inculpatul C.N. şi P.A. care l-au şi trântit jos şi au început să-l lovească. Pe P.A. l-am văzut că avea rangă în mână, dar nu ştiu cine l-a lovit pe M.C. cu acea rangă. Am intervenit între ei şi i-am despărţit. L-am văzut pe inculpatul C.N. când a început să alerge după M.V., fiul lui M.C.. A încercat M.N. să-l prindă pe C.N. pentru a-i lua ranga din mână, moment în care inculpatul l-a lovit cu ranga în cap pe M.N., după care toţi inculpaţii s-au urcat într-o căruţă şi au plecat. Menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală. Precizez că M.V. se afla lângă tatăl său M.C. Precizez că M.N. se afla lângă mine şi amândoi am fugit atunci când l-am văzut pe M.C. alergat de inculpaţi. M.N. era îmbrăcat. Nu consumasem băuturi alcoolice nici eu şi nici M.N., doar venisem de la culesul porumbului. Nici M.N. şi nici M.C. nu au lovit pe vreunul dintre inculpaţi. Incidentul s-a întâmplat în pauza dintre cele două reprize ale meciului de fotbal."
Martorul M.V. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă ( fila 62 dosarul tribunalului ) a arătat că „Menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi nu mai am nimic de adăugat. Am fost de faţă când s-a întâmplat scandalul între părţile implicate în acest proces, dar nu am participat. Mi-a fost teamă să intervin pentru a nu mă lovi inculpaţii. Nu pot să precizez distanţa la care mă aflam dar cred că erau 50 de metri. L-am văzut pe inculpatul C.N. când l-a lovit cu ranga în cap pe M.N. Ceilalţi inculpaţi l-au lovit pe M.C.."
În declaraţiile lor date în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, martorii N.V. (fila 89 dosarul tribunalului), V.N. (fila 90 dosarul tribunalului), A.P. (fila 91 dosarul tribunalului) au relatat că nu au participat la incident, toţi însă l-au văzut pe M.N. căzut la pământ.
În raportul de constatare medico-legală cu nr. 1123 de la 3 noiembrie 2005 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Judeţul Călăraşi privind pe M.N. (filele 22-23 dosarul parchetului) s-a concluzionat că „1.Examinând ultimele acte medicale puse la dispoziţie apreciem că numitul M.N. necesită 45-50 zile îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicaţii. 2. Leziunile de violenţă nu au pus în primejdie viaţa victimei."
În certificatul medico-legal nr. 860 de la 31 octombrie 2005 emis de Serviciul Medicină Legală Judeţul Călăraşi privind pe M.C. (fila 33 dosarul parchetului) s-a concluzionat că „1. Numitul M.C. prezintă leziuni ce pot data din 30 octombrie 2005 - ora 16,45 - produse prin lovire cu cord dur. 2. Necesită 7-8 zile îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicaţii."
Înalta Curte apreciază că mijloacele de probă mai sus menţionate au infirmat poziţia de nerecunoaştere a faptelor de către inculpatul C.N., precum şi a celorlalţi inculpaţi C.D., C.M. şi P.A., aşa încât contribuţia şi vinovăţia inculpatului C.N. în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa a fost dovedită.
Aşadar, instanţa de recurs constată că între percepţia asupra materialului probator administrat în cauză, de către instanţa de apel, după casare, în rejudecarea apelului inculpatului C.N. şi soluţia pronunţată nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea recurentului inculpat C.N. cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. în aceea de vătămare corporală statuată de art. 181 C. pen., deoarece din materialitatea concretă a săvârşirii faptei, respectiv din actele de executare comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul letal al victimei, atâta timp cât a folosit un obiect vulnerant apt de a cauza moartea, o rangă din fier, într-o zonă vitală, respectiv aceea a capului, cu o intensitate relativ ridicată, lovire ce a condus la leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 zile de îngrijire medicală.
Concluzia medico-legală că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viaţa în primejdie nu este de natură a înlătura intenţia inculpatului de suprimare a vieţii părţii vătămate, atâta timp cât din probele administrate evidenţiate s-a dovedit că prin modul de acţiune, inculpatul şi-a putut reprezenta punerea în primejdie a vieţii victimei, conştientizând consecinţele faptei, prin natura obiectului vulnerant folosit, modul de utilizare a acestuia, regiunea corpului vizată şi intensitatea loviturii.
Mai mult, din circumstanţele ulterioare faptei, respectiv părăsirea în fugă a locului faptei, cât şi încercarea acreditării ideii că nu el este autorul, acestea reflectă gradul de percepţie a gravităţii faptei comise, de către inculpat.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel, după casare, în rejudecarea apelului inculpatului C.N. a stabilit, la rândul ei că fapta comisă de acesta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat şi nu aceea de vătămare corporală, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului, în raport cu expertiza psihiatrică efectuată acestuia, inculpatul aflându-se la limita răspunderii penale, impunându-se reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. şi a regimului sancţionator corespunzător statuat de art. 76 din acelaşi cod, deoarece în stabilirea pedepsei de către prima instanţă a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise de inculpat, de circumstanţele reale în care acestea au fost săvârşite, inculpatul fiind cel care a avut iniţiativa infracţională, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care anterior a mai fost condamnat pentru fapte de violenţă, aplicându-i-se modalitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei, aşa cum rezultă din fişa de cazier a inculpatului, aflată la fila 38 dosarul parchetului, iar faptele din prezenta cauză le-a comis în perioada termenului de încercare, dovedind perseverenţă infracţională, a avut o atitudine nesinceră, în scopul absolvirii de răspundere penală, are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (filele 136-141 în dosarul nr. 1067/116/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală).
Înalta Curte consideră că pedepsele principale cu închisoare, aplicate inculpatului, în cuantumuri diferenţiate, respectiv în cuantumul minim legal pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat şi în cuantumul maxim legal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul C.N. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare, iar în condiţiile art. 83 C. pen. a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 luni închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 377 de la 13 iulie 2005 a Judecătoriei Călăraşi, aceasta să se execute cumulat aritmetic cu aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare, în final inculpatul având de executat pedeapsa principală de 7 ani şi 11 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, aceasta fiind singura în măsură să-şi atingă scopurile de exemplaritate şi cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Astfel, pedeapsa aplicată de prima instanţă, în condiţiile mai sus menţionate, reflectă, atât aprecierea plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cât şi principiul proporţionalităţii între gravitatea faptelor şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, neimpunându-se reţinerea distinctă a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. cu regimul sancţionator corespunzător, deoarece acestea nu se susţin probator, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte nu poate examina solicitarea reprezentantului Ministerului Public cu privire la încălcarea principiului neagrăvării în propria cale de atac, în raport cu stabilirea pedepsei de către instanţa de apel, în primul ciclu procesual şi cu soluţia dată de instanţa supremă, cu privire la recursurile declarate de parchet şi inculpat, în condiţiile menţionate şi soluţia adoptată în rejudecarea apelului în al doilea ciclu procesual, ca urmare a inexistenţei niciunui caz de casare din cele 21 prevăzute la art. 3859 C. proc. pen., instanţa de recurs în situaţia unei hotărâri care este susceptibilă şi de calea apelului, fiind ţinută sub aspectul examinării numai în limitele prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., aşa cum stipulează în mod expres, dispoziţiile art. 3856 alin. (2) cu referire la alin. (3) din acelaşi cod [„(2) Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859. (3) Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 3859, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele."]
Înalta Curte consideră că nu poate face o aplicare directă a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe calea unei interpretări extensive a dispoziţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 3856 alin. (2) şi (3) corelate cu art. 3859 C. proc. pen., deoarece calea ordinară de atac a recursului, aşa cum este reglementată în prezent conferă un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare, potrivit voinţei legiuitorului, asigurând garanţii procesuale specifice naturii juridice a unei asemenea căi de atac, iar în contextul cauzei, au fost examinate criticile formulate de recurentul inculpat C.N., prin apărătorul său ales, prin prisma cazurilor de casare invocate, potrivit celor mai sus arătate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.N. împotriva deciziei penale nr. 315 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, cuantumul fiind stabilit pentru asigurarea asistenţei obligatorii din oficiu de către doamna avocat K.A., potrivit împuternicirii avocaţiale cu nr. 008812 la 12 martie 2009 (fila 13 dosarul Înaltei Curţi ) pentru termenul de la 26 martie 2009, în condiţiile art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.N. împotriva deciziei penale nr. 315 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2354/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1675/2009. Penal → |
|---|
